Premierul Victor Ponta a recunoscut aseara ca a semnat saptamina trecuta un document cu Traian Basescu, intr-o intalnire secreta la Palatul Cotroceni dezvaluita dupa citeva zile de presa.

Este evident ca cele doua parti aveau nevoie de comunicare, pentru stabilirea unei agende privind investirea noului guvern. Problema nu este ca au discutat, ci felul in care au facut-o si comportamentul ulterior.

Cred ca nu e  in regula :

– sa ai intalniri secrete cu principalul adversar impotriva caruia declari ca lupti neincetat

– sa semnezi un document, iar acesta sa fie prezentat de una dintre parti intai in afara tarii pentru un soi de binecuvintare

– nici acum, la 6 zile de la semnarea documentului care prevede angajamente din partea USL, continutul sa nu fie facut public in fata celor care au dat un vot imens pentru USL pe 9 Decembrie

Va deranjeaza si pe voi aceleasi lucruri sau exagerez eu?

PS : Corneliu Dobritoiu a fost sacrificat in malaxorul negocierilor PNL-PSD. Va primi un soi de compensatie, ca sef al Comisiei de Aparare din Senat. Ministrul apararii va fi Mircea Dusa

148 COMMENTS

    • Domnule Radu Tudor,
      In principiu aveti dreptate, dar la Cotroceni a fost o asa-zisa ‘Yalta’, unde Ponta-Dragnea-Antonescu au vandut (Negociat) votul Alegatorilor contra Libertatii si Continuitatii in functia de pres de stat al lui Basecu, iar Ponta sa fie numit Prim-ministru(Pentru Linistea Poporului).

      Asa ca eu unul sunt oripilat de faptul ca s-a facut iar Romaneste pe ascuns cu mare secret si fara informarea ulterioara a ‘prostimei’, dar nu sunt impotriva principiului de a aduce o oarecare liniste si normalitate in viata Romaniei. (intre noi fie spus Ponta prin acest ‘PACT cu DIAVOLUL’l-a shuntat pe Antonsecu pt inca 2 ani obligand PNL-ul sa ramana in USL inca 2 ani cel putin)

      Eu am postat pe alt blog cu ceva timp in urma ca s-a semnat un document si ca Ponta-Basecu (mai ales Basecu) au avut chiar un plan, in care USL-ului sa i-se bage in Guvern 2 fitile care sa controleze din interior coalitia. Acestea fiind UDMR si ‘Chilotaru’ Oprea.
      Pretextul pt UDMR fiind ca la o adica PSD+UDMR+Minoritati+ 29Parlamentari = Majoritate in Parlament.
      Cum dealtfel am postat ca Antonescu n-a stiut nimic de aducerea UDMR la Guvernare facut de Ponta in seara alegerilor.

      • corect! Rusine Ponta! Executi mai ceva ca Unguent si Boc la un loc comenzile lui Basescu! Si din cate vad ca te comporti cu memrii PNL, esti mai tradator decat multi care au jucat cativa ani dupa cum le-a cantat Basescu… Ce nu ti-a convenit la Dobritoiu ca nu avea gradele de la Basescu? Asa ti-a ordonat Basescu sa faci cum vrea el? Vei ajunge cu ingamfarea ta mai rau decat cei din PDL…pe aia i-a tinut Basescu in brate si ii va tine in continuare comandandu-ti ieri la gala de numire a premierului de la Cotroceni sa ai grija lor. Eu te-as sfatui ca sa nu il superi pe Basescu sa le dai locurile de sus de la tribuna parlamentului Udrei, Ingasului, lui Blaga, lui Ritzi, lui Oprea si sa trimiti afara pe scari pe cei de la PNL-PC. Iar depa ce ii vei face toate jocurile lui Basescu acesta te va trimite in locul lui Nastase. Nicio fapta nu ramane fara rasplata. Oricum populatia a vazut atitudinea si masule pe care ai inceput sa le ei. Basescu te invata ce sa faci, iar tuin curand ai sa te trezesi la Palatul Victori cu multimea nemultumita sa pana nu iti vei da demisia nu vei scapa, iar atunci ai sa te gandesti de unde ti se trage!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        • Aici sunt doua persoane cu acelasi nume, “estera”, dar doua persoane diferite, eu sunt una dintre ele, dar nu am aceasta atitudine…..

    • Intr-o alta ordine de idei
      Sper sa nu-l mai vad pe Gherghina ‘Expertul FALIMENTAR al Bugetului’ in preajma Guvernului.

      E Gherghina chiar atit de ‘tare in dosare’ de e alesul tuturor guvernelor? Analizati bine si o sa vedeti ca omul e un IMPOSTOR SECURIST INCOMETENT, chiar asa de greu sa gasesti pe cineva sa fac un Buget??

    • Nu m-ar mira ca la urmatorul scandal sa aflam de un acord secret USL-PDL. Sa asteptam sa-l fluture PDL-ul prin poze.

  1. BUNA ZIUA D.LE RADU TUDOR, EU AM SPUS SI CU ALTA OCAZIE CA SUNTEM IGNORATI TOTAL CEI CARE AM VOTAT, DAR LA USL NU M-AM GANDIT CA ASA O SA PROCEDEZE. SUNT DEZAMAGITA TOTAL !!!!!
    SIGUR CA SUNT DE ACORD SA AFLU CE ESTE SCRIS IN ACEL DOCUMENT !

    • Cine se mai mira de tradarea P.D.S.R.-ului? asa au facut din totdeauna,asa au invatat de le Iliescu&Nastase&comp.!nu va amintiti de Juniorul Ponta,la inceputurile carierei politice? eu nu am sa uit! Urmariti atitudinea lui fata de presa,de dupa nominalizarea lui,aroganta de care a inceput sa dea dovada,de lipsa de rabdare si se mai pot enumera multe “calitati”!E un blestem al acestui popor,sa nu aiba optiuni in alegerea politicienilor care sa-l reprezinte!?

    • Sunt oripilat de faptul ca dl antonescu cedeaza apararea unde dl dobritoiu e unul dintre cei mai de seama specialisti din europa pt mr dusa,un neica nimeni!PUNETI OAMANI BUNI SPECIALISTI IN MINISTERE CA AVEM DESTUI,SI MAI LASATI PUPINCURISTII!D-LE ANTONESCU NU NE DEZAMAGI!!!!!!!!!NU VEZI CA TE FACE PSD-eul PE LA SPATE?NU STII CA-S URMASII FSN?AJUNG IN GUVERN LA BUTOANE TOTI MASCARICII!APROPO!SECRETAREI,AMANTE A LUI DRAGNEA NU-I DATI NIMIC?SAU IMPARTE MINISTERUL CU MUSIU?

  2. Cred ca dincolo de orice e in document, ce e nescris e si mai important. Au stabilit probabil un “pact de neagresiune” penala si incepe sa fie cam evident… In afara de cate-un cap de Motzoc n-o sa mai cada nimic… si o sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti… Ceea ce nu va fi valabil si pentru noi…

    • Mda!..Asa este!Si maine o sa vedem cum “zboara” Mona Pivniceru de la Justitie!Si iarasi o sa avem coruptie fara corupti,s.a. de care ne-am cam saturat!Imagineaza-ti ca nici una din parti nu vrea sa deschid cutia Pandorei,caci toti au puscariabili printre ei!Pai…ar fi frumos sa ajunga “nasul” Oprea la D.N.A…tocmai acum,cand e re-re-reevaluat si a ajuns si el vicepremier?!?

  3. Exact asta nu ma intereseaza !!!
    Mai important ar fi cind se amelioreaza putin viata, cind cresc salariile si pensiile, cind reporneste economia(fara consum sperante 0, consum fara bani la fel).
    La fel mai important ar fi cind se fac cele trei regiuni Tansilvania, Moldova si Tara Romaneasca cu autofinantare sa vedem daca voi cei de dincolo de Carpati nu muriti cumva de foame ca din 1918 traiti pe munca ardelenilor…..

    • Daca cumva nu esti Kretina(si atunci nu ne putem supara ca nu te duce mintea), atunci esti sigur platita de Serviciile Speciale ale Budapestei care plateste bbani grei unor tradatori romani ,care sa sustina aberatia asta cu regiunile, ca apoi sa poate hungurii sa puna mana pe Transilvania.
      Nu uita Distinsa Doamna Vaca, ca daca nu erau ostasii romani din Regat, da ,da miticii aia care si-au lasat casa si familia , pentru a trece Carpatii si a-i elibera si pe fratii lor romani de sub jugul asupritorilor, Probabil ca voi Ardelenii erati si acum iobagii austriecilor sau slujnice in casa grofilor hunguri din Ardeal si sigur erati aproape de Viena ,ca sa mergeti si sa slugariti si acolo,ca nu degeaba au pus aia mana acum pe petrolul Romanesc si pe marile banci romanesti.
      Marsh din Romania daca nu iti convine si te stabileste in Hungaria fascista.

      • 1.parca eu nu te-am jignit cu nimic.
        2. sint romanca poate mai ca tine.
        3. mi-e rusine ca traiesc in Ro-Mania alaturi de oameni incuiati la creier ori politic ori religios.
        4. Uiti ca si la ora actuala 95 % din impozitele ardelenilor se oresc la Bucuresti de unde sint strecurate ori in Moldova ori in fota Tara Romaneasca.
        5. Uita ca garda pina si a lui Mihai Viteazul a fost alcatuita din ardeleni(nu din propria lui spata pe care o considera tradatoare).
        6.Uiti ca Ardealul are de toate de la gaz natural, apa minerala, aur, cupru, bauxita,petrol,carbune……dincolo de Carpati ce este?
        7. Ardealul fara Romania dupa 1918 ar fi devenit mai ceva ca Elvetia(poate nu este prea tirziu nici in viitor)
        8.de fapt nu are rost sa explic tot ce stii , numai esti prea …..sa recunosti

        • @robertamonica
          Că ești vorbitoare de limba română este de netăgăduit, că ești româncă, mă îndoiesc profund! România este un tot unitar, nu feliată pe regiuni istorice. Impozitele provin de la cetățenii din toate județele țării și nu numai din Ardeal. Resursele minerale ale României sunt ale tuturor și nu numai ale locuitorilor din proximitatea zăcămintelor. Spui despre Banul Craiovei, Mihai Viteazul că avea armată exclusiv formată din ardeleni. Te înseli amarnic! Pe lîngă soldații din Țara Româneacă și Moldova, avea și grupuri de mercenari formate din unguri, secui, polonezi sărbi. Mihai Viteazul este al nostru al tuturor, fie că-ți place, fie că nu! Transilvania după 1918 a devenit ceea ce trebuia să devină. Adică o regiune a României la fel ca celelalte. În 1940 a fost călărită, jefuită, nenorocită de către Ungaria hortyistă. De care Elveție vorbești?

    • Draga mea, nu ma pot abtine sa nu “amendez” comentariul tau. Nu stiu cat de bine o duci, dar, stiu sa-ti spun ca nici in Transilvania nu “umbla cainii cu colacii in coada”. Toti suntem romani si o ducem greu. Economia este subdezvoltata in toate zonele tarii. Mai mult, impozitele sunt deja mari in multe orase din aceasta zona. Foarte multa lume din Transilvania este plecata afara sa munceasca, ce venit la stat aduc? Ce asistenta sociala va fi daca nu sunt bani la buget…Industria?!…Numai cativa factori care au influenta negativa asupra bunastarii ardelenilor. Sunt ardeleanca, gandesc mai incet si mai “cu sama”. Pentru oamenii din aceasta zona s-au ieftinit convorbirile telefonice…vorbim mai calm, precum gandim. Eu imi doresc sa ajungem “sa traim bine”, (nu ca si in lozinca), indiferent de zona, pentru ca toti suntem romani. Mi-ar placea sa o duc bine, si sa pot ajuta si alti romani din alte zone…..

