Preşedintele Klaus Iohannis oferă o nouă reacţie pe tema proiectelor de graţiere şi de modificare a Codului Penal. După protestele de duminică seara, şeful statului afirmă că vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată şi cere Guvernului să abandoneze demersurile, scrie stiripesurse.ro.

 

“Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă”, afirmă Iohannis.

PS : Vazand reactia presedintelui, pe care o pot intelege din perspectiva sa de oponent al majoritatii si Guvernului, nu ma pot abtine sa intreb – vointa cetatenilor este cea exprimata la vot acum 45 de zile? Sau este cea din strada? 

 

81 COMMENTS

    • SRI si STS vor sa va inchida prin cocalarii prin intermediarii lor. “Conexiunea care dinamitează protestele anti-grațiere! Apare numele lui Soros

      Eugen Dinu, redactor30.01.2017
      anchete
      Zeci de mii de oameni au ieșit duminică în stradă, în toată țara, pentru a protesta împotriva Ordonanțelor de Urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale.

      Mulți s-au întrebat cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-ar afla în spatele acestora?

      Ei bine, în mare parte s-a mizat pe Facebook și pe „o comunitate care folosește noile tehnologii realizând campanii atât online cât și offline” – de-clic.ro, care a inițiat petiția „Stop proiectului de amnistie sau grațiere”. Până la ora redactării acestui material, aceasta a strâns 39.644 de semnături.

      Toți cei care au semnat petiții pe de-clic.ro au primit inivitații la manifestațiile anti-grațiere, prin e-mail. Vă redăm un fragment dintr-o astfel de chemare în stradă:

      „Trimit acest email către peste 200.000 de cetățeni ce au semnat vreodată o petiție pe de-clic.ro și care au optat să fie ținuți la curent cu campaniile de-clic. Este de departe emailul cu cei mai mulți destinatari pe care l-am trimis vreodată.

      Scopul acestui mesaj este să anunț că în această după-amiază de duminică vor avea loc în toată țara și în diaspora proteste în stradă. Gândindu-mă la cât de mulți vor citi aceste rânduri, îmi dau seama că este imposibil să fim cu toții de acord asupra oricărui lucru. Mai ales când la mijloc sunt numeroase opțiuni politice, ideologice și chiar 200.000 de feluri diferite de a privi lumea în care trăim. Dar acum este mai important să fim împreună, în stradă, decât să fim cu toții perfect de acord”.

      Nimic anormal până aici. Dar să vedem cum este finanțată platforma de-clic.ro.

      „de-clic.ro urmărește să se finanțeze din donații individuale. Pentru faza de inițiere a platformei, Asociația Efectul Fluture a desfășurat un proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, finalizat în martie 2016”, se arată pe site-ul respectiv. Așadar, această „comunitate” a luat naștere cu ajutorul Fondului ONG în România.

      „Eternul sponsor”, prezent și aici

      Acum în mintea cititorului se va ivi o nouă întrebare: Ce este Fondul ONG în România?

      Operatorul Fondului ONG în România este Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), împreună cu partenerii săi Fundația pentru Parteneriat și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi.

      De-abia acum am ajuns la un ONG cunoscut: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, al cărei președinte este Ionuț Sibian.

      ionut sibian

      În anul 2016, flux24.ro scria că Sibian a încasat 1.107.750 de dolari de la miliardarul George Soros. Ȋn perioada 2006-2012, FDSC a primit peste un milion de dolari de la „The Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe” (CEE Trust), o organizaţie condusă de Soros, potrivit sursei citate.

      Conform cotidianului Evenimentul Zilei, Ionuț Sibian a fost unul dintre cei prezenți la Cotroceni, la consultarea societății civile, după tragedia de la Colectiv.

      Legătura dintre Sibian și Serviciul de Telecomunicații Speciale

      În plus, în anul 2015, președintele FDSC ajunge să reprezinte România pe lângă principalele instituții europene, ca membru al Consiliului Economic şi Social European (CESE).

      Alături de Ionuț Sibian, din echipa CESE făcea parte și Marius Opran, finul lui Adrian Năstase – general în rezervă al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), relata la acea vreme publicația Național.

      marius opran

      STS participă frecvent la exerciții strategice, împreună cu Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE) și Serviciul de Pază și Protecție (SPP), dat fiind că este organul central de specialitate ce organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicațiilor speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege.”

    • Iohannis Nenorocitule,

      In democratie legea se face de guvern si parlament adica de cei votati de cetateni.
      Nu de cateva mii de manifestanti.E dreptul lor sa proteseteze dar nu pot impune.
      Ticalosia acestui sistem pe care incerci sa il perpetuezi trebuie sa inceteze.

    • Cu Johannis mai avem noroc si cu faptul ca are mai mare legitimitate: a fost votat cu peste 6500000 de votanti adica dublu fata de cat a luat pesede la ultimele alegeri!

