Ce spune Constitutia Romaniei despre schimbarea primului ministru :

ARTICOLUL 105: Incompatibilităţi

(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 106: Încetarea funcţiei de membru

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a al Guvernului revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 107: Primul-ministru

(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primuluiministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

24 COMMENTS

  1. PENTRU JOShannis un mare HHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO si inca ceva
    hhhhhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuooooooo

    • Nu tre’ sa se sperie nimeni.
      Este doar un test … sa vada ,,noua putere” care e ,,solidaritatea” in jurul omului.
      Cu acesta ocazie ii depisteaza pe cei mai vocali iar cand vor hotara ca sa se faca schimbarea guvernului pe bune sigur ca vor avea grija ca vocalii de acum sa se dea loviti atunci. Cam asa se face schimbul de oameni ca de putere nu mai poate fi vorba. Puterea au preluat-o cand au preluat csm, iccj, ccr, dna, servicii si si-au pus om la presedentie.
      Dar uite ca subiectul e ,,tare”. Si sigur NU vor iesi oamenii in strada ca va cadea si guvernul cand o sa vrea muschii ..noii puteri”. Doar majoritatea populatiei va retine numai ca Ponta e penal. Si uite asa ,,noua putere” va consuma si banii din excedent adunati cu ,,atata truda” de soldatii lui Ponta.

  2. Americanii au rezolvat comunismul, acum sunt pe cale sa rezolve si social-democratia. Mi se pare corect! Ce atatea concedii platite? Cum adica ziua de lucru de 8 ore, cand ziua are 24 de ore?? Ajutor de somaj? Bleahhh!
    Lipsa imunitatii pe durata mandatului a celor alesi in mod direct, poate perverti vointa populara!
    Ce vointa populara??? Wall Street si restul pa!

  3. SUSPENADAREA LUI PONTA SINGURA SOLUTIE – SAU INCA O REVOLUTIE – IOHANNIS RAZBUNA DIASPORA ASTAZI , IOHANNIS RAZBUNA POPORUL

    • Oare care-o fi fost mai întâi, poporul sau diaspora? Eu zic că diaspora. Doar ea se transformă în popor în fiecare august, în doo tranșe, desigur. A scris-o și cronicarul, cică de la Rim ne tragem, așa că ce mai tura-vura? Trăiască diaspora! 😀

  4. Iohannis nu vrea numai respectarea prevederilor legale. El vrea Guvern Alinuta Gorghiu. Pacat, pacat de 25 de ani pierduti. Tot ticalosii si incompetentii vor sa ne stea in carca. Cred ca solutia este protestul popular, desi “acestia” pot fi mai sangerosi decat Ceausescu. (doar sunt urmasii nevrednici ai lui)

  5. nu are de ce sa demisioneze! e un proces politic instrumentat de morar basistul si continuat de iohannis

  6. Se vede din ce in ce mai mult ca Romania se transforma intr-un stat politienesc. Cei care, fiind la putere, au acceptat aceste transformari considerandu-le prea putin importante devin victime. Se face totul pentru ca Victor Ponta sa fie considerat infractor inainte de a fi judecat. Asta pe baza acelei suspiciuni rezonabile care a ajuns sa fie un mod de a face presiuni asupra oricarei persoane din Romania prin promovarea fricii ( cazul Rarinca dar si situatia vamesilor arestati ). Suspiciunea este atat de subiectiva incat exista in mod clar o indoiala ca ar fi corect sa se continue in acest mod. Cu toate acestea se continua…Vazand ce se intampla ma gandesc mai degraba la Rusia si nu la democratie. In Romania s-a constituit si se consolideaza un sistem totalitar in care S.R.I. si D.N.A. incep sa adopte atitudinea specifica fostei securitati.

  7. Oare asistam la o lovitura de stat data la indicatiile exprese ale Presedintelui Iohannis ?
    Vremuri grele mai traim. Nu mai avem loc de atatea cozi.

