Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat joi că este necesar ca SUA să rămână implicate în sprijinirea Ucrainei în fața invaziei ruse, avertizând totodată că Alianța nu va fi capabilă să se apere în mod colectiv ‘în patru sau cinci ani’ dacă statele membre nu-și cresc cheltuielile pentru apărare la peste 2% din PIB, relatează EFE.
‘Cât privește Ucraina, este necesar ca Statele Unite să rămână angajate și să facem tot posibilul pentru a aduce Ucraina într-o poziție de forță atunci când încep negocierile de pace’, a declarat el în cadrul unui panel consacrat Ucrainei la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Rutte a apreciat că sprijinul acordat Kievului ar trebui sporit, nu ‘redus’, și a insistat asupra schimbării ‘traiectoriei războiului’: ‘Linia frontului se mișcă într-o direcție greșită’.
‘Pentru moment, frontul se deplasează în direcția greșită, de la est la vest’, a comentat el, avertizând că China, Coreea de Nord, Iranul și Rusia ‘lucrează împreună’ făcând din Ucraina ‘nu doar un conflict european, ci unul geopolitic’.
‘Dacă vom obține un acord prost, îl vom vedea pe președintele Rusiei (Vladimir Putin) bătând palma cu liderii Coreei de Nord, Iranului și Chinei, iar noi nu putem accepta aceasta. Din punct de vedere geopolitic, ar fi o mare greșeală’, a subliniat el, afirmând că pacea viitoare în Ucraina ‘trebuie să fie durabilă’.
În plus, Mark Rutte a avertizat că, dacă Ucraina ar pierde războiul, NATO va trebui să își majoreze cheltuielile militare ‘nu cu miliarde, ci cu trilioane’.
Dincolo de conflictul în Ucraina, fostul prim-ministru olandez a avertizat că ‘în patru sau cinci ani’ nu va fi suficient pentru NATO ca statele sale membre să cheltuiască doar 2% din PIB pentru apărare.
‘Două procente nu este nici pe departe suficient. Acum suntem în siguranță, dar NATO nu se va putea apăra în mod colectiv în patru sau cinci ani dacă rămânem la 2%’, a insistat el.
Rutte a declarat că ‘problema’ este că țările europene din NATO nu cheltuiesc suficient pentru apărare, menționând că noul președinte american, Donald Trump, a subliniat ‘în mod constant’ acest lucru.
‘Cred că în parte și datorită lui și poate în mare măsură, am văzut această creștere a cheltuielilor NATO pe partea europeană. El considera că, practic, SUA ieșeau prost, iar Europa își finanța practic modelul social și sistemul de sănătate și de pensii, dar subfinanța apărarea’, a spus Rutte.
Necesitatea ca statele membre ale Alianței Nord-Atlantice să-și crească cheltuielile pentru apărare a pus alianța într-un ‘regim de criză’, a afirmat Mark Rutte, citat de Reuters, pronunțându-se pentru majorarea cheltuielilor într-un timp cât mai scurt.
‘Cei care nu sunt la 2% trebuie să ajungă la 2% în câteva luni. Nu mai putem aștepta’, a reiterat el.
În ceea ce privește cifra exactă pe care țările din Alianța Nord-Atlantică vor trebui să o investească în apărare, Rutte a spus că aceasta va fi decisă ‘mai târziu în acest an’, dar că va fi ‘considerabil mai mare de 2%’.
Membrii NATO trebuie să plătească o ‘cotă echitabilă’ înainte de a lua în considerare o extindere, a declarat la rândul său un oficial american la Davos, potrivit AFP. ‘Nu putem cere poporului american să lărgească umbrela NATO din moment ce actualii membri nu plătesc o cotă echitabilă’, a declarat Richard Grenell, care tocmai a fost numit de Donald Trump emisar prezidențial pentru misiuni speciale, cu ocazia unui mic dejun organizat în marja Forumului de la Davos.
‘Trebuie să ne asigurăm că acești lideri cheltuiesc suma potrivită. Trebuie să fim capabili să evităm războiul. Și asta presupune o apărare credibilă din partea NATO’, a spus Grenell, criticând faptul că predecesorul lui Donald Trump, Joe Biden, a încetat să mai discute cu președintele rus Vladimir Putin.
‘Americanii sunt foarte frustrați că cheltuim sute de miliarde de dolari și că liderii noștri nu vorbesc între ei pentru a încerca să rezolve problemele’, a spus el.
În 2023, cele 32 de țări ale alianței transatlantice au stabilit un nivel minim al cheltuielilor pentru apărare de 2% din PIB, dar Donald Trump a sugerat recent creșterea acestui nivel la 5%.
În același panel, Mark Rutte a subliniat că, și în ceea ce privește ‘producția industrială, ne aflăm într-o situație foarte proastă’.
Aliații trebuie să crească producția în industria de apărare, a pledat Rutte, menționând că această problemă afectează și Statele Unite.
‘Aceasta este o problemă și în SUA. China produce în prezent de șase ori mai rapid decât SUA. NATO pe ansamblu, din California până la Ankara, produce în termeni de muniție într-un an întreg ceea ce Rusia produce în trei luni’, a spus el.
NATO nu este implicată în deciziile luate de statele membre, cum ar fi Statele Unite, cu privire la angajarea în forțele armate pe baza criteriilor de diversitate, egalitate și incluziune (DEI), a mai declarat, joi, la Davos, secretarul general al NATO, Mark Rutte. La începutul acestei săptămâni, administrația președintelui Donald Trump l-a concediat pe comandantul Gărzii de Coastă din SUA, amiralul Linda Lee Fagan, prima femeie care a condus vreodată o structură a forțelor armate americane, amintește Reuters.
Rutte a explicat că depinde de fiecare țară să își evalueze programele de angajare pe criterii DEI în cadrul propriilor forțe armate. ‘Acesta este decizia aliaților. SUA pot decide acest lucru. Nu este ceva în care NATO este implicată’, a subliniat Rutte într-un interviu la Forumul Economic Mondial de la Davos.
‘NATO este implicată în apărarea colectivă, asigurându-se că, în mod colectiv, cei 32 se pot confrunta cu orice inamic, orice inamic, orice adversar și să se asigure că el sau ea nu va încerca niciodată să captureze un kilometru pătrat de teritoriul NATO. În asta este implicată NATO, iar toate celelalte chestiuni sunt la latitudinea aliaților individuali’, a adăugat Rutte, citat de Agerpres.