Concentraţiile ridicate de polen din aer contribuie la creşterea ratei de infectare cu COVID-19 prin împiedicarea răspunsului imun al corpului uman, conform unui nou studiu internaţional publicat săptămâna aceasta în revista ştiinţifică PNAS, relatează joi Xinhua.

Oamenii de ştiinţă aflaţi în spatele studiului sugerează ca persoanele aflate în grupe de risc să poarte măşti cu performanţă ridicată de filtrare a particulelor în perioadele de primăvară în care există concentraţii mari de polen în aer.

Polenul nu răspândeşte virusul, însă inhibă eliberarea de substanţe care determină un semnal ce declanşează răspunsul imun, a constatat studiul.

“Toate persoanele, inclusiv cele care nu sunt alergice, sunt afectate, iar efectul este cauzat nu doar de polenul cu potenţial alergen, ci şi de alte tipuri”, a declarat Aslog Dahl, cercetătoare în domeniul polenului în cadrul Universităţii din Gothenburg, citată într-un comunicat.

Ea se numără printre cercetătorii care au contribuit la studiul epidemiologic asupra corelaţiei dintre rata de infectare şi nivelul de polen din aer, realizat în 31 de ţări.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că, în condiţii care nu au presupus măsuri de carantină, o creştere a abundenţei polenului în aer cu 100 de particule de polen pe metru cub a condus la o rată de infectare, în medie, cu 4% mai mare.

În condiţii de carantină, “efectul polenului a fost înjumătăţit atunci când au fost comparate niveluri egale de polen, însă a existat în continuare o asociere semnificativă între conţinutul de polen şi numărul de infecţii”, a spus Dahl.

Pentru a minimiza riscul de infectare, toate persoanele – în special cele care aparţin unui grup de risc – ar trebui să acorde atenţie datelor privind concentraţia de polen din aer.

“O modalitate de a vă proteja împotriva polenului aerian” este utilizarea unei măşti FFP2, a precizat Dahl.

De asemenea, ea a sfătuit să nu deschidă ferestrele în perioadele în care există concentraţii ridicate de polen în aer, adăugând că şi persoanele care nu au alergii la polen ar trebui să acţioneze ca şi cum ar fi alergice.

“Clătiţi-vă părul când ajungeţi acasă, schimbaţi-vă hainele şi spălaţi des feţele de pernă şi aşternutul. Aspiraţi des şi nu lăsaţi hainele la uscat în aer liber. Ş nu uitaţi că animalele de companie care stau afară pot transporta polen în interior pe blană”, a adăugat Aslog Dahl, citat de Agerpres.

1 COMMENT

  1. Hei, nu are nicio legatura polenul cu virusul asta cu care ne mint astia! Penetrarea aerului nu a fost cu polen, eu m-am procopsit cu virusul in iarna cand nu existau flori si polen! Am scris cu lux de amanunte despre acest subiect! Vad ca incep sa se arate dovezile de baza dar mai agata si alte minciuni!
    In seara asta ai tinut un spici despre medici, ceea ce este bine. Problema e ca tu nu stii ce este in spitalele din tara! Altceva e distrugator pentru imaginea medicilor: vacarii de lux din politica arunca cu de toate in medici, mai e si publicitatea medicamentoasa pe micile ecrane, publicitate neintalnita in alte tari serioase,acestea sunt 2-3 din actiunea “mazilirea medicului” pe langa prostia din eo cu mita(cersetori de la bolnavi), au ramas pe aceeasi linie cu popii, factorii postali nu mai au de unde. E cam prea tarziu pentru spalarea imaginii acestei entitati care continua sa isi pateze imaginea.

Leave a Reply to parere...Cancel reply