Tuesday, February 25, 2025
-5.1 C
Bucharest

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, acuzatii grave pentru DNA si Kovesi

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a precizat luni că procurorul-șef Laura Codruța Kovesi ar fi încercat, prin afirmațiile făcute cu privire la controlul de la DNA, să inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu, special pentru a se crea premisele contestării raportului.


“Mă întreb dacă este în favoarea sistemului judiciar și a credibilității acestuia să susții în calitate de conducător de unitate de parchet (procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi — n.r.) controlată că a avut senzația că s-a venit cu anumite teme care trebuie verificate. Este destul de periculos, de neproductiv și de asemenea dăunător atât sistemului judiciar, cât și societății civile. (…) Aceeași senzație a avut-o doamna procuror-șef și cu privire la acel bilețel pe care inspectorul judiciar a scris numere de dosare penale, susținând că în realitate prin acest control s-au făcut și alte chestiuni exterioare verificărilor. Mă gândesc că prin aceste afirmații s-a încercat să se inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu obiectivitate și imparțialitate, senzație care este departe de adevăr. Respingem categoric astfel de insinuări. Probabil că aceste demersuri se subsumează intenției declarate de la început, și anume aceea de a crea premisele contestării raportului prin invocarea unor vicii de procedură inexistente”, a declarat Gheorghe Stan în cadrul Secției pentru procurori a CSM.

El a adăugat că astfel de paradigme, cât și acuzația că Inspecția ar fi avut și alte obiective în ceea ce privește controlul de la DNA vin de la șeful unei instituții de parchet care ar trebui să cerceteze înainte de a emite verdicte finale.

Gheorghe Stan a ținut să precizeze că, în general, cu ocazia controlului, inspectorii judiciari își iau notițe din dosarele penale pe care le verifică, sub aspectul ritmicității efectuării urmăririi penale, din registrele sau din condicile în care sunt înscrise tot numere de dosare.

“Este vorba de un control de fond la o unitate de parchet care nu a mai fost controlată de peste 10 ani de zile. Nu am avut în vedere efectuarea unei analize a dosarelor din punct de vedere al situației de fapt cercetate în cauză, ci realizarea unei verificări efective a modului de respectare a normelor procedurale și regulamentare de către procurori, așa cum s-a procedat în cursul tuturor misiunilor de control desfășurate până la această dată. Prin verificarea dosarelor doar pe bază de liste, fișe sau referate prezentate de către procurorii verificați nu se poate examina conformitatea datelor puse la dispoziție de către procurori cu realitatea celor efectiv realizate în dosarele verificate”, a declarat Gheorghe Stan în cadrul ședinței Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Referitor la audierea unor procurori care nu mai activau la momentul controlului în structura DNA, inspectorul șef adjunct a explicat că inițial coordonatoarea echipei de control, Elena Rădescu, a fost de acord, dar ulterior și-a schimbat opinia.

“S-a decis în final, cu vot majoritar, că dacă în cursul verificărilor care vor fi efectuate vor rezulta indicii privind probleme de comunicare, se va aprecia de către echipa de control dacă se vor solicita puncte de vedere de la aceștia. Totodată, s-a stabilit și că, pentru motive întemeiate, inspectori din cadrul echipei pot efectua orice alte verificări, împreună cu membrii celorlalte echipe. Acesta a fost cadrul în care, la datele de 23 și 24 august 2017, au fost realizate discuții cu procurorii care au funcționat în cadrul structurii centrale a DNA în perioada verificată, care nu-și mai desfășoară activitatea în unitate la data verificărilor”, a precizat Stan.

“La data de 3 iulie, doamna Rădescu, după emiterea Ordinului 71, s-a deplasat la sediul Direcției Naționale Anticorupție fără a se consulta cu membrii echipei de control și fără a înștiința conducerea Inspecției Judiciare. Conform procesului verbal pe care aceasta l-a întocmit ulterior acestei vizitei se menționează în interiorul acesteia că s-a purtat de către inspectorul judiciar cu procurorul-șef și cu adjunctul acestei, domnul Marius Iacob, discuții privind condițiile în care se va desfășura controlul și obiectivele stabilite. Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri”, a declarat Gheorghe Stan în cadrul Secției pentru procurori a CSM.

El a explicat că dispozițiile legale impun echipei de inspectori judiciari solicitarea comunicării datelor și informațiilor necesare, în raport de obiectivele controlului conducerii Parchetului unde urmează să se efectueze verificările, printr-o adresă avizată de către șeful Direcției de Inspecție Judiciară pentru procurori.

