Vicepreşedintele CSM, Nicolae Solomon, a anunţat că membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului au avut vineri o întâlnire cu ministrul Justiţiei, în cadrul căreia Tudorel Toader le-a comunicat că ordonanţa de modificare a OUG 7 va avea cinci puncte.

“Astăzi, la orele 12,30, am fost invitaţi la ministrul Justiţiei, care ne-a comunicat că va emite o nouă ordonanţă care modifică Ordonanţa 7. Secţia pentru procurori i-a comunicat că susţine cele hotărâte de Plenul CSM, respectiv abrogarea tuturor dispoziţiilor referitoare, printre altele, la Ministerul Public. Domnul ministru ne-a comunicat că va trimite astăzi la CSM o formă a ordonanţei de urgenţă. Nu avem o copie a acestei ordonanţe. A fost doar o discuţie”, a informat Solomon, în cadrul şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM.

El a precizat că, potrivit lui Toader, se va reveni la forma anterioară a articolului privind delegările şi se va renunţa la prevederile potrivit cărora judecătorii care au fost procurori pot fi numiţi în funcţii în Parchet.

“Domnul ministru ne-a comunicat că (ordonanţa – n.r.) va avea cinci puncte, respectiv se va reveni la forma anterioară a articolului privind delegările, că acestea vor fi dispuse de Secţia pentru procurori, va renunţa la articolul 54 referitor la posibilitatea ca judecătorii care au fost procurori să fie numiţi în funcţii de top în Parchet, iar avizul să fie dat de Secţia pentru procurori. De asemenea, ne-a comunicat că va renunţa dispoziţiile referitoare la buna reputaţie şi alte două chestiuni – cea referitoare la salarizarea unitară a personalului, precum şi unele corelări tehnice privind Inspecţia judiciară. Fără a face alte intervenţii. Domnul ministru ne-a spus că nu va interveni în privinţa celorlalte articole. I-am comunicat că îngrijorările sistemului judiciar sunt mult mai largi decât cele cuprinse în Ordonanţa 7”, a afirmat Nicolae Solomon.

“La MJ a fost elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 7/2019. Proiectul este elaborat în sensul celor discutate de premier cu preşedintele CSM, AMR, UNJR, Asociaţia Procurorilor din România, IJ şi Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Modificările fac referire la (…) abrogarea art. 54 – care prevede faptul că judecătorii, alături de procurori pot deveni procurori de rang înalt şi faptul că avizul consultativ pentru procurorii de rang înalt nu mai e dat de Secţia de procurori, ci de plenul CSM – se revine la prevederea anterioară, că doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, iar avizul consultativ este dat de Secţia de procurori a CSM”, a declarat Toader într-un interviu la Antena 3.

El a precizat că prin noul proiect se va rezolva şi problema diferenţelor salariale şi pierderilor salariale pentru IT-iştii din sistemul judiciar – ce au pierdut prin legea salarizării, pe de o parte, şi faptul că sunt încă diferenţe salariale, deşi desfăşoară aceeaşi activitate de specialitate în slujba sistemului judiciar.

În al treilea rând, a adăugat ministrul, se elimină două corelări legislative referitoare la competenţele Inspecţiei Judiciare, referitor la cei care nu mai au dreptul de declanşare a procedurii disciplinare.

5 COMMENTS

  1. Conclusionam numai “profesionalism” si “eficienta” guvernu EFICIENTA 3.0!
    OUG asta a devenit un fetish ,o noua moda fetishism politic !

  2. Ministrul Toader nu acționează de capul lui iar premierul Dancilă nu vrea sa aibă probleme cu Dulăii UE in perioada președinției romanești. Deci, Toader cedează, nu are altă soluție. Trist, dar asta e “democrația”, ne-a spus-o Moraes. Cel mai interesant mi se pare faptul ca se renunța la criteriul “bunei reputații” a magistraților—e ca si cum s-ar spune: cu cat ești mai pătat/golan/bandit cu atat ești mai calificat pentru a ocupa posturi de demnitar in justiția rămână. In plus, prin reconfirmarea delegărilor se perpetuează principiul cu cat ești mai necalificat pentru a conduce o instituție cu-atat ești mai adecvat pentru posturi de conducere, adică se perpetuează principiul comunismului timpuriu de promovare a cadrelor pe baza de analfabetism profesional. Din întâmplare, unchiul meu, magistrat Ieșean, a trait aceasta reforma pe pielea lui fiind dat afara si înlocuit la Curtea de Apel Iași mai intai cu un grefier—ceea ce, zicea el, nici nu era asa de rău, omul respectiv având capul pe umeri si cerând sfaturi de la judecători cand nu știa ce sa faca—apoi cu un fost om de serviciu de la primărie. Păstrând proporțiile, in prezent, prin delegări se vor înlocui treptat toti magistrații Calificați si experimentați cu juni activiști de tip Dănileț &Co care vor face karaoke in sala de judecată si cariera pe treptele tribunalelor; e foarte bine asa, ne-o spune UE care e gata sa pună o analfabeta activista precum Koveși la cârma parchetului european. Tot inainte!

    • Sa o faci analfabetă pe Laura Codruta Kovesi chiar si acum dupa ce a iesit pe primul loc dupa toate etapele tehnice cu cei mai mari specialisti in drept din Europa si dupa interviul concludent din Comisia Libe , deci sa o propuna ca Sef Procuror European toate comisiile prin care au trecut toti concurentii ei care au si laudat-o ca in ciuda campaniei nemaintalnite de denigrare a guvernului si mediei aservite puterii A IESIT INVINGATOARE , si te-ai gandit tu sa iti casti gurita ca este analfabetă? Primesti scris de la partid ca sa faci propaganda mafiei?

    • eu lucrez in alt domeniu dar m-am lovit de multe ori de problema delegarilor.In sine delegarile se asimileaza dereglarilor si cred ca au fost concepute de dereglati.Nu stiu cum o persoana normala poate sa fie de acord cu ele mai ales facand parte din ‘jenanta justitie romana’.
      @Cristina tu zici ca fac karaoke in sala de judecata dar eu zic ca-i mai grav si ca fac playback.Daca guvernul aloca bugete enorme pt playback degeaba detin puterea.Vor pierde totul pas cu pas.(inclusiv libertatea)

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply