Friday, October 16, 2026
14 C
Bucharest

Probleme bugetare : Germania taie subvenția pentru mașinile electrice

Programul Germaniei de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice (EV) se va încheia prematur luni, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016, a anunţat Ministerul Economiei, cel mai recent indiciu al reducerii cheltuielilor după adoptarea bugetului revizuit pe 2024, transmite Reuters.

Planurile de cheltuieli ale Berlinului au fost date peste cap de o decizie de luna trecută a Curţii Constituţionale, care a împiedicat Executivul german să transfere fonduri necheltuite în valoare de 60 miliarde de euro dedicate combaterii pandemiei spre iniţiative verzi. Ca urmare, unele programe menite să accelereze tranziţia verde a Germaniei au fost reduse pentru a se putea adopta noul buget.

Iniţial, subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice erau menite să se acorde până la finalul lui 2024. Cei care au solicitat deja subvenţiile vor primi banii, dar nu vor fi acceptaţi noi solicitanţi începând de luni.

Industria auto din Germania şi-a extins gama de vehicule electric după ce China şi SUA au depăşit producătorii auto germani pe acest segment care înregistrează o creştere rapidă.

Potrivit Autorităţii rutiere germane (KBA), la finele lunii aprilie, pe drumurile din Germania circulau aproximativ 1,2 milioane de vehicule complet electrice, cu mult sub obiectivul de 15 milioane de vehicule fixat pentru 2030.

Preţurile ridicate, autonomia limitată şi lipsa de staţii de încărcare, în special în zonele rurale, sunt considerate principalele motive pentru care vânzările de vehicule electrice înregistrează întârzieri, scrie Agerpres.

Hot this week

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Topics

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img