Thursday, January 9, 2025
7 C
Bucharest

Semnal important pentru Romania, ignorat din cauza crizei politice

Criza politica interna aberanta declansata de PSD a dus la ignorarea unor subiecte importante din agenda politica a Romaniei. Unul dintre ele este vizita ministrului britanic al apararii, declaratiile acestuia si semnalele date in sensul unui angajament aliat solid in fata amenintarilor de la Est.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a declarat, miercuri după-amiază, la Constanţa, că, deşi Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, va continua să protejeze securitatea europeană, reafirmând încă o dată sprijinul britanic pentru NATO, în timp ce ministrul român al Apărării a spus că ”intensificarea exerciţiilor militare este parte a răspunsului la deteriorarea situaţiei de securitate”.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, şi omologul său român, Gabriel Leş, s-au întâlnit, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu piloţii şi personalul tehnic care deservesc aeronavele Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, sosite în România pentru executarea de misiuni de poliţie aeriană.

Cei doi miniştri au sosit la Mihail Kogălniceanu în jurul orei 16.00, cu o aeronavă, după care au mers să discute cu militarii. Apoi, a avut loc o scurtă ceremonie în cadrul căreia au fost intonate imnurile celor două state, după care au urmat discursurile celor doi demnitari.

Michael Fallon a amintit în discursul său de iscusinţa piloţilor români şi britanici care protejează regiunea Mării Negre.

“Am fost martor la deosebita iscusinţă a piloţilor români şi britanici. Piloţii români şi britanici lucrează neobosit pentru a proteja cerul de deasupra Mării Negre împotriva ameninţării permanente a agresiunii Rusiei. A fost un privilegiu să le urmăresc zborul şi am fost impresionat nu doar de abilitatea şi viteza de reacţie, dar şi de coordonarea în timpul exerciţiului şi de camaraderia care s-a sudat între oamenii noştri, într-o perioadă remarcabil de scurtă”, a afirmat ministrul britanic al Apărării.

El a precizat că Marea Britanie şi-a reafirmat încă o dată sprijinul pentru NATO, explicând că pe lângă misiunile de poliţie aeriană, a urmărit în cursul zilei de miercuri alţi militari britanici în cadrul exerciţiului Noble Jump, care are loc în Poligonul Cincu, subliniind că militari britanici se antrenează în Letonia şi Lituania, sprijinind prezenţa consilidată a NATO în Estonia şi Polonia.

Michael Fallon a mai spus că deşi Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană va continua să asigure securitatea continentului.

Ziua de astăzi transmite cele mai puternice semnale asupra angajamentul britanic continuu faţă de securitatea europeană. Părăsim Uniunea Europeană, dar vom continua să protejăm securitatea continentului nostru şi, pe măsură ce lumea devine, din păcate, mai întunecată şi mai periculoasă, veţi continua să găsiţi o Mare Britanie cu adevărat globală, stând cu mândrie alături de dumneavoastră,  determinaţi în apărarea libertăţilor pe care le preţuim: toleranţă, justiţie şi democraţie, a ceea ce însuşi Mihail Kogălniceanu a numit odinioară <spiritul liberal>”, a declarat ministrul britanic al Apărării.

Ministrul român al Apărării a afirmat, la rândul său, că intensificarea exerciţiilor militare reprezintă un răspuns la deteriorarea situaţiei de securitate.

“Intensificarea exerciţiilor militare este parte a răspunsului la deteriorarea situaţiei de securitate, devenită deosebit de fluidă şi de complexă, caracterizată de provocări şi acţiuni hibride. În acest context, ca aliaţi NATO, ne instruim împreună şi creştem operabilitatea pentru a ne asigura că vom fi în măsură să facem faţă oricărei potenţiale agresiuni sau ameninţări la adresa aliaţilor sau a membrilor săi”, a spus ministrul Gabriel Leş.

El a menţionat că România este determinată să-şi îndeplinească rolul de pilon regional de stabilitate şi furnizor de securitate.

