“Biroul Electoral Central a stabilit repartizarea mandatelor de deputați și senatori pentru fiecare formațiune care a intrat în Parlament. PSD va avea în total 221 de mandate, ceea ce reprezintă 47,5%. Am auzit vorbindu-se despre două condiții: o condiție matematică și o condiție politică pentru realizarea unei majorități parlamentare. Din punct de vedere matematic, PSD împreună cu ALDE au un număr suficient de mare pentru a deține majoritatea în ambele Camere și în Camere reunite. Practic, PSD și ALDE au 250 de mandate — 54% din numărul total—, deci condiția matematică e îndeplinită”, a declarat presedintele PSD Liviu Dragnea, într-o conferință de presă, la sediul PSD din Băneasa.

În ceea ce privește a doua condiție — cea politică—, președintele PSD a subliniat că ea a fost îndeplinită de români, duminică, la vot.

“Cine nu are de gând să respecte votul de duminică înseamnă că nu respectă democrația și nu respectă suveranitatea acestui popor”, a subliniat el.

Președintele PSD a precizat că întâlnirea cu ALDE s-a referit la programul de guvernare.

“Am avut astăzi prima întâlnire cu colegii de la ALDE. (…) Am avut o discuție aproape finală pe marginea programului de guvernare. Urmează ca mâine și poimâine colegi din ambele partide să lucreze la compatibilizarea programelor de guvernare. Din fericire, nu sunt diferențe foarte mari. Am discutat bineînțeles astăzi și despre toate zvonurile apărute intens în ultimele zile, foarte intens astăzi. Nu știu dacă sunt presiuni asupra dlui Călin Popescu-Tăriceanu, dacă au fost, sunt absolut convins că va spune cât de curând. Dar, din punctul nostru de vedere, așa cum și noi și ALDE am spus în campania electorală, și cetățenii au votat în cunoștință de cauză, alianța de guvernare este PSD plus ALDE, nu există nicio ezitare din partea noastră și a celor de la ALDE. (…) Categoric vom semna un protocol, este firesc să se întâmple aceasta”, a spus președintele PSD.

Referitor la consultările inițiate de președintele României, Liviu Dragnea a reafirmat că nu a refuzat și nu va refuza niciodată o invitație la consultări dacă aceasta se încadrează în prevederile constituționale, când e vorba de desemnarea viitorului premier și de formarea viitorului guvern.

“Atâta timp cât nu se finalizase procesul de numărătoare, de distribuire și repartizare a mandatelor, nu aveam pe ce bază să purtăm aceste discuții. S-au dovedit că ele de fapt n-au dus la niciun rezultat. Și așa cum dl președinte a tot spus că a enunțat dinainte de alegeri niște condiții, și eu am spus în timpul campaniei că nu putem merge la consultări decât în limitele constituționale, respectiv după convocarea Parlamentului. După aceasta, PSD va merge cu toată deschiderea la aceste consultări”, a precizat Dragnea potrivit Agerpres.

 

10 COMMENTS

  1. Da chiar , cum va sustine “liberalul” tariceanu impozitarile pe munca ce vor urma in guvernul psd ? Dar acciza la benzina ?
    Il veti intreb cu proxima ocazie domnule tudor ?
    Nu trebuie sa jignim electoratul psd, trebuie sa il educam.

    • Ce ai dori să ne înveţi măi Vali??? Că plagiatul este un lucru normal şi că merită să fie răsplătit cu Magna cum Laude??? Poate arta trădării??? Poate impostura??? Poate cum să aplaudăm sistemul securisto-mafiot??? La toate acestea sunteţi experţi şi de neîntrecut…puteţi da MEDITAŢII numai celor cărora le convine şi acceptă să fie manipulaţi

    • Vali, elitismul vostru de carton este vomitiv. In caz ca nu ti-a spus nimeni, aroganta gratuita este cel mai clar semn de prostie. Tu esti dovada vie ca asa stau lucrurile.
      Si geniule, idolul tau Ciolos, marele om de “dreapta” vesnic traitor din banul public, este cel care l-a sunat pe Dragnea sa-i propuna prorogarea reducerii taxelor si nu invers. Sunteti de un penibil absolut.

    • Tocmai ati jignit electoratul PSD. Ceea ce spune mult despre dvs. Poate alt electorat are nevoie sa fie educat; cel care va include si pe dvs. Bine ca e PNL si liberal, si populist si conservator, adica un fel de terci.

    • Dragnea se crede el destept mestecand niste lozinci. El insa trebuie sa raspunda la doua intrebari simple ale romanilor: cine e propunerea PSDului de prim ministru si ce oferta de ministere au pt ALDE pt a forma cu ei majoritatea? Pana cum a iesit de doua ori sa trancaneasca despre program. Ce atata secret ? isi inchipuie ca binomul care conduce tara nu stie ce vrea el sa faca?