  1. Au protestat 100000 ( in toată țara) adică aproximativ 5% din populația Bucureștiului ( calcul facut la 2 mil locuitori), pai ASTA E VOCEA POPORULUI !!!! Vocea “neauzita” a poporului vrea salarii si pensii mai mari. Bravo Radu Tudor, tine-o tot așa .

    • Ziceti-le ma nene la PSD-isti sa scoata oamenii in strada ca auzi ce zic astia acum, ca cica “vocea strazii cere…” si ca “guvernul trebuie sa faca asa cum au cerut oamenii din strada”, adica sa faca ce cere strada, cica!

      Ziceti-le sa scoata oamenii in strada ca sa le-arate ce cere “strada”, ca altfel o sa ajungem sa stam toti si sa ne uitam la astia cum fac ei legea, desi noi am ales altfel! Pai noi votam ceva si ne trezim ca de fapt pe noi iar ne conduce dreapta, de data asta din strada, pentru ca “majoritatea tacuta…” si alte frectii, si cu guvernul care “s-a ocupat de facerea bugetului”, de chinurile facerii si de cum sa guverneze ei, ca sunt mari administratori! Vai de mama noastra!

      Da-o dracului, astia iar ne fura votul? Daca se intampla din nou la fel ca in 2012 si 2014, PSD-istii astia isi merita soarta! Nu ii mai voteaza nici dracu’!

    • PSD face iar pipi in pantaloni:
      Aoleu au ridicat unii tonul in strada
      Aoleu ne fluiera unii in strada
      Aoleu ce ne facem…avem o angoasa !
      Parca sunt nationala de fotbal:
      N-am putut sa jucam si am fost timorati ca ne-au injurat unii in tribuna
      Pe bune?

  2. Vointa romanilor exprimata prin vot in urma cu 45 zile conteaza la fel de mult precum recomandarea presedintelui CEDO.
    Este dezgustatoare pozitia presedintelui Romaniei. Nu am crezut ca va exista un presedinte pe care sa-l contest/detest mai mult decat pe ex pres Basescu….Surpriza! KWJ a reusit sa ma surpinda in cel mai ieftin fel posibil. Parca e un piatetar mic, mic, mic si ieftin rau de tot!

  3. Maine nu va fi de acord cu bugetul.Duminica se va protesta impotriva Legii Bugetului ( doar sunt aceeasi penali care au lucrat la ea ).Este clar , Iohannis face ceva pe votul din 11 decembrie.A avut de la cine sa invete ( vezi rezultatul referendumului din2012 ).Domnule Iohannis , pe votul meu eu nu-ti permit sa-ti faci nevoile !

    • Corect! Nici eu nu iti dau voie sa ma jignesti! Nu stiu parcă poporul nostru român a adormit ori nu mai isi da seama de adevăratii oameni care vor binele acestei natiuni!?

      • Corect, nici eu nu iti dau voie tie sa ma jignesti, mai ales ca esti un basist oparit si de aceea nu-ti permit, pentru ca mie nu imi plac basistii opariti! Sper ca s-a inteles…

        P.S. Pana la urma poate ca iesim si noi, toti astia de am votat pe 11 decembrie 2016, ca sa va aratam odata “ce vrea strada” si sa transam cu voi direct si problema asta cu “ce vrea strada”. Basistilor opariti pro-PPE Bruxelles, care sunteti voi foarte “de dreapta”! Pa

  4. Mergând pe numărătoarea LOR, 50000 in Bucuresti, 15000 in Cluj, 7000 în Timişoara, plus încă zece oraşe a câte 1000, înseamnă SUB O SUTĂ DE MII de oameni , împărţiţi 100000 la 18 milioane de votaci câţi spun EI că am fi, după cum am văzut la TV şi-au mobilizat la disperare efectivele MAXIME, deci ăştia sunt toţi… Weekend-ul viitor trebuie să ieşim noi, majoritarii, eu una m-am săturat să privesc fără reacţie, să fiu spectator la furtul votului meu DIN NOU.

    • Ba, pe 11 decembrie 2016 au votat milioane! Milioane ba, intelegi? Nu vrei sa iesim si noi, ca sa va aratam noi “ce vrea strada”? Ia zi!

      P.S. Basistilor opariti care va zvarcoliti in chinuri pentru ca PSD-ul a castigat alegerile! Sunteti turbati, ati dat-o in emoragie cerebrala, va opintiti in toate partile, doar, doar v-o baga cineva in seama! Basistilor opariti…

    • !00 000 in toata tara, asta este forta toata a elefantului de la Cotroceni, Forta celorlalti este votul dat pentru parlament si care este mult mai mare. Asa ca nu este nevoie sa se iasa in strada

  5. ati vazut ce vorbeste mutu asta ,aram aproape sigur ca este mut si acum el vrea ceva ,vrea rau de tot , ,,ghinion” si noi vrem sa dai inapoi casele ,,cumparate ” cu acte false (dovedit in instanta).

