Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seara, că pe el nu îl interesează ordonanţele privind graţierea şi de modificare a codurilor penale deoarece, ”indiferent ce prevederi vor fi în acele ordonanţe”, lui i se pot face dosare ”unul după altul” şi că miza este prea mare pentru ca ”sistemul” să-l ”scape din mână”.

”Am văzut sau am auzit sau mi-au spus mai mulţi că se discută că sunt făcute pentru mine. Pe mine nu mă interesează. Ca s-o discutăm foarte clar, indiferent ce prevederi vor fi în acele ordonanţe, mie oricum mi se pot face dosare unul după altul. Eu nu mă îmbăt cu apă rece că vor face ei nu ştiu ce ordonanţe şi o să mă scape sistemul din mână. Nu cred aşa ceva pentru că miza este foarte mare”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat sub ce formă crede el că ar trebuie adoptate măsurile prevăzute în cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă puse în dezbatere publică, Liviu Dragnea a spus că el nu este ”părerolog” şi că aşteaptă poziţia Guvernului, scrie news.ro.

 

30 COMMENTS

  1. Off-topic:

    ELEGIE LA POMANA BASISTULUI OPARIT

    Basistii opariti sunt la baza niste indivizi care in primul rand sunt basisti si dupa aia ei se-apuca sa caute tot felul de argumente si rationamente prin care sa isi poata justifica in fata celorlalti convingerea, respectiv basismele. Ei fiind doar niste basisti opariti spalati pe creier la baza. Restul sunt tot felul de motive inevntate si argumente pe care baza vor ei sa ragaie zi lumina basisme si sa se opinteasca in basire ordinara (Bashiro Taifuno).

    Basistii nu sunt sustinatori ai liberalismului sau sustinatori docrtinari “ai dreptei” romanesti. Ei sunt de fapt niste basisti extremisti radicalizati de idolul lor Basescu Sticle pe vremea cand era presedinte, Sticlist foarte agresiv care le-a predat cum arata agresivitatea, tupeul fara limite si golania ordinara, fiind principalele atribute pe care li le-a inoculat tuturor acestor spalati pe creier pe care ii vedem in epoca actuala.

    Basistii opariti sunt spalati pe creier si nu este nimic de discutat cu ei! Singurul fel in care pot fi cel mai corect tratati este sa fie luati la picioare in cap direct si la alergat pe strada, oricare alta tentativa de interactiune fiind in zadar.

    P.S. Astia nu sunt liberali sau sustinatori doctrinari ai dreptei romanesti, sunt niste extremisti radicalizati! Ei sunt de fapt doar niste extremisti, la modul cel mai pur nimic altceva!

    • Domnule Dragnea,

      Logic aveati doua variante castigatoare:
      -Ori va retrageati pentru ca sistemul e prea puternic si prea ticalos deci nu-i puteti face fata.
      -Ori luptati hotarat fara frica si va asumati faptul ca ori deveniti eroul Romaniei ori va baga ticalosii in inchisoare.
      Ati ales tactica ametita a PSD. O scaldare o ametire, declaratii curajoase luni pentru ca marti sa uitati de ele. Compromisuri care duc la intarirea fara precedent a sistemului securist.
      Domnul Radu Tudor s-a suparat ca intr-un moment de furie v-ma dorit puscarie. Nu sunt atat de cainos si maniac precum regimul basescu-iohannis.
      Reformulez:
      Nu eu ci sistemul asta ticalos o sa va bage la puscarie oricat bani le dati DNA si oricate compromisuri faceti ce naiba e chiar asa de greu de invatat asata? Si n-o sa intrati la puscarie ca un erou ci ca un biet om care a facut compromisuri degeaba.
      ——————————————————————–
      (Motto: PSD mareste bugetul DNA cu 39%)

      • Domnu Dragnea,

        Era sa uit dar A3 tocmai se jeleste iar cu Sevil pe ecran..
        Cat de inteligent este ca dupa ce ai un presedinte minoritar sa pui si un prim ministru minoritar?
        ————————
        (Motto: PSD mareste bugetul DNA cu 39%)

  2. Va salut, domnule Radu Tudor! Am o intrebare pentru dv. Stiu ca nu are legatura cu articolul, dar n-am pe cine sa-ntreb si ma gindeam ca dv., care va pricepeti le chestii de-astea, ati putea sa ma lamuriti. Am gasit urmatoarea poza pe internet: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/6e/9c/e2/6e9ce269e68f3a37a99ccb4cb70453f5.jpg. Pe site-ul de pecare am luat-o, se pretinde (si, intr-adevar, asa pare) ca e din timpul revolutiei din decembrie 1989. Nelamurirea e urmatoarea: ce pistol are in mina soldatul respectiv? Ca nu e nici Carpati, nici Tokarev (chit ca, in ’89, nici nu se mai folosea Tokarev-ul). Si ce cauta in dotarea Armatei Romane (daca intr-adevar asta era din armata; poate era din Securitate, dupa uniforma nu-mi dau seama)? E bizar, nu credeti?

