După ce l-am auzit pe primul-ministru Victor Ponta afirmând (şocant!) că judecătorii Înaltei Curţi erau arestaţi dacă îl declarau nevinovat pe Liviu Dragnea, mi-am spus că totul a ajuns mult prea departe! Pentru că îl cunosc şi sunt foarte mâhnit, vreau să-l întreb direct: ce ţară conduceţi dvs., dle Ponta?

Cum este posibil să acceptaţi aşa senin că, în ţara pe care o conduceţi, procurorii dintr-o direcţie a Ministerului Public arestează judecătorii dacă nu dau deciziile dorite de ei? Adică e dictatura procurorilor?

Cu alte cuvinte, facem pipi pe ea de democraţie şi mergem acasă pentru nani?! Dvs. şi ministrul Justiţiei sunteţi tot procurori, învestiţi de votul a milioane de oameni să apăraţi drepturile cetăţenilor prin funcţiile înalte pe care le deţineţi. De ce nu luptaţi, dle Ponta? De ce vă e frică să cereţi demisia unor şefi de instituţii care au abuzat un om şi l-au ţinut 191 de zile în arest preventiv, nevinovat fiind?

V-au speriat cu arestarea cumnatului? Cu anchetarea mamei? Cu anchetarea socrului? Cu presiunea pe arestarea lui Şova? E necesar, dle prim-ministru, să demonstraţi că, în ciuda cătuşelor care se zăngăne în jurul dumneavoastră cu singurul scop de a vă da jos absolut abuziv din fruntea Guvernului, sunteţi un om curajos. Care spune lucrurilor pe nume, îndreaptă ce nu merge bine şi nu coabitează cu abuzurile băsiste.

Aveţi mai multe calităţi politice, instituţionale şi profesionale din care vă puteţi exprima pentru demisia abuzatorilor Marianei Rarinca: preşedinte PSD, prim-ministru, vicepreşedinte CSAT, deputat de Gorj, jurist – fost procuror şi avocat.

Sunteţi, deci, un om curajos, dle prim-ministru Victor Ponta?

http://jurnalul.ro/editorial/sunteti-un-om-curajos-dle-ponta-689588.html

26 COMMENTS

  1. Apel catre urmatorii comentatori ai blogului: Paris, Geo, Vio, alexph, Citizen, gemil, Protestez, Stan Petru Paul, Johnson Flota Mihaileanu (JFM), Anonimul, Probleme Cotidiene, si bineinteles, de la mare distanta, Parere:

    Ba vakkarilor, de ce nu v-ati dus ba nenorocitilor alaltaieri ca sa il sustineti pe Cezar Avramuta, stegarul Pietei Universitatii, care se urcase cu steagul Romaniei pe sediul CSM??! Nenorocitilor ce sunteti, stati numai si latrati pe-aici ca niste mameluci basiti si obositi ce sunteti! L-ati lasat pe omul ala sa stea singur cu steagul Romaniei cocotat pe sediul CSM! Nu stiti decat sa va dati foarte nemultumiti, dar cand e sa faceti ceva concret va duceti toti direct la culcare! Nesimtitilor! L-ati lasat sa protesteze singur, derbedeilor ce sunteti! Nu va e rusine, vagabonzilor! Mai si stati si latrati in continuare pe aici!

  2. Simplu, Victor Ponta e santajat cu ceva???Din mafia lui Basinescu nu face parte asa ca daca ar fi curat ar da de pamant cu procurorii din DNA, mai ales cand din sutele de plangeri penale depuse la conclavul Lulutei in urma auditurilor la preluare guvernarii, sefa de nadejde a mafiotei Stanciu, n-a intocmit nici un dosar penal.

  3. Nu trebuie sa atace pe nimeni ci doar sa faca un lucru:
    Sa anunte toate institutiile din justitie ca incepand din septembrie vor deveni niste institutii conform Constitutiei, DEMOCRATICE, si ca astfel vor avea loc ALEGERI democratice in CSM, DNA, ICCJ, ANI, etc unde vor vota membrii respectivelor institutii pe cei care vor fi in fruntea LOR.

