Sunday, February 8, 2026
6.3 C
Bucharest

Tatal Robertei Anastase, prime la stat de 30.000 Euro

corneliu_anastase_roberta_anastase_salariu_conpet_foto_republicanul.rofrauda roberta

Guvernul va sesiza DNA după ce Corpul de Control a constatat că, în calitate de consilier şef al directorului general şi de şef de departament la Conpet Ploieşti, Corneliu Anastase, tatăl fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, a încasat în patru ani prime de circa 30.000 euro.
Un raport al Corpului de Control al premierului, făcut public joi de Guvern, arată că în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012 Corneliu Anastase a încasat prime în cuantum total de 126.508 lei, din care suma de 86.189 lei provenea din fondul de premiere aflat la dispoziţia directorului general.
La data de iunie 2010 a fost înfiinţat Departamentul management, comunicare, iar la data de 18 iunie 2010 în funcţia de şef al departamentului, asimilată unei  funcţii de conducere, a fost numit Corneliu Anastase, până atunci consilier şef al directorului general, beneficiind astfel de un salariu lunar de 9.800 lei, similar celui de director.
În aceeaşi perioadă, potrivit raportului, directorul general al Conpet, companie deţinută de Ministerul Economiei, a avut la dispoziţie un fond de premiere în sumă totală de 3,68 milioane lei, din care a acordat prime în mod preferenţial.
Daca mai e cazul, reamintesc faptul ca hoata nationala Roberta Anastase a furat votul la legea pensiilor in Septembrie 2010 prin falsificarea numarului de parlamentari prezenti in sala. Parchetul General, condus de Laura Codruta Kovesi, a dat neinceperea urmaririi penale, desi existau probe materiale pentru infractiunile de fals, uz de fals si abuz in serviciu.

Hot this week

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img