“Obiectivul meu nu este să mă pozez la coadă și să arăt cât de populară sunt eu. Obiectivul meu este să lupt să nu mai fie coadă. Dar atât cât va mai fi și dacă este cazul să iau loc alături de altcineva, voi lua loc, pentru că rămân un cetățean și nu am venit în această echipă guvernamentală nici eu, nici alți colegi pentru niciun alt motiv decât să încercăm să demonstrăm că se poate, se poate dacă ești capabil să lucrezi, dacă nu uiți de unde ai plecat, dacă ești în primul rând cetățean și nu îți faci o proiecție de carieră care să te facă să-ți aranjezi mișcările în funcție de cum ar putea să te avantajeze mai bine. Dacă nu ai această presiune și o faci realmente pentru că vrei să lași ceva pentru tine și pentru copilul tău, care trăiește în această țară, (…) nu îți pui aceste probleme să sari peste rând”, a spus ministrul Violeta Alexandru la un post tv.

 

20 COMMENTS

  1. Doamna Ministru, nu ne mai duceti cu presul! Stiu ca asta va este sarcina de serviciu. Doar sunteti Ministru pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

    Va “apucati” sa eliminati cozile la MI, stiind ca (doar Dvs. spuneti) este cel mai mare volum de munca si cel mai complex din punct de vedere al birocratiei, in general, si ca ar dura ani sa se poata implementa o solutie care sa “impace” toate procedurile.
    De ce nu incepeti cu ceva mult mai simplu? Va dau un exemplu: Persoanele care nu au venituri sau care desfasoara activitati ca PFA, daca vor sa beneficieze de pachetul minim de asigurare medicala, depun lunar la Administratia Fiscala de care apartin, o suma pentru asigurare medicala. Cand se duc la medicul de familie pentru o reteta, o programare la medicul specialist, o programare pentru un set de analize, nu apar in SIUI ca sigurati. Pleaca de acolo si se duc la Casa de Asigurari de Sanatate sa dovedeasca cu chitante ca au platit de luni de zile sau chiar ani, aceste contributii. Dupa ce stau la cozi zeci de minute si ajung la ghiseu, problema se rezolva in 30 secunde, cu o singura bifa cu mouse-ul: “gata, s-a rezolvat. Acum apareti in sistem”.
    Nu este mai simplu ca atunci cand platesti la Fisc, sa apara automat la Casa? Este mult mai simplu decat la MI!
    Nu se doreste asa ceva! Romanul trebuie tinut ocupat. Altfel s-ar putea sa aiba timp sa gandeasca si atunci ar fi vai de capul celor care ne fura si ne batjocoresc zi de zi!
    Ar trebui sa aveti toti in minte acele versuri: Sa nu dea Dumnezeu cel Sfant sa vrem noi sange … Sa nu dormiti noaptea gandindu-va la ele! Sa nu dormiti noaptea gandindu-va de ce si pentru ce sunteti acolo!
    Sa va aduc aminte. Pentru NOI! Pentru ROMANIA!

    • Asa este ,mint cu nerusinare toti ministrii acestui guvern,a lui Iohannis (cu mici exceptii ) au venit in Romania cu un scop anume ,sa lase banii ce ni se cuveneau celorlalte tari pentru ca stiu ca ,copii lor vor creste in acele tari si nu aici .In loc sa taca si sa se ascunda de incompetenta ce-i caracterizeaza ,au pareri ,sunt vocali ,chiar vor sa demonstreze ca lucreaza .Ma intreb pentru cine ?Sigur pentru Romania nu.

    • Asta cu “daca romanii n-ar fi ocupati ar face praf si pulbere si rahatul praf” o pe bune, ati gandit-o serios?!?! Concert Madonna Bucuresti: 50.000 oameni. Concert Shakira Cluj: 50.000 de oameni. Merting cand a marit Boc tva-ul la 24%: 5.000 de oameni. Mai lasati-ne cu vrajeala, serios…

  2. oameni cu bun simt spre deosebire de zeflemistul si arogantul tariceanu! putea sa trimita pe cineva dupa carnetul ala , dar afisarea ostentativa a lui cand asteptau asa multi oameni este prea de tot. care este deosebirea dintre girofarul lui oprea si permisul lui tariceanu? niciuna!

    • Pai daca tot vorbim de demnitari(D-l Tariceanu este al doilea om in stat), cum a r fi sa se duca D-l Johannis sa-si schimbe permisul si sa stea la coada(eventual cu SPP-isti dupa el), sau la el nu se pune, este mai demitar decat Tariceanu?

    • plus ca ce a zis dupa, ca alesii trebuie sa se ocupe de treburile tarii e perfect adevarata doar ca Dl. tariceanu era in… vacanta!! 🙂
      dar nah, hai sa ne luam de ce zice un ministru (care nu zice nimic ilegal) decat sa-l lezam pe tariceanu care a dat cu dispretu-n noi. In alta tara unul asa se zbura singur din toate functiile prezente si viitoare, dar nah, Tari a fost fotomodel, nu merg astea cu demnitatile 🙂
      oricum, ma bucur ca in sondajul de azi l-au sarit intentionat din intrebari privind popularitatea, ca si-o lua rau de tot. pai e bine, Domnu Pieleanui, pai e bine? ;p

  3. Spre rusinea mea, cu aceasta ocazie am auzit ca exista ministrul Violeta Alexandru. De a fost parasutata in Guvernul Romaniei ?
    Doamna ministru vorbeste mult si neadevarat. Marea majoritate a “ajunsilor” au iutat de unde au plecat. E foarte ciudat, cu putini ani in urma am trecut si eu pe la DRPCIV iar, acolo am fost placut surprins cat repede am rezolvat problema, era ceva lume insa nu s-a stat la o coada care sa dureze ore.

