Faza a treia a testelor realizate de Universitatea din Chicago pe baza medicamentului Remdesivir a arătat rezultate promițătoare în tratarea Covid-19. Marea majoritate a pacienților s-au recuperat rapid, scăzându-le febră și reușind să scape de problemele respiratorii, fiind externați în mai puțin de o săptămână, scrie Orlando Nicoara pe pagina sa de Facebook.

Si alte surse de presa relateaza ca pacienții infectați cu coronavirus cărora le-a fost administrat un medicament experimental numit remdesivir s-au recuperat rapid, majoritatea fiind externați din spital în termen de câteva zile.

Informația a fost obținută de un site de știri medicale din SUA, care a intrat în posesia unui video în care medicii implicați în studiu discutau rezultatele, și preluată de CNN.

Pacienții care au luat parte la studiul clinic aveau probleme respiratorii severe și febră, dar în urma administrării medicamentului au fost externați în mai puțin de o săptămână.

„Vestea cea mai bună este că majoritatea pacienților noștri au fost deja externați, ceea ce este extraordinar. Am avut doar două decese”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Chicago, coordonatorul studiului clinic.

Iata articolul CNBC in care se vorbeste despre acest tratament :

Gilead stock pops 16% after report says coronavirus drug trial shows encouraging early results

Gilead Sciences shares popped by more than 16% in after-hours trading Thursday after details leaked of a closely watched clinical trial of the company’s antiviral drug Remdesivir, showing what appears to be promising results in treating Covid-19.

The University of Chicago’s phase 3 drug trial found that most of its patients had “rapid recoveries in fever and respiratory symptoms” and were discharged in less than a week, health-care publication STAT News reported.

“The best news is that most of our patients have already been discharged, which is great. We’ve only had two patients perish,” University of Chicago infectious disease specialist Kathleen Mullane said, according to STAT News, which obtained a video of her remarks.

The University of Chicago Medicine recruited 125 patients with the virus into Gilead’s two late-stage clinical trials, 113 of whom were severely ill. Gilead intends to enroll 4,000 people in its trials.

There are no proven therapies to treat Covid-19, which has infected more than 2.1 million worldwide and killed at least 142,148 as of Thursday night, according to data compiled by Johns Hopkins University. U.S. health officials say producing a vaccine to prevent Covid-19 will take at least 12 to 18 months, making finding an effective drug treatment soon crucial.

President Donald Trump has touted Remdesivir and malaria drug hydroxychloroquine as “very exciting.” Both drugs are in clinical trials examining their effectiveness in treating the coronavirus, but neither are proven treatments.

Remdesivir has shown some promise in treating SARS and MERS, which are also caused by coronaviruses. Some health authorities in the U.S., China and other parts of the world have been using Remdesivir, which was tested as a possible treatment for the Ebola outbreak, in hopes that the drug can reduce the duration of Covid-19 in patients.

Gilead’s clinical trial results involving patients with severe cases of the virus are expected this month. Data on a trial testing patients with moderate symptoms is expected in May.

Si New York Times a scris despre acest tratament :

https://www.nytimes.com/2020/04/17/opinion/remdesivir-coronavirus.html

 

2 COMMENTS

  1. Proiectul “Vacanta mare ” a d-nului Streinu Cercel distruge psihic vieti.
    Pana acum tinerii/ maturii au sustinut batranii lor in locuinte.
    Daca izolezi si maturii la o populatie imbatranita nu mai are cine sa lucreze .Iar batranii lor vor sfarsi in casa.Dar nu de corona !
    Cred ca are trebui sa se izoleze domnia sa …ca are aproape 65 de ani…Tot respectul pentru inaltul specialist dar…
    Planul de a sufoca populatia, la propriu, dar nu de boala produsa de coronavirus, ci pentru a acoperi lipsurile/ mizeriile unui sistem sanitar subfinantat ani de zile de politicieni e ….
    Completati dvs cuvantul !

Leave a Reply to Ioana M.Cancel reply