  8. “SURSE Ponta refuză să demisioneze

    Jurnalistul Ion Cristoiu a reacționat în urma acestui anunț, precizând nici mai mult, nici mai puțin că ”binomul SRI-DNA” pregătește o lovitură de stat. Totodată, acesta susține că sursele sale l-au asigurat că premierul nu va supraviețui lunii iunie, planul fiind unul foarte simplu. Potrivit jurnalistului, în cazul în care Victor Ponta nu demisionează, parlamentarii din majoritatea parlamentară vor vota moțiunea de cenzură sub presiunea SRI-DNA.

    Citește și: Ponta, ironizat după anunțul DNA: O nouă promisiune a USL în curs de realizare

    Ponta, discuţii cu Iohannis

    ”Punerea lui Victor Ponta sub acuzare nu m-a surprins. Surse bine plasate în cercurile Puterii – vorba jurnaliștilor americani – mă asiguraseră că premierul nu va supraviețui lunii iunie. Că Victor Ponta va fi chemat la DNA vineri, 5 iunie 2015, puteam fi siguri după momentul de joi, 4 iunie 2015, cînd SRI a chemat pînă pe litoral rața mecanică Klaus Iohannis, printr-un dispozitiv de teleghidare, folosit la rațele de tablă de pe lacuri pentru a fi aduse la mal, pusă să învețe pe de rost un elogiu la adresa SRI și învîrtită cu cheița ca să măcăne un discurs.
    De ce era nevoie de chemarea asta la ordin?
    Ca să vadă Populimea că Binomul SRI-DNA e Jupînul în țara asta.
    Nici nu știți ce amețeală îți dă gîndul că partide, președinți, foști președinți, premieri, lideri politici și patroni de presă îți caută cu buzele labele tale ca să ți le pupe în semn că le ești Naș.
    Convocarea lui Victor Ponta pentru niște așa zise infracțiuni comise pe vremea cînd era avocat e o Operațiune care pute de la distanță a moletiere pe post de batistă de șters la nas.
    Planul e simplu.
    Dacă Victor Ponta nu demisionează, parlamentari PSD, speriați de acțiunile în forță ale Binomului SRI-DNA, parlamentari UNPR, dacă nu chiar UNPR în totalitate, se vor grăbi să voteze Moțiunea de cenzură a Partidului Meu, zis și PNL.
    De ce nu face Binomul SRI-DNA mai subtil, mai inteligent, mai cu respectarea aparențelor?
    Păi ce, Securitatea ținea cont de subtilități?
    Puterea Binomului SRI-DNA, sprijinit de ÎCCJ, stă tocmai în loviturile de forță, în acțiunile ostentative, în sfidarea bunului simț, în călcarea huruitoare a normelor democratice.
    Frica e singurul mijloc de acțiune al sergenților majori mesianici.
    Și pe baza acestei frici, ușor de impus la un popor de mămăligari, Binomul SRI-DNA pregătește o lovitură de stat:
    Schimbarea Guvernului prin forța cătușelor.
    În septembrie 1991, Guvernul Roman era schimbat cu ajutorul bîtelor agitate de mineri.
    În 2015, Guvernul Ponta e schimbat cu ajutorul cătușelor agitate de Binomul SRI-DNA”, susține Ion Cristoiu”

  9. In cazul Rarinca, dl Iohanis nu a cerut demisia/revocarea din functie jegului aceala uman care baga oameni nevinovati la puscarie, desi putea sa o faca iar acum Herr Klaus a prins curaj si cere demisia lui V.Ponta desi nu are atributiile necesare…

  10. Nu este nevoie de constitutie cand avem cuvantul ferm a lui victor ponta un om de mare onoare.Si se poate vorbi si de suspendare din functie nu de demitere dar dupa ce parlamentul va da vot favorabil pentru urmarire penala presedintele poate sa ceara suspendarea din functie a premierului scrie tot in constitutie art 109. Dar e ceva mai complicat depinde de ce fapte i se imputa premierului daca sant facute in timpul functiei din guvern .Parerea mea ca pana parlamentul nu da aviz pozitiv la cererea dn nu se poate aplica art 109 Dar cum ziceam avem o declaratie ferma facuta la antena 3 de ponta nu ne mai trebuie decat ca ponta sa se tina de cuvant si va pleca singur ……Victor Ponta, premierul Romaniei, a declarat, duminica, la Antena 3, ca va demisiona de la conducerea Guvernului daca va fi urmarit penal. Ponta a mai afirmat ca este afectat de anchetarea familiei sale dar nu a vrut sa comenteze nimic legat de dosarul in care este implicat cumnatul sau, potrivit Agerpres.

