Monday, May 12, 2025
11.2 C
Bucharest

Premierul Grindeanu dezvaluie cu ce mesaj merge la Bruxelles

Biroul de presă al Guvernului anunţă că premierul Sorin Grindeanu va efectua o vizită la Bruxelles în perioada 16-17 februarie.

Şeful Executivului român va avea întrevederi cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate.

„Vreau să-i asigur pe toţi partenerii noştri din instituţiile europene că lupta împotriva corupţiei, implicarea şi consolidarea rolului nostru în UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care-l conduc, iar demersul de acum se înscrie în linia dialogului activ pe care-l promovăm cu toţi interlocutorii europeni”, a afirmat prim-ministrul Grindeanu, conform sursei citate.

Din delegaţia condusă de premierul Sorin Grindeanu vor face parte şi Teodor-Viorel Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, şi Marius Nica, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului.

News.ro a relatat marţi că în programul de vineri al preşedintelui Consiliului European şi al preşedintelui Comisiei Europene apar întâlniri cu premierul Sorin Grindeanu.

În 1 februarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, susţineau într-o declaraţie comună că lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată, ei precizând că urmăresc ”cu foarte mare îngrijorare” evoluţiile recente din România.

Premierul Sorin Grindeanu a adresat, pe 1 februarie, o scrisoare către preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi către prim-vicepreşedintelui forului, Frans Timmermans, în care explica raţiunile din spatele OUG privind modificarea Codurilor penale şi a proiectului privind graţierea, dând asigurări că Executivul susţine lupta anticorupţie.

Grindeanu şi-a arătat atunci disponibilitatea de a merge la Bruxelles pentru a discuta cu liderii UE acest subiect.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, s-a aflat în 6 februarie la Bruxelles, unde a avut întâlniri cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans,  şi cu Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, Federica Mogherini, cărora le-a spus că, de fapt, prin OUG 13 a fost incriminat abuzul în serviciu şi că, dacă după abrogarea acesteia, protestele continuă, atunci scopul este înlocuirea de manieră ilegitimă şi ilegală a unui Guvern care a fost desemnat de Parlament.

Meleşcanu i-a mai spus lui Timmermans că l-a informat că premierul Sorin Grindeanu doreşte ca prima vizită pe care o va face în străinătate să fie la Bruxelles şi că s-ar dori ca aceasta să aibă loc în această lună.

Hot this week

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

Topics

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img