Un mare panou albastru, instalat la marginea drumului, anunță că ne aflăm într-o arie protejată în care sunt permise acțiuni și intervenții de înlăturare, prevenire, combatere a unor factori periclitanți pentru habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente. Dacă întorci, însă, privirea spre cadrul mai larg, dai peste un tablou dezgustător: întregul mal al golfului este fortificat cu un bastion de mizerii, munți de peturi și alte diverse resturi împinse de curenți și încolăcite în crengi rupte, printre care s-au adăpostit lăstuni de mal, egrete și cormorani mici.

Nu vin din toată Europa, cum se plâng unii ecologiști mai verzi decât culoarea mediului. Cele mai multe sunt aduse de afluenții din Balcanii de Vest, din România sau chiar Ucraina, pe Tisa. La granița Ungariei cu Croația există sisteme de evacuare a mizeriilor din Dunăre. De trei-patru ori pe zi, ambarcațiuni specializate întind niște plase la limita imaginară a graniței și recoltează cam tot ce plutește spre aval. Mai scapă, poate, un pet, poate două. Dar nu tot ceea ce se vede aici, lângă Baziaș, sau mai jos, în buza ecluzelor de la Porțile de Fier, vine din Occident. E o scuză ușoară, numai bună de manipulat patrioții de mucava.

Mai există și o altă boală, invizibilă, a fluviului: un studiu realizat de GeoEcoMar, Institutul român pentru Geologie și Geoecologie Marină, și BfG, Institutul german pentru Științele Apelor, a descoperit că Dunărea cară cu ea spre Deltă și Marea Neagră cantități însemnate de microplastice – polietilenă, polipropilenă și polistiren – provenite din fibre și folii de plastic. Concentrația este de 19 particule la metrul cub de apă. Cele mai multe provin din plasele de pescuit și din pungile de plastic abandonate.

Dezinteres și fraude

De aproape trei decenii există o zi a Dunării, trecută în calendarele evenimentelor internaționale în dreptul datei de 29 iunie. Are de-a face cu semnarea, în 1994, a unei convenții fastuos numită „privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a Dunării”.

În realitate, cel puțin pe sectorul românesc, Dunărea pare mai degrabă istoricul zid care ar putea ține străinii departe decât vehicul de apropiere și cooperare, așa cum sunt marile fluvii din restul Europei și, de multe ori, însăși Dunărea, mai în amonte. Malurile respingătoare, începând cu acel peisaj dezolant de la kilometrul zero românesc care se repetă de-a lungul fluviului până la gurile sale, trecând prin aglomerația kitsch din zona Cazanelor, sufocată sub asediul unui turism de haită, lipsit de reglementări, apoi prin falezele mohorâte de la Moldova Veche până la Brăila, cu ruine industriale și clădiri în paragină.

Gunoaie la Baziaș

Până și piciorul podului lui Apolodor din Damasc, vechi de două mii de ani, vestigiul unei construcții ridicate de romani în doi ani, zace abandonat în mizerie, deși autoritățile au avut la dispoziție un deceniu și zece milioane de euro pentru a-l pune în valoare pe măsura mândriei naționale declamate festivist.

De festivisme se va bucura Dunărea și de această așa-zisă zi a ei. La mese rotunde organizate din bani care nu ar trebui să ajungă în altă parte se va vorbi, în așteptarea unui pișcot, despre „regele râurilor europene”, se va elogia frumusețea Deltei Dunării, va fi invocată biodiversitatea covârșitoare și se va clama preocuparea pentru protejarea mediului. Cam atât din partea autorităților. Garda de Mediu va raporta o nouă depășire de plan la scris amenzi dar se va spăla pe mâini de ele pentru că datoria lor este să dea amenzile, nu au nici un control în ce privește aplicarea acestora. Primăriile vor bate obrazul organizațiilor neguvernamentale de monitorizare a situației mediului, reproșându-le că sunt degeaba rușinate public pentru pasivitate, fiindcă ele nu au fonduri să ecologizeze și nici să supravegheze.

Neputința se va simți în largul ei. Iar pâlcuri de copii împinși la spate de câțiva diriginți rătăciți ar putea ieși să curețe din nou, hei-rupist, malurile de peturi, făcând loc pentru cele care vor veni iar și iar, cum se întâmplă în golful Dierna, unde Cerna aduce, la fiecare viitură, mormane de mizerii abandonate patriotic dincolo de gardurile gospodăriilor românești.

Oficiul European Antifraudă, OLAF, investighează de ceva vreme traseul unui miliard de euro oferit de Comisia Europeană pentru programe ce vizau, pe de o parte, protecția și conservarea mediului în Delta Dunării, pe de alta dezvoltarea comunităților din Tulcea și ridicarea nivelului lor de trai. În realitate, banii s-au dus în afacerile șefilor politici locali, care au construit hoteluri și clinici private în reședința de județ, și-au înzestrat firmele și au renovat biserici, în loc să decolmateze canale, singura infrastructură de circulație a Deltei.

