Monday, January 5, 2026
0.2 C
Bucharest

Judecatori : Ministerul Justiției condus de Stelian Ion încalcă legislația europeană

Uniunea Națională a Judecătorilor din România îi solicita Ministrului Justiției Stelian Ion să reia procedura de selecție pentru membrul național EUROJUST, cu respectarea expresă a legislației interne și a prevederilor Regulamentului UE 2018/1727, ce impune includerea în selecție numai a judecătorilor și procurorilor.

Includerea de către Ministerul Justiției, în procedura de selecție demarată în 06 noiembrie 2020 si aflată în curs de desfășurare, printre persoanele selectate ca viitor membru național EUROJUST a doua persoane „asimilate judecătorilor si procurorilor” este o vădită încălcare a legislației naționale si europene, cu riscul compromiterii anchetelor penale și a cooperării judiciare dintre Romania și celelalte state membre UE.

Astfel, în anunțul de începere a procedurii de selecție s-a indicat în mod vădit nelegal că poate fi numită în poziția de membru național EUROJUST o persoana care, printre alte condiții, are o vechime de minimum 12 ani în funcția de judecător, procuror sau „magistrat asimilat”, această din urmă funcție fiind inexistentă în dreptul național și neavută în vedere de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Regulamentul UE 2018/1727.

Acest anunț vine în contradicție cu procedurile anterioare, la procedura de selecție a adjunctului membrului național EUROJUST magistrații asimilați neavând vocația de participa, ci exclusiv judecătorii și procurorii, fiind dificil de înțeles care ar putea fi motivele pentru care, în numirea membrului național EUROJUST, Ministerul Justiției ar urma o procedură diferită de cea pentru selecția adjunctului.

Dispozițiile art. 7 din OUG 123/2007 stipulează că membrul național român la EUROJUST este selectat de Ministrul Justiției dintre procurorii cu o vechime în magistratură de minimum 12 ani, cu experiență în combaterea formelor grave ale criminalității transnaționale organizate, a corupției sau a terorismului, precum și cu experiență practică în domeniul cooperării judiciare internaționale, iar cele ale art. 2 din Decizia 2002/187/JAI arată că EUROJUST este compus din câte un membru național, detașat de fiecare stat membru, în conformitate cu sistemul său juridic, având calitatea de procuror, judecător sau de ofițer de poliție cu competențe echivalente.

Aceste prevederi au fost reiterate prin Regulamentul UE 2018/1727, care, în art. 7 alin. (4), prevede explicit că membrii naționali și supleanții au statut de procuror, judecător sau reprezentant al autorității judiciare cu competențe echivalente cu cele ale unui procuror sau judecător în temeiul dreptului intern al acestora, având, potrivit aceluiași regulament, competența de a emite sau executa orice cerere de asistență juridică sau de recunoaștere reciprocă, de a dispune, solicita sau executa măsuri de investigare, astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Cu ignorarea prevederilor Regulamentului UE 2018/1727, Ministrul Justiției a inițiat o procedură prin care a creat premisele ca membrul național EUROJUST să poată fi desemnat și dintre magistrații asimilați.

Reamintim Ministrului Justiției că asimilarea personalului de specialitate juridică vizează strict o „asimilare” din perspectiva drepturilor și îndatoririlor judecătorilor si procurorilor, iar nu din perspectiva atribuțiilor judiciare și competențelor specifice exclusiv judecătorilor și procurorilor, stabilite numai prin lege.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor nu are niciun fel de competență judiciară stabilită prin lege, fiind sfidătoare față de judecători și procurori conferirea de către Ministrul Justiției a unei vocații în afara legii acestui personal.

Potențiala desemnare a unui „magistrat asimilat” ca membru național EUROJUST ar pune sub semnul întrebării procedurile judiciare penale în care ar fi administrate acte de către o persoană care nu are atribuțiile și competențele unui procuror sau judecător, vulnerabilizând atât aceste proceduri judiciare penale, cât și însăși respectarea de către România a obligațiilor sale de membru al Uniunii Europene.

UNJR reiterează, cu aceasta ocazie, situația personalului asimilat judecătorilor si procurorilor, care desfășoară o activitate pur administrativă, dar care de multe ori a ajuns să dobândească drepturi egale sau chiar superioare celor ale magistraților, fără a avea și răspunderea corespunzătoare.

UNJR a atras atenția, în mod constant de-a lungul timpului, că noțiunea de personal de specialitate juridică “asimilat magistraților” este o ficțiune legislativă situată în afara cadrului constituțional. Atunci când vorbește despre magistrați – “adunările generale ale magistraților” din art. 133 alin. 2 lit. a – Constituția se referă exclusiv la judecători și procurori, nefiind admisă extinderea acestei noțiuni constituționale prin “asimilare” de către legiuitorul ordinar. O extindere a funcțiilor, adunate sub umbrela tot mai largă a noțiunii de “magistrat”, subminează statutul judecătorilor și al procurorilor, singurele reglementate la nivel constituțional.

Procedura de selecție pentru Eurojust este un nou exemplu al lipsei de respect atât față de lege, cât și față de judecători și procurori și statutul acestora arătată de Ministrul Justiției Stelian Ion, atitudine în care acesta arată constant că excelează.

Solicităm, prin urmare, Ministrului Justiției sa reia procedura de selecție pentru alegerea membrului național EUROJUST, cu stricta respectare a prevederilor Regulamentului UE 2018/1727 si sa elimine vocația personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor de a participa la aceasta selecție.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img