  6. Sa inteleg ca votul e un cec in alb care permite politicienilor sa faca ce si cum ii taie capul? Au votat cumva romanii pentru amnistie si gratiere, sau se presune ca au votat implicit? L-au votat cumva pe Dragnea premier? Nu, au votat pentru componenta parlamentului, atunci sa se discute si sa se voteze legile astea in Parlament.

    Tie, domnule Radu Tudor, cum ti se pare incapatanerea si eforturile uriase pe care le depune PSD &Co pentru acest subiect, in detrimentul tuturor celelalte? Am rezolvat cumva toate problemele din sanatate, din educatie, am terminat de construit toate autostrazile ?
    Amenda aia ipotetica de 80 de milioane de euro este ridicola in comparatie cu banii care se irosesc sau se pierd in atatea alte domenii….ministrul transporturilor declara senin ca noi construim zero km anul asta dar nu se scandalizeaza nimeni, tot PSD-ul si toata tara se concentreaza 100% pe acest subiect de maxima importanta….

    • au votat : psd 45%, pnl 20, usr 9, alde 6, pmp 5. daca 80 milioane de euro sunt o suma ridicola propun sa o plateasca cei din strada, tot se opun ei inclusiv recomandarilor CEDO

      • Pai si de ce nu se ocupa alea 45% din PSD sa rezolve problemele celor trei milioane de cetateni care i-au votat, si daca se poate si pe ale noastre, restul, in loc sa se dea de ceasul mortii pentru niste ipotetice 80 de mil de euro? Apropo, inteleg ca CEDO a transmis ca nu se pune problema de amenzi, deci de ce se insista in continuare pe asta?

        Altcineva vad ca tot contesta legimitatea presedintelui. Presedintele a fost votat nominal de 6.2 milioane de romani, PSD-ul tot abia a luat jumatate din voturile astea la ultimele alegeri. Asa ca hai s-o lasam mai moale cu legitimitatea si vocea poporului ca voturile nu sunt tranzitive si nici nu putem sa le mutam sau sa le marim semnificatia dupa cum vrem.

        Aia cu de ce nu o platim noi e replica de gradinita. O data, pentru ca oricum o platim noi, astia care muncim, ca mine si ca tine. Si doi, pentru ca argumentul meu era cu totul altul, si anume ca incercam sa salvam o unghie innegrita de la un picior in cangrena si pe care riscam sa il pierdem cu totul. Dar e ok, se incadreaza in logica, sau mai bine spus lipsa ei, care ii caracterizeaza pe toti bravii nostri guvernanti.

          • Radule, daca era asa de grava situatia cu cedo si amenda, de ce nu s-a propus si trecut asta in programul de guvernare? De ce nu s-a luat nici o masura cand a fost to PSD-ul la guvernare in timpul dl ponta?

        • Ba frate ba, chiar daca esti basist oparit, voi chiar va faceti de ras, sa mor eu! Habar n-aveti de capul vostru si de spalati pe creier ce sunteti! Ma mir ca stiti sa scrieti totusi, pentru ca din ce scrieti rezulta ca sunteti cel putin cam obositi grav mono-neuronal, daca nu sunteti chiar electrocutati mintal! Pe bune acum, chiar nu va e rusine de ce aberatii si balarii scoateti din voi, dati-o dracului de-aici? Ca Dumnezeu a fost zgarcit cu voi cand v-a gandit sa va dea si creier este evident, dar chiar asa sa va bateti joc de sanatate si de meserie, sa o snopiti pe aberatii si pe cretinisme la plus infinit la gramada, chiar nu ma asteptam!

          P.S. Ce sa te faci cu astia, ma nene, cu basistii astia opariti care se tavalesc in chinuri pentru ca PSD-ul a castigat alegerile?! Pe bune acum, sunt cam puscariabili oamenii, adica sunt cam praf! Pa, pa

  7. Radu ..din nefericire pentru poporul roman ..personajul a luat-o pe aratura …si dupa cum spun metereologii ..cam este lipsa de apa …si sigur isi va sparge capul ..

    • Corect! Vrem sa iesim si noi in strada, bai fratele meu, astia de am votat majoritar pe 11 decembrie 2016! Ca ne-am saturat sa tot stam si sa ne uitam la astia cum tot ragaie basisme oparite zi lumina-n toate partile!

      P.S. Spuneti PSD-ului ca oamenii care i-au votat vor sa iasa in strada, ca sa se vada “ce cere strada”!

      P.P.S. Iohannis Ghinion asta arunca tara in aer pentru ca pe 11 decembrie 2016 romanii “nu au vrut sa ii tina paltonul” si au votat cu “coruptii”, neascultandu-i indicatiile lui pretioase ca trebuie sa voteze “lupta anticoruptie” si “justitia independenta” care raspunde numai la comanda lui!