    Nu cred ca vor spune cei din aceste institutii ca este un atac la libertatea si independenta lor!!!

    • nu membrii institutiilor basiste trebuie sa voteze ci intreaga breasla compusa din judecatori , avocati , procurori

  4. Traim intr-o tara atipica, suntem in UE si NATO in schimb ne comportam unii cu altii ca-ntr-o tara bananiera.
    Probabil ca tot acest zanganit de caturse si alte amenintari necunoscute noua l-au facut pe Premier sa fie mai retinut. In calitatea domniei sale de Premier are parghiile la indemana pentru inlaturarea gunoilui basist care persista in toate institutiile statului ca o ciuperca otravitoare.

  5. Deocamdata curajul lui Ponta se manifesta prin glumitze in curtea scolii, dupa colt, sa nu ne prinda diriga.
    Genul asta de poante treceau poate drept dovezi curaj in epoca de aur, cand vreun vecin mai mucalit si mai carcotas, in maieu cu gaurele, la o tabla sub teiul din fata blocului, mai scapa cate una cu partidul, asa, cu juma’ de gura intre doua zaruri. Dupa care se uita repede dreapta-stanga sa vada daca nu cumva l-or fi auzit si altii.
    Eu am totusi impresia ca domnul prim ministru tinteste mai sus. Cred ca s-ar vrea un adevarat Toma Caragiu al zilelor noastre, ce mitraliaza noua si nemiloasa dictatura cu soparlitze fine si acide. Expunandu-se riscului imens de a merge sa faca fabule la Vintu de Jos!
    Pai bine ma maestre, se poate?

  6. Cred ca nu e: a aratat-o la referendum, la evacuarea basaului de la Scrovistea, a arat-o permitand dictaturii SS/DNA sa isi faca de cap in ciuda faptului ca ministerul “justitiei” ii e subordonat. E un las!

  7. CURAJOS PONTA? SE VEDE FRICA PE FATA LUI – ASTA S-A VAZUT SI IN CAMPANIA ELECTORALA – IAR ROMANII NU VOTEAZA FRICOSI – A PIERDUT ALEGERILE MAI RAU CA GEOANA

  8. La cerere s-ar putea sa aiba un puseu de curaj.Altfel,nici vorba… cu 70% majoritate in Parlament n-a avut curaj sa se ia in colti cu Basescu dupa alegeri,a preferat sa se aseze supus la picioarele lui.

  9. Dl Radu Tudor..sa nu ne ascundem dupa deget..tara este asa cum o descrie Ponta..la mana SRI si DNA..de fapt SRI-ul si-a facut o aripa numita DNA..acest SRI conduce de 25 %..acest SRI l-a impuscat pe Ceausescu, l-a ales presedinte pe Klaus…etc..
    Banuiesc ca nu doar la noi..ci peste tot in lume conduc ..cei care stau in umbra…
    Presa este in mare masura controlata, lumea controlata…a crede ca Ponta, de unul singur poate sa schimbe un sistem cu o potenta colosala…pare nerealist..
    Desi intradevar, Ponta este un tip curajos.

    • Fals ! nu SRI l-a ales pe Johannis ci tradarile lui Ponta printre care :
      – lista lui Barosso pe care Ponta nu avea nici o obligatie sa o accepte
      -Jos Basescu! transformat in Koabitare
      -Dreptate pana la capat! prin care Ponta le-a propus pe Kovesi si pe Bica lui Basescu spre a fi numite sefe la DNA si DIICOT
      lobby Chevron sin RMGC
      obstructionarea votului din Diaspora care a scos nehotaratii la vot

      • Gresesti Dl Dani!..Ponta era obligat sa colaboreze cu presedintele…asa scrie in constitutie..nu poate sa faca ce vrea dansul..ca nu este stapan ci premier.
        Ceea ce poate sa faca Ponta se numeste compromis..nu are toata puterea de decizie
        PS nehotaratii la vot au fost motivati de servicii cu diferite sloganuri..si manipulari…