    • Uniforma nu pare a fi romaneasca, aduce putin cu o uniforma italiana. Oricum, in ’89 nici armata, nici securitatea nu aveau astfel de uniforme.
      Cum in poza nu exista nici un fel de elemente pentru a putea identifica macar daca este din Romania, putem presupune ca este doar o manipulare, putem presupune, de exemplu, ca este un stop cadru dintr-un film.

    • Ba, bine ca ai descoperit poza respectiva ca altfel ramaneam foarte nelamurit in cap, sa mor eu! Asa m-ai straluminat de m-ai electrocutat, mi-a venit supracunoasterea in creier!

      Cu tot respectul, asta e un basist oparit care se zvarcoleste in chinuri pe aici pentru ca PSD a castigat alegerile. Probabil ca o sa se mai zvarcoleasca o perioada, pana cand o sa i se faca rau de la stomac si o sa se duca sa se rezolve acolo unde ii este de fapt si locul.

      P.S. Astia sunt unii care au o convingere mare, basismul, si au nevoie sa intersocializeze cu de-astia care au convingeri identice cu ale lor, pentru ca nu isi pot tine basimul doar pentru ei, trebuie sa-l ragaie si sa il decarteze-n toate partile, altfel li se face rau.

      • Nu te mai baga in seama cu mine, gunoiule. Eu eram antibasist inca din 2004, in timp ce tu, probabil, votai cu “anticomunistii”. Si afla ca, din 1990 incoace, numai cu stinga am votat. Idiotule. Ai grija cum vorbesti. Scirba.

        • Esti un basist oparit care se vrea lup in blana de oaie, unu’ care se da drept altceva incercand sa fraiereasca golaneste oamenii cinstiti si corecti. Du-te cu Basescu Sticle al tau si lasa-ne… cu vrajeala!

    • In 28 de ani Romania a fost furata, hartuita, defrisata, demolata cu asentimentul organizatiei teroriste anti-democratice SRI platita regeste de la bugetul de stat. Pentru ca Romania sa devina cu adevarat democratica si stat de drept in care drepturile si viata cetatenilor sa fie aparate in mod real, trebuie ca SRI sa fie demilitarizata de urgenta, numai in dictaturi serviciile secrete sunt militarizate. De asemenea trebuie sa se interzica ca SRI sa mai desfasura activitati economice si sa se reduca numarul angajatilor ei cu 5/6 din septel. Romania in prezent alocand mai multe sute de milioane de euro decat aloca Germania pentru serviciile ei secrete, tara care are peste 80 de milioane de locuitori pe cand noi suntem sub 16 milioane in mod real. De asemenea trebuie controlate la sange averile sefilor si sefutilor SRI care detin acareturi care nu pot fi adunate dintr-un salariu de bugetar chiar si foarte mare cum acesti sefi de urechii si timpane le au. Si bineinteles tot adjunctii si oamenii lui Coldea trebuie trecuti in rezerva si trimis acolo unde este cazul in fata tribunalului militar pentru incalcarile grave ale legilor constitutionale comise sub patronajul gen. Coldea in SRI in perioada 2008-2017.

      • De clasa politica nimic? Ca n-a dat SRI-ul legi…Stii ca in tara asta defrisata, daca cumperi lemne de la orice magazin de bricolaj si te opreste politia iti poate confisca masina ca ai 2 saci de lemne in portbagaj si n-ai aviz de insotire a marfii? Ca daca tai lemne nemarcate din padurea ta iei 3000 de lei amenda, iar daca le furi iei 1000? Iar despre acareturile politicienilor…numai de bine,asa-i?

        • Cati politicieni sunt la inchisoare si cati fosti sau actuali sefi ai SRI??? Defrisarile s-au facut sub privirea atenta a SRI iar acum sub privirea atenta a lui Joha Wierem Klauss

          • Legile le fac parlamentarii, nu serviciile. Daca ala de la schweighofer industrie era inregistrat in Austria negociind cumpararea de lemn taiat ilegal ii inchideau aia taraba urgent…de la noi nu? CA NU EXISTA PREVEDERE LEGALA PT ASTA!!! Sunt mii de rapoarte ale SRI legate de acest aspect ( vezi anchetele jurnalistilor protv ) trimise celor care pot lua masuri legale si degeaba.

  3. Mimeaza bine indiferenta domnul Dragnea, dar nu deatul de bine. Isi pregateste discursul pentru momentul cand va schimba fotoliul de parlamentar cu patul de la Rahova? Iar serviciile, Soros, extraterestrii?
    Tinand cont ca toti inculpatii din dosarul cu Bombonica si-au recunoscut vinovatia, se asteapta sa-l credem ca e o victima?