  8. Dar el, la rândul lui, a ascultat vre-odata vocea poporului ? Il acuzi pe Dragnea ca nu are bani sa acopere inlaturarea taxelor , dar tu , presedinte, iti permiti sa afirmi ca faci un referendum, pentru un moft personal , fara sa tii cont de zecile de milioane de euro necesari ! La fel , ignori o amenda de 80 milioane de euro , aruncand in derizoriu că ar fi ipotetică ! Eu zi, domnule președinte, că e cam o parșivenie, treaba asta !

    • Daca s-ar recupera de la Voiculescu prejudiciul de 60 de milioane de euro aproape ca am plati amenda aia, poftim.

      • Daca s-ar recupera de la Cocos alea 100 si ceva de milioane de euro prejudiciu din dosarul Microsoft si milionul din gala Bute a lui nevasta-sa, buzoianca Urdea, apropape ca te-ai apuca sa platesti datoria externa a Romaniei! Plus spalarea de bani a lui Basescu Sticle din dosarul cu schimbul de terenuri cu Casuneanu, flota pe care a vandut-o tot Sticle si te-a scapat de ea, banii de pe mosia de la Nana, casa din Mihaileanu pe care si-a dat-o tot Basescu Sticle singur cand era primar etc.

        P.S. Du-te ma nene cu basismele oparite si cu idolul tau Basescu Sticle de aici! Ia-l si duceti-va dupa el si frate-su direct la puscarie, acolo unde le e locul amandurora! Basistilor opariti ce sunteti!

      • Lucrezi cumva la institutia care a stabilit prejudiciul, de esti atat de convins ca a fost corect stabilit si nu cu intentia de a releva un fapt dorit? Sau vorbesti din povesti si preiei o idee care iti convine!? Cata incredere! Felicitari celor care te manipuleaza incat ai numai certitudini! Sunteti marionete perfecte. Doar prostii au numai certitudini.

        • Institutiile abilitate prin lege au stabilit prejudiciul. Cand te doare ceva mergi la televiziune sa te vindece? Nu…mergi la doctor! Daca cineva te-a furat mergi la ciuvica? Nu …te duci la politie! Vezi? Apelezi la institutii abilitate prin legi sa efectueze activitatile respective!

  9. Chiar, de ce nu programeaza PSD un miting de sustinere al gratierii si amnistiei, sa vedem si noi milionul ala de sustinatori. Sau mai bine, sa grabeasca referendumul ala, ca sa stim si noi clar o treaba.
    Intrebari retorice, ca stim foarte bine cu totii care e miezul problemei aici. Or fi PSD-istii niste canalii, dar tampiti nu sunt.

  10. Românii nu știu ce vor , așa că-i ascultă nu pe cei care le oferă circ ci cei care le oeră un rol în circ.Un grup mare de persoane rromani au participat la această bătaie de joc din stradă . Ce ne doare pe noi , orădeni faptul că guvernul vrea să grațieze sau nu , când noi avem dealul ciopârțit și nu se întâmplă nimic ? E ochestiune de priorități oameni buni 1 Hai să reconstruim dealul ăla apoi să vedem cu ce ne afectează guvernul de la București ?

    • Ma, te-am tot facut “basist oparit”, alea-alea, dar trebuie sa recunosc ca acum este corect ce scrii! Ceea ce se intampla lasa impresia generala ca de fapt e un scenariu de comun acord prin care se acopera de fapt niste realitati care sunt mult mai urgente, adica de fapt prin tot acest “circ” cu frectia cu gratierea se acopera si se trec pe planul doi problemele de gen necesitati stringente, cresteri de pensii si salarii, locuri de munca, case pentru tineri etc. Cred eu ca de fapt si PSD-istilor astora le cam convine povestea pentru ca abia asteapta sa iasa din iarna fara sa aiba mitinguri gramada pe spinarea lor care in mod normal trebuiau sa fie puzderie acum, in perioada de iarna. Deci cumva, ceva pare cam dubios, ceva e putred in Kîrgîstan!

  11. ”Oponent al majoritatii si Guvernului” este o opinie pe care sunt convins ca nu o impartasiti. Aveti privilegiul sa va spuneti punctul de vedere la nivel national, sunteti formator de opinie si ar trebui sa va dea de gandit ca nu-i faceti bine d-lui Voiculescu antagonizand telespectatorii si cititorii d-stra. Cunosc un salariat nevoias de-al meu care a beneficiat pentru unul din cei patru copii de o bursa de studiu prin Fundatia Voiculescu.Nu ar fi normal sa vorbiti mai mult de lucrurile bune facute de acest om si sa incercati sa schimbati parerea formata gresit de opinia publica in ceea cel priveste?

    • În sfârşit iată o opinie pertinentă şi cu mult bun simţ. Sigur, nu trebuie exagerat prin folosirea cu insistenţă a numelui fondatorului. Dar,există beneficiari ai acestei Fundaţii, unii cu rezultate foarte bune; ei trebuiesc scoşi în evidenţă şi arătată evoluţia lor ca urmare a sponorizării şi sprijinului primit.Iar postul TV Antena 3 are personal de valoare care pot face asemenea emisiuni, personal care se bucură de simpatia şi aprecierile favorabile ale publicului.