    • chestia e ca , de intelegerile astea secrete depinde viata noastra si nivelul nostru de trai … daca penalii lui Basescu vor fi crutati sau nu … daca insusi Marele Alb va fi judecat si pus sa dea banii inapoi pentru flota si casa pe care a furat o … nu mai fi asa de naiva …

    • Daca taceai, poate roberta-armonica ramaneai. Ce mila imi e. D-aia sunt ardelenii asa “mici si cocosati”, c-am trait noi pe spinarea lor din 1918.E caraghios ce spui.

  4. Nu numai ca ma deranjeaza dar imi da si impresia ca cineva isi bate joc de mine si ma lucreaza pe la spate, pe mine ca cetatean.

  5. Da, ma deranjeaza. Metehnele sunt vechi: ceea ce au promis in campanie nu se respecta. Alea au fost zăhărelul pentru a-i vota. Nu tebie lasati sa uite ce au promis. Poate in felul acesta vor fi obligati sa se schimbe, dar mai ales sa nu migreze politic. Asta ar trebui prevazut in Constituţie daca tot o revizuiesc.

  6. Vreau sa stiu ce este in document.E dreptul meu de cetatean sa stiu ce au semnat doi dintre ANGAJATII mei (ca din impozite si taxe isi primesc salariul, si din votul meu demnitatile).

    Deci, Ponticule…scuipa.Ce dracu’ ai semnat?

    • Ca de atatea ori in istorie,se adeveresateproverbul neaos,romanesc:Cainii mor de drum lung si prostii de grijaAltuia(a “documentelor semnate!). Niciodata romanii,de la Mircea cel Batran la Basescu,nu au respectat intelegerile verbale ori scrise! Toate au fost incalcate la prima cotitura! Bateti campiile inzapezite ale patriei,cu seninatate! Sa lasam guvernul ales de catre marea majoritate a romanilor sa-si puna in aplicare programul de guvernare si promisiunile facute! Altfel,prin teoria conducerii Romaniei de catre “intregul popor” ,ne intoarcem la regimul antidemocratic,antiromanesc basist ori,mai rau,ajungem sa fim condusi de catre DD ,parintele Eloidiei si a tembeliulor lui subordonati!

  7. Deranjat, este putin spus. Au promis transparenta totala , ba chiar si-au exprimat nevoia de a avea opiniile cetatenilor. Au uitat !
    Dar, noi omitem faptul ca inainte de intalnirea nocturna, a avut loc dialogul cu Gitenstein. O fi vreo legatura ?! Eu cred ca da.

  8. CE patea PONTA daca nu facea gestul asta ? ne invalidau iarasi cei de-afara ? hai sa fim seriosi !!! cu BASESCU trebuie sa joci al dracului de tare si sa-l bati cu armele lui !!! cum? simplu : am in spate o majoritate covarsitoare si n-ai de ales d-le BASESCU !!! PONTA a gresit flagrant din pozitia INVINGATORULUI !!!! AICI A FOST DIN PACATE ……PISICUT !!!!! SA SPERAM CA ASTFEL DE LUCRURI NU LE VA MAI REPETA CACI ALTFEL INCEP SA AM MARI INDOIELI DESPRE EL.

  9. Normal ca ma deranjeaza, am crezut (si inca mai cred) in ei dar sa speramm ca le-o veni mintea la cap. Dar acum, fie vorba intre noi, nici Ponta nu cred ca a facut aceste tampenii de capul lui atata timp cat nu s-a dus singur in ,,vizuina lupului”. Daca ii lua taras cu el pe Antonescu si pe Dragnea, ceea ce nu prea cred, acestia din urma trebuiau sa iasa pe televizor si sa spuna despre faradelegile lui Ponta dar s-au complacut toti in aceasta mocirla in care mi se pare ca suntem trasi si noi. Asa ca …se cam aduna cartonase galbene, poate urmeaza o eliminare. Sa aiba grija!

  10. E mizerabil ca au procedat asa, din ambele parti- presedinte si opozitie
    S-a “basizat” tara asta si naravurile ei incredibil de repede.
    Trebuie sa lucram foarte mult si viguros la drepturile si demnitatile cetatenesti. Sa nu se mai considere ca pot face orice mizerie fara sa dea socoteala. Ce suntem noi? masa de manevra? o societate de “papagali”? Ne pot intoarce portofelul cum vor? Ce mi-e un furt din bugetul public, ce mi-e o intalnire si o intelegere “palmata” de ochii si urechile cetatenilor? Totuna.
    Trebuie sa inceteze dispretul acesta mizerabil fata de CETATEAN.
    Ei sunt SLUJBASI, noi ii selectam, noi ii angajam, noi le platim salariul, masa si casa. Noi, CETATENII.
    Fata de noi au toate datoriile si obligatiile din fisa postului.
    Sa li se aminteasca neincetat care le este FISA POSTULUI si riscurile ce si le iau daca nu o respecta.
    In acest caz in mod clar nu si-au respectat niciunii fisa postului.
    Va rog mult sa bateti acest subiect cat e cald pana vor recunoaste ca au gresit si sa isi ceara iertare pentru felul in care procedeaza- toti! Altfel mergem inainte carand aceeasi mizerie despre care cei noi spun ca vor sa se lepede.
    Asa cum ati facut cu hoata din parlament.
    Suntem impreuna cu dvs. media in actiunea asta.

  11. Repetati-le ca este o capcana marca base,care ii va toca pana va rupe alianta.
    Prea devreme au devenit aroganti si considera multimea ,in totalitate,proasta si nedemna sa i se ofere explicatii.
    Circul cu hartiile l-a facut base ca sa afle cat de nesiguri sunt crin si ponta ,unul fata de altul,si fata de foarte multi usl-isti.

  12. Ce spuneti , este dezarmant de corect . Ce nu-i de inteles, este reactia lui Victor Ponta, care a trecut foarte repede la o abordare aroganta si in total dispret ( asa pare ) fata de alegatori, spunandu-ne , parca, “… lasati ca stiu eu mai bine, nu e treaba voastra …” . Mare gresala ! Nu-ti ramane decat un sentiment , total neplacut, de deznadejde si furia ca nu am inteles la timp.

    • Si din pacate nu numai Ponta, ci si Antonescu a raspuns obraznic si arogant vis-a-vis de speta asta … la el chiar aveam pretentii!!

  13. oare de ce au sustinut liderii USL ca nu stiu ce contine hartia fluturata de Basescu cand era clar ca se va afla ca au semnat acel pact? eu cred ca au mintit pentru ca sunt extreme de prosti politicieni.
    n-o sa faca mare lucru in mandatul acesta doar in momentele in care apar dezvaluiri sau sunt presati de opinia publica cum s-a intamplat cu UDMR-ul.
    n-o sa plateasca nimeni din vechea guvernare pentru infractiunile si banii furati.
    avem o clasa politica formata din oameni fara caracter, lasi si mincinosi si extreme de prosti. de fapt ei seaman mult cu liderii UE.

  14. Buna Dl Radu toata bazaconie care se intinpla in politica este o vorba PLEACA AI NOISTRI VIN AI NOISTRI sa zis ca Basescu e securist inseamna ca cand el zicea ca nu cuva sa aiba si Ponta ceva semnat cu o agentie Deasta am zis {peeaca si vin} ca tot ei conduc si nu se gandesc la POPORU care ia inpins in fata la conducere cu UDMR sa zicem ca e o greseala sa zicem dar de ce a mai fost nevoe sa semneze cu Basescu cate hirti au mai semnat PLEACA AI NOSTRI VIN AI NOISTRI SI EI NE CONSIDERA PROSTI SAI FEREASCA DUMNEZEU DE FURIA POPORULUI AMIN NOI IAM VOTAT NOI Ii DAM JOS POPORO

  15. Daca lucrurile stau intradevar asa, se impun lamuriri…Nu zic sa le stim chiar fiecare miscare, dar in privinta relatiilor cu Basescu trebuie ca lucrurile sa fie fooarte clare, avand in vedere cate energii s-au mobilizat impotriva lui. Oare nu cumva nu cumva suspendatul a promis sa fie cuminte NUMAI daca acordul respectiv ramane confidential ? Ceva e la mijloc…

  16. Normal ca nu putem afla ,noi,masa mare de votanti (manevra),toate intelegirile nocturne dintre actorii scenei politice.Noi asa am vrea dar nicicând nu a fost altfel.Cel putin cu acesti politruci proveniti din “scoala FSN-ista.Dumneavoastra sunteti indreptatit sa fiti revoltat mai ales ca prin structura ocupatiei de om de presa sunteti reprezentantul opiniei publice,deci al nostru celor multi.O sa va obisnuiti foarte curând si cu tacerea,aroganta,cinsmul acestora,caci Puterea va arata realul lor chip !

  17. ma deranjeaza teribil, probabil ca merg pe ideea au inghitit romanii atatea, vor inghiti si asta. Se inseala amarnic si vor cadea mult mai repede decat cred.Ma deranjeaza aroganta lui Ponta, e atat de patruns de importanta functiei lui ca aproape incep sa-l vad pe Nastase la inceputuri. Oricum, s-au facut de ras, sa ai 7,4 mil la referendum, acum vreo 5 milioane si sa te strecori noaptea sa semnezi pacte cu dusmanul nostru… au inceput f.f prost si nu e de bun augur.Daca Antonescu tot ii acopera spatele lui Ponta, va trebui sa-si ia adio de la presedintie.Ponta a tradat de prea multe ori ca sa mai fie credibil, si spune asta cineva care i-a dat votul.

  18. Dupa o viata cu riscuri maxime, cu sacrificii de tot felul, cadrele militare pensionare beneficiaza si de o titulatura speciala a ceea ce primesc de la stat. Pe site-ul Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N., la Prima Pagina gasim:
    “Casa de Pensii Sectorială este structură de specialitate, cu personalitate juridică, înfiinţată prin lege, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

    Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale administrează, împreună cu Casa Naţională de Pensii Publice, sistemul public de pensii din România pentru cadrele militare în activitate, precum şi pentru cadrele militare trecute în rezervă, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

  19. nu sunt multumit de pactul Ponta-Basescu. intrebarea mea este urmatoarea: daca iese poporul in strada si striga , din nou, JOS BASESCU !!!! ce se intampla ?? astept un raspuns la intrebarea aceasta lume. Ponta credeti ca va demisiona, ca poporul din fata Pietii Universitatii striga jos presedintele si de fapt se da jos Prim-ministrul ? Ce logica ar fi ??

  20. Am votat nu am votat, trebuie sa stim.
    Pana la urma, cafeaua care o beau dimineata astia la palate, masinile cu care se plimba, secretarele de care se “bucura”, baietii care le cara gentile, toate sunt platite din bani publici.
    Suntem cetateni platitori de taxe, mai mari sau mai mici, avem drepturi nu numai datorii.Iar astia ar trebui sa aiba mai multe datorii pana la urma decat drepturi.
    Ei sa o mai lase cu aroganta, iar voi, cei care ii invitati in emisiuni si aveti sansa sa le vorbiti in direct, a-ti face bine sa le mai spuneti si in fata unele lucruri.Atunci, in direct, cand ii prindeti.

