Thursday, December 26, 2024
0.9 C
Bucharest

Ce mănâncă în fiecare vineri cel mai bătrân om din lume, la 112 ani

Cel mai vârstnic bărbat din lume, britanicul John Alfred Tinniswood, a împlinit luni 112 ani, relatează The Guardian. Fan de-o viaţă al echipei FC Liverpool, Tinniswood s-a născut la doar 20 de ani după înfiinţarea clubului, în anul scufundării Titanicului şi a supravieţuit celor două războaie mondiale, dar şi regretatei regine Elizabeth a II-a, care era cu 14 ani mai tânără decât el, scrie news.ro.

John Alfred Tinniswood, care locuieşte în Southport, pune viaţa sa lungă pe seama „norocului” şi a spus că nu urmează o dietă specială – dar mănâncă peşte şi cartofi prăjiţi (fish & chips) în fiecare vineri.

Tinniswood s-a născut la 26 august 1912 – în acelaşi an cu scufundarea Titanicului. La începutul acestui an, a devenit cel mai bătrân bărbat în viaţă din lume, moştenind titlul de la Juan Vicente Pérez, din Venezuela, care a murit în aprilie la vârsta de 114 ani. Tinniswood deţinea deja titlul de cel mai bătrân bărbat din Regatul Unit, pe care l-a obţinut în 2020.

Fan de-o viaţă al echipei FC Liverpool, Tinniswood s-a născut la doar 20 de ani după înfiinţarea clubului. A trăit aproape toate momentele bune şi rele ale clubului, inclusiv toate cele opt victorii ale Reds din Cupa Angliei şi majoritatea victoriilor din campionat.

A cunoscut-o pe soţia sa, Blodwen, la o seară de dans în oraş, iar cuplul a fost împreună timp de 44 de ani. Soţia sa a murit în 1986. Fiica lor, Susan, s-a născut în 1943, iar el este acum străbunic.

Tinniswood, care a trăit în ambele războaie mondiale, este cel mai vârstnic veteran supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a lucrat într-un post administrativ pentru Army Pay Corps. Ulterior, a lucrat ca contabil pentru Shell şi BP, înainte de a se pensiona în 1972.

În prezent internat la un azil, Tinniswood încă îşi trăieşte viaţa aproape fără asistenţă – îşi gestionează singur finanţele, este la curent cu ştirile ascultând radioul şi se ridică singur din pat în fiecare dimineaţă. Dar nu poate pune sănătatea şi longevitatea sa mai mult decât pe seama norocului pur – şi poate a unui stil de viaţă activ în tinereţe. „Ori trăieşti mult, ori trăieşti puţin, şi nu poţi face mare lucru în privinţa asta”, a spus el când a devenit deţinătorul recordului mondial Guinness, la începutul acestui an.

„Nu simt această vârstă, nu mă entuziasmez din cauza ei. Probabil de aceea am ajuns aici”, a adăugat el. „O iau ca pe orice altceva, habar nu am de ce am trăit atât de mult. Nu mă pot gândi la niciun secret special pe care îl am. Am fost destul de activ în tinereţe, am mers mult pe jos. Nu ştiu dacă asta a avut vreo legătură cu asta. Dar pentru mine, nu sunt diferit (de nimeni). Nu sunt deloc diferit”, a declarat cel mai bătrân bărbat din lume.

Reflectând asupra vieţii sale lungi, el a spus că poate cheia a fost moderaţia. „Mănânc ceea ce mi se dă şi la fel face toată lumea. Nu am o dietă specială”, a mărturisit el. „Dacă bei prea mult sau mănânci prea mult sau mergi prea mult, dacă faci prea mult din orice, vei suferi în cele din urmă”, crede decanul de vârstă al omenirii.

De când a împlinit 100 de ani, în 2012, Tinniswood a primit în fiecare an o felicitare de ziua de naştere de la regretata regină Elizabeth  El a supravieţuit domniei acesteia, chiar dacă ea s-a născut cu aproape 14 ani mai târziu. De asemenea, el a trăit în timpul mandatului a 24 de prim-miniştri britanici.

Când a fost întrebat cum a văzut lumea schimbându-se în timpul vieţii sale, bărbatul a declarat: „Lumea, în felul ei, se schimbă mereu. Este un fel de experienţă continuă. Devine un pic mai bună, dar nu suficient de mult încă. Merge pe drumul cel bun”.

Tinniswood are şi un sfat pentru generaţiile tinere: „Întotdeauna faceţi tot ce puteţi mai bine, indiferent dacă învăţaţi ceva sau dacă învăţaţi pe cineva. Daţi tot ce aveţi. Altfel, nu merită să te oboseşti”.

Cel mai bătrân bărbat înregistrat vreodată în lume a fost Jiroemon Kimura din Japonia, care a murit în 2013 la vârsta de 116 ani şi 54 de zile.

În prezent, cea mai vârstnică persoană în viaţă din lume este japoneza Tomiko Itooka, care are 116 ani. Ea a preluat titlul abia luna aceasta, după ce Maria Branyas Morera, care avea 117 ani şi 168 de zile, a murit la azilul său din oraşul Olot din nord-estul Spaniei, scrie news.ro

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img