    “Daca se face un dosar in care fata de mine se incepe urmarirea penala, nu am cum sa raman in functia de prim-ministru, sa stau in fiecare dimineata sa dau explicatii cum e cu dosarul. Dar eu sper ca in 2015 nu se schimba guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, ca nu se va intampla”, a spus Ponta. In rest cum i-ti asterni asa dormi cand in 2013 cu 70 % faci coabitare cu basescu si o pui pe keovesi sefa dna .Asta e imi pare rau de ponta dar asta este putea sa se retraga elegant in 2014 dupa ce a pierdut rusinos alegerile dar nu a fost lasat de psd sa plece si acum il ajunge si pe el din urma unele presupuse fapte de coruptie reale sau inventate nu mai conteaza acum in perceptia publica legatura intre sova si ponta sa transformat intro relatie supecta si dubioasa mai ales la ce au facut senatori puteri cu cazul sova.Asta e jocul din culisele puteri ai bube in cap calci gresit esti inlaturat de sistemul creeat tot de politicieni .

    • Cum adică a pierdut ”ruşinos” alegerile? Mai degrabă actualul preşedinte a câştigat “ruşinos” alegerile. Victor Ponta a dat dovadă de demnitate, este, aşa cum aţi menţionat, un om de onoare.

  11. Pentru ce să demisioneze? Actele puse pe net nu au nicio legătură cu funcţia de premier şi nici nu ilegalităţi! Acest OM a fost votat de popor şi numit în funcţia ocupată pentru a fi în slujba poporului şi a ţării şi a dovedit loialitate şi chiar tot ce se poate schimba în bine! Acum ce se întîmplă? Vor să golească şi să fure tot din buget? Vă amintiţi cum s-a întîmplat după pierderea alegerilor de tăriceanu şi intrarea lui boc cu ai lui la guvern prin ce am trecut? Cancerul pdl-pmp-pnl ne paşte fără scăpare pe toţi! Aşa că: fiecare/uniţi trebuie să…gîndim bine paşii!

  12. Se pregătește în mod clar o lovitură de stat a TRINOMULUI SRI-DNA-ÎCCJ.În mod clar membrii trinomului sunt speriați,probabil că departe de ceea ce încearcă să prezinte drept realități „pe net”românii nu par a mai crede în basmele cu lupta anticorupție.Acum pot ieși la iveală șmenurile prin care un individ a cărui singură „calitate”ar fi o mai degrabă insațiabilă dorință de acumulare de avere și care pare mai degrabă un soi de anexă a unei soții ambițioase din cale afară,un satfle de individ a ajuns președintele României!Perspectivă care repet pare a le da fiori reci lui Coldea&Co.Omul este doar o momâie și așa se și comportă.Departe de a fi vreun lider este doar o păpușă gonflată!Din spate se aude hăhăiala satisfăcută a lui Băsescu,o să vedeți că nu scăpăm așa ușor.

  13. ARTICOLUL 109
    (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
    (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

    Nu-l demit. Il SUSPEND. Si cu asta basta.

    • Dupa ce camera deputatilor va vota pentru urmarirea penala presedintele e liber sa il suspende pe premier curat constitutional.Momentan art 109 nu poate fi aplicat .Dar nu sant sanse ca deputati sa voteze cererea dna .Vor baga parlamentul si mai in rahat in ochi cetatenilor pentru a fi salvat ponta .

  14. Ponta mai poate fi indepartat prin simpla punere sub control judiciar – pentru control judiciar nu are imunitate premierul . Astfel nu va mai putea sa-si exercite o parte din atributii si ajungem la paragraful din constitutie unde daca premierul nu-si poate exercita atributiile presedintele proune un alt premier

Leave a Reply to fifa_vlCancel reply