Douăzeci şi şase de autospeciale achizitionate de Ministerul Sănătătii pentru interventii la accidente colective si calamităti au fost predate, joi, inspectoratelor pentru situatii de urgentă, la sediul Ministerului  Afacerilor Interne (MAI)

Iata declaratia vicepremierului Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne la acest eveniment : “Siguranța și securitatea românilor sunt angajamente pe care Guvernul României, eu personal, echipa de conducere a acestui minister ni le-am asumat odată cu preluarea funcțiilor pe care le deținem.

Pentru atingerea acestor obiective de interes național instituțiile din domeniul ordinii publice și al managementului situațiilor de urgență au nevoie de un suport logistic substanțial.

În ceea ce ne privește, la MAI desfășurăm un program de dotare logistică cu autospeciale pentru toate structurile ministerului, program pe care îl vom finaliza în această vară.

Alături de acest demers, avem în derulare proceduri de achiziții prin SEAP pentru alte mijloace logistice destinate pompierilor militari, cum ar fi: ambarcațiuni de intervenție și salvare, motopompe și bărci de diferite tipuri, șenilate, instalații de filtrare a apei sau echipamente de respirat.

Astăzi facem un pas înainte și împreună cu Ministerul Sănătății vom pune la dispoziția inspectoratelor pentru situații de urgență 25 de mașini de mare capacitate pentru transport personal și victime multiple și o autospecială care, în caz de calamități sau accidente colective, se poate constitui într-un punct medical avansat, cu o capacitate de preluare a 40 de pacienți.

Un astfel de spital mobil are în dotare echipamente speciale care îi asigură o autonomie de 24 de ore, iar cu aceste vehicule de mare capacitate pot fi transportați până la 11 pacienți, în funcție de starea medicală a acestora.

Urmează ca la finalul acestui program să avem câte o autospecială de transport victime multiple în fiecare județ, iar pe fiecare regiune în parte să avem câte o autospecială de intervenție la calamități și accidente colective.

Multumesc colegului si prietenului meu Nicolae Banicioiu, ministrul sanatatii. Multumesc si doctorului Arafat pentru contributia sa la dezvoltarea acestui program. M-a dus si pe mine capul sa-l aduc pe Arafat la MAI.  

Autospecialele preluate astăzi vin în completarea celor 19 mașini de mare capacitate pentru transport victime multiple și a celor 12 posturi medicale avansate aflate deja în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență.”

5 COMMENTS

  1. o treaba buna ,dar se indoia cineva ca nu-l duce capul pe um ditai generalul ?nici nu babuim noi (ca poate nu ne duce capul )la cate altele se mai gandeste domn general .Are un trecut glorios ca nu degeaba a ajuns general si are viitorul inainte ,dar mai mult de general chiar nu ma duce mintea ce ar mai putea sa ajunga .Sigur o sa ramana in istorie ,nu a tarii a politicii de dupa revolutie . Ponta regreta ca nu mai este procuror?nu stiu ce fel de procuror o fi fost ca ce prim ministru este am vazut si ce fel de om am vazut cum este .Si daca ar fi procuror ce ar face ,de exemplu ?La ora asta procurorii sunt foarte iubiti ,marea majoritate ,ori ar fi vrut sa aiva si el un parteneriat cu ICCJ ?oare se supara cineva daca pleaca ?Poate Basescu sau Iohannis cu care vad ca Ponta coabiteaza ,dupa toate discutiile de la Cotroceni vad ca este intr-un continuu acord cu presedintele .

  2. Citez un fragment din Gabriel Oprea*“Siguranța și securitatea românilor sunt angajamente pe care Guvernul României…*
    Bre nea Oprea, nu simţi că tot ce spui e gol de conţinut?
    Nu crezi că tot ce spui este credibilitate zero?
    Se pare că habar nu ai ce înseamnă siguranţă şi securitate, după cum spui/reciţi/citeşti, sunt doar cuvinte goale de conţinut, cuvinte fără sens! Nu mai ieşiţi să vă faceţi de rîs, staţi naibii în birouri pînă ieşiţi la pensiile nesimţite! Vorba unora: nesimţiţii se dau de gol prin atitudine, vorbe şi fapte! Cumva ceva comun?

  3. Vad partea plina a paharului si ma bucura faptul ca dl. ministru al M.A.I. impreuna cu parintele SMURD in Romania fac eforturi in directia dotarii inspectoratelor subordonate cu tehnica moderna si performanta. Sper din tot sufletul ca acestea sa fie deservite de oameni profesionisti retribuiti pe masura eforturilor depuse de acestia din urma.

Leave a Reply to HookCancel reply