Liderul PNL Sector 2, Anca Boagiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că filiala a decis să solicite demisia deputatului PNL, Mara Mareş, de la şefia Tineretului Liberal Naţional, după ce organizaţia a ironizat generaţia “decreţeilor”.

“La propunerea domnului Viorel Cataramă şi în urma discuţiilor pe care le-am avut în Biroul Politic al Sectorului 2, am supus la vot hotărârea de a solicita conducerii partidului demiterea sau demisia domnişoarei Mara Mareş (de la conducerea Tineretului Liberal Naţional – n.r.). Întâi demisia şi dacă nu demisionează singură, atunci demiterea domnişoarei Mara Mareş. Această solicitare se duce întâi către Biroul Executiv al PNL, care trebuie să dea un răspuns, după care vom vedea, în funcţie de răspunsul organizaţiei mari. Părerea noastră este că este un gest de onoare pe care trebuia să-l facă demult. Nu trebuia să mai aştepte atâta vreme, după povestea cu Decreţeii. Odată ce a făcut această eroare care este foarte mare, din punctul nostru de vedere, şi aduce prejudicii mari partidului, imaginii partidului şi unui număr foarte mare de oameni care au fost vizaţi. Nu poţi să te joci când eşti preşedintele unei organizaţii interne a celui mai mare partid de centru-dreapta din România. Se presupune că eşti suficient de matur ca să ajungi acolo sau, dacă nu eşti matur, se presupune că nu aveai ce să cauţi acolo şi ai ajuns dintr-o eroare”, a explicat Boagiu, pentru MEDIAFAX.

Tineretul National Liberal a ironizat, săptămâna trecută, generaţia decreţeilor, printr-un „Ghid de nesupunere civică”. Acesta a fost postat pe pagina organizaţiei de tineret şi a preşedintei TNL, Mara Mareş.

În mesaj, tinerii liberali îndeamnă generaţiile Y si Z să intre în politică, precizând: „Generatia Y si Z…se aude? A spus-o si Iohannis: haideti în politică să facem mai mult şi mai bine. Decreţeii nu vor reusi!” Iar mesajele au continuat şi pentru cei care vor să plece la muncă în străinătate: „Vrei să emigrezi? Cine mai ramâne să facă mişto de Dăncila? Generaţia decreţeilor nu e funny!”

Mesajul a fost criticat inclusiv din interiorul PNL. „Îmi cer iertare de la generaţia “decreţeilor”. Eu ştiu că a fost generaţia copiilor care a suportat cea mai dură perioadă a regimului ceauşist. Sunt “decreţel 1967”, prima, când banana era cel mai scump desert pe care îl primeam, învăţam în trei ture şi seară ne făceam lecţiile la lumina lămpii. Seară de seară, câte două ore se oprea curentul că să plătească regimul datoria externă. Să intri la facultate era o adevărata competiţie şi te bucurai dacă părinţii îţi puteau plăti o tabără la Costineşti. Mi-e jenă de lipsa de cultură a tinerilor mei colegi şi cu multă îngăduinţă vă cer să nu judecaţi PNL prin prisma acestei campanii “, a scris Adriana Săftoiu, deputat PNL, pe Facebook.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, referindu-se la scandalul “decreţeilor”, că partidul pe care îl conduce nu promovează niciun fel de conflict între generaţii sau grupuri sociale.

“Normal că PNL nu numai că nu promovează niciun fel de conflict între generaţii sau grupuri sociale, aşa cum fac toţi politicienii comunişti, populişti sau de altă natură. Nu există o discriminare în ceea ce priveşte cetăţeanul român, indiferent cărui grup face parte, indiferent ce religie are, indiferent ce vârstă are indiferent de sex are. Această întrebare ştiu de la ce pleacă, dar eu cred că noi ar trebui să facem un efort comunicaţional mai mare nu pentru a taxa nişte stângăcii în materie de comunicare făcută de unii dintre colegii noştri, ci să facem nişte efoturi să taxăm în spaţiul public gafele monumentale, deciziile care afectează grav viaţa de zi cu zi a oamenilor, minciunile gogonate cu care PSD a câştigat alegerile şi să încercăm să îi convingem pe români că PNL poate să-l reprezinte pe fiecare dintre români şi că oricine poate câştiga, dacă PNL guvernează”, a declarat Orban.

 

6 COMMENTS

  1. Cred ca nefericita de Mares suferă nu atât de pe urma formulei tâmpite cu “decreteii”, cât din cauza faptului ca pomenește numele lui Johannis in textul incriminator: “cum a zis și Johannis, tinerii fac politica altfel,” etc. și asta a răsunat foarte prost in contextul amendării “eroului” de către CNCD. Nu ca m-ar preocupa soarta “imaturei”—after all o obrăznicătură frumușică, in plus sau in minus, la PNL, nu schimba cu nimic soarta partidului—dar găsesc ca e penibil sa faci sa plătească o “mucoasa” pentru retorica dezgustătoare a “maturilor” din organizație. Și, vorba Dianei Tache: dacă am ajuns sa validăm persoane ca Predoiu, Săftoiu, și oricare dintre Pedeliștii “fuzionari” care se delimitează, cel puțin retoric, de pleava partidului istoric, cocoțată odata cu Johannis la vârful ierarhiei, înseamnă c-am ajuns la pepeni, cum s-ar spune.

  2. Niciodata n-am fost de acord in vreo problema cu AB dar acum chiar are dreptate. Nu-s decretel, ies din interval dar spre binele PNL ar fi ca dansa sa demisioneze. Nu te poti juca chiar atat de usor cu vorbele si sa stai impasibila sa treaca scandalul. Toate aceste jigniri colective vor fi reactivate de tabara adversa in preajma alegerilor si ar fi bine ca asta sa nu se intampla cu tine inca prezenta pe post.

  3. Acu’, astia de la pnl poa’ sa ceara si rastignirea fatucii, au comis-o rau de tot.
    Din pacate cam asa sunt aproape majoritatea tinerilor de azi si deranjant este ca in pofida invataturilor alese pe la scoli inalte, tot bate sunt. Ne scaldam intr-o vulgaritate si grosolanie ingrijoratoare.

  4. Cloaca pnl trebuie sa nu mai fie votata! Prea mult jicneste su uraste concetatenii si tara! Numai de scandaluri si balacareala sunt buni!

  5. Oameni buni, desteptarea! Sigur, Mara Mares a spus o timpenie si a comis o nesimtire de zile mari. Totusi, sa nu uitam: pestele de la cap se impute. Pai daca numitul PNL are in frunte unul ca orban – Doamne fereste si apara! – cu 2 neuroni in capu-i de arama, vorba poetului, dintre care unul mort si celalalt mort de beat, ce sa asteptam de la aia mici? Cind orban da tonul la cintec, asa fals cum poate si el, generatia de teflon a Marei ce-ar putea screme?

  6. Asta e rolul PNL ? Sa faca misto de Dancila si atat? Mai bine ar invita tinerii sa vina cu idei palpabile pe care nici psd-ul sa nu le poata refuza . Ex : plafonarea dobanzilor la credite. Dar cand strangi facebook-isti langa tine , ce pretentii de mare partid sa ai. Cand ai in partid oamenii lui Base, care au avut interes doar sa dezbine generatiile , romanii , normal ca pierzi notiunea de opozitie.

Leave a Reply to parere...Cancel reply