Saturday, December 21, 2024
7 C
Bucharest

“2020 înseamnă intrarea în dotarea Armatei României a primelor elemente de sisteme de apărare Patriot”

Am prezentat o prima parte din interviu acordat de ministrul apararii Nicolae Ciuca emisiunii Ora Armatei. Iata a doua parte, cu raspunsurile ministrului Ciuca la problematica inzestrarii Armatei cu tehnica noua, moderna. Acest proces se confrunta cu unele intarzieri, dar exista si vesti bune, cum ar fi sosirea primelor elemente ale sistemului de rachete Patriot.


Nicolae Ciuca : Camioanele IVECO au fost achiziţionate în mai multe secvenţe. Am avut o secvenţă, un contract subsecvent, ca să vorbim mai concret, în care am achiziţionat 173 de astfel de mijloace, ulterior, atunci când au fost create condiţiile tehnice să poată să fie derulată procedura şi încheierea un contract-cadru pentru achiziţia atât a autocamioanelor, cât şi a platformelor derivate necesare înzestrării Armatei României, s-a întâmplat şi astăzi vorbim despre un contract de aproximativ 2.900 de camioane, într-un prim acord de 942 de camioane.

Din elementele de angajament ale furnizorului pot să menţionez că, începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea se vor produce în România. Unde anume – este decizia furnizorului împreună cu structura responsabilă din Ministerul Economiei, şi anume Oficiul de Compensare a Achiziţiilor de Tehnică Specială, şi aceasta urmează să se concretizeze într-o decizie, sperăm noi, cât mai curând posibil. Nu este vorba de speranţa noastră, ci este vorba de obligativitatea din contract pentru că, încă o dată, cel de-al 301-lea mijloc auto trebuie să fie integrat în România.

C.D.: Ştirea este aici că, iată, într-o proporţie de aproximativ 80 la sută, ele vor fi fabricate în România. Apropos de ceea ce se spunea că sunt cumpărate din Italia şi că nu sunt româneşti. Întrucâtva ele sunt româneşti, făcându-se aici…

N.I.C.:  Cifra este cât se poate de corectă pentru că, în baza contractului de offset, 80 la sută din valoarea contractului fără TVA trebuie să se întoarcă în economia naţională.

C.D.: Trecând la următoarea achiziţie… Avem nevoie de blindate pentru Forţele Terestre. Pirahna V fabricat în România. Când va fi dotat primul batalion de infanterie cu blindate fabricate la Uzina Mecanică Bucureşti?

N.I.C.:  Primul lot de 36 de maşini de luptă pentru primul batalion de infanterie dotat cu Pirahna V, conform ultimelor angajamente ale companiei General Dynamics European Land Systems, urmează să fie furnizate la sfârșitul lunii februarie, ulterior derulându-se toate activitățile specifice de recepție. Ca atare, noi nu avem alte elemente până în momentul de față. De altfel, nici nu am acceptat alte discuții. Așteptăm ca, la finele acestei luni, să putem să facem recepția primului lot de transportoare Pirahna V.

C.D.: Iată și un al treilea capitol de achiziție. Se poate spune că ne aflăm într-o perioadă fericită în ceea ce privește achiziția de armament, în această perioadă în care angajarea celor 2 la sută din PIB  este o realitate, două procente pentru apărare. Anul acesta ajung în România primele componente ale sistemului Patriot, celebrele rachete de apărare antiaeriană, echipamente de ultimă generație, potrivit tehnologiei anului în care suntem, anul 2020. Când vom avea primele elemente pe teritoriul țării noastre și cât pot face aceste rachete pentru apărarea teritoriului României?

N.I.C.:  Aici aș face o analiză a istoriei deciziei de alocare a doi la sută din produsul intern brut al României. În anul 2015, președintele României a avut inspirația și a luat prima decizie care a produs efecte pe termen mediu și lung. Efecte cu consecințe strategice pentru ceea ce înseamnă dotarea armatei și relevanța țării noastre ca pilon de stabilitate în regiune și, de asemenea, pilon de încredere în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană. Tot ceea ce a însemnat acordul politic transpartinic la vremea respectivă a demonstrat că putem să gândim și să acționăm într-o linie de răbdare strategică, asfel încât să putem avea elemente de dotare tehnică pentru a crea capabilități militare care să dureze în timp.

În acelaşi timp, aş dori să punctez faptul că la vremea respectivă, când aveam astfel de dialoguri cu presa de specialitate, făceam  menţiunea că, pentru a realiza o capabilitate militară, este nevoie de timp. Spuneam că în minimum trei ani de zile se poate realiza un astfel de demers. Iată-ne astăzi, peste trei ani de zile, începem să facem recepţia acestor echipamente de ultimă generaţie. Menţionam de asemenea, la vremea respectivă, că ele nu se găsesc pe raft, ele presupun un ecart de timp pentru producţie, un ecart de timp pentru pregătirea şi instruirea personalului şi, de asemenea, presupun un ecart de timp pentru crearea infrastructurii de păstrare, depozitare şi mentenanţă. Ca atare, numai dacă ne referim la această triadă a nevoilor de timp ne ducem într-o minimă limită a termenului mediu pentru a realiza o capabilitate militară. Venind în prezent, 2020 înseamnă intrarea în dotarea Armatei României a primelor elemente de sisteme de apărare Patriot şi, pentru că am văzut foarte multe ştiri în care se discută într-o manieră nu tocmai potrivită pentru a înţelege nivelul de tehnologie pe care l-am achiziţionat – adică ele sunt combătute ca nefiind cel mai bun produs – îmi asum întreaga răspundere să spun că este ultima generaţie de sistem de apărare aeriană, cu componente care permit combaterea atât a rachetelor balistice şi de croazieră, cât şi a aeronavelor.

http://www.romania-actualitati.ro/jurnal_militar_invitat_ministrul_apararii_nationale_nicolae_ionel_ciuca-134888

 

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img