    Va mai dau una.
    Auditie placuta.

    http://www.youtube.com/watch?v=ACNYKctLv94

  21. Nu-mi prea convine punerea lui Dobritoiu pe bara. Mircea Dusa nu-mi place… Antena 3 a facut dezvaluiriile acelea de la Balj parca sau unde erau politistii aia foarte corupti, si Dusa nu a facut mare lucru in 2-3 luni si ceva. Va rugam sa puneti presiune!

  22. Documentul respectiv are caracter PUBLIC si poate fi cerut de orice cetatean roman , mai ales de presa . Nu este secretizat , ce naiba ! …

    • Si , da , trebuie sa stim si noi ce intelegere s-a facut intre parti , fiind de interes national , atata timp cat Satana a considerat ca prezinta interes extern , atat de mult incat a simtit nevoia sa-i incunostiinteze pe conducatorii UE si , probabil si pe americani . Acest pact a avut menirea sa-l scoata din impas pe Satana , care anuntase ca nu-l va desemna pe Ponta . I s-a impus din exterior sa respecte votul , daca nu , sa-si dea demisia ( cred ) .

  23. dle tudor nu imi place atitudinea dvs. cu privitr la ponta.Dati impresia ca ati primit ordine de la voiculescu-cum de altfel spune b1/ Mai bine v-ati ocipa de cristian preda cu privire la izolarea lui ponta,lucru mult mai grav de analizat decat informala.Nu credeam ca va veti schimba asa repede numai cu privire la ponta.crin este intangibil.LUATI AMINTE ca audientele noi vi le facem si ar fi pacat sa ne dezamagiti.Nu mai spun de colega dv. care este de o obraznicie infernala

    • @cornea marilena
      Doamneeeeee! Măi Marilena, dar de ce ți se pare ție, Ponta izolat? Omul este premier. Cetățenii si mass-media au tot dreptul să-l critice atunci când greșește. De asemenea și Crin Antonescu este supus aceluiași tratament. Cine face porcării trage ponoasele. În privința posturilor tv, cred că este de bun-simț să te uiți la mai multe canale, nu doar la unul singur. Dacă consideri că Antena 3 nu corespunde așteptărilor tale, nu-l mai viziona. Faptul că plătești un abonament la cablu, nu obligă în nici un fel pe un moderator sau altul să spună ceea ce-ți dorești tu să auzi.

  24. Foarte buna observatia; Unele lucruri poate nu trebuie stiute de marea masa a concetatenilor, dar atunci cand lucrurile tocmai vizau marea masa a oamenilor, trebuia cat de cat o transparenta. Comunicare, comunicare, numai sa nu fie facuta pe la colturi si-n lumina noptii.
    Parerea referitoare la premier, mi-am exprimat-o deja.
    Culmea, locuitorul de la Cotroceni a facut cat de cat lumina in aceasta privinta. Pana la urma toti acesti oameni, in esenta, n-ar trebui sa fie adversari atunci cand exista mult clamatul Interes National. Interes National, numai ca nu rasare.
    Cam deranjant tot baletul asta executat fara gratie de premierul viitor premier.

  25. In emisiunea Q&A de simbata seara, Victor Ponta a avut o interventie telefonica. Brusc legatura s-a intrerupt tocmai atunci cind i se pusese premierului intrebarea daca a semnat ceva la Cotroceni.

    Atunci cind au acceptat traseisti (indiferent de numele lor)au inventat o scuza. Astazi, unii dintre traseisti sint bine mersi in functii si prin Parlament. Atunci cind trebuiau sa-si asigure spatele, la referendum, au zis ca nu au vrut sa foloseasca metodele basiste. Dupa alegerile parlamentare discutam despre UNPR, Oprea, UDMR si despre intelegeri incheiate cu Basescu in miez de noapte, pe sest, trimise apoi la Bruxelles.

    Sa le fie rusine! Eu nu cred in ruptul capului ca Antonescu sau Constantin nu stiau simbata seara ca fusese ceva semnat sau nu stiau ce continea acel document. NU POT SA CRED ca dupa totii anii astia si dupa experienta Basescu niste politicieni INCA isi permit sa faca asa ceva. Eu personal ma astept la orice din partea lor. Regret ca am iesit pe 40 grade la referendum, regret ca am iesit din casa sa votez pe frig si ploaie, regret ca am avut incredere in ei. M-au pacalit si astia. A fost insa pentru ultima data.

  26. ponta parca e mega star. tot ce gandeste trebuie zis in fata camerelor. daca ar invata sa taca uneroi ar parea mai intelept. asa nu face decat sa ne arate ce om politic mic e. ma gandesc cum ar fi fost adca pnl nu punea piciorul in prag in cateva chestiuni?

  27. Radule, cateva intrebari despre care nu stiu daca au primit sau nu raspuns:
    1. De ce a fost informala si nu formala? La cererea cui?
    Daca una dintre parti (99% basescu dupa mintea mea) i-a pus pe oamenii aia sa vina informal la ora 1, ce argumente a avut sa-i convinga?
    (mai ales pe Crin.. cum naiba l-au convins pe Crin sa participe la asa ceva? )
    2. Dupa evaluarea lor, a fiecaruia dintre co-presedintii usl sau ce sunt ei (ponta, antonescu si constantin) , cam ce pondere din voturile pe care le-au primit au fost datorate temei anti-basescu?
    din ce stiu eu, basescu singur a luat mai multe voturi impotriva decat au luat dansi, impreuna, pentru.
    Chiar si daca ar fi profitat doar de tema anti-basista, fara sa creada in ea, tot ar fi datori sa o imbratiseze, macar asa cu raceala, dupa alegeri.
    Asa cum orice discurs anti-basescu insemna un plus pentru usl, oricare pro-basescu ar trebui sa contabilizeze zece minusuri!

  28. Normal ca deranjeaza!Comportamentul secretos al D-l Ponta,probabil ca se datoreaza deformatiei profesionale,dar asta nu il scuza,atunci cind s-a inhamat la aceasta treaba,trebuia sa isi impuna sa nu mai practice asest tip de comportament,care in timp il va afecta pe linie politica,deja,a inceput sa piarda din sustinerea publica,daca numai acesta ar fi singurul efect,nu ar fi nimic,dar afecteaza si imaginea USL-ului,incet,incet,acesta va pierde din imaginea de salvator!Cred ca este timpul ca sefii USL-ului sa fie informati despre acest aspect,oamenii deja au inceput sa ii categoriseasca in diferite epitete si comparatii!Acum cu ocazia noului guvern,cind se vehiculeaza tot felul de nume,printre care si de oameni compromisi, in societate este tot mai des vehiculata ideea ca ,,pleaca ai nostrii,vin ai mostrii”este o realitate in politica noastra!Daca liderii USL nu isi vor schimba politica comportamentala fata de alegatori,in scurta vreme vor fi manifestari de nemultumire in societate,care vor duce la migrarea electoratului spre alte formatiuni politice,poate chiar extremiste! Nu cred ca asta isi doresc politicienii nostrii!Sper ca macar acum in ultimul ceas,,Ponta,Antonescu,sa nu mai faca cine stie ce intelegeri cu cine mai stie cine!

  29. Pana la a afla continutul acestui acord bilateral, mai importanta ar fi o explicatie din partea lui Ponta fata de caracterul informal al intrevederii de care el insusi a facut mare-mare caz. Deci Ponta a mintit cu nerusinare, ba chiar s-a aratat tare deranjat in interventia de la Q&A a Sandrei ca tot insista lumea sa afle ce s-a discutat la intalnire si cum nu vrem noi deloc sa intelegem ca el e un om educat care nu da in vileag continutul unor discutii barbatesti. Pai cum ramane, nenea premier, cu informalitatea cu care ne-ati dus de nas in cel mai nerusinat mod posibil?!

  30. Nu mai fiti copii, prin semnarea documentului de catre Ponta la ceas de noapte nu Basescu a inghitit porcul ci Ponta i-a facut pe cetatenii care au votat pentru demitere sa-l inghita pe Marele Porc Traian tocmai pentru a-i asigura acestuia un scaun linistit pana in 2014 la Cotroceni. Ponta facand astfel pisu pe voturile milioanelor de romani care doresc ca Borfasul National Nr.1 sa fie suspendat de la conducerea Romaniei si sa-si sfarseasca zilele in puscarie. De ce nu vrea Ponta ca Basescu sa fie demis si suspendat definitiv asta-i intrebarea????? Adicalea pana la Referendum, Baselu era dracul negru iar acum Ponta, Antonescu si Dragnea l-au transformat in inger prin semnarea acelui abernat protocol in care porculetul Ponta recunoaste cum ca justitia la ora actula e libera cu toate ca DNA, ANI si CSM sunt in buzunarul lui Traian. Si bineinteles ca actul imoral semnat trebuie sa fie facut public pentru a ne dovedi noua cetatenilor cum ca dracul negru si cei trei magi ai USL nu mananca din aceeasi troaca.

  31. 1. Eu înțeleg perfect că există situații în viața unui stat, când adversarii politici trebuie să se pună de acord asupra anumitor aspecte politice, economice, de apărare sau civile. Ceea ce n-am înteles eu(și vă dau dreptate) este de ce liderii USL n-au anunțat că au avut o întâlnire cu Traian Băsescu. Pe de altă parte, semnezi un document, deci tu ca premier te angajezi să respecți ceva, dar nu-ți anunți proprii cetățeni, însă îl lași pe Traian Băsescu să dea sfoară-n Europa că Puterea și cu el au căzut la întelegere. ”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”
    2. Îmi pare rău pentru Dobrițoiu. Eu aș fi păstrat pe Raed Arafat, Florin Georgescu, Ecaterina Andronescu, Daniel Constantin și pe Corneliu Dobrițoiu exact pe aceleași poziții pe care le-au deținut în vechiul guvern. Nu înteleg mania asta de a schimba un om care se pricepe, doar pentru că nu corespunde unei culori politice sau alteia. La Apărare trebuie să fie cineva care provine din sistem, să știe ce să ceară, pentru cine să ceară și cui să ceară. Poate că Mircea Dușa o fi fost bun la Interne, dar de ce să-l schimbi la Apărare? Lasă domnule, pe fiecare acolo unde se pricepe mai bine!

  32. Ponta a inceput cam devreme sa dezamageasca. Intalniri secrete cu basinescu azi, intalniri secrete cu basinosso maine. Eh, exagereez. Ideea e ca au cerut voturi, s-au dat virgini si albi, si imediat dupa vot calca pe promisiuni.

  33. Este incalificabil din partea lui Ponta să se “împrietenească” cu Băsescu, după ce atâţia oameni au dat un vot ÎMPOTRIVA lui Băsescu, Chiar nu se găseşte nimeni să-i explice, sau se face că nu înţelege? Va pierde mult dacă se comportă aşa.

