Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din Statele Unite Hillary Clinton şi rivalul său republican Donald Trump s-au înfruntat luni seară în prima dezbatere electorală din campanie, în care au abordat în special teme economice şi de politică externă şi s-au întrerupt repetat, relatează Reuters preluata de news.ro.

După ce s-au salutat cu o strângere de mână şi un zâmbet, cei doi rivali au trecut la atac. Clinton, care i s-a adresat rivalului său cu “Donald”, a numit politicile fiscale ale omului de afaceri new-yorkez o economie care îi favorizează în primul rând pe cei bogaţi. În replică, Trump a acuzat-o pe democrată, căreia i s-a adresat cu formula “secretar Clinton”, că este “numai vorbărie, fără acţiune”.

Cei doi s-au acuzat reciproc de distorsionarea faptelor şi de minciuni şi le-au cerut alegătorilor să consulte siteurile lor pentru cifrele reale.

“Am un sentiment că voi fi acuzată pentru tot”, a spus Clinton, prima femeie care a câştgat învestitura la prezidenţiale.

“De ce nu?”, a răspuns Trump.

Pe măsură ce dezbaterea s-a înfierbântat, cei doi au prezentat viziuni total opuse asupra economiei SUA.

“Planul pe care l-a prezentat Donald ar fi din nou economie orientată de la vârf spre bază. De fapt, ar fi cea mai extremă versiune: cele mai mari reduceri de taxe pe care le-am avut vreodată în această ţară, pentru cei mai bogaţi oameni”, a explicat ea.

Trump, un mogul imobiliar şi fost star de televiziune, care nu a fost ales niciodată în nicio funcţie, a criticat-o pe Clinton pentru politicile comerciale şi a avertizat că ea va aproba un acord comercial controversat cu ţările asiatice, deşi i s-a opus în campanie.

“Erai complet în favoarea lui, apoi ai auzit ce spuneam eu, cât este de rău, şi ai spus ‘Ei bine, nu pot câştiga această dezbatere’, dar ştii, dacă ai câştiga, l-ai aproba”, a declarat republicanul.

Clinton a respins afirmaţiile. „Ei bine, Donald, ştiu că trăieşti în propria ta realitate, dar nu aşa stau lucrurile”, a răspuns ea.

În primele 30 de minute ale dezbaterii, Clinton a reuşit să îl enerveze pe Trump, obligând-l să intre în defensivă, comentează AP. Ea a l-a acuzat că a “făcut galerie” pentru prăbuşirea industriei imobiliare şi că priveşte încălzirea globală drept o farsă.

Trump şi-a subliniat rolul de nou-intrat în politică, spunând sub semnul întrebării modul în care Obama şi administraţia lui Bill Clinton au gestionat economia. Evocând pierderea de locuri de muncă în industrie în state precum Michigan şi Ohio, Trump a subliniat că Hillary Clinton a făcut parte, într-un fel sau altul, din administraţie de 30 de ani. „De ce te gândeşti abia acum la aceste soluţii?”, a întrebat el.

Trump a fost întrebat de mai multe ori de ce a recunoscut abia recent că Obama s-a născut în Statele Unite. Ani de zile, el a fost promotorul ideii false că liderul de la Casa Albă s-a născut în afara SUA. “Şi-a început activitatea politică prin această minciună rasistă”, l-a acuzat Trump.

Trump a repetat acuzaţia falsă că Hillary Clinton a fost cea care a sugerat prima că Obama nu s-a născut în SUA, în timpul campaniei prezidenţiale din 2008.

Discuţiile au trecut rapid de la un subiect la altul, iar Trump a acuzat-o pe Clinton că le-a dezvăluit teroriştilor din Statul Islamic planul pentru a-i înfrânge, pentru că a folosit serverul personal de email atunci când era secretar de stat.

Cu toate acestea, Clinton şi-a asumat responsabilitatea pentru acest dosar, ceea ce nu i-a permis republicanului o prea mare marjă de manevră.

Trump a declarat că îşi va face publică declaraţia fiscală atunci când Clinton va face publice cele 33.000 de emailuri şterse. “Am făcut o greşeală folosind un (server –n.r.) privat de email”, a spus Clinton. “Cu siguranţă”, a întrerupt-o Trump. “Îmi asum responsabilitatea pentru aceasta”, a continuat ea.

De asemenea, Trump i-a acuzat pe Obama şi pe fostul său secretar de stat că nu au reacţionat faţă de Statul Islamic atunci când acesta era în primele stadii de formare.

