Wednesday, April 8, 2026
8.1 C
Bucharest

Urgențe de Sărbători? Există soluții!

Urgențe de Sărbători? Există soluții!

 

Sărbătorile înseamnă mese copioase și distracție la schi sau la patinoar, iar dacă nu suntem atenți pot să apară probleme medicale, unele chiar urgente, cum ar fi complicațiile digestive sau fracturile. Pentru persoanele care suferă de afecțiuni cronice, în special cardiovasculare, consumul de alcool sau de alimente grase, greu de digerat, mai frecvente la mesele de Sărbători, poate duce la agravarea stării de sănătate, crescând riscul de accident vascular cerebral sau de infarct miocardic acut.

Dacă apar urgențe medicale, este important să acționăm rapid și corect, astfel încât șansele de recuperare să fie cât mai mari, iar complicațiile să fie prevenite sau gestionate în timp util. Indiferent dacă apar urgențe ORL, digestive, urgențe cardiovasculare sau ortopedice, trebuie să ne prezentăm cât mai repede la un spital care dispune de un compartiment de primiri urgențe.

Spitalul Clinic SANADOR este singurul din sistemul medical privat care deține un Compartiment de Primiri Urgențe, cu 22 de linii de gardă disponibile nonstop. Astfel, indiferent care ar fi urgența medicală sau chirurgicală, pacienții care ajung aici vor primi cele mai bune îngrijiri medicale. Ei vor fi consultați imediat de medici specializați în medicină de urgență și de medici cu diferite specializări, în funcție de situația medicală. De asemenea, ei vor avea acces la toate analizele și investigațiile imagistice necesare pentru stabilirea unui diagnostic rapid și precis, astfel încât tratamentul potrivit să poată fi administrat cât mai repede.

În Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de analize de laborator realizate cu un laborator special, chiar la patul bolnavului. În funcție de indicația stabilită de echipa medicală care evaluează pacientul, pot fi realizate rapid, la orice oră din zi și din noapte, și investigații imagistice avansate, esențiale pentru stabilirea diagnosticului de certitudine. Printre acestea se numără ecografii abdominale sau cardiace, tomografii computerizate, examinări prin rezonanță magnetică și nu numai. P

În urma stabilirii diagnosticului, echipa de la Compartimentul de Primiri Urgențe SANADOR va administra imediat tratamentul necesar. La Spitalul Clinic SANADOR pot fi realizate, în cele mai bune condiții de siguranță, proceduri avansate de tratament chirurgical sau non-chirurgical. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din București care acordă tratament de urgență prin tromboliză intravenoasă pacienților care au suferit un AVC ischemic aflați în fereastra terapeutică.

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img