RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) – Emisiunea: ”Euroatlantica”
Radu Dobrițoiu: Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu cu o nouă ediţie a emisiunii Euroatlantica! Liderii politici şi economici din toată lumea s-au reunit săptămâna trecută pentru Forumul Economic de la Davos, un loc simbolic pentru înţelegerea şi reconfirmarea cooperării internaţionale. În centrul dezbaterilor s-au aflat relaţiile transatlantice, în special dinamica dintre Statele Unite şi Europa şi rolul Alianţei Nordatlantice în faţa noilor provocări de securitate.
Unul dintre cele mai discutate momente ale Forumului a fost discursul preşedintelui american Donald Trump. În faţa liderilor din Europa şi din lume, Trump a criticat alianţa tradiţională, a revendicat contribuţiile financiare ale SUA la NATO şi a legat securitatea transatlantică de interesele strategice americane. În discursul său, Trump a susţinut că Statele Unite au oferit mai mult decât au primit prin NATO şi a subliniat nevoia ca aliaţii europeni să îşi întărească propriile capacităţi de apărare. Cea mai controversată declaraţie a fost legată de Groenlanda, unde Trump a reiterat interesul Washingtonului pentru această vastă insulă arctică, argumentând că poziţia sa geostrategică este crucială pentru apărare. Aceste comentarii puternic criticate pe plan internaţional au generat temeri cu privire la respectarea suveranităţii şi la unitatea NATO.
În replică, Trump a declarat ulterior că nu va recurge la forţă militară pentru a obţine controlul asupra Groenlandei şi a anunţat că a convenit cu NATO asupra unui cadru pentru un viitor acord privind cooperarea în zona arctică, renunţând la ameninţările tarifare împotriva ţărilor europene. Reacţiile europene nu au întârziat. Mai mulţi lideri de pe continent au subliniat importanţa consolidării parteneriatului transatlantic, dar şi necesitatea ca Europa să dezvolte o autonomie strategică mai solidă.
Cancelarul german a avertizat că vechea ordine mondială se destramă rapid şi că investiţiile în apărare nu sunt doar o opţiune, ci o necesitate. Ceea ce a reieşit după Davos este că relaţiile transatlantice, deşi sunt puse la încercare, nu sunt compromise, însă intră într-o perioadă de redefinire. Pe de altă parte, există nevoia clară de consolidare a NATO şi de cooperare continuă.
Pe de altă parte, Europa începe să gândească tot mai mult la propria autonomie strategică. Într-un context global tot mai fragmentat şi imprevizibil, relaţia transatlantică va rămâne un pilon al securităţii mondiale, dar va trebui să se adapteze unei noi realităţi unde alianţele se transformă şi apar noi provocări emergente.
Invitaţii acestei ediţii sunt Radu Tudor, analist politico-militar şi colonelul în rezervă Ion Petrescu, fost şef al Trustului de Presă al Armatei. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta Euroatlantica. Tema ediţiei: Relaţiile de Securitate Transatlantice post-Davos.
Bună seara, domnule Radu Tudor!
Radu Tudor: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule colonel Ion Petrescu!
Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut, domnule Radu Dobriţoiu şi vă mulţumesc frumos pentru invitaţia la emisiunea dumneavoastră alertă!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea Euroatlantica la Radio România Actualităţi!
Domnule Radu Tudor, vorbim despre tema fierbinte a momentului în diplomaţia globală – Relaţiile de Securitate Transatlantice după Forumul de la Davos – care sunt principalele concluzii ce pot fi desprinse din dezbaterile şi mesajele politice transmise în cadrul Forumului de la Davos cu privire la viitorul Relaţiilor de Securitate Transatlantice?
Radu Tudor: Domnule Dobriţoiu, trebuie să recunoaştem că există un moment de inflexiune, un moment de tensiune între Statele Unite şi Europa şi că relaţia transatlantică e pusă din nou la încercare. Pretenţiile preşedintelui Donald Trump de a controla Groenlanda, care este un teritoriu independent ce aparţine de regatul Danemarcei, au generat tensiuni şi s-au reaprins dorinţele de autonomie strategică europeană în contextul în care apărea acest element fără precedent şi anume ca un stat membru NATO, chiar cel mai puternic Statele Unite, să aibă pretenţii teritoriale faţă de alt stat membru NATO, respectiv Groenlanda şi Danemarca. Aceste chestiuni, în momentul de faţă, nu s-au sims, chiar dacă se pregăteşte un acord între Statele Unite şi Danemarca, efectele tensiunilor au amplificat şi există în momentul de faţă în interiorul Uniunii Europene, mai multe voci care spun că trebuie să întărim Europa militar şi că nu ne mai putem baza pe Statele Unite.
