“We can neither confirm nor deny”. Probabil că vă sună cunoscut acest răspuns din filme sau conferințe de presă, dar știți cum a apărut? A fost inventat de Central Intelligence Agency (CIA) și are legătură cu o misiune secretă cu numele de cod „Project Azorian”.
Totul a început în 1968, când submarinul sovietic K-129 cu rachete nucleare balistice a dispărut în Oceanul Pacific. După două luni, Uniunea Sovietică a abandonat căutarea submarinului și a armelor nucleare pe care le transporta, dar Statele Unite – care dețineau deja tehnologia necesară pentru localizarea submarinelor scufundate – au reușit să identifice K-129 la peste 5.000 de metri adâncime, în apropiere de Hawaii. Dorind să evite tensiunile diplomatice, CIA a construit o poveste elaborată „de acoperire” cu ajutorul enigmaticului miliardar Howard Hughes, care a anunțat construcția navei de prospecțiuni de adâncime „Hughes Glomar Explorer” un vas de cercetare pentru exploatare minieră, marină, de mare adâncime.
În vara lui 1973, cu aprobarea președintelui Richard Nixon, Glomar Explorer a pornit spre locul unde se afla K-129. Două nave sovietice au monitorizat îndeaproape presupusul vas de cercetare, în timp ce lucra la recuperarea submarinului. Presiunea psihologică exercitată de prezența navelor rusești i-a determinat pe membrii echipajului Glomar Explorer să îngrămădească lăzi pe punte, pentru a preveni orice încercare de aterizare a unui elicopter sovietic. Dar misiunea a continuat, și după aproximativ o săptămână de progres lent, prin Proiectul #Azorian s-a reușit, în sfârșit, ridicarea lui K-129, dar doar a unei părți a acestuia, întrucât submarinul s-a rupt în două bucăți. Glomar Explorer a recuperat și cadavrele mai multor membri ai echipajului K-129, cărora le-a organizat o funeralii militare pe mare, pe care CIA a avut grijă să o filmeze și să o înmâneze Rusiei, 20 de ani mai târziu.
Întâmplător, recuperarea acestuia a adus la suprafață și mostre de mangan de pe fundul oceanului, materialul pe care se presupunea că Glomar Explorer îl căuta.
CIA a trebuit, însă, să anuleze planurile pentru recuperarea celei de-a doua părți a submarinului. În urma unei spargeri întâmplătoare a sediului Summa Corporation al lui Hughes, care acționa ca fațadă pentru Glomar Explorer, au fost furate documente secrete iar povestea a apărut în presă. La presiunea ambasadorului sovietic în SUA și a solicitărilor jurnaliștilor, care invocau Legea privind libertatea de informare („Freedom of Information Act”), reprezentanții CIA au vrut să evite să recunoască direct că au recuperat un submarin sovietic, dar au fost obligați să dea un răspuns. În efortul de a menține relațiile diplomatice cu URSS și de a respecta cerințele FOIA, a fost inventat „Răspunsul Glomar”: „Nu putem confirma sau infirma”.
Proiectul Azorian este unul dintre cele mai complexe, costisitoare și secrete operațiuni de informații ale Războiului Rece, cu un cost de aproximativ 800 de milioane de dolari, sau 4 miliarde de dolari în prezent.
Costume, piese de pe Glomar Explorer, un barometru, precum și un panou de comandă al submarinului K-129 sunt expuse la International Spy Museum in Washington. Ele reprezintă relicve ale unei misiuni îndrăznețe din Războiul Rece, pe care curatorul muzeului, Vince Houghton, o compară cu furtul Ocean’s 11, scrie pe Facebook Ambasada SUA la Bucuresti.