Nici măcar puținul dedicat pescarilor din Delta Dunării nu a fost, de fapt, valorificat. Amânată trei ani, din cauză că proiectului îi lipsea racordarea clădirii la utilitățile de bază, curent și apă, bursa de pește din Tulcea, inaugurată în prezența electorală a fostului premier Viorica Dăncilă, a fost închisă a doua zi după trecerea coloanei oficiale. La momentul inaugurării era nefuncțională dar s-a găsit niște butaforie pentru o festivitate care trebuia ținută, pentru că altfel ar fi urmat returnarea finanțării europene.

„Turiștii să găsească curat și să lase la rândul lor”

Nu doar banii europeni se nămolesc în Deltă ci și mizeriile aduse de fluviu din amonte. La vărsarea în mare, Dunărea are un debit de 4,2 tone de plastic pe zi. În zona Dunării lipovenești, de exemplu, adică pe brațele Sfântu Gheorghe, și pe canalele Dunavăț și Lipovenilor, nu există nici un sistem instituționalizat de colectare a deșeurilor. Iar fluxul tot mai mare de turiști, aici ca în toată Delta, de altfel, se lasă cu consecințe nefericite pentru mediu. Cât timp nu există speranță din partea instituțiilor publice, mobilizarea vine tot dinspre societatea civilă.

Astăzi, de ziua Dunării, și pe parcursul următoarelor șase luni, Asociația 37 din Dunavățul de Jos și parteneriii locali, barcagii și oamenii cu pensiuni, își propun să colecteze plastic și alte deșeuri de pe malurile apei. „Nici autoritățile locale, nici administrația Rezervației Biosferei nu fac nimic. Nu știu care e interesul dar spun că nu fac față, că nu au bani la salarii. Nu fac față la nimic: nici la curățenie, nici la braconaj, nici la ordine”, povestește Grigore Bejan, proprietarul unei pensiuni, la Dunavăț. „Am poze din 15 martie, de anul acesta: au venit, au campat unde nu aveau voie, au pescuit orice, inclusiv ce nu era permis, și au lăsat în urmă butelii de aragaz de tabără, peturi, sticle – e ceva incredibil. Ar trebui crescute amenzile. Păi, știu persoane care întreabă unde este contul în care se plătește amenda, să o achite în avans și să stea liniștiți unde vor. E bătaie de joc”.

Bejan nu exclude însă nici situațiile în care agentul care ar trebui să aplice amenda închide ochii și ia o parte din bani fără să încheie vreun proces verbal. „Nu mai vorbesc de braconaj, că acolo problema este mult mai gravă. Acum încercăm să punem niște pubele de gunoi, astfel ca turiștii care vin aici să găsească curat și să lase la rândul lor, după o ieșire cu barca de o zi sau mai multe. La debarcaderul satului, de exemplu. E drept că, apoi, trebuie și colectat acel gunoi strâns”, explică Bejan.

Pădurea Caraorman din Delta Dunării

Nu e prima experiență de acest fel: localnicii au mai ieșit cu bărcile și au adunat mizeriile de pe un canal care duce până aproape de plaja sălbatică de la Perișoru. Cel puțin, la întoarcere, au primit din partea primăriei un tractor cu remorcă și astfel mizeriile au ajuns la deponeu. „Trebuie un pic împinși de la spate. Dar nici noi nu așteptăm totul de la ei. Ne organizăm, ca niște voluntari, ca să ajutăm și să ne fie bine”, spune Bejan.

O soluție la îndemână poate fi taxa pe pet, garanția care poate fi recuperată atunci când ambalajul gol este returnat iar Bejan este convins că „o să se facă și la noi dar până atunci arată foarte urât”. Dar și pentru așa ceva e nevoie de un pic de educație.

„Campaniile noastre, care se vor întinde pe șase luni, nu doar de Ziua Dunării, nu înseamnă doar strângerea deșeurilor fără stăpân ci și ateliere de învățare despre mediu, biodiversitate, reciclare sau împărtășire de bune practici din alte comunități”, explică Luiza Zamora, de la Asociația 37. Pentru asta i s-a alăturat Anastasia Staicu, de la Seneca EcoLogos: „Am vrea să introducem un protocol de bune practici cu barcagiii care plimbă turiștii: fiecare turist să primească un sac și o pereche de mănuși iar atunci când barcagiul vine să-i ia, să plece cu tot cu gunoi, să nu-l lase în urmă. Și mai dorim ca la final să avem vreo 40 de elevi de la școala din Murighiol care să devină promotori ai bunului comportament atât printre săteni cât și printre turiști, cărora să știe să le explice, atât din punct de vedere legal cât și moral, că nu e bine să lase mizerie în urma lor”. Iar dacă pe copii nu e greu să-i angrenezi în asemenea acțiuni, Anastasia Staicu este convinsă că, tot în joacă, îi va implica și pe adulții din zonă în misiunea de a păzi mai atent Delta de pericolul mizeriilor, scrie Cristian Stefanescu la Deutsche Welle.