Prezenţa trupelor Marii Britanii în România reprezintă expresia reafirmării unităţii, coeziunii şi solidarităţii aliaţilor pentru întărirea şi apărea flancului estic al NATO. Totodată, în vederea implementării obiectivelor Alianţei de a face faţă provocărilor la adresa securităţii şi apărării în regiune, România este determinată să-şi îndeplinească rolul de pilon regional de stabilitate şi furnizor de securitate. În acelaşi context, cooperarea strânsă între forţele române şi cele britanice, contribuie la consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două ţări”, a explicat ministrul Apărării.

Gabriel Leş a subliniat contribuţia Marii Britanii la întărirea prezenţei aliate în regiune.

Demonstrăm astăzi un angajament comun şi puternic. Contribuţia Marii Britanii în acest an la întărirea prezenţei aliate pe segmentul sudic al flancului estic, în toate domeniile operaţionale: terestru – peste o mie de militari în cadrul exerciţiului Noble Jump, aerian, prezenţa de aici, la baza de la Mihail Kogălniceanu a detaşamentului de avioane de luptă Eurofighter Typhoon, şi maritim, prin dislocarea în Marea Neagră a distrugătorului de clasă T45, una dintre cele mai performate nave de luptă din înzestrarea NATO, reflectă excelenta noastră cooperare”, a spus ministrul.

El consideră că angajamentul dintre cele două ţări reprezintă o investiţie crucială pentru securitatea celor două naţiuni.

“Angajamentul continuu al Marii Britanii şi României pentru securitatea şi apărarea comună, reprezintă o investiţie crucială pentru securitatea naţiunilor noastre, ca şi pentru credibilitatea şi relevanţa Alianţei. Suntem uniţi de aceleaşi valori democratice împărtăşite şi, reflectând acest lucru, militarii români şi britanici demonstrează că se ridică la cele mai înalte standarde de pregătire”, a mai spus Gabriel Leş.

Patru aeronave Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii şi un detaşament britanic format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) vor executa, alături de aeronavele MiG-21 LanceR şi militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de poliţie aeriană în perioada 1 mai – 31 august.

Dislocarea avioanelor Forţelor Aeriene Regale în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei atât în zona de nord, cât şi în zona de sud şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate. Sporirea măsurilor privind misiunile de poliţie aeriană s-au desfăşurat până în prezent simultan sau prin rotaţie pentru a asigura securitatea spaţiului aerian al Ţărilor Baltice, Beneluxului, Islandei şi Bulgariei.

Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii dintre forţele aeriene române şi britanice.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit si el joi, cu Michael Fallon, care a felicitat România pentru eforturile întreprinse în cadrul NATO şi pentru creşterea alocărilor bugetare pentru Apărare la 2%.

Hot this week

PREZIDENŢIALELE. Ce a decis coaliţia de guvernare

Liderii Coaliției au decis, în prima ședință din 2025,...

Emil Hurezeanu : Pentru români, fără viză în SUA din martie, sejur de 90 de zile

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând...

Ce a comunicat Armata Română în 2024 despre atacul hibrid al Rusiei

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, este de părere că...

Tîlvăr : Vrem să creștem efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară,...

E oficial ! Românii vor merge fără vize în SUA. Aderăm la VISA WAIVER

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas...

Topics

PREZIDENŢIALELE. Ce a decis coaliţia de guvernare

Liderii Coaliției au decis, în prima ședință din 2025,...

Emil Hurezeanu : Pentru români, fără viză în SUA din martie, sejur de 90 de zile

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând...

Ce a comunicat Armata Română în 2024 despre atacul hibrid al Rusiei

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, este de părere că...

Tîlvăr : Vrem să creștem efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară,...

E oficial ! Românii vor merge fără vize în SUA. Aderăm la VISA WAIVER

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas...

Ministrul apărării : concentrarea obligatorie a tinerilor e fake news

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la...

Crin Antonescu : Țara noastră a fost atacată. Nu poate să mai existe concediu

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img