    • de ce numai ponta ,antonescu nu a fost si el amiindoi au fost de ce dati in cap numai lui ponta ca si dana grecu

  34. Arata mai intai documentele celor din afara si la noi se mai gandesc daca sa le arate.Asta arata pe ce pozitie ne situam fata de cei pe care i-am votat acum cateva zile.Asa ceva este posibil deoarece nu le este frica de noi, ca am putea iesi in strada sa le aratam nemultumirile de fiecare data cand calca stramb

  35. Sigur ca ne deranjeaza,dar cel mai mult deranjeaza EXACT acelasi tupeu in sfidarea electoratului de care (deja!) a inceput sa dea dovada si Pontanacul,abia reinvestit.”E treaba noastra…discutie informala…etc!..”Adica aceeasi mentalitate feudala,de baroni locali,de genul “stim noi mai bine ce va trebuie voua!..”Astia uita ca s-a cam umplut paharul si oamenii nu mai sunt dispusi sa tolereze asemenea derapaje!Si uita faptul ca i-am pus acolo (noi,toti!!!) doar ca sa ne scape de Basescu si ai lui!!!Doar nu-si inchipuie ca as fi iesit (bunaoara,eu) la vot ca sa vad in Parlament o alta pitipoanca de 23 de ani!Sigur…aleasa pe baza de proiecte!Din pacate…mai mult vocale (sau…ORALE?!?)Sa mai amintesc si de Becali…Oprea…si multi,muuuulti altii care ar ramane pe drumuri in cazul uninominalului pur?!?Si mai am o problema cu magarii astia nou alesi!Cum naiba au venit in fata electoratului,FARA SA AIBA SCHITA UNUI CABINET???Acum seamana cu o haita de maidanezi infometati care se chinuie sa isi smulga “ciolanele” ministerelor!Astia CHIAR HABAR N-AVEAU ce e de facut,odata ajunsi la guvernare???Dar…Ce naiba ma mai mir atat de mult,cata vreme traim in Dickens?!?Ca doar avem proaspatul infiintat minister al Marilor Sperante!..Pardon : al Marilor Proiecte!!!Titulatura mai penibila….cu greu putea inventa cineva!!!Oricum,ciudat lucru si cu ministerele astea!Sa juri ca sunt…celule formate prin diviziunea mitotica a unei celule – mama!!!Iar pe functii,doar habarnisti!In vreme ce un om moral,vertical si competent ca C.Dobritoiu e dat deoparte!Teama mi-e ca nu va fi singurul sacrificat…Bine ca e nasul “re-re-reevaluat” vicepremier (???)Si stai tu sa vezi cine a ajuns in Parlament!Iti dau un singur pont,de la Iasi : C-tin Adascalitei!Fost frezor la C.U.G.,absolvent (penibil) de profesionala,(restul diplomelor si le-a cumparat ulterior),bataus personal al lui Simirad.Merite : nasul de cununie al lui Lucian Simirad!!!Proiecte care il recomanda : si-a asfaltat drumul care duce la propria vila,aflata (evident si intamplator) langa cea a fostului betivan universitar,ex-primar, “ex”croc si…excomunicat (repudiat) de toata populatia orasului!Va recomand calduros sa il urmariti cu atentie pe noul deputat de Iasi,caci stiu cu siguranta ca ii va “detrona”lejer pe Gigi Becali si pe Vanghelie!!!Adica…ce???Iasul,citadela a culturii,sa nu se “mandreasca”???Noi de ce n-am avea o antologie proprie a cascadorilor rasului?!?

  36. Am vazut declaratia lui Ponta ,in care spunea,am renuntat la orgoliu ,ptr binele Romaniei ! Vreau sa ii spun domnului Ponta ca mie putin imi pasa de orgoliul lui,stiam ca nu il are de asta vara cand a venit in tara cu cvorum,pe mine ma intereseaza orgoliul meu de cetatean,EU CHIAR DACA NU sunt PRIM MINISTRUM,NU VREAU SA RENUNT LA ORGOLIU SI RESPECT,!
    1- trebuie sa faca publica intelegerea neaparat
    2- sa imi explice de ce romanilor le era rau cu basescu,inainte de alegeri si brusc dupa intelegerea lui cu el ,ca sa vezi ,brusc ,romanilor le este bine cu basescu !
    3-nu ma intereseaza ,ordinele pe care le-a primit din Europa,de lingai eram satui,noi AM VOTAT SCHIMBARE,am votat sperand ca in sfarsit vom avea adevarati barbati de stat in Romania
    4- sa isi ceara scuze public domnului Adrian Nastase,ptr intelegerea facuta cu cel care la bagat la inchisoare ,FARA PROBE !

  37. normal ca sunt deranjat si increderea in usl mi-a ajuns acolo langa increderea in pdl, marginal mai mare
    m-am lamurit… din nou… de clasa politica romaneasca. am fost naiv si eram constient ca sunt (dar speranta moare ultima nu?) cand am crezut ca astia chiar ar putea sa fie altfel…
    si se mai intreaba de ce pleaca lumea din tara. s-au saturat de anormalitate

  38. Basescu i-a manipulat pe amandoi, Antonescu si Ponta, sa-si tina gura inchisa privind intalnirea si apoi a facut tot posibilul sa afle tot poporul. Este in neregula sa pui baza pe angajamentele lui Basescu. E chiar asa destept guvernatorul de-i tepuieste mereu?

  39. Chiar nu ma intereseaza ce contineau acele hartii.

    Sincer abordarea de zilele astea a marelui trust Antena3 care face si desface guverne, improasca cu laturi pe orice numai de dragul audientei mi se pare una comunisto-isteroida-paranoida.

    Pana la urma cei pe care i-am ales nu sunt la cheremul nostru si cred ca beneficiaza de minimul respect dat de functia pe care o reprezinta.

    Au strategiile, viziunile lor si cred ca sunt cel mai in masura sa decida soarta noastra. Da, eu chiar am incredere in oamenii astia, chiar atunci cand toti ii improasca. Pana acum nu mi-au dat nici un motiv sa cred ca nu sunt zdraveni la cap sau au alte probleme.

    Insa atitudinea asta gen las’ ca stiu eu ce vreti sa faceti nenorocitilor, ce in hartia aia, hai gata toti sunteti la fel mi se pare dezgustatoare si nicidecum demna de oameni ce se revendica intelectuali. Barfa asta patologica si discutiile astea pentru a umple timpul sunt caracterizante zilele astea pentru media.

    Pana la urma noi i-am ales pe oamenii astia si pentru ca il vroiam pe Basescu redus la tacere dar si pentru ceea ce reprezinta. Daca schimbam personajele si il puneam pe dl Geoana in locul domnului Antonescu si pe oricare alt personaj din PSD in locul domnului Ponta va asigur ca nu mai discutam din perspectiva unei majoritati comfortabile. Si nu isi mai dadeau ochii peste cap isteric asa zisii analisti.

    Trebuie inteles ca destinul unei tari trebuie decis de oamani care au habar si nu supus unei cloace mediatice unde fiecare isi da cu parerea, iar la final se face media aritmetica a parerilor.

    Inca o data respectul pentru cei care ne reprezinta este echivalent cu respectul de sine, pentru ca oamenii astia sunt alesi dintre noi, nu au fost catapultati aici din tinuturi indepartate.

    Si ce rezulta dupa zilele astea, ca ar trebui sa mai invatam sa mai judecam inainte sa dam buldozerul, sa mai lasam odata vorbaria asta ca prostu’ in targ si sa ne concentram odata sa facem ceva nu sa stam pe magine si sa barfim non stop pe orcine considerandu-l pana la urma egalul nostru sau fratele mai mic si cu retard.

    Daca tot ne pretindem ca suntem o forta mediatica sa aducem in atentie probleme din educatie si sanatate si sa contribuim cu toate mijloacele de care dispunem la solutionarea lor.

    Traiasca monarhia, traiasca minima decenta si bunul simt.

  40. Am SPERAT si eu la o mai putina ignorare a noastra! Si daca am stiut ca in timp, si lor o sa li se urce la cap, nu am crezut ca acest lucru se va intampla atat de repede!
    Nu exagerati deloc! Suntem cumplit de ENERVATI de toate aceste jocuri cu basescu si udmr-ul. Nu numai ca i-am votat dar eu am inghetat in iarna prin piata, am pierdut ore intregi in vara in fata CCR-ului, a Parlamentului si in final a Cotroceniului. Si acum ma simt JIGNITA!

  41. Dragii mei!
    Oare cind vom reusi sa iesim de sub cupola patimilor si ne vom gindi si la ce va trebui sa facem bun pentru Romania? Eu inteleg rolul presei de a ne prezenta o situatie, dar interpretarile date de aceasta poate inclina balanta in partea in functie de zona in care se pozitioneaza. Caci a vorbi de o presa independenta in tara asta ar fi o copilarie. Acum, ca presa a descoperit o intilnire de taina intre doua forte aflate tot timpul intr-un razboi al declaratiilor, nu a reusit nici pina in prezent, nu a reusit nici pina acum sa ne arate ce scrie in acel document. Poate ca unii din aceasta supermajoritate, periculoasa pentru democratie, as zice eu, si-ar dori sa ramina tot timpul sa ramina in transee pentru o dusmanie lipsita de ratiune. Eu am votat USL cu gindul ca vom intra intr-o normalitate, ca vom ajunge sa respectam institutiile statului. Pe principiul mi-ai furat gaina iti dau foc la casa, nu cred ca intram in acea normalitate pe care mi-am dorit-o. Iar daca se va continua asa, la alegerile prezidentiale din 2014, nu ca nu as merge la vot, dar cu siguranta preferatul meu nu va mai fi din actuala echipa USL.

  42. Normal ca vreau sa stiu ce scrie in hartia aia nenorocita pe care basescu o flutura in fata asa zisilor grei de la bruxelles, care fie vorba intre noi- suntem undeva la tocul pantofilor atat ii intereseaza de soarta noastra.Si da si eu simt dezamgire, furie si neputinta pentru ca si-au batut joc de votul nostru-au facut in asa fel ca electoratul sa ii voteze la greu si pana la urma ce am obtinut? manevre si intalnire pe furis cu dusmanul nr.1 si coabitare.
    RUSINE sa va fie, atunci cand va veti intalni cu oamenii pe strada fiti sigur ca veti fi luati la rost.

    • Ce conteaza ? Acum se poate schimba Constitutia si chiar si Comisia de la Venetia nu va mai avea ce sa spuna. Puci, nepuci, Basescu a fost demis de romani. Restul sunt incalcari are democratiei.

        • cum adica ce conteaza? Ponta and co au actionat abuziv, cu dispret fata de statul de drept. Daca tu nu realizezi cat de grav este acest lucru inseamna ca meriti sa traiesti in Belarus.

          Cat despre dumneavoastra, domunle Tudor, acum am vazut postarea mai veche.

          Nu stiu ce palma i-a tras Comisia de la Venetia Monicai Macovei cand citesc clar acest fragment in raportul comisiei.

