Intr-o zi in care tensiunile politice au o mediatizare prioritara, sa nu uitam doua repere esentiale pentru 25 mai :  Înălţarea Domnului si Ziua Eroilor. Nu intamplator impreuna, aceste doua mari sarbatori evoca sacrificiul. Peste 330.000 de romani au murit in cele doua razboaie mondiale pentru ca aceasta tara sa ramana intreaga. Sa-i pomenim, caci fara ei, azi eram in bataia vanturilor.

Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 25 mai, în București, în contextul Centenarului Primul Război Mondial (1916-1919) și al declarării anului 2017 ca “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100″, acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii, conform următorului program:

• ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia“ va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;
• ora 10.30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfășura ceremonia militară intitulată “Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial”;
• ora 12.00, ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar și la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Ceremonii militare și religioase, precum și de rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial, vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din țară.

De asemenea, depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele/operele comemorative dedicate ostașilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Olanda, Federația Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Franța și Ungaria.

O amplă ceremonie militară de “Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” va avea loc, începând cu ora 17.45, la Memorialul Eroilor Neamului și la Mormântul Ostașului Necunoscut (ambele din Parcul Carol I). Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, veterani de război, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cetăţeni și elevi vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.

Programul ceremoniei “Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” cuprinde:
17.45 – 18.45 – Concert de cântece patriotice susținut de Muzica Reprezentativă a MApN și Corul Academiei Tehnice Militare;
18.45 – 19.00 – Moment artistic susținut de naistul Nicolae Voiculeț;
19.03 – 19.08 – Intonarea Imnului Eroilor;
19.08 – 19.15 – Moment religios susținut de preoți militari și ai Bisericii Ortodoxe Române;
19.15 – 19.17 – Semnal trompet și moment de reculegere;
19.30 – 23.00 – Rostirea solemnă a numelor eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Proiecție de fotografii și filme.

Ceremonia de la Memorialul Eroilor Neamului și Mormântul Ostașului Necunoscut este organizată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Primăria Municipiului București și Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB și va fi transmisă în direct pe pagina oficială de facebook a MApN și pe un ecran dispus în parcul din Piața Unirii.

* * *
Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 314/2017 a fost aprobat Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 25 mai 2017. În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programul Naţional al manifestărilor ocazionate de Centenarul Primului Război Mondial, iar anul 2017 a fost declarat „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz — 100” și dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, prin Hotărârea Guvernului României nr. 221/2017.

 

Mormântul Ostaşului Necunoscut

După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franţei, a decis să inaugureze un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles în care se stabilea responsabilitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele eroilor de război, România a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali, aşa cum se arată în “Memoriul adresat Guvernului român de către Societatea Mormintelor Eroilor căzuţi în Război“, al cărei preşedinte a fost Mitropolitul Primat Miron Cristea.

În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi, morţi în luptele din Primul Război Mondial. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923.

Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar “Dimitrie A. Sturdza”, premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: “Acesta este tatăl meu“. Dupa desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.

A doua zi, la 15 mai, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânza tricoloră, a fost purtat pe braţe de către o gardă de ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar “Mihai Viteazul”, şi depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinaţia Bucureşti, unde a ajuns în aceeaşi zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul şi însemnele României, iar după oficierea serviciului religios şi onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica “Mihai Vodă”. Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucureştean să poată veni în pelerinaj.

În ziua de 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare şi a unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. S-a oficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Armatei şi clopotele bisericilor vesteau coborârea în lăcaşul de veci a Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă. Mormântul Eroului Necunoscut a fost acoperit cu o lespede din piatră, decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a dăltuit următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919″.

În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărăşeşti. Abia dupa 1989, la insistenţele Ministerului Apărării Naţionale, ale Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.

www.once.ro

9 COMMENTS

  1. Au murit,…dragii de ei……au murit pentru ca sa aiba ce vinde,distruge… betivii si curvele care au avut fraiele atatia ani……

  2. …Si nu numai cei din razboaiele mondiale…..mustesc tarlalele de ciolanele romanilor care tot au murit de cateva mii de ani incoace…..doar ca sa vorbim limba asta…..cat o mai tine………………

  3. “Develiti tot adevarul si le spuneti tuturor,
    Cum murira fratii vostri pentru neam si tara lor”

    N- ar fi rau sa se intimple asa, dar n-ar fi politically correct sa dezvelim TOT adevarul. N-ar fi rau ca in scolile unde nu invata mai nimic, macar in calsele primare, sa ii mai invete cintece de acest fel.