  2. m-am distrat copios! inteleptii nostri jurnalisti au ascultat poezia lui dragnea crezand ca o sa afle numele premierului ca sa o mai puna de o barfa televizata sau nu! incepe sa-mi devina simpatic dragnea,si am din nou confirmarea la cine ne spala creierii!

  3. 🙂 🙂 şi cică nu e ”parşiv/pervers” ocupantul principalului scaun al ţării!
    Cum mama naibii să creadă că poate anula voturile cetăţenilor români sau distruge încrederea definitiv ăn politicieni şi mai ales în PSD-işti? Pentru ocupant nu contează votul cetăţeanului român ci contează mendrele şi cheful? Un asemenea individ care încearcă să muşamalizeze în favoarea lui votul alegătorilor în care totuşi mai au încredere, trebuie să dispară din politică! E ca întro familie: dacă nu se respectă între ei şi nu au încredere ori umblă cu măgării se ajunge la divorţ iremediabil !

  4. Domnule Radu Tudor , din moment ce probabil cu chiu sau cu vai vom avea o guvernare PSD (încă nu știm premierul României cine va fi , poate va fi chiar Cioloș din nou ) , ce nu am auzit la antena 3 discutându-se mai serios este ce facem , noi , soietate civilă și ce fac ei guvern , cu minerii blocați care fac greva foamei și sunt captivi acolo ?
    Din punct de vedere istoric , acum minerii plătesc măcelul din iunie 90 dar cum nu le putem purta pică , mă gândeam ca ei să intre absolut toți minerii din România , în șomaj tehnic
    O altă problemă sensibilă e ce facem cu Revoluționarii ? Mi se pare urât ca cei care prin ce știu eu ce mecanism au fost trecuți pe listele de Revoluționari.Dar să zicem că listele sunt valide , pentru asta ai făcut Revoluția , ca să strâni de gât statul român ? Spre exemplu eu cunosc oameni demni , care au participat la Revoluție și care n-au avut obrazul să se facă ultimii cerșetori ! Eu dacă aș fi Revoluționari , nu bani aș cere , ci ca cei care au tras , să plătească

  5. Scrisoare deschisă Partidului Social Democrat :
    Bravo ! Ați reușit , fără pic de efort , să vă reîntăriți majoritatea Parlamentară , și să schimbați guvernul.
    Ca român , locuind în România , trăind în România , nu cred că economia României va crește , deci nu am pretenția asta
    În schiba , deja aflându-ne în 2017 , am detectat niște probleme sociale și istorice grave la care încă nu avem răspuns
    Din ce am citit , pot interpreta că și din actuali parlamentari , se fac vinovați de 1989-1991 , Celebra Revoluție și Mineriade
    Am această pretenție ca toți vinovații de evenimentele sângeroase de-atunci să intre la pușcărie , inclusiv Ion Iliescu , președintele de onoare a PSD-ului !
    Cât timp PSD-ul are președintele de onoare Ion Iliescu ,să nu vă așteptați să fiți tratați cu onoare de către noi
    Poftă bună ! Românii v-au dat undă verde să păpați cașcavalul !

  6. ”Legai-aş boii şi căruţa de gâterează” minunatului etalon care face parte din muntele de legalitate jucată în picioroangele când e vorba de votul alegătorului ! Ce scriam când a anunţat PSD-ul că nu intră în capcana invitaţiei? ”MAJORITATEA DECIDE ŞI IMPUNE MINORITĂŢII CARE A CÂŞTIGAT ŞI ”CLĂMPĂUL” DECIDE …c-aşa vrea el!” Şi uite că am avut dreptate! După gândirea mea, nu trebuie să accepte un alt premier din coşul cu resturi politice intrate pe din dos ca hoţii pe ascuns! Nu cred că cei care au votat pentru PSD şi ALDE acceptă o asemenea măgărie şi toţi care am votat cele 2 partide, am votat ca să scăpăm de lacheii, scandalagii, mahalaua, escrocii , mincinoşii, furăcioşii, bolânzii care pun etichetă aiurea şi nu numai, să scăpăm de foştii care au minţit şi furat cu legea-n mână fie şi neconstituţional, dar sunt ocoliţi de anchete şi pedepse !
    NU FACEŢI CEEA CE S-A FĂCUT ÎN 2012 DE NE-AŢI CHINUIT AMARNIC ! PIERDEREA ŞI DEZAMĂGIRILE VOR FI ÎNGROZITOARE!
    Oare ocupantul nu cumva are alte atribuţii ca ocupant al principalului scaun al ţării? Miroase a ceva…ilegal !
    CHIAR VĂ ROG SĂ-I MAI DAŢI LIVE CA SĂ LE VĂD PERSPECTIVELE ÎN HOTĂRÂTI! MULŢUMESC !

Leave a Reply to părere...Cancel reply