Sunday, June 8, 2025
28.8 C
Bucharest

British American Tobacco a negociat şi a oferit mită

O anchetă a BBC Panorama a găsit dovezi care sugerează că British American Tobacco, una dintre cele mai mari companii britanice, a mituit partidului lui Robert Mugabe, lider al Zimbabwe timp de 37 de ani.

Documentele arată că BAT a fost implicată în negocieri pentru a plăti între 300.000 şi 500.000 de dolari partidului Zanu-PF în 2013 şi că BAT dădea mită în Africa de Sud şi că folosea supraveghere ilegală pentru a-şi prejudicia rivalii.

British American Tobacco susţine că este devotată celor mai înalte standarde de comportament corporate.

Preşedinţia de 37 de ani a lui Mugabe a fost asigurată prin alegeri compromise de acuzaţii de fraudă şi de violenţe. El a fost înlăturat de la putere în 2017 şi a murit în 2019. Partidul aflat la conducere, Zanu PF, este acum sub o nouă conducere.

Într-o anchetă comună cu Biroul de Jurnalism de INvestigaţie şi Universitatea din Bath, Panorama a obţinut mii de documente care arată cum BAT a finanţat o reţea de aproximativ 200 de informatori secreţi în sudul Africii..

Mare parte din această activitate a fost externalizată unei companii private sud-africane de securitate, Forensic Security Services (FSS).

FSS era oficial însărcinată să combată comerţul ţigaretelor pe piaţa neagră, însă foşti angajaţi au declarat pentru BBC că au încălcat legea pentru a sabota rivalii BAT.

Documente interne arată, într-un caz, că echipa FSS era instruită să închidă trei fabrici de ţigări administrate de competitori ai BAT în Zimbabwe. FSS a plătit o firmă locală să supravegheze o fabrică Savanna Tobacco în 2012, însă a fost prinsă.

Trei dintre directori au fost puşi sub acuzare în legătură cu supravegherea legală. Arestarea lor l-a făcut pe preşedintele de atunci, Robert MUgabe, să ţină un discurs în care a condamnat acţiunile bărbaţilor şi posibila implicare a BAT.

Panorama a descoperit că, în spate, antreprenori care lucrau pentru BAT discutau cu oficiali din Zimbabwe. Bărbatul care a fost trimis să negocieze un acord, care doreşte să rămână anonim, a declarat pentru Panorama că a mituit mai mulţi oficiali din Guvern pentru a aranja o întâlnire ca să discute cazul bărbaţilor. „A trebuit să clarific faptul că vor primi un plic gros cu bancnote”, a spus el.

British American Tobacco este una dintre cele mai importante companii de produse din tutun din lume şi între zece cele mai mari companii britanice. Ea deţine branduri precum Lucky Strike, Camel şi Pall Mall. Anul trecut, a vândut aproximativ 650 de miliarde de ţigarete.

Documentele consultate de BBC confirmă că bărbatul a primit echivalentul a 12.000 de dolari americani în moneda locală şi sugerează că banii pentru mite au fost furnizaţi de BAT.

Un memorandum intern subliniază acordul propus. Oficialul din Zimbabwe a spus că, având în vedere apropiere alegerilor prezidenţiale, ar ajuta o donaţie către partidul lui Mugabe.

Referatul arată: „Cu această donaţie, ar putea să se ducă din nou la preşedinte” pentru a încerca să rezolve problema.

„Donaţia către Zanu PF ar trebui să fie în jur de 300.000 – 500.000 de dolari americani”.

Documentele nu arată dacă mita a fost dată în final, dar Panorama a vorbit cu trei surse care au confirmat că BAT cunoştea termenii înţelegerii oferite. La trei zile după aceasta, toţi cei trei directori au fost eliberaţi.

BAT a refuzat să răspundă întrebărilor Panorama despre plăţile din Zimbabwe, dar nu a negat plata unei mite lui Robert Mugabe.

Este împotriva legii ca o companie britanică să plătească mite, indiferent de locul în care are loc plata.

FSS a lucrat pentru BAT în sudul Africii între anii 2000 şi 2006.

Dovezile sugerează cu tărie că au mituit oficiali vamali şi ofiţeri de poliţie şi că BAT a obţinut acces la informaţii din reţeaua de supraveghere a poliţiei, folosită pentru a-şi spiona rivalii.

FSS a interceptat telefoanele competitorilor BAT, a plasat dispozitive de urmărire pe vehiculele lor de livrare şi a mituit angajaţi pentru a oferi informaţii.

Documentele mai arată că persoane din conducerea BAT de la Londra au recrutat şi plătit unii dintre informatori care lucrau în fabricile competitorilor. Angajaţii BAT alimentau carduri în Londra şi informatorii puteau retrage bani, anonim, în Africa de Sud. Acesta este un sistem de plată uneori folosit de grupările de crimă organizată pentru a evita să fie descoperite.

Avocaţii BAT au spus că acuzaţiile nu sunt noi şi că nu este ilegal să plătească surse pentru a aduna informaţii legat de comportamentul infracţional.

Ei au spus că BAT respinge acuzaţia că a făcut demersuri cu scopul de a influenţa activităţile legale ale competitorilor legitimi sau pentru avantaj comercial.

„Respingem categoric caracterizarea greşită a comportamentului nostru… Eforturile noastre în combaterea comerţului ilicit au avut ca obiectiv sprijinirea instituţiilor de drept în lupta împotriva comerţului ilegal de produse din tutun. Să acţionăm responsabil şi cu integritate se află la baza culturii noastre”.

Nu este prima dată când compania este acuzată de mită. În 2015, Panorama a descoperit că BAT a plătit în mod secret politicieni şi funcţionari publici din ţări din estul Africii pentru a submina măsurile anti-fumat. Dezvăluirile au determinat la o anchetă de cinci ani derulată de Serious Fraud Office (SFO) din Marea Britanie. Anul acesta, a fost concluzionat că nu există suficiente dovezi pentru punerea sub acuzare.

BAT a spus că a cooperat cu ancheta SFO, care cuprindea acuzaţii cu privire la Africa de Sud şi care s-a încheiat fără o acţiune, scrie news.ro

 

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img