  4. Cu tot respectul pt ei, da au cam murit degeaba daca spui ca “au murit ca sa nu fim noi in bataia vantului”.
    Ca mie mi se pare ca suntem!
    Ma rog, in primul razboi mondial se pare ca am fost de partea buna, sau profitabila.
    In al doilea, am cacarisit-o de tot.
    Si faptul ca am plecat cu nemtii si am sfarsit cu sovieticii, cu toata dragostea, tot asta a aratat, ca pana si atunci cam eram cam pe (de) unde batea vantul. Nu comentez daca e bine sau rau, doar observ asta cu bataia vantului. Acu e la fel

    • A. Uitasem: si au mai murit si alte cateva mii asteptandu-i pe americani in ’45 sau din cauza Yalta. Si dupa 45 pt ca aia n-au mai venit pt ca nu era profitabil:)
      Sper sa-i cinstim si pe aia

  5. Un popor in care urmasii s-au dovedit nedemni de inaintasii lor; inaintasi care s-au sacrificat pentru pamantul romanesc, iar acum e vandut strainilor pe 2 lei.

  6. ~~INVITATIE DE NUNTA~~
    Am onoarea de a va face cunoscut invitatia onorabila de a participa la nunta.Prin slava Domnului,va facem cunoscut relegarea juramintelor de nunta cu prilejul nuntei de aur.Se marita Frumoasa Transilvanie cu mirele Tricolorul Regal al României la 100 ani de cu cununa sfânta.Data de participare 1 Decembrie 2018 ora 10 Catedrala Alba Iulia prezent slujba preot Sfint al Ardealului.Pozele si fastul ora 12.Masa si darul ora 2 Campia Libertatii.Dar obligatoriu o lacrima de roman.Daca nu va simtiti de inima mare sa ma anuntati din timp eu hin cu oile sa nu de lupii ca nu de mine le e frica nu ,de câni.Bucate alese slana,ceapa, pita palinca ,fasole cazan.Alti invitati de sama nasi ROMANIA DODOLOATA,cavaleri de onoare ,socrii:Transilvanie frumoasa, frumoasa
    Pregateste-te mireasa, mireasa..
    Ca-ti aducem petitor, petitor
    Sfantul nostru tricolor

    Săi Brasovule batrane, batrane
    Ca vin trupele romane, romane
    Săi si tu mai Fagarasi, Fagarasi
    Ca-s trupe de romanasi
    Săi si tu mai Fagarasi,Fagarasi
    Ca-s trupe de romanaşi.
    Sariti si voi sapte sate, sate
    Sariti saptezeci si sapte si sapte
    Sa se-auda-n Chisinau, Chisinau
    Ca si-acolo-i neam de-al meu
    Sa se-auda-n Bucuresti, Bucuresti
    ROMANIE SA TRAIESTI!
    Romanie sa traiesti, sa traiesti
    Si mai mandra sa-nforesti.

    TRANSILVANIA PAMANT ROMANESC!
    CASA DIN PIATRA!
    NIHIL SINE DEO!
    MULTUMESC DE PARTICIPARE.
    BACIUL ARDilean.
    DA INVITATIA MAI DEPARTE RUMÂNE!

  7. Au murit degeaba din pacate… Oare cu s-ar comporta marii dregatori de azi intr-o situatie similara? Nu de alta, dar imi amintesc de marele om politic Vosganian care plangea de i se inodau lacrimile in barba cand a fost chemat sa dea o declaratie la DNA. Credeti ca s-ar duce vreunul la razboi?

  8. Pai vor fi obligati de grad ,Aline…Da cum e sa te conduca generalii Ontanu,Oprea Coldea sau tata Puiu la un asalt de gherila?…

Leave a Reply to J&HCancel reply