Huiduieli la București : Coldplay a adus un manelist să cânte la concertul lor
Un moment neașteptat a avut loc, miercuri seara, la primul concert Coldplay din București. Fanii au rămas surprinși când pe scenă a apărut un tânăr care a început să interpreteze o melodie, în ritm de manele, acompaniat la clape chiar de solistul trupei britanice, Chris Martin.
După primele clipe de nedumerire, mulțimea a început să fluiere și să huiduie mai ceva ca la un meci de fotbal. Muzica s-a oprit, luminile s-au stins, iar concertul a fost reluat abia după câteva minute.
Manelistul de pe scenă este cunoscut sub numele de Babasha și a interpretat melodia sa, “Păi naa”.
Azi, Coldplay are al 2 lea concert la București.
Asta e imaginea pe care o proiectăm, din păcate, oamenii au vrut să fie amabili cu noi.
Muzica românească e sufocată de poluare fonică în social media. Împotriva poluării există legi, trebuie doar aplicate. Instalațiile de sonorizare care depășesc limita de dB admisă, ar trebui comercializate doar către firme specializate și folosite exclusiv în spații autorizate în acest scop.
Incidentul a fost deturnat cu rea credință. În mod clar nu e vorba de rasism sau discriminare. Dacă nu-mi place muzica chinezească, nu înseamnă că îi urasc pe chinezi. Ține, mai degrabă, de protecția consumatorului. Am plătit ceva și primesc altceva. Ca atunci când cineva cu intoleranță la lactoză comandă ceafă cu cartofi prăjiți și primește cașcaval pane.
Am dubii serioase (trecând peste absurdul acestei ipoteze) că Rolling Stones ar fi primiți cu aplauze în mijlocul unei reprezentații a lui Salam.
Mă dezgustă manelele și maneliștii! Și cei care le cântă și cei care le-ascultă!
Consider că maneaua este o înșiruire primitivă de zgomote, cu versuri rudimentare, lipsite de metaforă, care promovează sexul sportiv, violența și îmbogățirea fără efort, un stimulent pentru burtă și BMW bemol. Trăiesc pe această planetă, realizez că mulți semeni sunt animați de aceste trăiri, eu nu voi face vreodată parte dintre ei. Respect moștenirea culturală a poporului meu, dar constat cu amărăciune că istoria noastră a fost fracturată, aparent ireversibil, de comunism și postcomunism. Mă pansez cu un pic de speranță gândindu-mă că istoria se repetă cândva, Brâncuși s-a născut la câteva mii de ani după Gânditor și sângele apă nu se face.
Dar, dincolo.de toate astea, nu pot să nu remarc cum singura noastră manifestare de protest este huiduiala. Grotescă, la fel de primitivă, colerică, isterică, atitudine dezonorantă, inutilă și perdantă.
Dacă la o petrecere la care sunt invitat începe o manea, mă ridic și plec acasă.
Nu huidui!