Friday, January 9, 2026
-0.9 C
Bucharest

Ce i-a spus Secretarul General al NATO, față în față, lui Zelenski, la Kiev

Ce i-a spus Secretarul General al NATO fata in fata lui Zelenski la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi Alianţei Nord-Atlantice să primească Ucraina în rândurile sale şi să-i furnizeze mai multe arme pentru a lupta contra Rusiei, în aşteptarea cărora ţara sa plăteşte cu “vieţile soldaţilor”, care nu au încă toate mijloacele de care au nevoie, transmite AFP, preluata de Agerpres.

Deşi favorabilă în principiu aderării Ucrainei, Alianţa rămâne evazivă asupra unei decizii concrete, care ar risca să escaladeze conflictul, în condiţiile în care Rusia consideră o asemenea extindere a NATO o linie roşie.

“Summitul NATO de la Vilnius (în iulie) poate deveni istoric”, a spus Zelenski în prezenţa lui Stoltenberg, venit într-o vizită surpriză la Kiev. Este “important ca Ucraina să primească (la Vilnius) invitaţia corespunzătoare (…) Este momentul”, a insistat preşedintele ucrainean.

De partea sa, Stoltenberg a reiterat sprijinul Alianţei faţă de ambiţiile ucrainene, dar a fost prudent asupra unui calendar de aderare, apreciind că prioritatea acum este ca Ucraina să câştige războiul cu Rusia.

“Viitorul Ucrainei este în familia euro-atlantică, viitorul Ucrainei este în NATO. În acelaşi timp, obiectivul principal al Alianţei şi al membrilor săi este de a se asigura că Ucraina câştigă” războiul, a subliniat secretarul general al NATO.

“Recunosc, desigur, că preşedintele Zelenski va ridica problema aderării, a garanţiilor de securitate, iar aceasta va fi în capul listei pe ordinea zilei”, a completat Stoltenberg, după ce mai devreme Kremlinul a avertizat din nou că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO “ar reprezenta o ameninţare serioasă la adresa securităţii” Rusiei, care consideră că NATO duce deja împotriva sa un război prin procură în Ucraina, dat fiind ajutorul militar substanţial oferit acestei ţări de către Occident, în special de SUA.

Referindu-se la acest ajutor, Zelenski l-a presat pe Stoltenberg să facă mai mult, întrucât Ucraina are nevoie urgentă de avioane de vânătoare, de blindate, artilerie şi sisteme cu rază lungă de acţiune pentru a lovi depozitele de arme şi muniţii ruseşti amplasate mult în spatele liniei frontului.

După ce a rezistat toată iarna asalturilor ruseşti pe frontul din estul Ucrainei, armata ucraineană îşi pregăteşte acum propria ofensivă, dar pentru aceasta are nevoie de mai multe arme şi de asemenea de mai multe muniţii, despre acestea din urmă Stoltenberg semnalând deja că trupele ucrainene le consumă într-un ritm mult superior celui al capacităţilor de producţie occidentale.

Zelenski a reafirmat joi că obiectivul său rămâne “eliberarea completă a pământurilor” ucrainene ocupate de Rusia. Confruntaţi însă cu stocuri de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi cu dificultăţi logistice, plus teama unei escaladări a conflictului, europenii şi americani se arată mai prudenţi.

Prin urmare, Zelenski a insistat pe lângă Stoltenberg să-l ajute să “depăşească reticenţa partenerilor noştri privind livrarea unor anumite arme, adică cele cu rază lungă de acţiune, aviaţie modernă, artilerie, vehicule blindate”.

În aşteptarea acestora, Ucraina plăteşte cu “vieţile soldaţilor noştri, care încă nu au primit instrumentele de apărare indispensabile”, a adăugat el.

Capacitatea Kievului de a conduce o contraofensivă de amploare este principalul subiect de dezbatere al acestei primăveri, după o lungă perioadă de război de uzură. Deşi apărarea îndârjită a oraşului Bahmut – epicentrul luptelor din estul Ucrainei – a costat scump trupele ruse, armata ucraineană a suferit la rândul ei pierderi importante şi consumă acolo stocuri preţioase de muniţii.

Stoltenberg a subliniat în acest context că discuţiile care vor avea loc vineri cu statele NATO la baza militară americană Ramstein, în Germania, se vor axa pe livrări de arme suplimentare pentru Ucraina, fără a preciza care ar fi acestea. Dar a promis că Occidentul va ajuta Ucraina “atât timp cât va fi necesar”.

Alianţa s-a focalizat până în prezent pe furnizarea de muniţii pentru sistemele deja desfăşurate în Ucraina, a precizat secretarul general al NATO. “Mă aştept ca aliaţii şi partenerii NATO să facă noi anunţuri concrete de sprijin militar pentru Ucraina”, a menţionat el mai departe.

“Este extrem de important să ne asigurăm că sistemele, armele care sunt deja în Ucraina funcţionează cum trebuie, adică este nevoie de muniţii, de cantităţi enorme de muniţii, de piese de schimb, de mentenanţă”, a rezumat Stoltenberg.

El a amintit că, de când a început războiul cu Rusia în februarie anul trecut, Ucraina a primit din partea statelor occidentale un ajutor ce însumează peste 150 de miliarde de dolari, din care 65 de miliarde ajutor militar.

Hot this week

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din...

Peste 80 de ani și mai multe diagnostice oncologice: ce l-a ajutat să meargă mai departe

Peste 80 de ani și mai multe diagnostice oncologice:...

Topics

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img