Tuesday, May 13, 2025
13.6 C
Bucharest

Putini, dar cu miza mare : cati romani au votat in strainatate

Peste 264.000 de cetăţeni români au votat în străinătate, până duminică, în jurul orei 23,00 (ora României), la alegerile parlamentare.

Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.

În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 33.000 de alegători.

În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 48.000 de români, iar în Marea Britanie – peste 31.000. De asemenea, în Germania au votat peste 30.000 de români. În Franţa, peste 11.000 de români s-au prezentat la urne, iar în Republica Moldova – peste 37.000.

Pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au fost organizate 748 de secţii de votare. O mare parte dintre secţiile din Europa s-au închis după ora locală 21,00.

Programul secţiilor de votare este între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii programului până cel mult la ora 23,59 în cazurile în care mai există alegători care la ora închiderii urnelor se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara acestuia, pentru a intra în localul de vot.

Informaţii despre scrutin sunt disponibile pe site-ul www.mae.ro, într-o secţiune dedicată, care cuprinde şi harta interactivă a secţiilor de votare. De asemenea, alegătorii români din străinătate au la dispoziţie o linie telefonică – 0040214312065, cu tarif normal, disponibilă permanent până pe 7 decembrie, ora 20,00, scrie Agerpres.

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img