Locuitorii din Balakliia îl cunoşteau pe comandant doar după indicativul său, “Granit”. Comandantul militar, care făcea parte din poliţia militară a Ministerului rus al Apărării, era ofiţerul cu rangul cel mai înalt din oraş, responsabil cu menţinerea ordinii în rândul populaţiei locale. Oraşul din estul Ucrainei a fost şase luni sub ocupaţie rusă. În acest timp, forţele ruseşti au reţinut ilegal cel puţin 200 de civili. În unele cazuri, au aplicat tortura. Zeci de deţinuţi din Balakliia şi din zona înconjurătoare sunt în continuare de negăsit. În urma unei investigaţii, Reuters l-a identificat pe comandantul Granit: este Valeri Sergheevici Buslov, locotenent-colonel al poliţiei militare ruse, în vârstă de 46 de ani, scrie news.ro
În timpul unui interogatoriu efectuat de ofiţerii de informaţii ruşi la o secţie de poliţie din oraşul ucrainean Balakliia, în iunie anul trecut, omul de afaceri local Ruslan Volobuev a fost bătut de unul dintre bărbaţi, a povestit acesta. La un moment dat, potrivit relatării lui Volobuev, un bărbat de circa 40 de ani, corpolent, cu bărbie despicată, a intrat în cameră. I-a salutat pe cei doi care îl interogau, strângându-le mâna, şi a plecat.
Bărbatul respectiv era comandantul militar din Balakliia, o figură cheie în timpul cel şase luni de ocupaţie rusă a oraşului din estul Ucrainei. Forţele ruseşti au reţinut ilegal cel puţin 200 de civili din oraş, a declarat poliţia locală, iar în unele cazuri au aplicat tortura, au declarat patru localnici pentru Reuters. Zeci de deţinuţi din Balakliia şi din zona înconjurătoare sunt în continuare de negăsit, a declarat Nelia Holod, un voluntar care ajută la identificarea celor dispăruţi.
Anchetatorii ucraineni şi internaţionali încearcă în prezent să îi identifice pe cei responsabili de orice abuzuri în zonele din Ucraina ocupate de Rusia de când Moscova a lansat invazia la scară largă în Ucraina, anul trecut. Kievul afirmă că Rusia a avut 27 de locuri de detenţie ilegală şi de tortură în regiunea Harkov, care include Balakliia, şi că aproximativ 1.300 de persoane din regiune erau dispărute până în februarie.
CINE ESTE COMANDANTUL GRANIT
Reuters este acum în măsură să dezvăluie public identitatea comandantului de la Balakliia: este Valeri Sergheevici Buslov, un locotenent-colonel al poliţiei militare ruse, în vârstă de 46 de ani. Serviciul de Securitate al Ucrainei, precum şi doi dintre colegii militari ruşi ai lui Buslov – inclusiv unul care a lucrat pentru cartierul general militar rus responsabil de Balakliia – au declarat că acesta era numele real al lui Granit. Volobuev şi doi dintre localnicii care l-au văzut pe comandant au spus că arăta la fel ca Buslov atunci când Reuters le-a arătat fotografii ale acestuia.
Reuters nu a văzut dovezi că Buslov a comis sau a ordonat personal abuzurile din Balakliia, dar în orice caz, el a fost în imediata apropiere a acestora. Biroul său se afla într-o editură situată vizavi de secţia de poliţie unde Volobuev şi alţi trei rezidenţi au declarat că au fost bătuţi sau au fost martori la abuzuri. Semn că biroul comandantului ar fi putut fi implicat în detenţii, un localnic care a cerut să fie identificat doar cu prenumele Oleksandr a declarat că a văzut oameni care au fost aduşi în cătuşe sau cu saci pe cap în clădirea ce găzduia biroul lui Granit.
CUM A REACŢIONAT COMANDANTUL GRANIT
Grupul Ministerului rus al Apărării staţionat în oraş provenea din unităţi cu sediul în regiunea rusă Kaliningrad, potrivit mai multor militari şi documentelor găsite într-un buncăr de comandă de la periferia oraşului Balakliia care au fost analizate de Reuters. Unul dintre documente îl menţiona pe Valeri Sergheevici Buslov printre ofiţerii ruşi prezenţi în Balakliia, precizând că rolul său era de comandant militar.
Când Reuters a sunat în Kaliningrad la un număr de telefon care figura într-un document ca fiind al lui Valeri Sergheevici Buslov, bărbatul s-a identificat cu acest nume şi nu a contestat faptul că era comandant militar. Dar a negat că ar fi fost în Balakliia sau că ar fi folosit indicativul “Granit”. Despre documentul găsit în care apărea numele său, el a spus: “Nu înseamnă nimic pentru mine”.
CUTIILE DE LA SUBSOL
Forţele ruse au preluat controlul asupra oraşului Balakliia, care se află la aproximativ 70 de kilometri sud de Harkov, la începutul lunii martie 2022 şi s-au retras la începutul lunii septembrie. Săptămâni mai târziu, Reuters a vizitat zona şi a găsit mii de pagini de documente – inclusiv listele de întâlniri şi tabelul cu numele lui Buslov – în clădirea de la periferia oraşului pe care forţele ruseşti au folosit-o ca buncăr de comandă.