  10. Este realitatea: are curaj pt. că este susţinut şi mai ţine cont de sfatul cîtorva din zona minimă a nivelului de trai.
    Mă enervează că măsura cu tva este doar vorbă, de ce spun asta? pentru că de exemplu: cu o lună înainte de a anunţa scăderea tva, merele aveau preţul 2,75 lei, imediat ce au anunţat că va scădea tva s-a mărit preţul 3,75 lei şi acum este preţul iniţial de 2,75 lei dar calitatea e la fel şi nu e unicul exemplu, asta s-a întîmplat cu toate preţurile la fructe şi legume(am pliantele din acea perioadă lidl- peny)

  11. Deputat de gorj …….. asta de fapt il caracterizeaza ……… gorjul si tiganimea din sudistan.

    • Gresit ! Parghia principala numita ministerul Justitiei ii apartine lui Ponta si Kazanciuc caci DNA este sub autoritatea ministrului justitiei .

      Johannis nu o poate revoca pe Stanciu care este INAMOVIBILA ci doar poate aproba cererea de revocare venita de la CSM dar CSM il are pe nasu in suflet si nu va trimite nimic

      In schimb Ponta si Kazanciuc sunt direct vinovati de nesanctionarea procurorilor ce lucreaza sub autoritatea ministrului Justitiei pentru ca musamalizeaza dosare , trag de timp si fac abuzuri .

      • Dl.Dani..nu vezi ca Ponta nu are dreptul nici sa vorbeasca…In nici o tara din lume nu vine CSM sa-i spuna premierului ce anume sa vorbeasca..
        Dar la noi justitia este evident condusa de SRI..asa cum si ei au recunoascut treaba asta…de la revolutie incoace puterea SRI s-a consolidat sub diversi presedinti

      • 1. JOShannis este preşedinte CSM, teoretic fiind PREŞEDINTE, are SUBALTERNI …
        subalternii abuzează de funcţiile care le au …
        EL ca PREŞEDINTE CSM, ce face???
        2. conform constituţiei, articolul 80 aliniat 2, citez “Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate
        http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0sba80
        mai pe scurt: tariceanu ca senator (reprezentantul poporului – parlamentul este POPORUL; ne place sau nu) i-a cerut “Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura-Codruţa Kovesi
        https://www.facebook.com/notes/calin-popescu-tariceanu/scrisoare-deschis%C4%83-c%C4%83tre-pre%C8%99edintele-rom%C3%A2niei-klaus-iohannis/1072385512776263
        3. statutul membrilor CSM (REVOCAREA)
        citez “Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului, ori de o treime din membri, în situaţia în care persoana în cauza nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul aplicării oricărei sancţiuni disciplinare.
        http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=920301#Link1
        4. Judecatori – organizare
        citez “Organismul central din cadrul sistemului judiciar responsabil cu reglementarea profesiei de judecător este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)“, ministrul justiţiei NU ARE NICI O PUTERE ASUPRA JUDECĂTORILOR … din câte ştiu stanciu e JUDECĂTOR LA ICCJ … cayanciuc are putere DOAR ASUPRA PROCURORILOR
        https://e-justice.europa.eu/content_legal_professions-29-ro-ro.do?member=1
        5. cazanciuc poate trage la raspundere doar procurorii, care au lucrat la cazul Rarinca, nu şi judecătorii care au dat arest preventiv 191 de zile, fără probe … CSM-ul trebuia să se sesizeze ….
        cum CSM-ul nu a făcut nimic, JOSHANNIS se cere în şedinţă CSM şi pune pe ordinea de zi cazul rarinca … dar pe joshannis îl doare la bască …
        6. cerere a magistraţilor pentru clarificarea ACOPERIŢILOR DI JUSTIŢIE …
        aici JOShannis trebuie să desecretizeze cereri CSAT ( http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c2s0sba92 ) DE URMĂRIRE A JUDECĂTORILOR … care culmea, este şi preşedinte CSAT şi CSM … ÎN ACEST MOMENT NU FACE NIMIC, NU A LUAT NICI O ATITUDINE PÂNĂ ACUM … a început a III-a carte (Cum prostesc în continuare Românii)…
        7. În cazul şova … la 10 min. de la vot, A LUAT ATITUDINE împotriva Parlamentului …
        a încălcat separaţia puterilor în stat legislativă, judiciară și executivă … JOShannis nu are treabă cum votează LEGISLATIVUL …
        8. modificarea codului penal şi de procedură penală … DNA-ul a sărit că nu-i place acestă lege … JUDICIARUL PESTE LEGISLATIV … JOShannis NU A MEDIAT NIMIC ÎNTRE PUTERILE STATULUI … ba din contră au venit ambasadori, JOShannis MUCLES

