Friday, December 12, 2025
6.1 C
Bucharest

Smecheria gazelor de sist se termina in Romania

Compania Chevron a anunţat că renunţă la explorarea gazelor de şist din România, la mai puţin de o lună după ce a renunţat la explorarea din Polonia, informează Wall Street Journal şi Bloomberg. Reprezentanţii Chevron au confirmat pentru MEDIAFAX că gigantul american se retrage din România şi renunţă la proiectele de exploatare de gaze de şist.

“Rămâne România, unde ne aflăm în proces de a renunţa la interesele noastre de concesiune”, a spus purtătorul de cuvânt al Chevron, scrie WSJ.

Acesta nu a menţionat însă motivele pentru care compania renunţă la explorarea din ţara noastră.

“În 2014, Chevron Romania a finalizat activităţile de explorare a concesiunii Bârlad, precum şi un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenţia de a renunţa la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015”, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

Ei au adăugat că este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunităţi de investiţie din portofoliul global al Chevron.

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img