Saturday, April 4, 2026
18.5 C
Bucharest

Studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului ca disciplină şcolară în invăţământul liceal din România

Parlamentul României a adoptat în data de 15.11.2021 o nouă lege, care introduce studierea istoriei evreilor şi Holocaustul ca disciplină şcolară obligatorie în învăţământul liceal din România. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în data de 25.11.2021 decretul pentru promulgarea legii. Iniţiativa legislativă le aparţine deputaţilor Silviu Vexler, din partea comunităţii evreieşti, şi Ovidiu Ganţ, din partea minorităţii germane. Ambasada Germaniei salută această iniţiativă şi consideră introducerea acestei discipline şcolare un prim pas pentru a transmite mai departe cunoştinţele despre Holocaust şi istoria evreilor, cu precădere tinerei generaţii.

Ambasadorul Dr. Peer Gebauer: „Aceasta este o iniţiativă foarte importantă. Numai dacă suntem conştienţi de ororile Holocaustului putem acţiona împotriva uitării. Este esenţial să implicăm elevii pentru a menţine vie memoria şi pentru a combate antisemitismul, discursul urii şi intoleranţa. Am învăţat în Germania că o abordare deschisă şi permanentă a acestui subiect dureros stimulează şi înţelegerea reciprocă şi toleranţa. Mă bucur în special de faptul că această iniţiativă legislativă a fost introdusă împreună de deputatul comunităţii evreieşti şi cel al minorităţii germane. Acest lucru ne arată încă o dată cât este de strânsă şi bazată pe încredere prietenia dintre cele două minorităţi.”

Dr. Felix Klein, Însărcinatul Guvernului Federal pentru viața evreiască din Germania și lupta împotriva antisemitismului: „Combaterea antisemitismului reprezintă totodată şi strădania de a repovesti mereu trecutul şi de a menţine vie memoria. Margot Friedländer, supravieţuitoare a Holocaustului, a spus-o foarte elocvent: «Ce-a fost, nu mai poate fi schimbat, însă nu trebuie să se mai repete. Fiindcă nu vreau ca voi să treceţi vreodată prin ceea ce am trecut noi.» Pe cale de consecinţă, a povesti despre anii întunecaţi ai Holocaustului este mai ales în interesul generaţiilor viitoare. De aceea salut în mod expres faptul că, în curând, în România, se va preda la şcoală despre Holocaust. Tinerii sunt cei care, prin întrebările lor, prin curiozitatea şi deschiderea lor duc lecţiile trecutului în viitor.”

Programa școlară, manualele şi materialele didactice pentru disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Au fost invitate să participe la acest proces de dezvoltare şi implementare şi alte organizaţii naţionale şi internaţionale, care se ocupă cu studierea Holocaustului. Administraţia prezidenţială, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Secretariatul de stat pentru Culte vor fi, de asemenea, consultate şi implicate în acest demers.

Legea prevede şi premiul naţional “Constantin Karadja”, numit după diplomatul româno-suedez şi „Drept între popoare”, căruia îi este atribuită salvarea a mii de evrei în perioada Holocaustului. Premiul se acordă pentru merite deosebite în protejarea memoriei victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img