Monday, March 2, 2026
-1 C
Bucharest

UE, anunţ despre preţul gazelor în 2024, inclusiv în România

Uniunea Europeană va extinde cu încă 12 luni plafonarea preţurilor la gaze, ca o protecţie contra unor posibile şocuri ale preţurilor la energie, după ce miniştrii Energiei din UE au sprijinit marţi planul, transmite Reuters.

Prima dată, UE a convenit limitarea preţului gazelor în decembrie 2022, după luni de preţuri ridicate la energie, cauzate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, după invadarea Ucrainei.

Securitatea energetică a continentului este într-o situaţie mult mai bună în prezent, decât iarna trecută, preţurile la energie sunt mult mai scăzute, ţările şi-au asigurat noi surse de aprovizionare iar facilităţile de stocare de gaze sunt aproape pline.

“În pofida startului relativ bun din această iarnă, situaţia geopolitică rămâne fragilă. Şi aceste măsuri de urgenţă protejează consumatorii de preţurile excesive la energie”, a afirmat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Plafonarea preţurilor la gaze urma să expire în februarie 2024 iar acum se va aplica până la 31 ianuarie 2025, au convenit miniştrii Energiei din UE.

Alte două măsuri au fost extinse cu 12 luni. Prima acordă mai rapid permise pentru proiectele de energie regenerabil, pentru a ajuta ţările să înlocuiască gazele ruseşti cu energie curată, iar cealaltă stabileşte reglementările prin care ţările se pot ajuta cu aprovizionarea cu gaze într-o perioadă de deficit.

Conform calculelor Reuters, gigantul rus Gazprom a livrat 27 miliarde metri cubi (bcm) de gaze Europei în 2023, un declin semnificativ faţă de 180 bcm în 2018.

Executivul comunitar a propus plafonarea preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare. Această plafonare nu s-a aplicat deoarece nu s-au mai atins aceste preţuri la gaze, după perioada de vârf a crizei energetice din Europa.

Marţi, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale se situau la aproximativ 34 euro pentru un Megawatt-oră, scrie Agerpres.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img