Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit miercuri, 20 octombrie, la sediul MApN, cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, în cadrul vizitei pe care oficialul american o efectuează în România, precizeaza mapn.ro
În debutul întrevederii, ministrul român al apărării a reiterat consistenţa şi soliditatea relațiilor bilaterale: „Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă pilonul de bază pentru securitatea şi apărarea României,” a declarat ministrul apărării naționale, care a subliniat că vizita secretarului american al apărării în România a avut loc în anul în care se marchează un deceniu de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, cinci ani de la certificarea capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la baza militară Deveselu şi 25 de ani de la deschiderea în România a Biroului pentru Cooperare în domeniul Apărării.
În contextul încheierii operațiilor militare în Afganistan, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că „încrederea şi respectul reciproc între militarii noştri s-au dezvoltat şi consolidat în cei 19 ani de acţiuni în comun în Afganistan şi folosesc acest prilej pentru a le mulţumi militarilor americani şi români pentru modul cum şi-au îndeplinit misiunile”. Ministrul român a adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în acest teatru de operaţii şi a exprimat recunoştinţă familiilor acestora.
În contextul abordării relaţiei bilaterale la nivelul apărării, cei doi oficiali s-au focalizat asupra implementării liniilor strategice incluse în Foaia de Parcurs privind cooperarea în domeniul apărării 2020-2030. „Implementarea acestor linii strategice și dezvoltarea domeniilor de cooperare incluse în aceste document este extrem de importantă. Mă refer, în principal, la: aprofundarea cooperării la Marea Neagră în domeniul terestru, maritim și aerian; continuarea rotației forțelor SUA în regiune în sprijinul descurajării și apărării pe flancul Estic; modernizarea şi interoperabilitatea forţelor noastre; cooperarea în domeniul securității cibernetice, respectiv sprijin în domeniul creşterii rezilienţei,” a declarat ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul discuțiilor oficiale, au fost abordate subiecte relevante pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.
Cei doi oficiali au evaluat modalităţile de consolidare a cooperării la Marea Neagră pornind în mod natural de la evoluţiile din mediul regional, cu accent pe situaţia de securitate, dezvoltările din Ucraina şi Georgia, state partenere incluse în turneul regional al secretarului apărării SUA, dar şi din Republica Moldova. În context, ministrul Ciucă a subliniat că Marea Neagră este și va continua să fie un centru strategic de greutate extrem de important pentru securitatea europeană și euroatlantică: „Întărirea posturii de descurajare și apărare, inclusiv prin creşterea prezenței forțelor armate americane pe teritoriul României, precum şi dezvoltarea capabilităților proprii relevante şi interoperabile reprezintă soluţii pentru a contracara asertivitatea Federației Ruse.”
Ministrul Ciucă a salutat primirea de către România a statutului Dependable Undertaking, care facilitează accesul la tehnologia americană de ultimă generație, evidențiind derularea unor proiecte semnificative pentru înzestrarea Armatei României în relația cu SUA, în baza alocărilor bugetare relevante de 2% din PIB: sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare (PATRIOT), sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS), avioanele multirol F16, transportoarele blindate Piranha 5 şi sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă.
De asemenea, ministrul român a exprimat apreciere pentru investițiile semnificative americane de la Bazele Aeriene Mihail Kogalniceanu şi Câmpia Turzii, precum și Poligoanele Cincu şi Babadag, în valoare de peste 225 milioane de dolari.
Cei doi oficiali au abordat şi temele de actualitate de pe agenda aliată, care vor fi discutate în cadrul reuniunii miniștrilor apărării NATO ce va avea loc, în zilele de 21 și 22 octombrie, la Bruxelles. Ministrul român a arătat că „Alianţa se pregăteşte pentru Summit-ul NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie 2022, din perspectiva apărării fiind identificate poziţii comune legate de adaptarea Alianţei, prin ceea ce este denumit ca procesul NATO 2030, precum și referitoare la consolidarea unei posturi de descurajare şi apărare eficiente pentru contracararea ameninţărilor la adresa securităţii aliaţilor, indiferent de originea lor”. În context, Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat importanța pe care România o acordă consolidării coeziunii aliate și relației transatlantice: „Ne dorim ca Alianţa să rămână puternică şi capabilă să îşi protejeze toţi membrii săi şi să răspundă preocupărilor acestora. De aceea, pentru România, relaţia transatlantică rămâne un pilon important al politicii noastre de apărare.”
La rândul său, secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, a caracterizat relația dintre cele două țări drept una „bazată pe încredere și respect reciproc și pe voința politică de a ne promova obiectivele comune în domeniul apărării”.
Oficialul american a subliniat angajamentul SUA pentru întărirea legăturilor euro-atlantice și asigurarea securității flancului estic, motiv pentru care a considerat important să viziteze România înainte de Reuniunea Miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO.
„România constituie un exemplu important al angajamentului Alianței în direcția asumării responsabilităților, modernizării în domeniul apărării și contribuției la misiunile NATO din Europa și din alte zone,” a arătat secretarul american al apărării. De asemenea, a subliniat că țara noastră „a făcut progrese semnificative în domeniul apărării. A înlocuit echipamente militare învechite și și-a concentrat eforturile pe interoperabilitatea în cadrul NATO. În aceeași măsură, și-a întărit instituțiile din domeniul apărării și infrastructura militară, în paralel cu întărirea apărării cibernetice și adâncirea cooperării în domeniul informațiilor”.
Lloyd J. Austin a subliniat importanța cooperării dintre aliații și partenerii din zona Mării Negre, în vederea descurajării și apărării împotriva acțiunilor adverse ale Rusiei în această regiune, subliniind, în acest context, că „SUA vor vontinua să furnizeze asistență pentru întărirea capacităților maritime ale României, Bulgariei, Ucrainei și Georgiei în sprijinul acestor eforturi”.
Secretarul apărării al SUA a mulțumit țării noastre pentru sprijinul și angajamentul de a găzdui, prin rotație, un număr semnificativ de militari americani, subliniind „rolul de conducere al României în regiune în asigurarea infrastructurii sale esențiale împotriva acțiunilor adverse”.
Securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul naţional al SUA şi sunt critice în ceea ce priveşte securitatea Flancului estic, a declarat, miercuri, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologul român, Nicolae Ciucă.
El a spus că “este evident că regiunea este vulnerabilă la agresiunea Rusiei şi am văzut asta din acţiunile ce au loc în estul Ucrainei, ocupaţia mai multor părţi ale Georgiei, militarizarea Mării Negre şi acţiunile provocatoare din aer şi de pe mare”.
“Aş continua spunând că activităţile destabilizatoare din zona Mării Negre reflectă ambiţiile sale de a recâştiga o poziţie dominantă în regiune şi pentru a opri crearea unei Europe întregi, libere şi în pace. Din nou, regiunea Mării Negre face parte din interesul naţional al SUA şi vom fi concentraţi asupra ei şi vom continua să lucrăm cu partenerii noştri din regiune”, a adăugat secretarul american al Apărării.
SUA vor continua să ofere asistenţă pentru a consolida capabilităţile maritime ale României, Bulgariei, Ucrainei şi Georgiei, pentru a susţine aceste eforturi”, a subliniat el. Totodată, a evidenţiat că postura SUA în regiune continuă să fie un “factor credibil de descurajare” a acţiunilor Rusiei şi face ca forţele NATO să opereze mai eficient dacă descurajarea nu are efect.
Şi acest lucru reiese din angajamentul nostru de a menţine misiunile noastre militare rotative. Continuăm să avem aproximativ 1.000 de militari, prin rotaţie, în România (…), uneori participăm în această ţară la exerciţii şi intenţionăm să continuăm aceste activităţi”, a arătat el.
—–
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România, iar în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES, şeful statului “a apreciat evoluţia şi rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre ţara noastră şi SUA şi a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât şi la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic şi energetic”.
În context, Iohannis a evocat dialogul substanţial pe care l-a avut cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, în marja Summitului NATO de la Bruxelles din luna iunie, precum şi importanţa participării liderului de la Casa Albă la Summitul Formatului B9, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni în luna mai.
El a salutat nivelul excelent al cooperării existente la nivelul forţelor armate române şi americane, confirmat în cadrul exerciţiilor, misiunilor şi operaţiilor, şi a încurajat dezvoltarea pe mai departe a proiectelor comune în context bilateral şi aliat, pentru întărirea securităţii regionale şi, implicit, a celei euroatlantice.
Totodată, preşedintele României a oferit asigurări că ţara noastră va continua să fie un partener strategic şi un aliat de încredere, ferm angajat în consolidarea politică şi militară a Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre.
Referindu-se la contextul global de securitate, Klaus Iohannis a evocat caracterul esenţial al unei relaţii transatlantice solide pentru gestionarea provocărilor comune de securitate.
Şeful statului a punctat impactul evoluţiilor recente din domeniul energetic la nivelul Uniunii Europene, evidenţiind eforturile României în direcţia diversificării surselor de energie, precum energia nucleară, şi a sporirii independenţei energetice a ţării noastre.
Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, a apreciat consistenţa Parteneriatului Strategic cu România şi a subliniat interesul sporit al SUA de a continua dezvoltarea şi diversificarea excelentelor relaţii de cooperare cu ţara noastră.
Oficialul american a transmis recunoştinţa SUA faţă de contribuţia majoră a României în cadrul NATO, punctând importanţa cooperării dintre forţele armate române şi americane, în cei aproape 20 de ani în teatrul de operaţii din Afganistan, pentru construcţia şi aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.
De asemenea, secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a subliniat hotărârea SUA de a-şi menţine angajamentul în securitatea regiunii Mării Negre şi de a consolida relaţiile bilaterale cu România.
Pentagon Press Secretary John F. Kirby provided the following readout:
Secretary of Defense Lloyd J. Austin III met with Romanian President Klaus Iohannis and Minister of National Defense Nicolae-Ionel Ciucă in Bucharest today. In both meetings, Secretary Austin reaffirmed the U.S. commitment to the U.S.-Romania strategic partnership and NATO’s Eastern Flank and recognized Romania’s leadership in the Alliance on responsibility-sharing.
The leaders marked the 10-year anniversaries of both the bilateral Strategic Partnership Joint Declaration and the bilateral Ballistic Missile Defense Agreement that paved the way for Europe’s first Aegis-Ashore site established five years ago. The Secretary also discussed Russia’s malign activities in the Black Sea region, cooperation among Black Sea regional Allies and partners, and new challenges presented by the People’s Republic of China. Minister Ciuca and Secretary Austin spoke at length about defense modernization. They agreed that implementing the bilateral 10-year Roadmap for Defense Cooperation is key to achieving this aim.
The Secretary concluded his visit to Romania by meeting with rotational U.S. forces deployed to Mihail Kogălniceanu Air Base near the Black Sea coast. He thanked our servicemembers for their dedication and working with our Romanian Allies to help ensure deterrence and security along NATO’s Eastern Flank.