Monday, September 21, 2026
18.6 C
Bucharest

Ultima ora : cum, cand si in ce fel se va produce vaccinarea anti-COVID 19 in Romania

Vaccinarea anti-COVID se va desfăşura în baza unei programări care se va face într-o platformă unică şi va cuprinde trei etape principale, a declarat vineri preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

“În campania de vaccinare sunt trei etape principale de vaccinare. Prima etapă – care este destinată tuturor lucrătorilor din sistemul medical, atât public de stat, cât şi privat, tuturor lucrătorilor din domeniul asistenţei medico-sociale. Etapa a doua este cea destinată persoanelor la risc să dezvolte forme severe, persoanelor vulnerabile şi anume persoane cu vârsta peste 65 de ani, respectiv persoanele cunoscute cu boli cronice, indiferent de vârsta acestora. Ultima etapă a vaccinării va fi cea adresată populaţiei generale. De asemenea, în etapa a doua, cea care se referă la populaţia la risc, sunt incluse persoanele care deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului”, a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că toată activitatea de vaccinare se desfăşoară în baza unei programări care se va face într-o platformă unică.

“Această platformă este în curs de dezvoltare şi se va finaliza după ce vom avea stabilite exact centrele de vaccinare la nivelul fiecărui judeţ. În această platformă persoanele se pot programa electronic, telefonic, sau prin intermediul medicului de familie. În momentul în care se alocă data iniţială a vaccinării, programul va putea aloca şi data rapelului, practic va bloca şi acea dată pentru rapel. Toată activitatea de monitorizare va fi realizată prin înregistrarea vaccinărilor la nivelul Registrului electronic naţional de vaccinare, fiecare persoană va fi introdusă în acest registru de date care permit evaluarea în timp aproape real a numărului de persoane vaccinate şi a perioadei în care se află o persoană. Ultima etapă ţine de siguranţa procesului de vaccinare, este cea adresată monitorizării şi raportării reacţiilor adverse post-vaccinare indezirabile. Este important să încurajăm identificarea şi raportarea reacţiilor adverse, aşa cum ele vor fi înregistrate”, a afirmat Gheorghiţă, scrie Agerpres.

Gheorghiţă a mai declarat vineri că, în cadrul vaccinării anti-COVID-19, obiectivul este ca în primele şase luni să fie imunizate peste 13 milioane de persoane, ceea ce duce la perspectiva atingerii unei imunizări a populaţiei generale în proporţie de 65-70%.

„Aşa cum a fost recomandat la nivelul UE şi de către OMS a fost elaborat un cadru strategic de organizare a activităţilor de vaccinare împotriva COVID-19, cadru care a stat la baza elaborării Strategiei de vaccinare în România. Fiecare ţară, plecând de la un cadru strategic general, şi-a dezvoltat propria strategie care să se plieze pe condiţiile demografice şi să se asigure toate condiţiile de păstrare a siguranţei şi eficacităţii vaccinului. Campania de vaccinare este în deplin acord cu toate recomandările UE, avem datoria să derulăm o activitate de informare şi comunicare foarte onestă pentru ca fiecare persoană să aibă toate informaţiile necesare pentru a decide dacă se va vaccina sau nu se va vaccina. Încredea se câştigă şi nu se impune. De aceea toate activităţile de comunicare vor sta la baza creşterii încrederii. Vaccinul în momentul de faţă este în curs de elaborare a avizului pentru punere pe piaţă condiţionată la nivelul Agenţiei Europeană a Medicamentului. Vorbim de Pfizer şi Moderna. Vaccinarea este voluntară şi nu este obligatorie. Vaccinarea e un drept al fiecărei persoane şi nu o obligaţie şi în România se vor folosi doar vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului şi va îndeplini toare condiţiile de siguranţă şi eficacitate, aşa cum au fost stabilite în protocoale”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, vineri la prezentarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România într-o conferinţă de presă.

„Estimarea legată de personalul care va fi înscris în echipele de vaccinare este de circa 1.500 de medici, circa 4.500 de asistenţi medicali şi circa 1.500 de registratori la care se adaugă celelalte categorii de personal care vor avea în vedere organizarea persoanelor din apropierea centrului de vaccinare, îndrumarea acestor, forţe de ordine şi alte categorii de personal – servicii de curăţenie”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, întrebat într-o conferinţă de presă vineri cât personal medical va fi implicat în campania de vaccinare anti-COVID.

Cu privire la costurile campaniei, acesta a spus că vor fi mult mai mici, comparativ cu ce consecinţe are pandemia de coronavirus în momentul de faţă.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img