Eu cred că e un demers grăbit, e un demers care nu ţine cont de cei 77 de ani de la înfiinţarea NATO, este cea mai importantă alianţă politico-militară din istorie şi nu putem să renunţăm atât de uşor la atributul cel mai important al păcii şi securităţii, şi anume relaţia transatlantică. Drept pentru care, văzând că şi de-a lungul timpului au mai fost crize care au fost depăşite, în 1966, Franţa a părăsit structurile militare ale NATO, la începutul anilor 2000, la invazie americană în Irak, am avut nişte tensiuni uriaşe în interiorul Consiliului Nord Atlantic, tot cu Franţa ca lider care se opunea operaţiunilor americane şi au mai fost de-a lungul timpului. Evident, tensiunile dintre Grecia şi Turcia au păstrat o amprentă cu diverse pusee de-a lungul timpului. Alianţa Nord Atlantică nu a fost scutită de tensiuni, dar de fiecare dată, prin dialog şi prin cooperare, au fost depăşite. Şi cred că e momentul ca şi acum să facem acest efort. Cred că europenii care visează la o rupere de Statele Unite nu înţeleg ce înseamnă contribuţia securitară americană la pacea continentului nostru.
Radu Dobrițoiu: După mesajele transmise la forumul de la Davos, cum evaluaţi, domnule conel Ion Petrescu, starea actuală a relaţiei de securitate dintre Statele Unite şi Europa, în special în cadrul NATO? Vorbim despre o criză reală sau mai degrabă despre o renegociere a rolurilor?
Ion Petrescu: Răspunsul meu onest este să ne uităm la relaţiile dintre militarii armatelor ţărilor membre ale NATO şi s-a văzut recent vizita la Bucureşti a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa, care a fost primit cu prietenie de către şeful Armatei Românei şi s-a dovedit o relaţie bilaterală stabilă şi constructivă. Deci, dacă vorbim de NATO la ora actuală, vorbim de orientarea Alianţei Nord Atlantice spre întărirea frontierei terăsărit, prin crearea unei zone în care să fie instalaţi senzori meniţi a anticipa şi a creiona corect pe hărţile electronice o eventuală surpriză strategică răsăritiană. Asemenea senzori, conform informaţiilor oficiale, au fost deja amplasaţi pe teritoriile Poloniei şi României, care sunt considerate ţări NATO ce şi-au dat acordul pentru experimentarea acestor noi modalităţi de supraveghere a intenţiilor belicoase a unor state vecine cunoscute pentru politicele lor hrăpăreţe.
Aş mai vrea să fac o afirmaţie, care sigur că este jurnalistică, însă necesară. Davos a fost o alarmă falsă. Înainte de Davos, auzeam foarte multe sirene, inclusiv în presa românească, că se desfinţează NATO, că va fi un discurs dur al preşedintelui Trump. Alocuţionea preşedintelui Trump sigur că a fost urmărită cu atenţie şi apoi a fost nuanţată de jurnaliştii atenţi la lucrurile care au fost spuse printre rânduri, dar şi Trump este supus intereselor economice ale Statelor Unite ale Americii şi nu ia singur deciziile acolo, la Casa Albă, pentru simplu motiv că există o Constituţie clară şi există o separare a puterilor care determină o consultare a tuturor factorilor de decizie atunci când se ia o hotărâre iniţial şocantă, cum a fost menţionarea Groenlandei ca posibil viitor teritoriu americanii. Însă, dacă parcurgem cu atenţie această strategie de apărare a Statelor Unite ale Americii de a avea supusă lupei analiştilor politici şi militari din Statele Unite ale Americii şi Europa, observăm că acolo Groenlanda, alături de canalul Panama, este menţionată ca o zonă de interes pentru Statele Unite ale Americii. În primul rând un interes militar pentru a controla zona şi a asigura un flux comercial adecvat atât pentru aeronavele, pentru navele Statelor Unite ale Americii cât şi a partenerilor şi aliaţilor de până acum.