      • Da, in sfarsit, iata si o opinie a doi basisti opariti, parsivi, inversori si persuasivi, care incearca cu tot felul de șopârle sa o dea la imprastiat! Pe acesti basisti care incearca sa isi justifice convingerea basista cu basisme operite deghizate sub tot felul de manivele, manopere si de manevre. Basisti parsivi, perversi si inversori, raman toti asa cum ii stim! Astia care sunt basisti, sunt pana la capat, nimic nu ii mai schimba sau nu-i abate din directie! Ultrasi basisti, care isi motiveaza convingerea de basisti opariti cu tot felul de argumente, in speranta ca vor pacali si ei pe cineva!

  12. Eu am votat pesedeul pentru ca a promis ca mareste salariile si pensiile! Daca imi spunea de la inceput ca pune premier islamist si ca deschide puscariile nu mai votam pesede

    • Ai votat pe dreac, l-ai votat iar pe Basescu Sticle, lasa-ne cu vrajeala! Daca vrei iti dau din urma cu copy/paste la ce comentarii ai postat pe-aici de vreo luna de zile, ca poate ai uitat ce ai scris!

      P.S. Voi astia, basistii oapriti, e clar ca sunteti niste “inteligenti”, dar acum pe bune, tu pe cine dracu’ incerci sa pacalesti? Noroc ca lumea nu prea isi pierde timpul cu comentariile tale, iti dai seama! Basisti opariti disperati…

    • Nici macar verticalitatea de a va recunoaste faptele nu aveti. Nici unul. V-ati adunat pentru ca va asemanati prin ipocrizie. Daca va pare rau ca nu ati votat PSD, veti mai avea ocazia data viitoare si nu veti mai avea frustrarea ca ati pierdut alegerile. Smile!

    • CE Ai facut?Ai votat psd? E clar vine sfarsitul lumii, marele cataclism.ti-Ai facut cumva implant de neuroni?

  13. La un miting psd de vreo 200.000 de oameni care sa strige un singur lucru : “Ionhannis , demisia! ” ar avea aceeasi reactie herr iohannis? ar demisiona pt ca , nu-i asa , vocea strazii trebuie ascultata ?

  14. D-le Radu, pana cand Fritzul asta, numit impropriu “sef al statului” (inclusiv de catre tine??!), isi permite sa-si bata joc,in ultimul hal, de tara/popor, cu aberatiile lui, pe care le schimba de seara pana dimineata si invers, dovedind ca nu e intreg la tartacuta. Un consult serios facut de specialisti competenti, cred ca s-ar impune de urgenta.

  15. Situatie ipotetica: Daca guvernul ar da o lege sa interzica intrarea in tara a unor oameni de o anumita religie pe motive de siguranta nationala si oamenii ar iesi in strada sa protesteze, a cui ar fi vocea poporului? A majoritatii votate sau a celor din strada? Eu am votat pentru prima oara cu psd din nspe motive, dar nu sunt de acord , punctual, cu legea gratierii si nu, nu am iesit in strada. Eu in ce categorie ma situez? In tabara alora “buni” sau a alora “rai”. Si nu sunt de acord cu legea gratierii nu neaparat din cauza coruptilor sau a amenzilor cedo..ci pentru ca o gratiere fara un program de reintegrare sociala, de educare a detinutilor ne-ar intoarce in punctul din care am pornit. Am pune, practic, carul inaintea boilor. Am fi in continuare o forma fara fond. Pe de alta parte, nu o sa ma tavalesc nici daca e adoptata legea..asa merge democratia si daca se vor mai strange si alte neajunsuri voi taxa puterea la urmatorul vot. Toate cele bune!

  16. Gestapovistul K.W.Iohannis presedintele noului PNL s-a mai procopsit cu o nouă calitate,aceea de evazionist ,în evidențele ANAF-ului neinregistrand-se cu impozite sau taxe pt. meditatiile de pe urma carora si-ar fi cumparat cele 6 case.Gestapovist pt. că a descins la guvern ca,conaționalii săi de tristă amintire,presedintelePNL pt . că de ţară nu poate să mai fie din momentul în care a încălcat constitutia renunțând la funcția de arbitru sau mediator .

  17. Nenea Iohannis, nu suport aroganța oamenilor! A dumitale,aroganța, îmi provoacă insomnii. Eu vreau un președinte popular! Dumneata ar trebui să mai lucrezi la comportament. Am încercat pas cu pas să te accept ca Președinte dar, pas cu pas ai reușit să mă faci să cred că nu ești demn de această funcție. Regret limbajul folosit,dar sunt dezamăgită!