          ”In July 2012, the Romanian Government and Parliament adopted a series of measures in quick succession, which led to the removal from office of the Advocate of the People, the Presidents of both Houses of Parliament, a limitation of the competences of the Constitutional Court, changes on the conditions for a referendum on the suspension of the President of the Republic and the suspension of the President itself. —–>The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually and taken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule of law<——”

  43. Si cum spuneam si ieri IMI PARE RAU CA AM VOTAT.PSD nu merita la guvernare. Deja au inceput cu minciuni. Oameni nepotrivitii……O sa fie vai si amar de noi. Vor incepe ci gazele de sist si vor continua cu Rosia si altele.
    Cum ziceau ca sunt lapte si miere…………………………………

  44. În cazul ăsta, probabil, Ponta a ascultat sfaturile lui Victor Ciutacu:
    atunci când eşti barosan, adică să ai aproape 70%, trebuie să dai, nu să ceri. Şi, uite-aşa, Ponta a dat mâna cu demisul, bătându-şi joc, ca de altfel şi infatuatul Crin, de proştii care i-am votat. Aşa ne trebuie.
    Dacă societatea civilă nu pune rapid picioru’n prag, o să avem parte de o dictatură “luminată” de Ilici Iliescu. Cine-şi aduce aminte, asta era
    părerea cucuvelei prin anii ’90. Adică marele istoric Crin, vai de mama lui, profesional vorbind, şi cu preamicul Titulescu, aceste personaje “luminate”, vor o dictatură de tip iliescian. Trebuie să fim vigilenţi, altfel ne paşte pierzania. O să schimbe hoţii băsescului cu hoţii iliescului, de n-au făcut-o deja în parte, şi vă asigur că nu-s puţini deloc. Şi sunt şi hămesiţi. Aşa că, d-le Radu Tudor, gata, nu le mai cântaţi în strună, deşi uneori mimaţi critica la adresa acestor mincinoşi infatuaţi. Deocamdată, tot ce-au făcut bun, a fost pentru imagine şi-atât.

  45. Mie mi se demonstreaza daca mai era nevoie,ca tot ce se intampla la nivel politic este aprobat sau nu, de catre “Imperiul Roman”pardon Uniunea Europeana.Si USL-ul asta trebuie sa promita ca urmeaza acelasi fir…nu?Sigur ca ma intereseaza ce falfaia in mainile alea hapsane,cel ce a inghitit porcul!

  46. Toti romanii trebuie sa stie ce document s-a semnat, caci nu e un act care ii priveste numai pe cei trei semnatari nocturni, ci pe noi toti, votanti sau nu. Mai mult decat atat, intotdeauna, ponoasele si greul a fost dus de cei multi, nu de cei care semneaza pe spinarea altora si nu au macar bunul simt de a spune despre ce document este vorba. Daca n-au spus nimic, ce sa credem noi? Ca s-a semnat un document cu care noi nu am fi de acord, ca s-a facut ceva impotriva noastra, nu? Si va rog sa va amintiti cu cata tarie a afirmat, in repetate randuri, Crin Antonescu la Antena 3 ca “nu s-a semnat nici un act!”. Iar eu credeam ca e singura persoana in care merita sa am incredere, ca merita sa fie presedintele nostru… RUSINE!

  47. din moment ce ei singuri au spus ca e un document “de interes national” sau cam asa ceva, mi se pare normal sa stim despre ce e vorba.

  48. Pactul acela era cerut de SUA si UE, ati uitat ca ambii au trambitat ca cei doi trebuie sa se inteleaga. Probabil documentul contine neinceperea urmaririi penale a lu’ Base. Romania si-a pierdut suveranitatea, degeaba ne mai ascundem dupa deget. Base’ a facut ce a facut sub tutela UE si SUA si daca s-ar afla ce a facut ar pune intr-o lumina proasta ambele state. SUA si-a sprijinit dictatorii din alte tari pana cand nu s-a mai putut, iar cand au inceput sa-si dea drumul la gura au aranjat sa fie ucisi. Cel mai recent caz e al lui Gadaffi, care a facut greseala sa spuna ca i-a dat bani lui Sarkozy pentru campania electorala. Odata ce a scos un schelet din dulap, SUA si Franta s-au inteles pentru moartea lui. S-a recunoscut public ca rebelul care l-a ucis pe Gadaffi era un agent inflitrat printre rebeli. Ce mai vreti?

    Sunt convinsa ca daca Ponta nu semna acel act nu era premier. Eu sunt multumita ca Basescu nu mai are putere totala si astfel astia poate vor reusi sa impiedice dezmembrarea tarii.

    Documentul asta va fi sfarsitul carierei politice a lui Ponta cand Base’ il va face public. A dovedit deja cat de parsiv poate sa fie dezvaluindu-ne existenta sa.

  49. DOMNULE RADU TUDOR ,

    VA SEMNALEZ un fapt observat cu ocazia mascaradei-consultari la Cotroceni,de ieri 17 decembrie.
    Toata lumea a putut observa ca au fost invitate acolo toate fortele politice care vor fi reprezentate in noul Parlament,conform votului.Tocmai aici e problema cea MARE:
    —ieri ,nu s-a prezentat Alianta Romania Dreapta(ARD) asa cum au candidat pe buletinele de vot si cum s-au inscris la Biroul electoral, ci s-au prezentat pe partidele care au format aceasta alianta,pe care ei au declarat-o desfiintata in data de 10 decembrie 2012(a 2 zi dupa alegeri), iar PROBLEMA LOR DE LEGALITATE AICI APARE:
    desi au candidat sub forma de alianta de partide, ei si-au desfiintat alianta luni 10decembrie,cand rezultatul alegerilor nu era inca comunicat oficial de Bec(s-a comunicat doar mierscuri 12decembrie rezultatul final), cand candidatii aliantei inca nu primisera certificatele individuale de alesi de la Birourile electorale judetene (care s-au dat doar vineri 14 decembrie), cand Curtea Constitutionala inca nu semnase inca pentru Validare si nici nu fusesera publicate in Monitorul Oficial mandatele(lucru petrecut vineri/sambata).Trebuie mentionat ca alesii nu au depus inca Juramantul in Camera Dep./Senat caci nu a avut loc Sedinta Constituanta.
    Practic mandatele acestor oameni care au candidatr sub sigla unei aliante sunt Nule,caci ei au desfiintat alianta inaite de a fi validati oficial de BEC si de a depune Juramantul in Parlament.Nu stiu daca ei au inregistrat la Tribunal ,luni 10 decembrie actul de desfiintare a aliantei,dar in aceasi zi ei au anuntat oficial si public ca alianta nu exista si mai multi candidati au trimis la BE Judetene hartii prin care cereau sa le fie calculat procentul electoral la distribuire doar la Partidul din care fac parte si nu pe alianta.Asa a facut si Favorita dumneavoastra,Hoata Nationala.
    —Sa presupunem ca nicio institutie sesizata nu va avea curaj sa le invalideze mandatele acestor oameni(care inca azi 18decembrie nu sunt inca Parlamentari), iar Partidul Portocaliu luat singur ,trece pragul electoral de 5%, dar Partidul fostului premier Hungureanu ,care are doar 3 alesi, NU INDEPLINESTE BAREMUL ELECTORAL PENTRU PARTIDE, la fel ca Pnt (care are 1 ales).
    V-am sesizat aceasta problema caci puteti sa verificati ceea ce am scris, foarte repede, dumneavoastra fiind un bun Jurnalist .

  50. Eu vad altfel. E normal ca dupa o infrangere, comandantult taberei infrante sa mearga sa semneze documentul de capitulare. Ca Paulus la Stalingrad in WW2. Ca Doenitz in Germania la sfarsitul WW2. Tot timpul va fi la finalul unui conflict, un comandant care sa semneze incetarea ostilitatilor in mod civilizat. Ce ar fi trebuit sa zica opinia publica din Anglia in 45, despre comandantii care au dat mana cu Doenitz? “Aha, noi va sustinem in razboi, ne varsam sangele, si voi in schimb va intalniti cu Doenitz, seful statului german dupa Hitler?”. Nu. toata lumea a considerat normal ca generalii sa se aseze la o masa si sa semneze o hartie ca s-a terminat batalia. Nu e nimic anormal in asta, ba chiar e excelent. De-abia de acum putem spera la oprirea crizei politice. Basescu nu a depus complet armele, dar e foarte redus ca influenta. In cazul asta, au venit invingatorii la invins.

    Nu poti spune ca e normal ca actul capitularii sa se semneze in secret, dar… Esential e ca aceasta “capitulare” a avut loc, si ca de acum incepe un capitol nou in istoria Romaniei. Insa Basescu va recidiva, sunt sigur. Eu in locul lui Ponta nu as depune armele. Ar trebui sa il suspende pe psihopatul ala de Base. Nu se va potoli, desi nu mai are decat CCR-ul in barca lui, si asta nu pentru mult timp.

    Probabil intelegerea era ca documentul sa fie secret, dar Basescu l-a aratat in public la Bruxelles in mod vizibil. Asta face Basescu cu USL tot timpul. Ii cheama la intalniri de taina, si pe urma da totul publicitatii, pozand in tip transparent, care nu se preteaza la modul de comunicare subterana si secreta pe care o prefera, vezi doamne, USL-ul. Acest mod de a-si pune poalele in cap ca la mahala, si de a-si spala rufele exclusiv in public mi se pare revoltator la Basescu si ai lui, si sper ca acest mod de a face politica de mahala sa dispara odata pentru totdeauna din Romania, odata cu PDL. Cum arata Basescu cu politica lui de mahala incercand sa-i dea lui Schulz hartii cand omul vorbea cu altcineva, era o imagine contrastanta si ridicola. Un domn hartuit de un cersetor mizerabil. Ce imagine ne-a facut asta…

    Oricum, faptul ramane: Ponta e premier, iar Basescu e redus la un ultim buzunar de rezistenta, anume CCR-ul. Cand cedeaza si asta, Base devine doar o papusa stricata, si probabil va demisiona, mecanismul sau de conducere dictatoriala mergand in gol. Nu trebuie sa fim suparati pe USL, ei si aliatii europeni vor sa incheie ostilitatile cu PDL-ul si sa treaca la facut guvernul, nu stau sa se uite cum semneaza, ci daca semneaza, tiranul, capitularea. Asta conteaza. Votul oamenilor a dus la rezultatul normal, vointa poporului a contat in sfarsit.

  51. Dacă documentul este un ”acord de colaborare interinstituțională” și nu un acord politic de coabitare, așa cum a precizat Ponta, atunci chestiunea devine infinit de gravă iar aranjamentul care a dus la semnarea documentului respectiv este impardonabil, lovit de nulitate și trebuie devoalat urgent publicului.

    Primo, orice acord interinstituțional, mai ales când vizează activitățile Președinției și Guvernului, trebuie să fie făcut în baza unui cadru legal, publicat în Monitorul Oficial și avizat de Ministerul Justiției.

    Secundo, dacă este acord instituțional el nu poate fi secret; dacă rămâne secret un document nelegal, nepublicat oficial și care vizează valori și principii constituționale, atunci Curtea Constituțională trebuie să se sesizeze din oficiu, asta în condițiile în care la semnarea documentului a asistat (dar nu știm în ce calitate) Crin Antonescu. Dacă este acord între Guvern și Președinție, ce rol a avut Crin Antonescu, șeful Senatului? Dacă Antonescu nu a informat din proprie inițiativă Parlamentul, în calitate oficială, atunci de ce era prezent? A fost de față pentru a pune condiții politice în timpul semnării unui acord interinstituțional? Refuzul de a da detalii are legătură cu eventuale clauze secrete din document?

    Terțo, negocierea secretă a unui acord interinstituțional care vizează ”angajamente privind respectarea statului de drept si a Constitutiei Romaniei” fără prezența oficială a reprezentanților Parlamentului (șefii camerelor) nu respectă procedurile existente, documentul fiind grevat de suspiciuni de condiționare politică din partea USL sau a Președintelui Băsescu. În mod normal, atât justiția din România cât și instituțiile europene ar trebui să chestioneze în detaliu condițiile de negociere (în context post-electoral, posibilitatea de a exista și clauze secrete între părți crește), să ancheteze baza legală și implicațiile constituționale și instituționale asociate acestui document.