    • da, au lucrat Serviciile si au adus taman in ziua aia mula lume la coada ca stiau ca trece tariceanu :))) jizasssss…..

  4. … regiunea Romania si vietuitorii regiunii sunt praf si pulbere, dar regiunea are, auzi, ministru pentru consultare publica si dialog civic; cine dreaku ne-a consultat pe noi, fraierii regiunii vreodata si cine dreaku a avut cu noi dialoguri civice?Ne-am dus de mult dreaku!

  5. Alta tehnpcrata guraliva,cine mai e si asta,fapte nu vprbe!Sa elimini coada nu sa stai la ea stim dar ce-ar fi s-o si faceti!Ipocritilor.

  6. Anti-coruptia face pui: anti-girofar, primul născut, a căpătat o surioara, anti-coada, care promite deja sa rada tot ce mai era de ras prin campul tactic. Daca adaugăm la aceasta fericita “naștere” botezul lui Johannis ca scriitor de renume mondial, avem o sfânta familie (iertare, trebuie păstrată alegoria pana la capăt) republicana de sa se mire nașii de la Washington in veacul vecilor! Ca sa nu mai vorbim de diaspora care vrea sa fie reprezentata “proporțional ” in parlament, nici măcar cubanezii de la Miami n-au cerut astfel de “legitimitate”, si nu de frica asasinilor lui Castro, ci pentru ca înțeleg sensul cuvântului exil, si-al aceluia de anti-sistem. Oare nu se găsește cineva in Romania sa facă măcar un ONG cu mandat de “anti-ridicol”? Zău c-as pune bani din buzunar pentru finanțarea acestuia.

  7. De ce ironizati un om care sta la coada in favoarea unuia care fenteaza coada nici macar nu s-a obosit sa mearga prin fata ca l-ar fi lasat lumea ura asta unii impotriva altora intretinuta de televiziuni a ajuns sa ne faca sa nu ne mai cunoastem interesul comun pana la urma indiferent ce simpatii avem ele ar trebui sa ramana la acest stadiu de simpatii iar interesul comun adica viata noastra in general sa fie pe primul loc.

  8. Colega matale dana grecu s-a inscris in psd. Altfel nu imi explic de ce o tine langa ca guvernul asta nu a facut nimic.
    poti sa o anunti ca se lucreaza pe toate santierele de autostrada. Poate se linisteste.

    • Eu as dori chiar sa candideze si sa castige!! Ar avea si moldovenii in sf presedintele pe care nu l-ai votat impunandu-l in Romania, beneficiind de cetatenia romaneasca data de el. Si as dori sa le spuna cu o seara inainte de scrutin: “am o informatie de ultima ora: se pare ca am iesit din criza”!!

  9. 🙂 🙂 au mutat prin aer ”sămânţa” lăcustelor în românica?
    ”epidemia” de împrăştiere şi înmulţire a luat amploare în românca?
    Au turist-at lăcustele în scop turistic pentru a avea INS-ul statisticile reînoite? Cumva sunt folosite ca spioni ai SRI sau pentru alte state?Da! E vorba de lăcuste! Zburătoarele care acoperiseră acum câţiva ani nu ştiu ce ţară şi distruseseră recoltele! Nu e băşcălie! Seara fac plimbări pe plasa de la geam încercând să intre în casă pe lumina becului!

  10. Revenind la ideea de coada: vad ca se vorbește iarăși de coada la vot in diaspora (sursa vicele Borc) si de jocurile care s-au facut in jurul respectivei cozi (sursa ex-premier Ponta). Eu una n-am văzut oameni care sa stea de 2 ori la rând in frigalaul de la Montreal, doar ca sa se vada la TV; in schimb, am văzut randul ingrosandu-se brusc cu câte 4-5 persoane la un singur votant, oridecateori vreun binevoitor anunța Pogorârea lui Rareș Bogdan printre conationalii săi rebegiți. Cum chestia s-a repetat de trei ori chiar in fata mea, l-am luat la întrebări pe unul din fanii jurnalistului si-așa am aflat ca da, el si familia lui au venit special sa vada “vedete”, ca altfel n-are nici un haz votarea; mi-a explicat insa ca nu-i tine efectiv locul decat nevestei-si, copiii nu voteaza, he-he, si nici soacra-sa, ca n-are pașaportul la ea, așa ca sa nu ma îngrijorez, îmi vine rândul mintenaș. Deci, ceva-ceva a auzit Ponta, numai ca s-a grăbit cu concluzia. Pe de alta parte, am văzut mulți oameni care refuzau sa completeze declarațiile pana sa intre pe culoarul secției de votare deoarece nu știau daca doamna care le înmâna era de la comisie (femeia avea ecuson dar putea fi “fabricat”, nu?) si se temeau sa nu le arunce la gunoi! Pana la urma s-a facut un bușon la usa biroului de-am stat o ora in plus ca sa poată vigilenții sa completeze declarațiile la fata locului! Nu știu unde a pătimit Borc, dar la consulatul de la Montreal, am aflat mai târziu, un amic venit la prima ora n-a găsit nici măcar o codița de cinci persoane la urne; dar e drept ca nici pe Rareș Bogdan nu l-a văzut, nici selfie cu d-sa nu si-a facut. Oricum, in 4 Decembrie nici cu Rihanna, gata de selfie pe banda, nu crez sa se motiveze diaspora sa iasă de sub plapuma; ramane corespondenta, pentru cine are nervii tari si pofta de birocrație la domiciliu. Aferim alegeri!

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply