#SRI publica un foarte interesant material in publicatia Intelligence despre culisele unui film de spionaj realizat de cinematografia romaneasca inainte de 1989, cu Florin Piersic in rolul principal. Si Corina Chiriac, intr-un rol secundar.

Agentul 007. Aventuri la Marea Neagră

Filmele de spionaj au captivat publicul încă din primele lor iterații (stângace, e drept), iar acest fapt s-a datorat, în bună măsură, unui cumul de trăsături specifice acestui gen. În filmele cu spioni, dinamismul, excepționalul și misterul se armonizează natural, atrăgând magnetic spectatorul către o lume secretă, inaccesibilă pentru mulți oameni. Prin pelicula cinematografică, spectatorilor le este promisă o mostră a fructului interzis aflat în spatele cortinei secretelor sau o privire prin gaura cheii care poate surprinde viața palpitantă a unui… real (?) spion.

Spionii de peste hotare și un Bond autohton

Și din acest motiv, filmele de spionaj au avut întotdeauna succes. Cel mai cunoscut exemplu este seria care aduce în prim plan pe James Bond, jovialul și arhicunoscutul agent al serviciului britanic de informații MI6. Industria cinematografică autohtonă nu a ezitat să utilizeze prototipul adaptându-l propriului context socio-cultural, caracteristic perioadei comuniste. Una dintre aceste adaptări este pelicula „Aventuri la Marea Neagră”, lansată în 1972, producție care a avut un considerabil succes în perioada predecembristă. Personajul principal, un ofițer român de informații (așa-zisul spion), este o analogie vizibilă a mult mai cunoscutului spion britanic James Bond. Cu toate acestea, există diferențe majore între imaginea lui 007 proiectată pe ecranele occidentale și versiunea românească a acestuia, transmisă prin filmele perioadei comuniste.

A ști sau a nu ști, aceasta-i întrebarea…?

Derulată în ceea ce se prezintă a fi un sediu al serviciului de informații, scena inițială de instruire a lui George Martin, interpretat de actorul Florin Piersic, simulează acele briefinguri pe care serviciile vestice le susțineau operativilor înainte de a fi trimiși într-o misiune. Chiar dacă nu poate fi negată o tentativă de a recrea atmosfera solemnă, sobră, de pregătire a misiunii (recurentele mission briefings), așa cum se prezintă aceasta în filmele cu James Bond, pot fi evidențiate elemente contrastive dintre abordările (relativ coerente) ale regizorilor occidentali și viziunea lui Savel Știopul.

Rememorând scenele în care agentul 007 este instruit cu privire la detaliile misiunilor sale, putem observa un model care se repetă: persistența unor lacune informaționale cu care serviciul secret britanic se luptă, în încercarea de a obține o imagine de adâncime asupra situației de fapt. Bunăoară, în „Thunderball” (1965), britanicii află chiar de la adversarii lor de existența amenințării nucleare, care este utilizată drept instrument al șantajului. Asemănător, în instructajul oferit de colonelul Smithers lui Bond în „Goldfinger” (1964), în ciuda excesului de informații tehnice și a detaliului, este admisă lipsa unor date-cheie: „As yet, we have failed to discover how he transfers his gold overseas, and Lord knows we’ve tried” (Până în prezent, nu am reușit să descoperim cum își transferă aurul în străinătate și Dumnezeu știe, am încercat). Consolidând aceeași idee, replici ale superiorilor lui 007 din „You Only Live Twice” (1967), precum „…mind you, this is pure guesswork” (ai grijă, sunt doar presupuneri) sau – chiar și după lansarea „Aventurilor la Marea Neagră” – din „A View to a Kill” (1985), cum ar fi „…but we have no leads” (nu avem nicio pistă), admit limitele comprehensiunii. Pornind de la acest handicap recunoscut, se alimentează suspansul și se creează un mister, o enigmă secundară celei principale – de a observa cine și cum va izbândi –, aceea de a descoperi, împreună cu protagonistul, care este adevărata situație din teren. De cele mai multe ori, agentul Bond se va confrunta cu o realitate distinctă, mult mai complicată decât cea anticipată în sediile serviciului de informații britanic.

În schimb, scena inițială a filmului românesc, în care George Martin este informat de superiorul său, denotă o stăpânire de sine generalizată, specifică doar unui serviciu de informații care deține toate datele operative necesare. Spre deosebire de un film clasic cu agentul 007, în „Aventuri la Marea Neagră”, totul este cunoscut de la bun început, iar îndeplinirea sarcinii este doar parcurgerea unui drum bine știut, din punctul A în punctul B.

Dosarele spionilor

Pornind de la prezentarea mizei (apărarea secretului unei invenții, respectiv formula unui combustibil avangardist destinat propulsiei rachetelor), ofițerul este înștiințat de repercusiunile unui eventual eșec: „…secretul odată aflat, vor apoi să negocieze”. Detaliile care au determinat lansarea rachetei experimentale în apropierea hotelului Babylon sunt, de asemenea, clar explicate. Cunoașterea deplină a situației este demonstrată mai ales de prezentarea componenței organizației străine de spionaj. Unul câte unul, fiecare dintre membrii acesteia beneficiază de o prezentare detaliată: origine, ocupație, pasiuni, pretextul sosirii în țară, rolul în echipă. În privința personajului Hinderman, serviciul autohton dovedește o documentare temeinică. Deși este cunoscut lumii occidentale drept un afacerist onorabil, contrainformațiile românești îl confirmă unanim ca spion: „Știm cu toții că e notoriu în Vest, că se ocupă cu spionaj economic. Nu există nicio dovadă concretă. Individul lucrează extrem de curat”. La finele unui instructaj exhaustiv, întrebării ironice a superiorului („Mai vrei să știi ceva?”), Martin îi răspunde curajos: „Da. Cine sunt eu?”. Replica are rolul de a sublinia competența personajului și abilitatea însușirii oricărei acoperiri. Din acest moment, nu mai există vreo necunoscută pe care serviciul de informații să nu o fi descoperit. Acțiunea se derulează plat, conform planului stabilit, iar surpriza este absentă, din punctul de vedere al raportului aparență-esență.

Un erou cameleonic

Infiltrarea lui George „Herbert J. Stronghton” Martin în ambianța hotelului Babylon se desfășoară fără probleme, grație tactului de care dă dovadă ofițerul român de contrainformații, despre a cărui adaptabilitate existaseră anterior indicii, în scena meditațiilor la limba engleză. Atunci, ofițerul simula că nu stăpânește limba engleză și are probleme cu pronunția. Ca o ironie, mai târziu, Florin Piersic avea să admită că nu cunoștea limba engleză la momentul filmărilor și că memorase replicile mecanic. În film, însă, secvența exersării stângace a limbii engleze nu reprezintă decât un preludiu cu accent comic al devoalării uneia dintre însușirile extraordinare de care căpitanul Martin dispune, și anume cameleonismul.

Deși aflat în partea estică a Cortinei de Fier, căpitanul român de contrainformații jonglează confortabil cu limba engleză, căreia îi adaugă un veridic accent american. Mai mult, dialogurile purtate cu spionii străini relevă nu doar asimilarea limbii, ci și a culturii anglo-saxone: întâlnindu-se cu artista Barbara (interpretată de Corina Chiriac), Herbert Stronghton recită memorabil citate din Shakespeare, atrăgând aplauzele modestei audiențe. Mai mult, el își prezintă propria opinie cu privire la câteva dintre creațiile dramaturgului, pe care le consideră piese polițiste. Pe toată durata operațiunii, ofițerul român trece cu dexteritate de la un comportament disciplinat, procedural, profesionist (de pildă, atunci când își dezvăluie identitatea reală Ioanei, profesoara sa de engleză), la jovialitatea seducătoare a unui turist american interesat de extinderea afacerilor sale în spațiul comunist.