Radu Dobrițoiu: Declaraţiile lui Donald Trump au pus din nou sub semn întrebării angajamentul american faţă de securitatea europeană. Domnule Radu Tudor, asistăm la o schimbare structurală a politicii externe americane sau la o strategie de presiune asupra aliaţilor din pilonul european al NATO?
Radu Tudor: Din cele două documente pe care le-am văzut, şi anume strategia de securitate naţională a Statelor Unite, dar şi strategia de apărare, este cât se poate de evident că actuala administraţie are o viziune mai degrabă de dezangajare faţă de Europa, nu totală, dar parţială, şi de generare a unui curent care să transmită Europei, descurcaţi-vă singuri cu problemele voastre de securitate şi dacă voi nu reuşiţi, la un moment dat vom veni şi noi. Aşadar, nu mai este acel angajament deplin, acel angajament de la sine înţeles, de care am avut parte 77 de ani. Nu ştiu dacă acest lucru este reversibil, nu ştiu dacă printr-o altă administraţie care poate veni peste trei ani s-ar putea relua lucrurile aşa cum le ştim. Până atunci, trebuie să ţinem cont de acest aspect şi, în ciuda comportamentului, aş pune, atipic pe care îl manifestă Donald Trump în privinţa diplomatiei şi a relaţiilor internaţionale, suntem obligaţi să găsim acea soluţie care să menţină funcţională relaţia transatlantică. Altfel, Statele Unite şi Europa, separat, nu vor putea face faţă ameninţilor imense care vin din partea noii axe a răului, care înseamnă Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord.
Radu Dobrițoiu: Aţi punctat deja, domnule Radu Tudor, cele două documente importante. Statele Unite au prezentat şi noua strategie de apărare. Cum afectează aceste documente coeziunea şi funcţionalitatea NATO, în special din perspectiva relaţiei dintre dimensiunea politică şi cea militară a Alianţei după forumul de la Davos?
Radu Tudor: Era o zicală pe care am aflat-o la cartierul general al NATO în anii ’90. Alianţa Nord Atlantică a fost creată ca să ţină America implicată, să ţină Rusia în afară şi Germania în partea de jos a implicării. Asta era imediat după cel De-Al Doilea Război Mondial în 1949, când s-a creat NATO. Poate trebuie să înţelegem faptul că a sosit momentul după 77 de ani ca Uniunea Europeană să-şi asume un rol mai puternic în structura europeană a NATO.
Radu Tudor: Dacă am realizat o prosperitate fără precedent pe continentul european, dacă avem ţări care au un Produs Intern Brut cum e Germania, da, de aproape 4 mii de miliarde, 4 trilioane de euro, şi exemplele pot continua, atunci cu siguranţă trebuie să ne gândim că a venit momentul ca păstrând Statele Unite în NATO, noi să ne asumăm mai multe responsabilităţi în industriile de apărare, în armatele noastre şi în descurajarea inamicilor comuni. Din această perspectivă, sper că Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, Kaja Callas, Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate, António Costa, preşedintele Consiliului European, dar şi alţii să nu aibă gânduri de rupere a relaţiei transatlantice, ci mai degrabă de a asculta mesajul care vine de la Washington şi anume, întăriţi componenta europeană a NATO, până când Statele Unite îşi vor rezolva o parte din probleme interne cu care se confruntă.
Radu Dobrițoiu: Declaraţiile făcute la Davos de Donald Trump au readus în discuţie ideile unor contribuţii inegale în NATO. Din punct de vedere militar, domnule colonel Ion Petrescu, cât de justificată este această critică şi ce consecinţe ar putea avea asupra solidarităţii aliate?
Ion Petrescu: Dacă ne amintim corect şi memoria colectivă nu ne înşeală, anul trecut s-a tranşat această dilemă atunci când aliaţii au hotărât împreună să se mărească până în 2034 cu 5% bugetele naţionale destinate apărării. Prin acest mod s-a răspuns practic presiunilor făcute de preşedintele Statelor Unite ale Americii, ca statele aliate în NATO cu Statele Unite ale Americii să-şi mărească contribuţia la propria defensivă, lucru care s-a şi întâmplat. Acel 5% este defalcat în 3,5% pentru cheltuielile necesare tehnicii de luptă, armamentului modern, echipamentului militarilor care sunt într-o armată sau alta şi 1,5% pentru dezvoltarea căilor de comunicaţii necesare menţinerii unui dinamism al trupelor fiecărui stat membru al NATO, pentru a fi eficient într-o eventuală confruntare cu răsăritenii.
