Wednesday, April 8, 2026
9.5 C
Bucharest

Veste foarte buna pentru Romania : SUA aloca 1 miliard de dolari

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat sâmbătă, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, la masa rotundă privind Iniţiativa celor Trei Mări, ocazie cu care a salutat anunţul secretarului de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a un miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Potrivit unui comunicat al MAE român transmis AGERPRES, ministrul Aurescu a arătat că Iniţiativa îşi menţine caracterul pragmatic, focalizat asupra implementării proiectelor de interes major pentru regiune şi pentru România. A reiterat, în acest context, angajamentul Guvernului României faţă de principiile definitorii şi de obiectivele Iniţiativei, precum şi rolul activ pe care Bucureştiul îl va juca pe mai departe în dezvoltarea I3M.

“Iniţiativa celor Trei Mări a fost concepută pentru a răspunde nevoilor noastre esenţiale, la nivel regional, şi pentru a contribui la accelerarea dezvoltării regiunii, prin stimularea conectivităţii dintre statele participante. (…). Summitul de la Bucureşti, găzduit cu succes în 2018 de Preşedintele României Klaus Iohannis, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea şi cristalizarea obiectivelor Iniţiativei, iar setul de instrumente validate atunci a fost menit să faciliteze şi să accelereze implementarea proiectelor majore de interconectare din regiune. Astăzi putem spune, în mod cert, că Iniţiativa avansează solid şi începe să producă rezultate”, a declarat la Munchen ministrul Bogdan Aurescu.

De asemenea, oficialul român a salutat anunţul făcut sâmbătă de secretarul de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a sumei de 1 miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, ca semnal important pentru interesul şi sprijinul concrete ale SUA pentru Iniţiativă.

Conform sursei citate, în acest context Bogdan Aurescu a amintit deciziile şi rezultatele importante adoptate şi obţinute de Summitul de la Bucureşti (lista de proiecte prioritare de interconectare, prima ediţie a Forumului de Afaceri, lansarea reţelei de camere de comerţ, iniţierea creării Fondului de Investiţii), precum şi paşii înregistraţi în operaţionalizarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei, precum şi prioritatea ce trebuie acordată finanţării şi implementării eficiente a proiectelor prioritare de interconectare.

Masa rotundă cu tema “The Three Seas Initiative: Completing Europe in an Era of Great Power Competition” a fost organizată de Atlantic Council of the United States (ACUS), în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen. Printre alţi vorbitori s-au aflat şi Preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, şi secretarul american al Energiei, Dan Brouillette.

În intervenţia sa, şeful diplomaţiei române a mai salutat organizarea acestui eveniment de către ACUS, amintind, în context, susţinerea de care s-a bucurat Iniţiativa celor Trei Mări din partea renumitului think-tank american, inclusiv contribuţia acestuia la reuşita primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat la Bucureşti în 2018, cu prilejul celui de-al treilea Summit al Iniţiativei, evidenţiază comunicatul MAE.

De asemenea, ministrul Aurescu a salutat demersurile Estoniei în vederea găzduirii, în luna iunie 2020, a unui nou Summit al Iniţiativei şi a celei de-a treia ediţii a Forumului de Afaceri I3M. El a exprimat sprijinul deplin al României pentru succesul evenimentelor găzduite de Estonia, subliniind importanţa obţinerii unor noi rezultate concrete în acest context şi încurajând continuarea abordării pragmatice, bazate pe rezultate, în cadrul Iniţiativei, mai relatează comunicatul menţionat.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale UE, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital.

Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice, scrie Agerpres.

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img