Sunday, March 22, 2026
9.1 C
Bucharest

Cum este tratată modern hernia inghinală?

Cum este tratată modern hernia inghinală?

 

Hernia inghinală este o afecțiune care nu poate fi corectată decât chirurgical, deoarece nu regresează spontan, singurele limitări ale chirurgiei fiind legate de starea generală a pacientului și de fragilitatea acestuia. Hernia evoluează progresiv și se manifestă sub forma unei umflături la nivel inghinal, ca urmare a pătrunderii unei părți din intestin în canalul inghinal.

Pacienții cu hernie inghinală se pot confrunta cu durere sau disconfort în zona inghinală, senzație de arsură, dar și de greutate sau presiune în această regiune. De asemenea, pot apărea stări de greață, vărsături, schimbarea culorii pielii în zona afectată și chiar febră. Atunci când pacienții se confruntă cu astfel de manifestări clinice, este un semn că probabil hernia s-a complicat prin strangulare, cu oprirea fluxului sanguin în țesuturile afectate, iar tratamentul devine urgent.

Tratamentul chirurgical al herniei inghinale nu trebuie amânat până la apariția complicațiilor. Intervenția planificată se poate desfășura în cele mai bune condiții, prin chirurgie minim invazivă, cu rezultate foarte bune și recuperare rapidă. Operația are ca scop repararea herniei, prin reintroducerea organului herniat în cavitatea abdominală, precum și prevenirea recidivei, prin montarea unei plase chirurgicale speciale.

În prezent, operația pentru hernie poate fi realizată minim invaziv, prin chirurgie laparascopică sau robotică, cu avantaje multiple pentru pacienți: incizii de mici dimensiuni, risc de complicații redus, spitalizare de scurtă durată și recuperare rapidă. Chirurgia robotică și-a dovedit eficacitatea în tratamentul pentru hernie abdominală, fiind indicată inclusiv în cazul herniilor inghinale.

Robotul chirurgical oferă chirurgului marele avantaj de a putea opera cu mare finețe în zone anatomice greu accesibile. Sistemul robotic asigură o imagine de înaltă rezoluție, tridimensională, mărită de până la 10 ori, a câmpului operator, astfel că medicul poate să vizualizeze și să protejeze structuri anatomice foarte fine, precum vasele de sânge de mici dimensiuni sau nervii foarte subțiri. În acest fel, sângerarea intraoperatorie este mult diminuată, iar funcționalitatea păstrată. P

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile chirurgicale pentru herniile abdominale, inclusiv pentru hernia inghinală, sunt realizate cu ajutorul robotului da Vinci Xi, cel mai avansat sistem robotic disponibil în prezent, prin tehnologiile pe care le are încorporate. Brațele robotice sunt controlate de medicul chirurg prin intermediul unei console, robotul permițând efectuarea unor mișcări superioare mâinii umane. Astfel, prin câteva incizii de mici dimensiuni, pot fi realizate gesturi chirurgicale extrem de precise și pot fi rezolvate cu succes chiar și cele mai complexe cazuri.

Hot this week

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Topics

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img