Friday, November 6, 2026
2.3 C
Bucharest

E oficial : pentru ce pregateste Pfizer a 3 a doza de vaccin

Alianţa Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite ”în următoarele săptămâni” autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa, au declarat companiile într-un comunicat, relatează AFP.

Această doză de rapel este destinată să ofere o protecţie imunitară sporită persoanelor deja vaccinate cu primele două doze.

”Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care ”intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”, au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor.

”Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.

Aceste niveluri sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.

Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer/ BioNTech.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a ”confirma această ipoteză”, au indicat cele două companii, scrie Agerpres.

https://edition.cnn.com/2021/07/08/health/pfizer-waning-immunity-bn/index.html?utm_term=1625795067058b7136c5fafee&utm_source=cnn_Breaking+News&utm_medium=email&utm_campaign=1625795067059&bt_ee=%2FkevXfDbEn1FIMPQgsnXn%2F%2FlVs2Dn8XTx%2BWe3%2FM%2BfWrt%2BRX97QEoXwL%2B4m2ok3VL&bt_ts=1625795067059

Hot this week

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Topics

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img