A apărut şi o nouă nuanţă pe care a devoaluat-o un fin observator al vieţii militare americane, adică aliaţii europeni sunt îndemnaţi să reziste cât mai mult, în aşa fel încât dacă vine un şoc militar răsăriten, acesta să fie rezolvat, să fie total oprit şi demantelat în mijlocul Europei. Când zic de mijlocul Europei mă gândesc că deja uitându-ne pe hartă vedem că în Belarus sunt concentrate nenumărate unităţi militare ruseşti care nu s-au dus acolo să lanseze în aer porumbeii păcii, ci sunt cu armamentul din dotare, cu o tehnică de luptă specifică operaţiunilor ofensive şi cu intenţii deloc paşnice la adresa ţărilor învecinate. Ştim că Belarusul are graniţe cu Polonia, Polonia fiind cea mai puternică ţară membră a NATO de la frontiera de răsărit a Alianţei Nord Atlantice.
Radu Dobrițoiu: Conceptul de autonomie strategică europeană a revenit în prim-plan în discursurile post-Davos. Dintr-o perspectivă realistă, domnule Radu Tudor, care sunt limitele şi oportunităţile acestui concept în actualul context geopolitic?
Radu Tudor: Domnule Dobriţoiu, autonomia strategică europeană este ca un majorat pe care Europa îl sărbătoreşte în faţa Americii şi pentru că America este autoarea păcii, stabilităţii, democraţiei, libertăţii, prosperităţii pe continentul european după Al Doilea Război Mondial, datorită americanilor în primul rând, dar şi a altor ţări am scăpat de nazism, datorită planului Marshall, american, Europa s-a relansat din punct de vedere economic şi datorită protecţiei militare americane noi am trăit în pace şi ne-am putut concentra noi, europenii, pe structura economică şi pe profit, şi pe prosperitate. Ori dacă am avut toată această imensă contribuţie, la un moment dat Europa a crescut, a îndeplinit vârsta majoratului şi îi spune părintelui american ştii ceva, eu m-am cam săturat, eu aş cam vrea să plec de acasă şi să-mi văd de viaţa mea şi de treaba mea.
Şi întrebarea este, din ce ai să trăieşti? Cum ai să te descurci? Ei bine, este un moment din acesta de maturitate autonomia strategică în care mai multe state europene puternice spun nu mai avem nevoie de America şi de contribuţia ei. Eu cred că e greşit. Eu cred că ar trebui efectuată autonomie strategică în interiorul NATO, în niciun caz în afara alianţei, pentru că pericolul cel mare este că aceste dorinţe autonomiste care se manifestă în special în Franţa, dar şi în alte state, să creeze disensiuni în interiorul NATO, să stimuleze nişte sensibilităţi ale americanilor şi de aici încolo să trăim o perioadă mai puţin fastă decât a fost în ultimii 77 de ani de când s-a înfiinţat NATO.
Radu Dobrițoiu: După publicarea strategiei naţionale de securitate a Statelor Unite în luna noiembrie, administraţia americană a prezentat, săptămâna trecută, strategia de apărare. Domnule colonel Ion Petrescu, acest document susţine o nouă abordare a relaţiei transatlantice?
Ion Petrescu: Asistăm la o detensionare în sensul unui limbaj folosit de autorii textului, care îndeamnă la mărirea contribuţiei pentru propria securitate a statelor aliate cu statelul Unitele Americii şi, în acelaşi timp, la intervenţia decisivă a SUA atunci când va fi cazul, când va fi o nouă situaţie de criză politică, militară, dar mai este un aspect aici pe care trebuie să-l reţinem. O dată cu răspunderea care vine în mod firesc pe oamenii fiecărei armate din ţările membre ale NATO, se impune ca acestea să fie şi dotate cu echipamentul şi tehnica de luptă necesare. Să ne uităm la Armata Română şi să vedem că, de pildă, Forţele Navale Române sunt în deficit de nave militare de luptă moderne şi este nevoie, inclusiv de submarine fără pilot, pentru că atunci când vor intra în funcţiune acele platforme petroliere, atât trupele Ministerului de Interne, cât şi unităţile specializatele Ministrului Apărării Naţionale să poată să-şi facă datoria. Dar aceste nuanţe la care am ajuns aici acum arată şi altceva, trebuie să preluăm de la americani această firească descurajare.