    În concluzie, a fost încălcată orice regulă a Democrației, nu poți transforma problema respectării statului de drept în subiect de negociere secretă post-electorală și implicând doar o singură forță politică.

  52. Ponta mananca cacat grav si se vrea patriot intr-o tara de rahat. S-a facut de tot rahatul semnand ca ‘va respecta legea’, astfel admitand ca are nevoie de conditii speciale pentru a fi normal. Practic a admis reprosurile PPE din vara. Romanie nu e colonie cand e condusa pe sest? Si-n plus toata stima pentru domnul Dobritoiu. Nici nu-mi imaginez cum se putea subordona sau chiar si colabora cu Oprea. Daca pe alegatorii USL ne-a tras in piept incercand sa ia UDMR de ce nu i-ar aplica acelasi tratament si lui Oprea?

  53. Haideti sa judecam intr-o alta logica -daca Zeus a primit ordine de la ai sai tovarasi europeni(BAROSSO,MERKEL……}SA RESPECTE VOTUL DIN 9 DECEMBRIE,si doar asa a stiut el sa le demonstreze: cu angajamente clare ,scrise si semnate in fata viitorului premier?Fituicile erau pentru ei ;a vrut sa le arate inca odata slugarnicie si faptul ca a acceptat sa stea in coltul lui dupa minciunile de asta vara.

  54. Domnule Radu Tudor
    Nu gasesc cuvinte acceptabile si modalitate civilizata sa descriu ce simt!!!!!Va rog sa apreciati efortul pe care il depun pentru a fi decent!!!!Dan Nica a fost traznit de pereti, precum mucozitatile prezidentiale in fasole, pentru ca a afirmat in direct cu subiect si predicat ca are dovezi pentru europarlamenterele trucate din 2009!!!Nu spun ca trebuie sa se razbune dar dar cu ce tupeu ajungi din nou ministru fara sa clarifici situatia????Cum este acceptat sa te porcaesti in asa hal de neacceptat si pentru Somalia si sa te intalnesti pe ascuns cu Basescu si sa ajungi la intelegere???Am urmarit in direct si am revazut in reluare interviul lui MRU dat pentru o televiziune de stiri din hungaristan si am ramas fara cuvinte!!!!Va rog sa-mi dati cuvinte alternative academice pentru “paduchi,puroi,infectie si viermi lati”!!!Este absolut inacceptabil si simt ca innebunesc de ciuda ca am fost din nou pacalit,prostit ca am votat!!Pentru a pastra decenta revin cu stupid,penibil si absurd!!!!

  55. Nu neaparat. Primul motiv ar fi acela ca votul inseamna increderea in noul guvern care sa pare ca nu beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Nici nu s-au instalat si deja o mare parte din “alegatori” arunca cu pietre. Inteleg ca suntem mahniti si nemultumiti de vechile guvernari, dar e cazul sa analizam intai probele, apoi sa dam verdictul. In al doilea rand, atitudinea aroganta de care este acuzat ponta nu mi se pare corecta. A ascultat vocea alegatorilor, a dat explicatii, a raspuns de 1000 de ori la aceeasi intrebare cretina o sapt (Va fi UDMR la guvernare?) – eu zic sa lasam noul guvern sa si munceasca. Cat timp este PNL in alianta asta, nu ma indoiesc (pana la proba contrarie) de corectitudinea deciziilor.

    Am votat pentru noul guvern nu fiindca imi doresc sa stea la televizor si sa prezinte ore in sir ce contin toate foile trimise de la unul la altul. Base cate “foi” o fi trimis in atatia ani de mandat… nu s-a mai simtit nimeni ofensat. Intalnirea a avut loc, ponta e ministru, Base a inghitit milioane de porci si va mai inghiti cel putin cate unul zilnic… Cred ca e prima oara cand imi doresc sa fie presedinte in continuare, fiindca va suferi mai mult decat daca nu mai este in functie. Aparent va avea o coabitare pasnica dar sunt sigura ca la primul derapaj zboara din palat.

  56. Ponta e arogant dupa modelul Nastase !Eu am votat USL dupa modelul Doinei Cornea…care a spus, cand l-a votat pe Iliescu impotriva lui Vadim….ca o sa i se usuce mana…dar nu are ce face! Asa si eu…de nevoie…am ales Usl-ul…si nu astept nimic de la ei….dar ce voi face peste 4 ani..oare..? ca nu a mai ramas nimeni integru ? In Constanta este sufocant ..sunt numai neamuri si prieteni…la coducere…si cel mai trist este ca sunt alesi pe viata….!Si sa stiti ca se si inmultesc…!

  57. Nu doar cei care au votat,ci TOTI cetatenii…si nu trebuie,au DREPTUL sa stie ce semneaza ponta cu basescu pe barba noastra.
    Cand ne vom destepta si noi si vom baga putin frica-n ei,tara asta se va schimba cu adevarat…pana atunci,se vor schimba doar ei intre ei.

  58. In contextul acestei coabitari planetare, eu nu pot sa nu ma intreb ce intelegere (semnata sau nu) or fi facut Ponta si Basescu la referendum.
    Fara sa fi avut deplina incredere in conducatorii USL, m-am straduit sa cred ca acestia sunt un pic altfel decat pedelistii…
    Cand Ponta l-a pus pe Rus la Interne, m-a socat dar m-am gandit ca, chiar daca nu i-o fi convenit poate, nu face numai ce vrea el in partid, mai sunt si alti grei pe acolo; cand a organizat referendumul fara a fi actualizat inainte listele electorale, l-am scuzat ca, chipurile, era greu de anticipat pana unde pot ajunge ticalosia si sfidarea lui Basescu si a Curtii Constitutionale; cand s-a intors de la Bruxelles cu coada intre picioare si cu lista lui Baroso in mana, am zis doar ca e un politician slab, poate si pentru ca e prea tanar…
    Acum as vrea sa stiu de cand si mai ales de ce au inceput sa se inteleaga Ponta si Basescu?

  59. Pe mine ma intriga faptul ca acest document a fost dus la Briusel de parca Basescu si Ponta s-ar inchina la zeii occidentali. Parca zicea Basescu ca regele a fost sluga rusilor. El sluga cui este ? Si oricum, sluga de Basescu a facut mult mai rau romanilor decat “sluga” Mihai.
    P.S.: Ce ridicol arata Basalau cu sigla aia inlocuita unde scrie “Presedintele Romaniei”. Basinile lui s-au dus pe apa sambetei pe 9 Decembrie cand ne-am recastigat independenta.

  60. Politicienii,nu se vor schimba niciodata atata timp cat noi stam in casa si asteptam ca prin votul nostru sa se schimbe ceva.Doar,prin iesitul masiv in strada vom putea schimba aceasta clasa politica.Daca am fi facut asta dupa referendum acum votul nostru ar fi fost respectat.Pana cand nu vom intelege ca doar prin iesitul in strada vom putea schimba modul politicienilor de a face politica,ei nu vor avea nici un interes sa se schimbe.Daca dupa referendum nu s-a iesit in strada pana cand am fi scapat de guvernator,sperand ca vine Ponta cu USL-ul lui si va face asta. Dupa alegeri, am fi trbuit sa iesim in strada dupa tot ce s-a intamplat dupa 9 decembrie si s-a cerem ca Ponta sa nu fie prim ministru asta merita pentru ca ne-a mintit.Atata timp cat acceptam tot ceea ce vor ei,nu vom avea nici o sansa in fata lor chiar daca vom vota in fiecare zi,ei mereu vor gasi o cale sa ne prosteasca.

  61. E foarte dureros ca din 1989 incoace , noi alegatorii , avem mereu “asteptari” si in schimbul votului nostru primim vesnic lovituri,dupa lovituri.Mai mult , vesnic trebuie sa alegem “raul cel mai mic” si cum societatea este atat de divizata , fiecare vede acel “rau”in maniera sa.
    La inceput , alianta PNL cu PSD nu mi s-a parut foarte imbucuratoare , pot sa spun , era chiar uluitoare , dar am acceptat-o totusi , gandindu-ma ca tinerii din PSD sunt “altceva” decat predecesorii lor , ca au vointa si puterea necesara sa “mute muntii din loc” si ca era singura solutie pentru a scapa de un regim indezirabil si intolerabil.
    Dupa bataia de joc de la referendum , primul impuls a fost sa nu mai merg niciodata sa votez , dar am abandonat repede acest gand , fiind convinsa ca este o obligatie cetateneasca si crezand ca poate de aceasta data…
    Nu-l inteleg pe premierul Ponta , care-i motivul pentru care face concesii dupa concesii celor detestati de majoritate ?!?!
    A declarat ca sunt supervaccinati , nu pot fi santajati cu nimic , atunci care poate fi explicatia ?
    O fi “asul din maneca baselui” si el nu-si da seama la timp ?
    Deznadejdea creste si “nu stiu daca e bine…” !?!

  62. Nu exagerati deloc. Cred ca orice este secret, in afara de ceea ce fac serviciile secrete, este suspect. Oricum, eu sunt multumit ca avem un Guvern 100% USL, cu toate ca numirea lui Oprea in nu stiu ce funcii, creaza ceva antipatii.

  63. PSD ar trebui sa-l schimbe pe Ponta si astfel am iesi din incurcatura .
    E evident ceea ce era doar o suspiciune de blat cu Basescu .

    1. Spargerea grevei parlamentare a USL la numirea lui Ungureanu si laudele lui Ponta in parlament la adresa lui Ungureanu .

    2. Acceptarea conditiilor lui Barosso si aceptarea unui cvorum calculat eronat .

    3.Numirea lui Ioan Rus (recunoscut ca basist in PSD ) la interne tocmai la Referendum .

    4.Legaturi stranse cu grupul de la Cluj si servicii .

  64. Radule,parca se spunea ca cineva din PSD,ar fi negociat cu Basescu si ca va fi dat afara din partid.Nu se mai stie nimic de acel cineva.Se zvonea ca ar fi Geoana.Acum sa aflam ca defapt Ponta a batut palma cu Basescu…oare se va exclude din partid?Oricum cam in aceeasi perioada a avut loc si intalnirea informala cand se spunea ca cineva din PSD ar fi tradat…:)

  65. Daca esti serios preocupat de sfarsitul lumii care, potrivit calendarului mayas, ar fi vineri, 21 decembrie a.c., atunci un adăpost subteran teoretic ti-ar salva viata. Si daca tot ne adapostim, musai sa avem o canapea din piele, TV cu plasmă și podele din lemn.

    Asta fac americanii in ultimele zile. Cumpara ca disperatii adaposturi subterane sau inchiriaza camere in cele deja existente.
    Sursa: Antena 3

    “Leaganul democratiei”, “cei mai tari dintre cei mai tari” si alte d’astea… Te doare mintea…

  66. Jos Basescu, Jos Ponta!
    Scurt si la obiect!

    VREM RE-EVALUAREA NOASTRA, A SOCIETATII ROMANESTI SI IMPLICIT A CLASEI POLITICE!

    In mod oficial, AM ESUAT LAMENTABIL CA POPOR!

