Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat miercuri că Parlamentul a aprobat iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de cinci avioane de tip F-16.

“Achiziţia celor cinci aeronave F-16 – ieri, Parlamentul a aprobat iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de cinci avioane de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementare de la Guvernul SUA, astfel încât să avem capabilitate operaţională aeriană finală pentru această escadrilă. Sunt cele cinci avioane care vor veni în completarea escadrilei, (…) va fi o escadrilă finală când le vom avea pe toate 17”, a spus Leş într-o conferinţă de presă.

El a precizat că, atunci când vor fi recepţionate, aceste avioane vor avea aceeaşi configuraţie cu cele 12 aflate în dotare, astfel încât să existe o capabilitate unitară, scrie Agerpres.

3 COMMENTS

  1. Frumos! Din păcate, în același timp,la Timișoara, în fața spitalului municipal, murea un om. De ce? Pt că în țărișoara noastră minunată, dacă faci infarct în fața spitalului, trebuie să chemi ambulanta, medicii de la UPU neavând voie să iasă pe trotuar să te salveze. Pt că aveți cu siguranță mai multe șanse decât mine să o întâlniți pe doamna ministru Pintea,o puteți ruga în numele nostru, al celor încă vii, să modifice protocolul acela idiot?

  2. Daca tot avem piese de schimb… Acum macar din 12+7 poate îl facem și cel de-al doilea să meargă, că de doi ani merge doar unul… (P.S. Radu, chiar te rog sa verifici informația asta, nu glumesc deloc)

Leave a Reply to AlinCancel reply