Ca să descurajezi o agresiune, trebuie să ai trei locuri şi asta vine din presa română interbelică: bani, bani şi iar banii. Banii sunt asiguraţi de Parlament în urma dezbatărilor democratice şi aceştia sunt investiţi conform planurilor de înzestrare care au fost elaborate şi există deja la Statul Major al Apărării României. Termenele sunt fixate în funcţie de livrarea fondurilor alocate unor asemenea proiecte şi până acum, la momentul discuţiei noastre, a existat o bună colaborare între Statul Major al Apărării şi instituţiile interesate ca armata să fie dotată cu ceea ce este necesar. Vorbim de forţa unei armate nu numai la nivelul de număr de militari în caz armat, fie ei şi profesionişti, nu numai voluntari, ci şi la nivelul forţei de răspuns a armatei naţionale la provocări care pot veni nu numai din partea răsăriteană, dar şi din nord, şi din sud, şi din partea vestică, de la graniţele respective. Deci avem de a face, pornind de la această strategie de apărare a Statelor Unite ale Americii, de o nouă lecţie de învăţat şi cei drept eu sunt sigur că au conspectat acest document. În primul rând, îndemnurile la soluţii lucide, dovadă capitolul alocat Republicii Populare Chineze, unde se spune clar că nu se urmăreşte umilirea acesteia, ci descurajarea oricărei tentative de a folosi soluţia militarii în relaţia cu Taiwanul, care este revendicat de Beijing să revină la patria mamă. Statele Unite ale Americii sprijină politica unei singure Chine, dar suntem în situaţia în care acolo, în Taiwan, există o democraţie şi voinţa cetăţenilor de acolo trebuie respectată şi consultată pe cale democratică.
Radu Dobrițoiu: După Davos şi noile ajustări conceptuale şi instituţionale, ce ar trebui, domnule Radu Tudor, să ia în considerare statele europeane de dimensiune medie, precum România, pentru a-şi consolida poziţia în arhitectura de securitate euroatlantică?
Radu Tudor: Haideţi să ne referim direct la exemplul României. E un stat esenţial pe Flancul estic al NATO. Flancul estic este cel mai expus în faţa ameninţării ruseşti. Aşadar, avem două misiuni importante naţionale: să întărim Armata Română cu cele mai bune echipamente, poate şi cu mai mult personal, să o pregătim bine, să o plătim bine, ca să poată să apere ţara şi doi să relansăm în forţă industria de apărare, pentru că trebuie să alimentăm Armata Română cu armament şi cu muniţie, trebuie să-i ajutăm pe ucraineni să reziste în faţa invaziei ruseşti, ei luptă şi pentru noi acum, nu luptă doar pentru ei.
Nu, în ultimul rând, să mergem în toate cancelariile occidentale, acolo unde sunt aliaţii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, şi să le spunem în fiecare zi despre valoarea strategică a ţării noastre, despre faptul că de la Bucureşti la Bruxelles sunt trei ore, de la Bucureşti la Bagdad sunt tot trei ore, drept pentru care această poziţie geostrategică crucială a României pentru securitatea Mării Negre, pentru securitatea Flancului esticval NATO, pentru poarta orientală a Uniunii Europeane, pentru apropierea faţă de Orientul Mijlociu, toate sunt atuuri imense care, completate cu un foarte bun profil militar, dar şi cu responsabilităţi mai serios îndeplinite în calitatea de naţiune gazdă, pentru că noi avem, din păcate, nişte restanţe, domnule Dobriţoiu, în calitate de ţară NATO-gazdă care sprijină prezenţa trupelor aliate pe teritoriul României, şi mă refer aici la infrastructură, elementele de confort, ar trebui să lucrăm mai mult şi mai bine la aceste chestiuni şi dacă aceste coordonate de putere militară, de promovare a valorii României şi de responsabilitate pe plan intern, cu infrastructură şi elementele de confort de tip occidental, atunci ţara noastră sigur nu va avea de pierdut, indiferent ce evoluţii vor fi în viitor.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Titlul ediţiei: „Relaţiile de securitate transatlantice post Davos”. Invitaţii emisiunii au fost Radu Tudor, analist politico-militar şi colonelul în rezervă Ion Petrescu, fost şef al Trustului de presă al armatei. Sunt Radu Dobriţoiu, Radu Dobrițoiuul Euroatlantica şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc!
