Thursday, December 26, 2024
3.5 C
Bucharest

Ce a spus Ciolacu după demisia lui Ciucă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, după depunerea de către liderul PNL, Nicolae Ciucă, a mandatului de prim-ministru, că România are o democraţie consolidată şi pentru prima dată liderii celor mai importante partide din România şi-au ţinut promisiunea.

“Îi mulţumesc domnului preşedinte al Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, până acum câteva ore prim-ministru al României. Din punctul meu de vedere, România are o democraţie consolidată după acest gest făcut de domnul Nicolae Ciucă astăzi. Este pentru prima oară când liderii celor mai importante partide politice din România şi-au ţinut o promisiune făcută şi nu putem decât să ne lăudăm cu acest lucru, indiferent cum am privi lucrurile sau dacă cineva consideră că nu a fost corect sau a fost corect”, a afirmat Ciolacu la Parlament.

Marcel Ciolacu a spus că se bucură că, în primul rând, prim-ministrul României şi el au reuşit, până la urmă, să găsească “soluţiile cele mai bune pentru a stopa greva din învăţământ, astfel încât copiii să poată susţine examenele conform programului cunoscut deja, fără mari modificări”.

“Am convenit deja cu domnul Nicolae Ciucă ca în cursul zilei de vineri să continuăm discuţiile cu liderii de sindicat şi cu ministrul Muncii pentru a respecta termenele promise până pe 15 iulie să finalizăm primele grile în învăţământ din noua lege a salarizării”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat în legătură cu modificarea protocolului coaliţiei, el a spus: “Acordurile politice se fac pentru a crea o majoritate, majoritatea era deja făcută de către Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi am dorit în acel moment şi dorim în continuare să fie o coaliţie mai largă, atât cu minorităţile, cât şi cu UDMR”.

“Este normal, facem politică. În acest moment, avem şi anumite performanţe ale unor miniştri şi lucruri care au funcţionat foarte bine. Eu nu pot să fac abstracţie în ceea ce priveşte în continuare Ministerul Fondurilor şi Ministerul Transporturilor. Ştim cu toţii ce s-a găsit în acele două ministere înainte şi faptul că Sorin Grindeanu a reuşit o performanţă unică postdecembristă, sunt – mi se pare – peste 30 de miliarde contractări făcute pe această scurtă perioadă, în care până acum domnul ministru Sorin Grindeanu a fost la Transporturi. E normal ca să avem o abordare şi în ceea ce priveşte performanţa anumitor miniştri pe anumite funcţii. Asta înseamnă politică şi nu-mi cereţi… Eu îmi doresc ca Guvernul României să fie un guvern performant, cu miniştri în Guvernul României, indiferent de la ce partid politic, performanţi”, a mai spus Ciolacu.

Ciolacu a afirmat că este normal să susţină în viitorul Guvern miniştri performanţi.

“Este normal să mă bat şi să-mi susţin viitorii miniştri şi actuali miniştri care au avut performanţă. Dacă vrem să ne întoarcem şi de a găsi întotdeauna un subiect de breaking news şi să ne întoarcem cum se făceau guvernele într-o guvernare nu foarte îndepărtată de dreapta, când miniştrii se trăgeau şi ministerele se trăgeau dintr-un fes sau într-o căciulă, cum spunea atunci prim-ministrul, domnul Orban, eu nu mă întorc în acel scenariu. Şi atunci, după cum aţi văzut, am avut consultările şi avem toate discuţiile în coaliţie, nu în programul de lucru, le avem după programul de lucru, în zilele libere, sâmbăta şi duminica. Vă rog frumos, lăsaţi-ne, la nivel politic, să ne facem treaba, respectiv la nivel politic şi politica înseamnă, după cum bine ştim, şi negociere”, a mai spus liderul PSD.

El a arătat că în acest moment s-a intrat într-o altă logică constituţională.

“România, repet, de astăzi, este într-o democraţie consolidată. (…) Eu sper foarte mult şi domnul Nicolae Ciucă ca până joi cel târziu să fie dat votul de învestire”, a mai declarat Ciolacu, citat de Agerpres.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img