        LISTA POATE CONTINUA …

        Deci, concluzie: Joshannis la propunerea CSM, o poate revoca din funcţie pe stanciu …
        Joshannis încalcă Constituţia, art. 80 alineat 2 (medierea între stat şi societate) … nu a mediat nimic … societatea îi cere demisia stanciu – CSM nu se sesizează din oficiu…
        Tot aşa vrea şi “guvernul meu” acest joshannis, miniştrii care vor greşi îi păstrează în continuare în funcţii, sau o să le ceară demisiile … eu ştiu o vorbă, dacă aşa procedează acum (demiterea stanciu), tot aşa va face şi în viitor … lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba …
        DECI, ÎMI ESTE RUŞINE CU PREŞEDINTELE JOSHANNIS LA COTROCENI … am spus-o şi o repet

  12. 100% Ponta nu are “curaj” … cel mult sa o faca din ratiuni electorale macar
    Ponta asculta de consilieri oculti gen Sarbu , Ghita , Rus , Bogdan Teodorescu , Maior … etc deoarece a dovedit-o cu : lista lui Barosso , cu Gordon , cu Gittenstein , cu lobbyul Chevron si RMGC , cu chemarea cinica a UDMR la guvernare chiar in seara castigarii alegerilor din 2012 , cu Koabitarea in loc de “Jos Basescu!” si alegerea procurorilor Kovesi si Bica in loc de “Dreptate pana la capat!”

  13. Toate institutiile statului implicate in acest scandal politic, juridic, mediatic, lasa o singura impresie: omul obisnit, tara, au disparut din preocuparile lor! Niciunul nu va avea curajul sa sparga sistemul ticalosit, fac cu totii blat politic si institutional ! Sunt mult mai interesante coruptia, spagile, traficul de influenta, santajul, traseismul, obedienta, ipocrizia, le mentin adrenalina si tonusul !
    Dl. Sef de la SRI, are ceva de spus, s-au a fost absorbit ! Ca e tare tacut ! Au cumva grija de noi impreuna cu ceilalti, asa cum ne-au obisnuit de 25 de ani !
    In 2012, caderea guvernului Ungureanu a fost determianta de presiunea strazii si A3, suspendarea lui Basescu la fel ! Ca deobicei, la finalizare, politicul a tradat ! Direct in gard s-au oprit ! Ei sunt eternii bugetarii politici, ilegitimi in acest moment !

  14. Foarte frumos spus dl Radu Tudor. Un singur amendament: în primul rand și chiar numai in calitate de prim ministru ar trebui sa zică ceva pt ca e primul ministru și al celor care nu l-au votat sau celor care sunt anti psd, in mainile lui sunt și destinele celor nu il simpatizeaza iar opinia lui contează pt ca il are in subordine pe ministrul justitiei care are parghii in materie. În plus înalta demnitate, functie in stat, privilegiul de a administra această țară îl obligă la mai multă rigoare și seriozitate în ceea ce spune în spațiul public decât funcția de președinte de partid care o are si care interesează strict simpatizanții psd. Am fost mâhnita azi sa văd ca vorbea aproape în ras, în gluma despre îngrijorarea pe care o are despre apropierea rusiei de noi. Unele subiecte nu sunt de luat în gluma sau abordate pur politic ca e subiectul pe val, cum e situația rusească sau a justiției din România pt ca funcția pretinde seriozitate.

Leave a Reply to ouie montaCancel reply