Wednesday, May 14, 2025
14.6 C
Bucharest

Presedintele Cehiei – acuzat oficial de inalta tradare

klaus

Parlamentul ceh a votat asupra punerii preşedintelui Vaclav Klaus sub acuzaţia de înaltă trădare, Senatul votând trimiterea preşedintelui în faţa Curţii Constituţionale, pentru a decide dacă acesta a încălcat Constituţia prin acordarea unei amnistii de anul nou, relatează BBC News Online. Treizeci şi opt de senatori din totalul de 81 au votat pentru suspendarea preşedintelui, iar alţi 30 au votat împotrivă. Senatul este singurul dotat cu această putere.

Decizia controversată a preşedintelui, al cărui al doilea mandat se încheie joi, a vizat anularea unor procese ce s-au extins mai mult de opt ani, provocând furie în rândul opiniei publice, ci nu eliberarea din închisori a aproximativ 7.000 de deţinuţi ce ispăşeau sentinţe de până la un an de închisoare sau anularea sentinţelor cu suspendare. Aproximativ 12 cazuri importante de corupţie au fost anulate, implicând milioane de dolari în devalizări, mită sau fraudă.

Între procesele anulate se numără şi cele ale cunoscutului om de afaceri ceh Tomas Pitr, acuzat de evaziune fiscală, sau al fostului director al federaţiei de fotbal, Frantiąek Chvalovský, investigat pentru delapidare. În plus, senatorii îl acuză pe Klaus de nerespectare a Constituţiei prin refuzul de a ratifica tratatele Uniunii Europene sau refuzul de a numi judectori, în pofida faptului că tribunalele i-au cerut-o. Preşedintele eurosceptic a amânat ratificarea Tratatului de la Lisabona, pledând pentru excluderea voluntară a ţării din UE.

În contextul în care Klaus îşi încheie mandatul joi, votul este mai degrabă simbolic, comentează BBC, care adaugă că nu este clar ce va însemna un verdict “vinovat” atunci când preşedintele nu se va mai afla în funcţie. Cea mai importantă sancţiune pe care Klaus o riscă este pierderea pensiei de preşedinte.

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img