  67. Intrebarea corecta este:” Cine mai era prezent la intalnirea de taina?” pentru ca cei patru adunati noaptea la Cotroceni, n-au fost convocati de Traian Basescu, pentru simplul motiv ca, Ponta, Dragnea si, mai ales Crin Antonescu, n-ar fi raspuns convocarii. Faptul ca premierul actual si viitor al Romaniei ne explica acest eveniment ca pe “o enigma a istoriei” denota faptul ca o putere mai mare decat a sa il impiedica sa vorbeasca. Merita sa ne amintim faptul ca, pe timpul referendumului Ponta a plecat la Bruxelles leu si s-a intors mielusel cu o foaie de ruta in 11 puncte de la Barroso iar de la intalnirea cu macabrul Gitenstein din palatul Victoria, desfasurata tot pe timpul referendumului a iesit tremurandu-i genunchii de groaza. O fi Ponta slab de inger sau doar preasupus ca si Basescu?

  68. Prin faptul ca au facut-o pe la spate, dovedeste faptul ca nici astia nu sunt mai presus decat chiorul. Au avut nevoie de votul oamenilor, l-au primit, apoi ne-au lucrat pe la spate, cam aceleasi lucru l-au facut si in vara. Niste javre.

  69. Bun,ca a fost o intalnire inevitabila sunt de acord,trebuia intr-un fel sau altul ca cele doua parti sa-si vorbeasca,sa clarifice intentiile fara surle si trambite!I-am mandatat cu buna credinta prin votul categoric dat,sa actioneze conform propriei strategii,dar de aici pana la a secretiza tocmai ce mi s-a parut esential,termenii asa-zisei coabitari,aici nu sunt de acord!Transparenta este unul dintre cele mai importante elemente pentru bunul mers al noii guvernari si pe asta ma bazez!Corect era sa fi iesit dupa intalnire cu o declaratie de bun simt si dat votantilor satisfactia pe care o asteptau inca din vara.Hartiuta buclucasa trebuie sa fie facuta publica,stiind prea bine reactiile spontane ale lui basica doar a fluturat-o la poza de grup,ia uitati ce avem noi aici,pactul de neagresiune!Este o coabitare de ochii lumii europene din moment ce s-a dus cu pergamentul parafat in dinti,la”forul tutelar” si atat!.Nu inteleg misterul asta cu privire la continut si faptul ca ne subestimeaza inteligenta prin nepublicarea ei ma duce cu gandul la ailalti care ziceau lasa…ca stim noi mai bine ce facem,voi luati galusca si inghititi!Coane Ponta,sa se revizuiasca atitudinea primesc!.

    • Sunt de acord cu Antonescu cand il vrea pe Dobritoiu la aparare,omul potrivit la locul potrivit!oprea e contraindicat,provoaca dezertari,nu are conduita onesta!

  70. Domnul ministru Dobritoiu este supercalificat pentru aparare.A participat la integrarea Romaniei in NATO,este un adevarat militar de cariera.De ce il sacrifica PNL?Si-au dorit mai mult finantele?Poate daca i-am fi propus noi lui Ponta un guvern,iesea mai echilibrat.De exemplu,nu inteleg de ce dispare dintre propusii la Ministerul Energiei,Iulian Iancu?

  71. De la Rosca Stanescu citire!!!!!! “Dezvalui in premiera una dintre prevederile acordului de coabitare. Cele doua parti semnatare, Traian Basescu si Victor Ponta, consimt ca una dintre prerogativele de natura executiva, cea vizand actele de politica externa, sa treaca exclusiv in competenta Presedintelui Romaniei. Cu alte cuvinte, desi in Constitutie se precizeaza, in termeni lipsiti de orice echivoc, faptul ca Guvernul negociaza acorduri si tratate, pe care apoi Presedintele le semneaza, prin acordul de coabitare, pentru prima data in istoria recenta, Presedintele dobandeste puteri depline. In sensul ca el si negociaza, si semneaza. Cu alte cuvinte, un prim ministru la sfarsit de mandat consimte, in numele mandatului viitorului prim ministru si al viitorului Guvern, sa renunte la un drept si la o obligatie prevazute in Legea fundamentala a tarii si sa faca aceasta renuntare in favoarea unui tert. Care este presedintele demis politic in urma unui referendum si mentinut la putere, impotriva vointei cetatenilor Romaniei, de cativa birocrati si oameni politici europeni, cu binecuvantarea unui consilier de la Washington, dar, intrucat a fost demis politic, pe post de guvernator.”, scrie Sorin Roşca Stănescu.

    Lăsând la o parte aspectele constituţionale, există, însă, şi un motiv de ingrijorare. Chiar dacă nulitatea înţelegerii este foarte clară în plan intern, în afara ţării lucrurile ar putea sta diferit pentru că „nu este exclus să existe destui ignoranţi, care, necunoscând prevederile Constituţiei României, să îşi imagineze că respectivul angajament e valabil”, atrage atentia Roşca Stănescu.”

  72. Masa electorala care a fost la vot, sprijinind USL-ul, si-a dat votul in principal contra lui Basescu si implicit contra mafiei construita de acest individ impreuna acolitii. Votul nu a fost 100% dat USL-ului pe motiv ca aceasta formatiune ar venit cu o doctrina politica nemaipomenita sau ca ar promis ceva iesit din comun. Facand un pact secret, USL-ul si-a pierdut din start si ultima bruma de credibilitate. Nu mai vorbim de propuneri odioase care se fac acum pe posturi de vicepremieri sau ministri. Concluzia e: da, trebuia sa stim !

  73. Mai e cineva curios ce contine ?? Este sigur promisiunea numitilor Ponta si Antonescu ca nu-l vor suspenda pe Basescu pana la sfarsitul mandatului acestuia !

  74. Da, pe mine m-a deranjat foarte tare sa aflu ca domnii Antonescu si Ponta s-au dus, la ceas de noapte, in varful picioarelor, la Cotroceni. Nu zic ca nu trebuia sa discute cu Basescu, bineinteles ca era necesar, dar de ce in toiul noptii, si in mod secret? De ce in mod “conspirativ”? Acesti domni nu au invatat ca nu se poate avea incredere in Basescu? Ca poate el e cel care le cere sa nu spuna la nimeni de intalnire, si pe urma el e cel care ii da de gol, fugarindu-i pe Barrosso si Schultz sa le dea documente in vazul lumii, si dupa aia spunand ca a facut-o dinadins, ca sa fie vazut? Domnii Antonescu si Ponta chiar nu stiu cu cine au de-a face? Eu zic ca trebuie sa iasa si sa explice ce si cum, si de ce, si celor din USL, care i-au ales ca lideri, si care au ramas si ei cu gura cascata cand au auzit de intalnirea nocturna cu Basescu, si celor care i-au votat, si celor care, inainte de alegeri, ii opreau pe strada sa le zica “scapati-ne de Basescu”. Eu personal m-am simtit insultata si tradata de comportamentul lor de miercuri noaptea.

  75. …i-au dat lui Basescu prilejul ca, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, sa faca iar misto de ei si sa zica pe la tv ca fac ei pe marii luptatori, dar au venit in biroul lui ca oile la tuns, si nu au zis in fata lui decat “behehe, domnule presedinte”…

  76. Din moment ce au inceput convorbiri secrete intre Basescu si USL,inseamna ca ” ceva e putred in DANEMARCA ” Daca au ceva de ascuns fata de cei care i-au ales inseamna ca isi tradeaza alegatorii.Incet,incet vor face la fel ca CIUMA PORTOCALIE. Ar fi minunat sa gresesc!

  77. Am votat USL pt jos Basescu,nu pt al mai suporta inca 2 ani !Au uitat foarte repede dorintele oamenilor care spun”scapati-ne de Basescu” si au dezamagit f mult .Regret ca am votat !Despre curtoazia USL pt Basescu(prin intalnirea secreta si documentul inca tinut in maneca),UDMR ,Barroso &company -RUSINE !!! RUSINE si pt ca trebuie sa aflam din strainatate continutul unei scrisori semnate de cei alesi de noi si pt tratamentul pe care il dau poporului,care i-a ales !Dar sa nu uite ,totul se plateste !!!

  78. Se pare că documentul este pe placul domnului Traian Băsescu, privind satisfacţia de la momentul înmânării, şi pune în dificultate liderii partidelor din USL, probabil cel mai mult pe dl Victor Ponta, chitit pe funcţia de prim-ministru, după bâlbâiala declaraţiilor ce au urmat şi refuzul de a-l face public.
    Votul meu negativ (posibil şi al altora, că nu a oi fi eu singurul) din 9 decembrie includea la pachet, pe lângă PDL, şi pe Traian Băsescu, UDMR, UNPR.

    Imaginea la acest subiect: Nici în vot negativ nu mai ai încredere! 🙂

  79. Eu am votat USL pentru ca chiar am crezut in ei, in Ponta in mod deosebit. Si tot votez pro-USL de la inceputul anului. Atentie, NU anti-Basescu!! Am iesit in strada la inceputul anului, ce-i drept doar de doua ori (in Bacau nu prea s-a iesit). M-am certat frenetic cu cei care imi spuneau “las’ ca vezi tu ca n-o sa se schimbe nimic”, “si USL/Ponta e la fel”, etc, indiferent daca erau prieteni, familie sau cunoscuti. Si nici nu s-a uscat bine cerneala de pe buletinul de vot si surpriza…totul e la fel!
    Deciziile importante se iau tot noaptea la un sprit, sefu’ din deal(Ponta acum) stie el mai bine ce trebuie pentru “siguranta nationala”, suntem cu totii niste dobitoci ca nu intelegem ce mega Romanie extra Europeana vrea Ponta sa faca cu UDMR-ul si culmea, colac peste pupaza, tot razand (ce-i drept, fara hahaituri).
    Acum ma contacteaza toti acei pe care i-am contrazis, si cel mai rau lucru este ca nu mai am argumente la vesnica “De ce sa votez? Oricum nu se schimba nimic!” !!!!!!
    Eu voi iesi in continuare si la vot, si pe strada, dar nu pot sa nu ma intreb “Totusi…de ce?”

  80. Se poate afirma de catre cei care il cunosc pe basescu ca in mod sigur el a obtinut de la Ponta imunitatea in fata legii. Pentru el si gasca , aceasta nemaicuprinzand niste nume pe care el le-a abandonat din dorinta de se albi. Mai bine zis de cei care din calicie au oprit mai mult din ” prada ” . Acum o sa vedem ce inseamna libertatea justitiei in viziune basista si daca procurorii vor accepta sa mai tina pe proprie raspundere dosarele la sertar dincolo de un termen si asa expirat. Si se poate ca si Ponta sa nu se tina de cuvant ca tot a demonstrat lucrul acesta.
    Regret plecarea d-lui Dobritoiu de la armata, aceasta si cu numirea izmenarului la guvern pe ca si coordonator al activitatilor de ordine publica si aparare fiind gafe pe care nu or sa le uite alegatorii. Mai vine si taica popa..pardon..socru’ la munca si o facem de o famiglie. Scarbos !

    • Adaug:
      Documentul in sine e fara fundament si nu are valoare, ramane ” intelegerea ” pentru care au batut palma si care nu putea fi pusa pe hartie :imunitatea.