Biroul comandantului militar îşi avea sediul într-o clădire separată, editura din oraş. Acolo, un raft rudimentar pentru puşti, din lemn, afişa indicativele de apel ale proprietarilor armelor de foc. Între ele – “Granit”.
Subsolul acelei clădiri, unde erau vizibile camerele de supraveghere şi cuştile metalice, servea drept celulă de detenţie, a declarat o femeie care lucrase la editură.
SUPRAVEGHEREA CIVILILOR
Fotografiile postate pe conturile de social media asociate cu Buslov arată un bărbat corpolent în uniformă de paradă, cu medalii pe piept. El a ocupat funcţia de comandant militar al garnizoanei Kaliningrad, fiind responsabil pentru menţinerea disciplinei în rândul trupelor şi al marinarilor staţionaţi acolo, potrivit unui articol din 2019 dintr-o publicaţie militară rusă. De asemenea, el a făcut parte, alături de înalţi oficiali din Kaliningrad, dintr-un comitet civic pentru siguranţă publică.
La începutul lunii mai 2022, comandantul militar sosise deja în Balakliia, potrivit rezidenţilor. În jurul oraşului, el se deplasa într-un jeep UAZ de fabricaţie rusă, escortat de două vehicule blindate, a declarat o femeie care a cerut să fie identificată doar cu prenumele Olga. Odată, l-a zărit de la distanţă purtând o vestă antiglonţ şi ochelari de soare, iar un soldat rus care stătea de pază i-a spus că este “Granit”, şi-a amintit Olga.
Biroul comandantului elibera permise care autorizau anumite persoane să încalce starea de asediu impusă pe timp de noapte sau să călătorească în afara Balakliia pentru a cumpăra bunuri.
LOCUITORII DISPĂRUŢI
Reuters a intervievat nouă persoane care au declarat că au fost reţinute la secţia de poliţie în timpul ocupaţiei ruseşti. Alte trei persoane au declarat că au prieteni sau rude care au fost reţinuţi acolo. Mulţi localnici nu au vrut să-şi dea numele complet de teamă să nu fie acuzaţi că au colaborat cu ruşii.
Rezidenţilor care îşi căutau membrii de familie reţinuţi li s-a spus de către forţele ruseşti să meargă la “Granit” pentru a cere eliberarea lor, au declarat patru localnici.
Liudmila, o pensionară în vârstă de 82 de ani, spune că fiul ei, un veteran al armatei ucrainene, a fost reţinut în Balakliia în aprilie anul trecut şi a făcut apel în mod repetat la “Granit” şi la asistentul său pentru eliberarea lui. Aceştia i-au spus că vor încerca să îl găsească, dar nu au făcut-o niciodată, a povestit Liudmila, care încă nu ştie unde se află fiul ei.
Oleksandr spune că fratele său a fost reţinut în aceeaşi lună şi este în continuare dispărut. Potrivit lui Oleksandr, oficialii din administraţia instalată de Rusia i-au spus că biroul comandantului decide tot ce este legat de armată. Oleksandr a relatat că, în repetate vizite, a cerut informaţii de la un bărbat cu cagulă care s-a identificat ca fiind “Granit”, dar nu a primit niciodată un răspuns clar cu privire la locul unde se află fratele său.
REACŢII DUPĂ INVESTIGAŢIA REUTERS
Kremlinul, care a negat că a comis crime de război sau că a vizat civili în Ucraina, nu a răspuns la solicitările de comentarii din partea Reuters. La fel, Ministerul rus al Apărării şi agenţia de informaţii interne FSB nu au răspuns la solicitări.
Listele de întâlniri arată că a existat un comandant separat al forţelor de luptă ruseşti care au operat la Balakliia. Ca răspuns la întrebările adresate de Reuters cu privire la comandantul din Balakliia şi la presupusele maltratări ale locuitorilor oraşului, Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, a confirmat într-o declaraţie că locotenent-colonelul Valeri Sergheevici Buslov, comandantul militar al garnizoanei Kaliningrad a Ministerului rus al Apărării, a fost comandantul militar din Balakliia din martie până în septembrie anul trecut şi că a folosit indicativul “Granit”.
“El a semnat o serie de ordine şi instrucţiuni care au permis personalului de serviciu al forţelor armate ale Federaţiei Ruse, precum şi formaţiunilor militare ilegale, să procedeze la detenţia ilegală a populaţiei civile”, a declarat SBU. Comunicatul a adăugat că anchetatorii SBU desfăşoară o investigaţie preliminară privind presupusele acte criminale comise de soldaţii ruşi împotriva civililor din Balakliia. Agenţia a refuzat să furnizeze dovezi ale presupuselor fapte ilegale comise de Buslov sau de alte forţe ruseşti, afirmând că legislaţia ucraineană împiedică publicarea de dovezi care fac parte dintr-o anchetă în curs de desfăşurare.
O sursă ucraineană de aplicare a legii, familiarizată cu activităţile SBU, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că anchetatorii ucraineni pregătesc o “notificare de suspiciune” în legătură cu Buslov, care poate fi un pas preliminar pentru lansarea unei anchete penale oficiale, scrie news.ro