Friday, November 13, 2026
24.6 C
Bucharest

Avem 4,7 milioane de pensionari. Pensia medie 550 Euro

Un număr de 4.734.868 de pensionari era înregistrat în septembrie 2024 în România, cu 8.150 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.735 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,95 miliarde lei.

Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.804.532 de persoane, dintre care 2.184.098 femei, în timp ce pensia medie era de 3.051 de lei.

Pensie anticipată au primit, în septembrie 2024, un număr de 4.426 de persoane (3.912 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 87.088 de persoane (2.736 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 390.698 de persoane (pensie medie de 1.124 lei), dintre care 44.777 de persoane pentru gradul I de invaliditate (977 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 448.014 persoane (1.449 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 110 pensionari (540 de lei, în medie), scrie Agerpres.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img