  18. In urma cu 45 de zile unii au castigat alegerile. Sa le fie de bine ! Eu unul nu am votat, nu fac politica, este dreptul meu dar asta nu inseamna ca nu sunt cetatean roman cu drepturi si obligatii.
    Cand spui , si eu asta inteleg, ca vointa cetatenilor este a alora ce au castigat acum 45 de zile as vrea sa te intreb : si cu restul ce se intampla ? Eu sunt restul ! Adica trebuie sa tin capul la cutie doar pt ca au castigat altii alegeri ? Ce facem.. ne segregam de genul “suniti – siiti” si ne calarim unii pe altii ? Adica 4 ani de zile ..eu..”ciocu’ mic” ?

  19. “Vointa cetatenilor este cea exprimata la vot acum 45 de zile? Sau este cea din strada?”

    Sa inteleg ca cetățenii care au votat acum 45 de zile de fapt isi exprimau susținerea pentru amnistie/gratiere?

  20. Omule! Votul nu inseamna ca acum poti sa faci ce vrei! De asta sunt nemultumiti oamenii! Nu striga nimeni jos guvernul. Ai fost in strada, ai mai ascultat si alte pareri in afara de cele ale colegilor de platou? Sa guverneze, ca au fost alesi, asa e democratic. Dar votul acordat de 3 milioane de romani, fie si de 10 milioane de romani NU le da dreptul sa guverneze cum vor, sa fure cat vor. Maine iti dau spargere in casa, si iti fur de 130.000 ron. Sunt convins ca iti vei sustine in continuare ideile….. Unde a avut psd in program acestr propuneri? Mi s-au furat multe la viata mea, de la telefon, la gaini, la materiale de constructii, inclusiv furt de identitate. Si acum sa ii lasam iar liberi? Nu ti se pare aberant? Ai pierdut simtul ratiunii?
    Radu Tudor, trezeste-te!

    • Stimate d-le,

      Am inteles ca dvs. PSD-ul v-a fura incepand de la telefon, pana la gaini, la materiale de constructii, inclusiv furt de identitate.

      Parerea mea este ca trebuie neaparat sa va duceti si sa depuneti o plangere la organele abilitate, adica la sectia de politie cea mai apropiata de pe raza sectorului in care locuiti dvs.

      Sper ca in urma demersurilor dvs. Politia Romana sa va recupereze de la PSD toate bunurile furate.

      Va doresc succes in demersurile pe care le veti intreprinde! Toate cele bune!

  21. Cand vor iesi in strada 3-4 milioane atunci poate comenta mutulica.pana atunci la revedere SI un praz verde.in polonia sunt manifestatii de sute de mii SI nu II baga nimeni in seama.democratia este “dictatura” majoritatii.psd-UL a iesit in strada dupa pierderea prezidentialelor?

  22. Haideti, nu va mai intrebati atata, ca stiti deja raspunsul: oamenii nu au votat PSD pentru eliberarea infractorilor, la fel cum oamenii nu l-au votat pe Basescu in 2009 pentru taieri de salarii.

  23. In al doilea rand, CEDO nu da amenda doar pentru supraaglomerare, ci si pentru lipsa igienei si lipsa suportului medical la nivel modern. Citez din raport: “overcrowding, inappropriate hygiene and lack of appropriate health care”. Daca e sa vina, amenda va veni oricum, cei 2500 de detinuti eliberati nu rezolva nici macar problema aglomerarii. Nu gratierea ne scapa de amenda, ci doar o reforma majora in sistemul judiciar: penitenciare noi, cu spatii si servicii conforme cerintelor europene. Dar cu siguranta stiti si acest amanunt, chiar daca aveti anumite “retineri” in a-l discuta. Toate gandurile bune, domnule Radu Tudor.

  24. Există două posibilități: fie modificările codului penal propuse de ministrul justiției sunt în acord cu programul de guvernare prezentat de PSD în campanie (caz în care domnul Dragnea știa de ele și ar trebui să le sprijine deschis), fie nu sunt în acord cu programul de guvernare al PSD (lucru care ar justifica reacția de surprindere a domnului Dragnea care refuză să le susțină fățiș). Dacă suntem în al doilea caz și dacă între modificări se strecoară și unele care înlesnesc furtul din banii publici (minim 200000 lei pentru categoria abuzului în serviciu; imposibilitatea de a mai deschide o anchetă pentru abuz în serviciu pe baza unei investigații jurnalistice dacă nu exista o plângere a părții vătămate; denunțul protejat doar în primele 6 luni), atunci chiar cei care au votat PSD le pot cere prin protest corectarea proiectului de lege. Modificările benefice democrației, siguranței statului și protecției împotriva abuzurilor în justiție pot fi păstrate.

  25. PS : Vazand reactia presedintelui, pe care o pot intelege din perspectiva sa de oponent al majoritatii si Guvernului, nu ma pot abtine sa intreb – vointa cetatenilor este cea exprimata la vot acum 45 de zile? Sau este cea din strada?

    “O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea.”

