Wednesday, April 15, 2026
11.4 C
Bucharest

Functie importanta pentru europarlamentarul Mircea Diaconu

Eurodeputatul Mircea Diaconu, Vice-Președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) a Parlamentului European, a fost desemnat săptămâna trecută ca raportor pe subiectul Anul European al Patrimoniului 2018.

‘Cu eforturi substanțiale și cu sprijinul colegilor mei din CULT, am reușit să convingem Comisia Europeană de importanța unui an european dedicat patrimoniului cultural. Acest subiect mi se pare esențial, cu atât mai mult cu cât crizele care vin peste Europa de câțiva ani încoace, vedeți bine, sunt crize de identitate, de omogenitate. Ori, măcar din acest punct de vedere, reperele culturale sunt de identitate fundamentală și pentru națiuni în sine, și pentru Europa în întregul său’.

Se pare, însă, că adevărata bătălie politică pentru realizarea acestui an începe abia acum. Comisia Europeană nu prevede niciun buget pentru acest proiect, sugerând finanțarea sa din programul Europa Creativă, principala sursă UE pentru sectoarele culturale și creative din Europa.

‘E o rușine! Cultura primește cele mai puține fonduri în Europa, iar programul Europa Creativă este deja suprasolicitat. Dacă nu înțelegem o dată și pentru totdeauna că fără coeziune socială nu avem ce face cu o uniune politică și economică, vă garantez că și peste doi ani și peste zece Europa va avea exact aceleași probleme pe care le are astăzi’.

La nivel UE, se vorbește tot mai mult despre un efort militar comun și despre creșterea rolului culturii în politica externă a Uniunii. În opinia eurodeputatului, realizarea unor astfel de ambiții și succesul proiectului european în general depind de fundația socială pe care sunt construite. Ori, tăria acestei fundații e tocmai conservarea și promovarea moștenirii culturale europene.

Mircea Diaconu a depus deja cu succes patru amendamente privind bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2017, cerând, printre altele, instituirea garanțiilor bugetare necesare pentru activitățile pregătitoare prevăzute în contextul Anului european al patrimoniului cultural (2018).

‘România are un bagaj patrimonial uriaș, care este nefolosit, uitat, neadministrat. Mă voi lupta în următoarele luni pentru o finanțare adecvată pentru anul european al patrimoniului, cu speranța că acest proiect va stimula și țara noastră’.

Hot this week

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Topics

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img