În opinia sa, toate deciziile privind activitatea de control ar fi trebuit luate de coordonatorul echipei în urma consultării colegilor.

“În concluzie, în raport de cele ce mi-au fost aduse la cunoștință privind divergențele existente între membrii echipei de control, față de dispozițiile care mi-au revenit, mi-am expus în cadrul discuțiilor purtate punctul de vedere, în sensul că este conform normelor care reglementează activitatea de inspecție, ca strategia de efectuare a verificărilor să se stabilească de către coordonatorul echipei, prin consultarea inspectorilor judiciari componenți ai echipei, și nu de către coordonatorul echipei cu procurorul șef de direcție”, a mai spus Gheorghe Stan.

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, prezintă luni în cadrul Secției pentru procurori a CSM punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA.

Pe 13 octombrie, Laura Codruța Kovesi a declarat în fața Secției pentru procurori că nu există un raport de control unic întocmit în urma controlului Inspecției Judiciare la DNA, iar concluziile nu sunt unitare și armonizate.

Mai mult, întrebată dacă pe parcursul derulării controlului IJ a avut senzația că acesta este lipsit de obiectivitate, având pe lângă scopul declarat și un scop “ascuns”, șefa DNA a spus: “Da, am avut această senzație, s-a venit cu teme care trebuiau verificate sau infirmate, s-a venit cu anumite zvonuri despre care au citit în presă și care trebuiau confirmate într-un fel sau altul și da, s-a venit cu o anumită temă pentru identificarea unor dosare, a unor soluții sau a anumitor acte din dosare”, scrie Agerpres.


Inspectorul judiciar Monica Pleșea, care a făcut parte din echipa de control la DNA, a subliniat luni că rolul unui raport de control nu este acela de a aduce laude șefilor care sunt verificați.

“Rolul unui control nu este acela de a vâna greșeli, este foarte adevărat. Noi nu am vânat greșeli. Dar în același timp, rolul unui raport nu este acela de a aduce laude neasemuite șefilor pe care îi controlăm. Rolul unui control este acela de a constata cu obiectivitate și de a consemna cu obiectivitate în raport ceea ce inspectorii au constatat. Urmare a acestor constatări, este că trag niște concluzii. Urmare a acestor concluzii, se fac propuneri în vederea eficientizării activității. Presupun că aceste laude sunt lăsate de aceste rapoarte de bilanț”, a declarat Monica Pleșea în cadrul Secției pentru procurori a CSM.

Detalii si aici :

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22056433-gheorghe-stan-inspectia-judiciara-despre-afirmatiile-lui-kovesi-incercat-induca-ideea-inspectorii-nu-exercitat-atributiile-este-destul-periculos.htm

http://www.stiripesurse.ro/kovesi-iese-la-rampa-dupa-audierea-adjunctului-de-la-inspec-ia-judiciara-mentiuni-nereale-eronat_1225394.html

 

Hot this week

24 februarie : 3 ani de genocid rusesc în Ucraina

Lideri europeni și ai lumii ajung la Kiev, luni,...

De ce are nevoie Europa să se apere, fără SUA, în faţa Rusiei

Apărarea Europei fără SUA: primele estimări a ceea ce...

Macron : Rusia e un uriaș pericol pentru Europa. Manipulează alegerile, cum e cazul României

Președintele francez Emmanuel Macron a avut un schimb de...

SUA cumpără masiv aur

SUA CUMPĂRĂ MASIV AUR Exporturile de aur ale Elveției au...

Ciolacu : Greblă să plece din fruntea AEP

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că cel mai...

Topics

24 februarie : 3 ani de genocid rusesc în Ucraina

Lideri europeni și ai lumii ajung la Kiev, luni,...

De ce are nevoie Europa să se apere, fără SUA, în faţa Rusiei

Apărarea Europei fără SUA: primele estimări a ceea ce...

SUA cumpără masiv aur

SUA CUMPĂRĂ MASIV AUR Exporturile de aur ale Elveției au...

Ciolacu : Greblă să plece din fruntea AEP

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că cel mai...

Catastrofa PNRR în România : 87% din apeluri, neimplementate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află, vineri, la Bruxelles, pentru...

Musk pune drujba pe democrația SUA

Miliardarul Elon Musk a fluturat o drujbă și a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img