Monday, November 2, 2026
7.4 C
Bucharest

99,2% dintre americanii care murit din cauza covid-19 în iunie 2021 nu erau vaccinaţi

În total 99,2% dintre americanii care murit din cauza covid-19 în iunie 2021 nu erau vaccinaţi, potrivit imunologului Anthony Fauci, şeful Grupului de lucru anticovid înfiinţat de Donald Trump şi apoi al grupului de lucru al lui Joe Biden.

”Nu ne mai putem complace (…). Milioane de americani nu sunt încă vaccinaţi şi protejaţi. Iar din această cauză, comunităţile lor sunt în pericol, prietenii lor sunt în pericol, persoanele care le sunt dragi sunt în pericol”, avertiza el, citat de cotidianul britanic The Guardian.

În unele state americane, datele sunt şi mai elocvente.

În Maryland, toţi morţii din iunie nu au fost vaccinaţi şi nici 93% dintre bolnavi.

O dezbatere pe tema vaccinării este în toi în Statee Unite, unde 67% din populaţia în vârstă de peste 18 ani a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anticovid, iar 58% este complet protejată.

Obiectivul vaccinării a 70% dintre adulţi până în iulie al lui Joe Biden nu a fost atins, însă diferenţele în privinţa vaccinării între state sunt frapante.

Wisconsinul a comandat doar 8% dintre doele care-i erau rezervate în avans luna trecută, iar Illinois a cerut doar 9%.

Presa americană scrie că motivul aestei stagnări a vaccinării este de căutat în rândul alegătorilor lui Donald Trump şi ai Partidului Republican care, potrivit unui sondaj recent, se opun vaccinării în proporţie de 40%.

Potrivit unor date de la Universitatea Johns Hopkins, contaminările cresc în state în care vaccinarea se situează sub media naţională, iar în unele cazuri au crescut cu 300%.

În contextul în care varianta idiană (delta) a SARS-CoV-2 proliferează rapid atât în Statele Unite, cât şi în lume, soluţia pare vaccinarea.

”Ne aflăm într-o cursă împotriva variantei delta, care se răspândeşte foarte rapid, iar fiecare stat se confruntă cu asta”, avertizează la CNN  guvernatorul statului Arkansas Asa Hutchinson.

FDA şi CDC: AMERICANII COMPLET VACCINAŢI NU AU NEVOIE DE RAPEL

Pe de altă parte, americanii complet vaccinaţi nu au nevoie, pentru moment, de un rapel, au anunţat joi, într-un comunicat comun, Food and Drug Administration (FDA) şi Centrele pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC), relatează Reuters.

”Suntem pregătiţi să autorizăm rapeluri suplimentare, dacă ştiinţa le demonstrează utilitatea”, subliniază cele două instituţii.

Pfizer a cerut joi Agenţiei americane a medicamentului (FDA) să autorizeze un rapel suplimentar al vaccinului său împotriva covid-19 – începând de luna viitoare, scrie news.ro

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img