Industria românească a înregistrat o creştere apropiată de zero în luna august, nivelul cel mai slab din ultimele 7 luni, iar aşteptările managerilor scad tot mai mult, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA şi publicat luni, scrie news.ro
În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.
Volumul producţiei rămâne pozitiv, dar a coborât la 51 de puncte faţă de 56 în iulie şi se află acum lipit de pragul dintre creştere şi contracţie, potrivit raportului.
”Stocurile s-au menţinut în luna august la 47 de puncte ca în iulie. Nivelul stocurilor se află în contracţie cvasi permanentă pentru că producţia e redusă, cererea fluctuează, iar firmele evită cât mai mult costurile cu stocarea de mărfuri şi materii prime”, se arată în raport.
Indexul de optimism al managerilor a scăzut de la 59 la 56 de puncte şi se află acum cu 5 puncte sub media istorică. Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.
”Aprehensiunile cele mai mari ale managerilor sunt legate de cerere. Încrederea privind comenzile noi peste 6 luni a scăzut de la 57 la 52. Nimic nu afectează mai mult încrederea în viitor decât scăderea cererii curente. Declinul comenzilor creează sentimentul pierderii şi impresia că cererea va scădea în continuare”, se arată în raport.
Totodată, comenzile noi au “căzut” în teritoriu negativ la 49 faţă de 52 în iulie, iar scăderea creează vulnerabilitate pentru că ameninţă producţia din lunile care urmează şi erodează încrederea managerilor în afacere.
”Când scăderea cererii devine periculoasă, întrebarea cea mai importantă pentru firme este dacă au un răspuns rapid care poate contracara declinul. Comenzile pentru export s-au contractat de la 54 la 47 de puncte, mai mult decât comenzile interne. În ultimele 12 luni este prima dată când cererea pentru export cade în zona negativă”, se arată în raport.
Datele istorice ale barometrului arată că, de obicei, contracţia cererii pentru export este episodică şi nu durează mai mult de două luni, ceea ce înseamnă că schimbările de conjunctură externă nu par să pericliteze exportatorii în mod durabil, iar exportul rămâne un motor rezilient al industriei româneşti, potrivit raportului.
Totodată, importurile de materii prime au continuat să scadă, de la 60 în iunie la 54 în iulie şi 51 în august, în contextul reducerii activităţii din ultimele trei luni.
Numărul de angajaţi s-a contractat de la 50 în mai, la 47 în august, atingând nivelul cel mai redus din ianuarie 2017 până în prezent.
”Deşi piaţa muncii nu este foarte flexibilă, numărul angajaţilor din industrie răspunde sensibil la schimbările nivelului de activitate, mai ales când schimbările sunt negative”, se arată în raport.
Totodată, costurile de producţie sunt destul de volatile dar fluctuează în interiorul unui interval strâns între 66 şi 70 de puncte în zona de expansiune.
”Cu alte cuvinte, costurile se menţin la un nivel ridicat, cu mici urcări şi coborâri în funcţie de nivelul activităţii şi de preţurile la energie şi materii prime. În august, costurile se aflau la 67 de puncte faţă de 66 în iulie”, se arată în raport.
În plus, preţurile încasate de firme pentru produse proprii au mai urcat cu un punct faţă de iulie, de la 57 la 58. Totuşi valoarea indicatorului se află sub media ultimelor 7 luni, ceea ce înseamnă că firmele practică o politică de preţuri mai degrabă reţinută decât expansivă, potrivit raportului.
Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 19-20 septembrie 2018.
Raportul a fost realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.