Trump a insistat în repetate rânduri şi că s-a opus războiului din Irak înainte de invazia din 2003, deşi dovezile arată contrariul. În septembrie 2002, el a fost întrebat dacă susţine o posibilă invazie şi a răspuns ”Da, cred că da”.

De asemenea, republicanul s-a contrazis în ceea ce priveşte folosirea armelor nucleare dacă ar fi ales preşedinte. A spus mai întâi că “nu ar ataca primul”, dar şi că “nu poate elimina nicio opţiune de pe masă”.

Clinton a avertizat că Trump poate fi provocat prea uşor pentru a servi drept comandant suprem şi că poate fi implicat cu uşurinţă într-un război atomic.

“O persoană care poate fi provocată de un mesaj pe Twitter nu ar trebui să aibă degetele pe lângă codurile nucleare”, a spus ea.

“Această replică este puţin cam veche”, i-a răspuns Trump.

Clinton l-a acuzat pe Trump şi că are ceva de ascuns în privinţa taxelor. Ea a sugerat că omul de afaceri nu ar fi “pe cât de bogat spune” sau pe cât de darnic spune. Fosta şefă a diplomaţiei a mers până la a a lansa ipoteza că Trump nu şi-a plătit taxele federale.

Criticile lui Trump s-au transformat în atacuri lapersoană spre finalul dezbaterii. “Nu are aspectul fizic şi nu are rezistenţa” pentru a fi preşedinte.

Clinton a profitat de ocazie pentru a le aminti alegătorilor despre numeroasele comentarii controversate făcute de Trump despre femei. “Acesta este un bărbat care le-a numi pe femei porci, nătânge şi câini”, a spus ea.

Clinton, în vârstă de 68 de ani, a purtat un costum cu pantaloni şi sacou roşii, în timp ce Trump, în vârstă de 70 de ani, a ales un costum închis la culoare, cu cravată albastră pentru întâlnirea care ar putea decide rezultatul cursei pentru Casa Albă.


Europarlamentarul Ioan Mircea Pascu, vicepresedinte al Parlamentului European, a scris :

Iata cateva lucruri care se puteau spune, dar nu s-au spus:
1. Daca America o duce atat de rau, cum spune Trump, cum se face ca firmele sale au inregistrat profitul cu care se lauda, ca dovada a capacitatii sale de a conduce?
2. De ce insista Trump atat de mult ca presedintele Obama sa isi faca public certificatul de nastere, dar refuza sa isi faca publice declaratiile de venit?
3. Pe ce baza compara Trump aliantele politico-militare ale SUA cu subsidiarele unei firme care, daca nu aduc profit, trebuie desfiintate? Oare SUA nu castiga nimic de pe urma lor? Fac doar un seviciu comunitar sistemului international si, pentru asta trebuie sa fie platite? Sa nu uitam cati americani au murit din al doilea razboi mondial pana acum, ca SUA sa creeze sistemul actual de aliante care pastreaza securitatea sistemulu!
Personal, cred ca Trump si-a expus inca o data limitele, iar Clinton l-a intepat de cateva ori, lasandu-l fara raspuns! Cred ca Trump a pierdut dezbaterea! Dar, nimic nu e previzibil in privinta alegerilor din ziua de azi, mai ales in SUA.

 

14 COMMENTS

  1. V-aș fi recunoscător dacă m-ați ajuta cu o informație domnule Radu Tudor . Ieri , când a fost eliberat din iad Profesorul Menicinicopschi , în toată baia aia de jurnaliști , o imbecilă că altfel nu pot să-i spun , a îndrăznit să-l întrebe dacă a mâncat bine la pușcărie.Cine e capra aia , cum o cheamă ?

    • N-avem de ales ! dacă Trump Pierde , atunci Hillary va condiționa ca România să sprijine comunitatea LGBT și să fie lege ca și ei să se poată căsători și să aibă copii adoptați

  2. Sa fim serioși, nu știu cine are răbdare sa se uite la astfel de dezbateri, însă așa cum toate sondajele o dădeau favorita pe Clinton, mai aveau puțin si-o dădeau la 99% câștigătoare in sondaje, la fel acum după dezbatere, toți “experții” ne spun ca ea a câștigat dezbaterea. Toată cohorta de actori de la Hollywood care se înghesuie nici măcar s-o susțină pe ea, cât sa fie contra lui Trump, toată media care are aceeași atitudine, prin absolut toate mijloacele sunt îndemnați cetățenii sa nu-l voteze pe Trump. E exact aceeași isterie ca la votul pt brexit. Iar el lasă impresia de a fi singur împotriva tuturor, împotriva sistemului de fapt. Si tocmai de asta trebuie sa câștige.