    Dle Radu Tudor cred ca KI a raspuns aici intrebarii dvs.
    Sa analizam un pic textul asta.
    KI a simtit nevoia sa defineasca democratie SOLIDA- nu simplu democratie , cu alte cuv. doar democratie nu e ok , ca sa fie “solida”- majoritatile nu vor abuza de drepturile lor, iar minoritatea “strada” este ascultata si astfel se indeplineste vointa minoritatii.
    Subtil introdusa asta cu democratie SOLIDA, nu-i asa? ….poate…
    In primul rand scopul clar- democratia SOLIDA- a fost ca KI sa aiba o justificare privind dreptul minoritatii ” strada” vs dreptul majoritatii.
    Daca minoritatea -strada nu e ascultata, (si mai ales nu se face cum doresc ei ) , atunci KI considera ca majoritatea e cea care abuzeaza de drepturile lor.
    Bun, eu zic sa fie asta introdus intr-o lege, faptul ca : oricand si in orice situatie si practic oricine reprezentand o MINORITATE poate contesta vointa si dreptul unei majoritati -rezultat al alegerilor.
    Putem sa nici nu mai avem alegeri, nu? O PIERDERE DE TIMP SI BANI. Strada,o minoritate – dar de altfel foarte vocala poate decide orice ,oricum si oricand.
    Vrea asta Iohannis?. Pai sa jucam regulile astea “democratice” …SOLIDE toti! Nu doar unii, nu? Adica minoritatea sa fie ascultata si cand va cere demisia Presedintelui, sau a lui Kovesi : 4 % plagiat…….sau ORICE fel de nemultumiri sesizate, iar exemplele sunt o gramada!
    Deci jucam toti la fel, sau nu? sau doar atunci cand ne convine, minoritatea are drepturi mai multe chiar absolute peste o majoritate, iar drepturile majoritatii sunt catalogate abuzuri?.
    Fair-play ? sau doar unii au dreptul la… si detin “Asii din maneca”.
    Mie mi se pare cu totul altceva, care nu are nimic cu democratia, solida sau simpla: ca strada – minoritatea a devenit un “instrument” bine folosit (in diverse situatii si ocazii), dupa cum cineva are interes politic. Cineva care detine puterea, desigur.
    Democratie solida? nu cred, poate un derapaj periculos exact de la democratie.
    Toti vorbesc despre – nu gratiere a coruptilor …. politicieni in general, dar banii MILIOANE EURO -jaful masiv din Romania, nu intereseaza protestatarii?. Curios, ca nu intereseaza!. Unde sunt banii din furturile masive?.Catuse fara recuperarea sumelor exorbitante? o prostie! de aia fix nu ma intereseaza scandalul asta deloc!, fiindca e o manipulare si atat!
    Cu atat mai mult cu cat se pare ca iar dam peste Soros “nemuritorul!”-doar nu putea sa lipseasca chiar acum. Cum? Finantarea platformei de-clic. -Fondul ONG Romania , operatorul fondului : Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, al cărei președinte este Ionuț Sibian.În anul 2016, flux24.ro scria că Sibian a încasat 1.107.750 de dolari de la miliardarul George Soros. Ȋn perioada 2006-2012, FDSC a primit peste un milion de dolari de la „The Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe” (CEE Trust), o organizaţie condusă de Soros,
    Deci nimic nou, Soros everywhere ! si in America- ca sa fie tabloul complet! -Ordinul Executiv -Trump ref. la interzicerea vizelor ptr. imigrantii musulmani. Avem avocatii ACLU (American Civil Liberties Union (ACLU), and the International Refugee Assistance Project (formerly Iraqi Refugee Assistance Project) at the Urban Justice Center.)
    The ACLU is massively funded by Soros’s Open Society Foundations, including with a $50 million grant in 2014.
    ACLU este finantat masiv de Soros prin Fundatia Open Society -50 milioane dolari in 2014
    Over the last decade, Soros has reportedly provided some $76 million for immigrant issues.
    In ultima decada, Soros a furnizat aprox. 76 milioane dolari pentru teme de imigratie
    In 2014, the New York Times credited “immigrant rights groups” financed by Soros and a handful of other donors for influencing President Obama’s immigration policy.
    Ce fel de democratie este asta pe care toti o clameaza non-stop insa propagandistic si fals doar?
    Cine are un cuvant de spus si mai ales RESPECTAT atunci cand in urma unor alegeri au castigat unii? : minoritatea, majoritatea, Soros, Ambasadorul Americii, DNA, acoperitii, politicienii cu interesele lor, institutiile de forta…..etc….?
    Astept sa ne “lumineze” Iohannis.
    Eu cred ca s-a ajuns intr-un circ total. Pacat!