  4. Sa se faca legea raspunderii magistratilor. Era buna Pivniceru ca se pricepea, dar au inlaturat o ca i era frica lui Ponta ca afla poporul ca nu mai merge in America. Nu cred ca dansul are averea dobandita corect, asa ca nu i bai ca are dosare. Problema e ca sistemul vede dosarele selectiv. Daca ai probe si dai la tv cum a fost cazul Mircea basescu se mai misca sistemul , altfel dosarele protejatilor sunt tinute cu grija la sertar de cinstita cruduta de la dna.

  5. Poate ne explica si cine e sistemul asta.

    Poate ne povesteste si cum e cu sistemul politic din Romania care a furat tara asta timp de 26 de ani !

    • Nu stie. Nici un politician nu stie. Toti, dar absolut toti au dosare politice. Ca altfel ei sunt imaculati ca niste crini, vorba lui Voicu

  6. Nici marea majoritate a adepţilor PSD-ALDE nu se îmbată cu creşterea nivelului de trai promis, de fapt, este un mare dezastru în buzunare şi în nivelul de trai!
    Cei care venituri în familie sub 1000-1200 roni pot să moară cu zile dar să achite datoriile către stat? Cam asta se vede ca program de stat în cei 27 ani de democraţie bazată pe siluirea majorităţii poporului din ţară care este îngheboşat cu sărăcie incalificabilă şi limitarea dreptului la nivel de trai decent!
    Aveţi imaginea buzunarului oricărui cetăţean căruia îi este limitat sau tăiat dreptul de a supraveţui în condiţii umane în cei 27 ani de bătaie de joc! http://www.stiripesurse.ro/adevarata-drama-a-bugetului-dezastrul-lasat-in-urma-de-tehnocrati_1176427.html

  7. Cineva ar trebui sa-i explice domnului Dragnea ca asa ceva n-ar fi posibil daca ar exista garantii procesuale REALE. Cam cum s-a intamplat cu legea Miranda. Doar ca, desi au avut majoritate parlamentara in ultimii 4 ani, pare ca nu i-a interesat asta. Numai atunci s-ar termina cu nebunia asta.

    Altfel, de ce ne mai miram? daca functionarul de la pensii greseste calculul si-ti calculeaza o pensie mai mica, singura posibilitate de a indrepta lucrurile este instanta. Adica in loc sa repare greseala pe cale administrativa, se ajunge in fata unui judecator. Si asta dupa un an de asteptare, ca doar nu e graba… Si chestia asta oribila este aplicabila mult mai multor persoane.

    Poate totusi cineva, cu ochii larg deschisi (ca neuronii sa primeasca lumina), se apleaca asupra hatisului legislativ si-l pune in ordine. A incercat cineva o data si a fost imediat eliminat. De data asta, cu aceeasi determinare cu care se pledeaza pentru decizii favorabile unora sau altora, se poate face, intr-un termen rezonabil.

  8. Domnule Dragnea,

    Noi, cei de la firul ierbii, am votat si te-am pus in capul treburilor. Mai mult de atat nu putem face. Ai suportul nostru, dar puterea nu ti-o putem da, trebuie sa ti-o iei singur. Si ai tot ce-ti trebuie ca sa o puti lua. Tot te fac astia ‘TARANOI DE TELEORMAN’, asa ca FII TARANOI, daca lor asa le place! Pune traista jos, apuca ghioaga cu putere si da-i la oase la ghiolban. FII TARANOI si fa 100 de comisii in Parlament si chiama-i pe toti la raport. In fiecare zi sa vina cate 3-4 si sedintele sa fie publice. Nu vrea sa vina? FII TARANOI si da o ordonanta prin care Parlamentul ii poate aduce la ordin. Si FII TARANOI in fiecare duminica si da amenzi tinerilor frumosi si liberi din Piata Universitatii. Daca mai apare Joianis, FII TARANOI si arde-l si pe el la maxim ca sa afle lumea-ntreaga ca incalca legea. FII TARANOI, ca astia nu stiu de vorba buna.

    • Amenzi? “Chintesenta democratiei se poate exprima intr-o singura fraza: voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine” – Ion Ratiu. Si sa stii ca acele comisii parlamentare nu sunt instante. Nu mai bine ar face niste legi clare?

      • Da, da, stim! Chintesenta democratiei la voi, basistii opariti, se poate exprima intr-o singura fraza: sa castigati voi intotdeauna alegerile si sa guvernati doar voi tot timpul! Daca nu e asa, este dictatura d-le! Cunoastem…

  9. Chintesenta democratiei, Aline, este respectul fata de lege. Mi se pare ridicol, super-ridicol ca participantii la un miting ilegal sa strige contra penalilor. Exact ca si cum hotii stiga hotii. Sunteti penibili, super penibili. In fond cine sunteti voi? Niste anonimi, niste ilustri anonimi. Daca cineva din guvern vrea sa stie ce vreti, cu cine trebuie sa vorbeasca? Care este omul care va reprezinta? O debandada, o anarhie, o ilegalitate vrea ceva. Dar numai duminica seara. In restul saptamanii va straduiti in van sa pricepeti despre ce a fost vorba.

Leave a Reply to ultras basist oparit spalat pe creierCancel reply