  3. articolul pare un rezumat dupa rezumate similare din presa straina caruia i s-a pus un titlu pompos-sperietoare, tipic presei de scandal ieftin romanesc, dar care titlu nu are cam nici o legatura cu realitatea (pentru cei care chiar au vazut dezbaterea…).
    Clion si-a jucat mai bine rolul si presa aservita democratilor (cam toata in SUA si in Romania si mare parte din cea britanica si internatinala) o dau mare cistigatoare. Admit ca per total a iesit in abantaj de imagine, dar Trump mai mult a tacut si nu a replicat decisiv, ceea ce nu-i sta in obisnuinta, cu aerul unui om care are un as sau niste asi in mineca. Probabil ca acum nu a vrut sa-si consolideze o imagine de scandalagiu, mai ales in rindul celor 8-10% indecisi sau libertarieni. Lasa pe altii sa faca treburile mai murdare… abia astept Wikileaks cu emailurile care o vor baga pe Clinton in inchisoare (cf declaratie Assange de saptamina trecuta).
    Pina pe 8 noiembrie mai e mult, stim ca daca iese Trump e nasol pentru multi oengisti, deformatori de opinie, simpli “atlantistii” gen Pascu sau si mai impli fripturisti de institut/seminar/ambasada, dar daca nici Brexitul nu v-a invatat nimic… nasol de voi.

  4. Am reusit in sfarsit sa vad toata dezbaterea. In afara de cateva momente pe la mijlocul dezbaterii, Trump a fost in general mai bun. Mai ales in prima jumatate de ora, unde a rotisat-o pe Clinton. Cu toate astea, nu si-a aratat pe deplin coltii. A avut un discurs relativ moderat, in care a vorbit despre masurile pe care vrea sa le ia, si si-a pastrat subiectele grele. Problema lui Trump este ca uneori se lasa dus de val si ajunge cu discutia in cu totul si cu totul alta parte fata de intrebarea initiala. De asemenear fi putut incerca sa si-i apropie pe bernaci, ar fi putut sa vorbeasca despre mailurile care aratau aranjamentele facute de DNC sa se asigure ca nu e nominalizat Sanders, dar n-a facut-o.

    Pe de alta parte, Clinton si-a dedicat aproape tot timpul incercand sa-l atace pe Trump, dar fara mare succes. De asemenea, mi s-a parut foarte robotica, se vede ca replicile ei au fost invatate pe de rost. Cand era sub stres, incepea sa zambeasca. Mai mult, l-a lasat pe Trump sa atraga atentia faptului ca a fost ineficienta in pozitiile publice pe care le-a avut pana acum.

    Trump a reusit sa arate ca nu e monstrul care incearca media mainstream sa spuna ca e, Clinton a reusit sa limiteze pagubele pe care le putea suferi, lasandu-l sa o ia cu discutia pe diferite carari. El a castigat dezbaterea, dar nu cu mult, desi putea. Am vazut in presa cum se vorbeste de sondajul CNN care o da pe Clinton drept castigatoare a dezbaterii, insa nicio mentiune despre CNBC, Time, Drudge Report, Variety si multe altele care il dau castigator pe Trump.

    • clinton a castigat dezbaterea si trump voturile. in prima jumatate de ora a zdrobit-o si a trebuit sa vina moderatorul cu intrebari mincinoase si total false despre trecutul lui trump (numai minciuni) , intrebari luate din punctajele partidului democrat. moderatorul nu a intrebat nimic despre trecutul lui clinton (cum rasista clinton a sustinut reforma judiciara ce a bagat milioane de negri in puscarie in anii 90, cum bill clinton a aprobat executia unui negru ca guverantor ca sa nu se mai vorbeasca despre o alta infidelitate si ca sa castige voturi in sudul sua si in 92 a castigat multe state acolo, cum a lasat clinton sa moara soldati americani la bengazi ca sa nu iasa ea prost etc, etc) . din cauza asta toate focus-group-urile au aratat ca votantii au vazut incorectitudinea moderatorului.

      trump a castigat zona electoarala rust belt , deci alegerile, cand a atacat-o pentru sustinerea tratatului comercial nafta care a distrus milioane de joburi acolo si ea a raspuns foarte slab, aproape ignorand.

      p.s. cautati pe net clipul cu giuliani si trump la intalnirea cu polonezii din america si cum a fost criticat bill clinton care a jignit noul guvern polonez, iar trump si giuliani l-au aparar in uralele polonezilor de la intalnire. republicanii vor apara estul europei.

Leave a Reply