  26. Dintre toate cele promise în programul PSD, de ce au început cu pușcăriabilii, mai vechi, mai noi sau cei care vor urma? DE CE au oferit așa prăjitură gustoasă opoziției? Este o greșeală ENORMĂ, să și-o asume! Nu am fost niciodată votantul acestui partid, dar în ultima perioadă le-am acordat un credit de bunăvoință, am crezut că lasă metehnele comunistoide în urmă! Le-am dat puterea prin vot, ca să CE? Ca să se adăpostească de pușcărie?
    Este adevărat că nu a citit NIMENI textul acelor ordonanțe de tot râsul, nu ne interesează LITERA acelor legi, oamenii au ieșit în stradă pentru SPIRITUL lor machiavelic. RUȘINE să-ți fie Dragnea, poate că suntem proști, dar mulți!

  27. Bătaia lungă a apatrizilor este amputarea Transilvaniei!
    M-as bucura să mă înșel.
    Știu, nu pare să fie legat de subiect, dar…

  28. pe principiul vocea strazii trebuie ascultata , domnul chirieac pune o problema interesanta : daca ies oamenii in strada si cer demisia primului protestatar al tarii , acesta si-o va da ? doar si aceia reprezinta vocea strazii …

  29. Pai da a scris PSD in proiectul lor de guvernare pe care l-au prezentat cetatenilor ca au de gand sa bage legea gratierii? Nu am vazut in nici un punct de pe pliantul lor…Domnule Tudor, ca sa poti pune inttebarea asta trebuia ca oamenii sa stie de lucrul acesta inaunte de vot….asa ca raspunsul este: cu privire la gratiere vointa poporului este cea din strada ca la vot nu stia nimeni de ea

  30. Ăsta ce este?
    Preşedinte PNL sau administratorul acestei ţări în slujba naţiunii?
    Din câte se observă: PREŞEDINTE PNL!
    Să rămână preşedinte PNL după cum se manifestă!

  31. Preşedintele Klaus Iohannis a oferit o nouă reacţie pe tema proiectelor de graţiere şi de modificare a Codului Penal. După protestele de duminică seara, şeful statului a declarat că vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată şi cere Guvernului să abandoneze demersurile.

    “Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă”, afirmă Iohannis

    Domnule Johannis dumneavoastra faceti o mare eroare de comunicare cind afirmati Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetățenilor, care este suverană. nu domnule Johannis vointa cetateanului este suverana, ci vointa poporului este suverana dupa ce la votul din 11dec ,poporul a devenit suveran in Parlamentul Romaniei nu detin cum afirmati VREMELNIC PUTEREA dumneavoastra ca profesor cred ca nu a-ti invatat in scoala poezia MAMA LUI STEFAN CEL MARE nu stiti sa pierdeti trebuie sa gasiti ceva sa cistigati guvernul dumneavoastra ,nu se mai poate poporul sa trezit ca si Basescu vreti sa ignoratii votul poporului , pacat ca sunteti protestant nu aveti nici un respect pentru Dumnezeu ca conducator ar fi trebuit sa ai un pic de suflet pentru Dumnezeu nu stiti a ierta chiar si comunistii atit Gheorghiu Dej cit si ceausescu au dat multe gratierii comunisti fara Dumnezeu ,Dumneavoastra nu aveti nici un Dumnezeu ,slujiti si sunteti manevrat de niste cercurii Satanice pentruca stramosii dumneavoastra tot nemntii acum 200 de ani cind au venit sa conduca aceasta tara au trecut la credinta Ortodoxa Ferdinad,Carol, Mihai si au luptat pe Independenta si bunastarea acestei natiuni ,va rog sa va cereti scuze poporului pentru decizia CEDO care a dat verdict ca in Romania sa se faca Gratierii si sa tineti minte CETATENII SUNT CETATENI SI POPORUL ESTE POPOR

  32. Care a fost prezenta la vot?De proape 40 la sutà.Se poate spune în acest caz cà o mare parte dintre cetàteni si-a exprimat vointa la vot?Eu cred cà asta înseamnà cà cetàtenii, oamenii sunt nemultumiti

  33. Se pare ca de fapt acestea au fost mitinguri PRO SRI si PRO DNA. Prin OUG din 2016 care a modificat cam tot Codul Penal, Raluca Pruna dat ofiterilor SRI statut de ORGAN DE CERCETARE PENALA. Deci avem politie politica prin lege. Uraaa! Traiasca tehnocratii impreuna cu tovarasul presedinte Johannis si organele de Politie Politica. Ce zice UE ? Sau iar ne da ..UE ?

  34. Eu nu prea vreau sà mà implic, dar…Politicienii nostri nu pot din pàcate sà realizeze alte lucruri (cum ar fi autostràzi, respectarea articolelor 47 aliniatul 1, 1 aliniatul 3 sau sau a articolului 4 aliniatul 1 din Constitutia României si chiar si o prezentà mai ridicatà la vot) si trebuiau sà se ocupe acum de aceastà ordonantà care a iscat atâtea discutii, acesta era cel mai important lucru?

Leave a Reply to ultras basist oparit spalat pe creierCancel reply