Pe parcurs, dezmembrarea etapizată a organizației de spionaj poartă pecetea siguranței și a inteligenței pe care George Martin, sprijinit de colegii săi, le dovedește în descifrarea indiciilor pe care adversarii le lasă în urmă. Din final, nu putea lipsi nici nota sentimentală a tramei: căpitanul Martin călătorește împreună cu Ioana, profesoara de engleză, într-o scenă ce conține și o notă umoristică pentru un epilog lipsit de cusur. Dacă până în acest moment ar fi mai existat vreun dubiu că personajul George Martin este inspirat de personaje consacrate în cultura populară occidentală, orice îndoială se risipește la finalul filmului. Ultimul personaj intrat în scenă citește volumul „The Ace of Knaves”, ce conține 3 nuvele de aventură, scrise de Leslie Charteris, al căror erou principal este Simon Templar.

Actorul care depășește personajul

Prin epopeea litorală, filmul supus analizei reiterează într-o manieră individualizată teme de natură propagandistică. În acest sens, relevantă pentru subiectul discuției este exploatarea susținută a imaginii agentului 007. Imaginea infailibilității dobândește consistență inclusiv prin distribuirea în rolul principal a actorului Florin Piersic, exponentul categoric al masculinității și convivialității din cinematografia românească a perioadei. Prin Florin Piersic, căpitanul Martin însuși devine mai fascinant, mai atractiv, mai puternic, asocierea devenind un mijloc de transfer a calităților dinspre actorul real către tipologia pe care o reprezintă în film – ofițerul de informații.

În 1972, Piersic avea deja un portret distinct în galeria marilor actori români, iar aparițiile sale în roluri de forță aveau să continue și în alte producții, conferindu-i astfel o dimensiune monumentală în arta cinematografică și în societate („… prezență tonică, Florin Piersic a impus azi un personaj: personajul Piersic, marele câștigător al admirației publicului” enunța revista Cinema). Proiectarea unei anumite imagini a ofițerului de informații în mentalul colectiv al numeroșilor spectatori a fost, fără îndoială, amplificată de interpretarea convingătoare a personajului George Martin de către Florin Piersic. „Aventuri la Marea Neagră” a avut un succes comercial important, Consiliul Național al Cinematografiei raportând 6.769.780 de spectatori până la data de 31.12.2021.

Propaganda cinematografică din perioada comunistă

Realizarea acestei producții cinematografice a beneficiat de sprijinul Ministerului de Interne, prin consultanța asigurată de locotenent-colonelul Constantin Borcan. Fișa acestuia, extrasă din arhivele CNSAS, evidențiază calitatea de propagandist pe care lt.-col. Borcan o îndeplinise până la momentul respectiv în Departamentul Securității Statului: „În cadrul Direcției conduce în calitate de propagandist o grupă de ofițeri la pregătirea politico-ideologică, unde obține rezultate bune”. Specializarea lui Constantin Borcan în domeniul propagandei explică implicarea acestuia în producția filmului, relevând un posibil aport în ceea ce privește portretizarea specifică a ofițerului și a serviciului de informații.

Romantizarea ofițerului de Securitate

Noutatea din scenariul filmului rezidă în transformarea căpitanului Martin în omologul agentului 007, fără însă a-i atribui vulnerabilitățile specifice unui film de spionaj, în care balanța de putere a taberelor fluctuează până la deznodământ. Alegerea unui actor care amplifică senzația omnipotenței contribuie la cristalizarea mecanismelor de propagandă, care vizează, în principal, crearea unui portret desăvârșit al ofițerului de informații. Subordonat permanent organizației-mamă și superiorilor, acesta este înzestrat cu toate aptitudinile necesare îndeplinirii oricărei misiuni. Numărul mare de spectatori a contrastat cu criticile ulterioare, care au evidențiat carențele filmologice și au sancționat calitatea îndoielnică a acțiunii.