  81. îi pasă luiPonta de popor ca de ziua de alaltăieri.Pt. el a fost important să-și capete postul mult rîvnit. Acum ,face guvern cu 24 de ministere…,parlamentari sunt deja mult prea mulți și binențeles că el bate cîmpii că nu va aloca bani în plus. Un mincinos Ponta , avid și el de putere ca și Băsescu… și dacă a făcut pact cu Băsescu, .. se cam potrivește zicala … CINE SE SEAMĂNĂ SE ADUNĂ. Prost este că a făcut-o mișelelște pe la spatele nostru și dacă nu afla presa , tăcea chitic… Abia cînd a fost prea încolțit , a recunoscut , că a pactizat cu Băsescu.Și mai ziceau , că ei vor fi transparenți, că nu vor să fie ca cei din pdl… huo…. păcat că oamenii au avut încredere în ei…. DE FAPT OAMENII AU VOTAT PT. JOS BĂSESCU… NU PT. PONTA….DAR EL E PREA PROST SĂ ÎNȚELEAGĂ… Deja a făcut multe greșeli într-un timp f. scurt…. să nu fie el prea sigur că îl prinde paștele tot în postul ăla …. prea calcă pe bec…

  82. LA CINA CEA DE TAINA LA CARE AU PARTICIPAT CAPI USL SA NEGOCIAT CEVA CU BASESCU ASTA IN MOD SIGUR , CE ? NU O SA AFLAM NICIODATA DEOARECE CIND SA VAZUT LA PUTERE CU O MAJORITATE ZDROBITOARE USL SA VIRUSAT DE BOALA PUTERI CRED CA AU LUATO DE LA BASESCU . DUPA REVOLUTIE A FOST PSD CARE SA FARIMITAT FINDCA NU LE MAI AJUNGEAU SCAUNELE ,PDL ARE ORIGINEA IN PSD ,DECI PRIMUL VIRUSAT CU BOALA PUTERI A FOST PSD MAI APOI SA TRANSMIS GENETIC CELORLALTE PARTIDE CARE SAU RUPT DIN PSD. DECI PUTREGAIUL E VECHI , IMI PARE RAU CA SI LIBERALI AU FOST ATRASI IN ACEST JOC MURDAR . SPER SA NU SE FI VIRUSAT SI EI , DACA DA ATUNCI ROMANIA ARE PROBLEME SERIOASE PE POLITICA INTERNA . NU TREBUIE SA NE ASTEPTAM LA RIDICAREA NIVELULULUI DE TRAI IN VIITORII 4 ANI ASTA DACA SA SEMNAT UN PACT CARE NU ESTE FACUT PUBLIC . INCEP SA CRED CE A SPUS D DIACONESCU USL SI PDL ACEASI MIZERIE ASTA O SPUN FARA A FI UN FAN SAU SIMPATIZANT INFOCAT A UI D DIACONESCU.

  83. Miercuri noapte, la Cotroceni, Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu şeful PSD, Victor Ponta şi cu secretarul general al social-democraţilor, Liviu Dragnea. – sursa Ziare
    Băsescu le-a spus reprezentanţilor partidelor, luni, că a avut o întâlnire cu Ponta, Antonescu şi Dragnea “ca oameni normali, la opt seara” – sursa Guvernatoru.
    Amu incerc sa aflu care-s oameni si care-s normali; Guvernatoru’ ii dus… cu pluta!
    Dupa ce i-au mirosit ciorapii – adica Basescu ii flutura si cei trei ii miroseau – este normal sa-si vada si feţele!
    Iata scene din razboiul ciorapilor:
    “Nu stiu daca va imaginati ce simte un presedinte cand i se cere sa desemneze un premier ce a contribuit la suspendarea sa. Simte dispret. Un om crede ca presedintele este o masinarie, ca sa numeasca in functia de prim-ministru pe unul care l-a suspendat. Nu vrei sa inghiti porci, o broscuta mai merge, un porc e greu de inghitit”, a spus Basescu, la B1 TV.
    “Cum se comporta Victor Ponta cand vine la mine: e ca un pisic, este ca un pisicut, si dupa ce iese si ajunge la Palatul Victoria sau are un microfon in fata vorbeste cum vedeti. De aceea, il fac mincinos (…) Ce sa cred eu despre un astfel de om? El e mitoman, e bolnav, cum e Antonescu bolnav de somn, omul asta e bolnav de minciuna. Are tupeul sa minta fara retinere si uitati-va la declaratiile lui de la o zi la alta”.
    “La suspendare, cand am inteles ca e nevoie de suspendare ca sa-si acopere plagiatul, care facea deja epoca in presa externa, mi-am dat seama ca e prea mic pentru functia pe care o are, prea mic sufleteste si ca dimensiune politica”.
    “Si acum e un prim-ministru santajat, daca nu-l asculta pe Voiculescu, ii declanseaza Voiculescu o campanie cu plagiatul de-l face pulbere. Iar eu nu vreau o tara condusa de Voiculescu, nu vreau asa”.
    “Ce sa spuna Ponta despre politica externa? Miau!”.
    “Când eşti doctor în drept, eşti tare! Dottore!”
    “Victor Ponta minte şi când respiră. Minciuna, ca mod de viaţă, te aşează în categoria mitomanului”.
    Astia sunt ciorapii care au fost fluturati de Guvernatoru’ in vazul si auzul lumii!!!
    Cei trei trepadusi s-au dus la ordinul Guvernatorului cu… spray! Amintiti-va reclama: copilul asiatic de pe toaleta stramba din nasuc: “phu, ce urat miroase!” Si mamica europeanca scoate spray-ul care nu acopera mirosul… il elimina!!!
    N-ati reusit cu 7,4 milioane si veti reusi cu un mic flac cu spray?!?!?
    La aceste evenimente si la asemenea protagonisti nu m-am putut abtine si am glumit un pic. Acum las gluma si sunt serios.
    Băsescu a declarat ca a intentionat sa fie vazut cu hartiile. “Cum credeţi că mă duceam la fotografia de familie fără să-mi fi dorit ca acest lucru să nu se vadă? A avut şi el anumite semnificaţii. l-am dat documentul lui Barroso, lui Hollande şi altor lideri. Era în interesul României că acel document să fie dat”, a spus Guvernatoru.
    Crin Antonescu a negat in prima instanta ca in cursul intalnirii – despre care s-a aflat abia sambata – s-ar fi parafat vreun acord.
    Guvernatoru’ Invinsu’ a reusit sa le faca o ambuscada! Delirium tremens i-a citit si a vazut ca sunt naivi si atunci le-a testat vigilenta; sunt sigur ca nu-i el tacticianul. Uslasii sunt naivi si-si dau aere de mari intelepti!!!
    “Ignoranţa este o buruiană dăunătoare, pe care dictatorii o pot cultiva printre nătărăii lor, dar pe care nicio democraţie nu şi-o poate permite printre cetăţenii săi” – W.H. Beveridge
    Sun Tzu a formulat urmatoarea regula de aur: cunoaste-ti adversarul si cunoaste-te pe tine insuti. Orice victorie poate deveni rapid esec daca aceasta regula nu este urmata.
    Kung Fu Tzu traia cu ideea ca poate sa faca ceva pentru ameliorarea lumii. El spunea ca daca fiecare generatie s-ar putea convinge sa traga folos din greselile si realizarile trecutului, civilizatia ar face un pas incomparabil catre un viitor mai bun. Dar pentru a realiza asa ceva este necesar ca fiecare persoana in parte sa duca o viata corecta, chiar mai necesar pentru conducatori sa o traiasca efectiv.
    “Arta de a conduce consta din alegerea corecta a functionarilor. Trebuie ridicati oamenii corecti pentru ca ei sa poata pune presiuni asupra celor incorecti, caci astfel cei incorecti (strâmbi) pot fi indreptati”.

  84. Nu știu o fi bine și cu Mircea Dușa, Oprea să nu fie iar la MApN, mai degrabă știu ce nu vreau, dar am vrut și eu doi miniștri în guvernul Ponta, se pare că în România se numeşte moft: Mircea Diaconu și Corneliu Dobrițoiu.

  85. In documentul respectiv cei trei ingerasi porcesti de la USL s-au angajat cum ca nu-l vor mai suspenda pe porcul cel mare si-l vor lasa pe porc sa grohaie in curtea palatului pana in 2014. Cu alet cuvinte ingerasii porcesti au facut pisu pe voturile celor 7,4 milioane de cetateni ce au votat Da la Referendum.

  86. Ca avut o intilnire sa zicem ca intr-un fel ar fi normal , ca partile sa isi cunoasca pozitiile .DAR este un DAR.In documentul semnat este o fraza ca acesta v-a fi prezentat cancelarilor europene sau este numai de uz intern ?????????????…Cei care l-au semnat au obligatia sa il prezinte si poporului daca el a fost prezentat europei unite de catre marele conducator.Cei care l-au semnat au datoria morala sa fie deschisi populatiei romane ,sa ne spuna adevarul, ca sa vedem cine are dreptate, demisul sau noi alesi in care peste 60 % din votanti le-au dat votul.

  87. Victoras daca o idepartezi pe Pivniceru si Dobritoiu din posturi te-as ruga mult de tot sa pui in loc pe Udrea si Ingas , nu de alta dar sa nu superi pe Basescu si cand te va mai chema la o intalnre nocturna iti da na-na!

  88. In vara,cind d_l Ponta a acceptat lista in 11 puncte de la Baroso,l-a scuzat,a fost presat si poate lipsa de experiena l-a facut sa ingenuncheze ,dar de data aceasta DE CE??????Era in pozitia in care putea sa puna conditii si nu sa i se puna,am crezut ca am votat o echipa cu multa demnitate,cu dragoste de tara si popor…..m-au inselat!Are dreptate Basescu,l-a chemat ca pe un pisic si s-a dus! Imi pare rau….

  89. Mai Victoras – sper ca citesti – am o mare nelamurire. Crezi ca am votat USL ca tu sa inchei protocoale de coabitare cu guvernatorul? Daca da, te-as ruga sa-mi returnezi votul.

  90. hahahha si credeti ca o data ce comunistul de Ponta s-a vazut cu sacii in caruta, o sa mai dea 2 lei pe voi, poporul care l-ati votat!? Asa va trebuie! Macar aveti decenta sa recunoasteti ca V-ATI LUAT TEAPAAAAAAAA!!!! Succes mai ales cu taxele cu 16% mai mari de la anu’ 😉

  91. Cam multe secrete…Crin tocmai ce a recunoscut ca prin septembrie (deci dupa magaria de la referendum) el si Ponta au semnat cu Kelemen ceva. In afara faptului ca pica de mincinosi, nu vad rostul a ceea ce au semnat ei atunci. Nu cred era un acord pentru colaborare parlamentara pentru schimbarea Constitutiei, ungurii nu ar renunta in ruptul capului la schimbarea art. 1, care e ratiunea lor de a exista. Daca se temeau ca nu fac peste 50%, ce anume ii facea sa creada ca UDMR nu va trece, comme d’habitude, la inamic la primul semn al porcofagului de la Cotroceni, pe care tocmai ungurii abia il salvasera de la un Ignat estival cu o luna mai inainte? Acum, intalniri pe seara incheiate iar cu semnat acorduri cu acelasi porcofag…As fi tare curios ce contin ambele “tratate”, atat cel cu ungurii din toamna, cat si cel cu grohaitorul national. Daca mentionata suina s-a dus cu hartia la Bruxelles (l-a vazut o lume intreaga cum le impartea ca pe flyere pe acolo), sigur ii era ceva folositor pentru protectia soriciului. Mai e si mentinerea cu orice pret a guitatorului Oprea in guvern (cica, postul ar fi mai mult simbolic…Simbolic, simbolic, dar e platit din banii nostri, deloc simbolic)…Si uite asa, cu atatea porcine si porcarii prin preajma, parca suntem in Ferma animalelor.

Leave a Reply to cosminCancel reply