Monday, April 13, 2026
11.6 C
Bucharest

El e agentul CIA retras de teama ca Trump il va divulga lui Putin

Agentul implantat de CIA în aparatul lui Vladimir Putin şi extras de teama de a nu fi divulgat de Donald Trump este Oleg Smolenkov, scrie cotianul rus „Kommersant“. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, confirmă informaţia că Oleg Smolenkov a lucrat în Administraţia Prezidenţială Rusă, transmite Agerpres.

Oleg Smolenkov este agentul de rang înalt infiltrat de CIA în biroul lui Vladimir Putin şi extras în 2017 de teama de nu fi divulgat de Donald Trump, relatează „Kommersant“, care citează surse apropiate dosarului.

Contactat, Dmitri Peskov a recunoscut faptul că Oleg Smolenkov a lucrat în Direcţia de Externe a Administraţiei Prezidenţiale Ruse până la dispariţia sa în 2017.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Smolenkov a fost de fapt demis acum câţiva ani în cadrul unei „reorganizări interne“. Peksov exlude ipoteza că Smolenkov ar fi fost un agent foarte important, pentru că atribuţiile sale nu îl recomandau spre aşa ceva.

În opinia lui Peskov, toată povestea despre spionul infiltrat de CIA în coasta lui Putin ţine de „literatură de consum“. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus marţi că nu a auzit niciodată de Smolenkov.

„Nu am auzit niciodată de acest bărbat, nu l-am întâlnit niciodată şi niciodată nu nu i-am monitorizat cariera sau mişcările“, a spus Lavrov. Potrivit surselor „Kommersant“, Oleg Smolenkov şi familia sa au dispărut subit în iunie 2017, în timpul unui concediu în Muntenegru.

Oleg Smolenkov s-a născut în 1969 la Ivanovo, un oraş de 400.000 de locuitori din vestul Rusiei.

La sfârşitul anilor 1990 – începutul lui 2000, a lucrat la Departamentul financiar din cadrul Ministerului de Externe. De asemenea, a activat în acea perioadă şi la Direcţia 2 Europa din MAE rus.

La mijlocul anilor 2000, a fost secretar de rangul II la Ambasada Rusiei în SUA. La acea vreme, ambasador al Rusiei la Washington era Iurii Uşakov, care în 2008 a fost chemat la Moscova pentru a face parte din staff-ul prezidenţial al lui Dmitri Medvedev.

În 2008, Smolenkov şi-a însoţit şeful la Moscova, devenind consilier de rangul III în Administraţia Prezidenţială Medvedev. Din 4 februarie 2010, a îndeplinit atribuţii de referent la Kremlin. Şi soţia sa, Antonina Smolenkova, născută în 1984 la Moscova, a lucrat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Ruse, potrivit „Daily Storm“.

În septembrie 2017, la două luni de la dispariţia soţilor Smolenkov în Muntenegru, poliţia rusă a fost deschis un dosar penal pentru „omor“.

Varianta presei americane despre spion CIA au extras din Rusia, în 2017, un oficial rus de rang înalt care a confirmat că Vladimir Putin a orchestrat personal amestecul Moscovei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016, scrie presa americană, citată de AFP.

Potrivit CNN, această persoană lucra pentru americani de mai multe decenii, avea acces direct la Putin şi a furnizat imagini cu documente fotografiate pe ascuns în biroul preşedintelui rus. Însă spionul a fost scos din Rusia, au dezvăluit luni seara CNN şi The New York Times (NYT).

Potrivit cotidianului newyorkez, informatorul l-a implicat în mod direct pe Putin şi în piratarea serverului de e-mail al Comitetului Naţional Democrat, care a permis dezvăluirea unei enorme cantităţi de mesaje stânjenitoare pentru tabăra lui Hillary Clinton.

Agentul extras era, potrivit NYT, sursa cea mai preţioasă a CIA în Rusia, iar plecarea acesteia din ţară a împiedicat serviciile americane de informaţii să cunoască activităţile Kremlinului în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite, în 2018, şi în timpul pregătirii alegerilor prezidenţiale din 2020.

Potrivit NYT, CIA i-a propus sursei sale să o scoată din Rusia încă de la sfârşitul lui 2016, însă aceasta a refuzat invocând probleme de familie. Serviciile secrete americane au început atunci să se teamă că au de-a face cu un agent dublu, temeri care s-au dovedit nefondate câteva luni mai târziu, când sursa a cedat.

Potrivit CNN, citate de adevarul.ro si g4media.ro, acest agent a fost extras din Rusia în 2017, de teamă că preşedintele american Donald Trump sau administraţia sa să nu-l trădeze în vreuna dintre dezvăluirile lor intempestive de informaţii clasificate.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img