Monica Gubernat, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a propus, joi, colegilor săi adoptarea unei decizii prin care să se solicite Parlamentului revocarea Laurei Georgescu din funcţia de preşedinte al Consiliului.
Monica Gubernat a făcut această propunere la începutul şedinţei de joi a Consiliului. Ea a solicitat, de fapt, introducerea unui astfel de punct pe ordinea de zi a şedinţei CNA de joi.
Gubernat a invocat în acest sens “conflictul permanent” din interiorul CNA, care a ajuns în instanţă.
“Având în vedere conflictul permanent din interiorul instituţiei, conflict care a ajuns în instanţă, conflictele de interese rezultate în urma acestei acţiuni şi o să vă dau un singur exemplu, CNA, în calitate de pârât (în instanţă, n.r.), trebuie să depună o interpelare, acea interpelare va suna în felul următor: ?CNA, reprezentat legal de doamna Laura Georgescu, dat în judecată de doamna Laura Georgescu?; de asemenea, având în vedere adrese asumate în numele CNA, cu caracter ascuns de recomandare, de care aflăm din păcate din presă; de asemenea, decizii luate de CNA, care nu sunt puse în practică, corespondenţe cu diverse instituţii ascunse de ochii CNA, nu mai vorbesc de credibilitatea şi de imaginea instituţiei, vă propun spre adoptare o decizie prin care solicităm Parlamentului revocarea din funcţia de preşedinte a doamnei Laura Georgescu”, a spus Monica Gubernat.
Ea a făcut referire la faptul că Laura Georgescu, preşedintele CNA, a dat în judecată, pe 9 martie, CNA şi şase membri ai CNA – Valentin Jucan, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea şi Viorel Vasile Buda -, care, în septembrie 2014, i-au redus atribuţiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.
Aceasta a cerut instanţei anularea unui act administrativ al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a deciziei 530 (Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNA) din 16 septembrie 2014, potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată.
Laura Georgescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a dat în judecată 6 membri CNA şi a cerut instanţei anularea ROF al instituţiei, din cauză că unele articole din acest document încalcă Legea audiovizualului, precizând că toate eforturile pe care le-a făcut pentru corectarea ROF au rămas fără rezultat.
Laura Georgescu nu a fost prezentă la începutul şedinţei CNA de joi, în care Monica Gubernat a făcut propunerea privind luarea unei eventuale decizii prin care Consiliul să solicite Parlamentului revocarea Laurei Georgescu din funcţia de preşedinte al CNA.
Pe de altă parte, Legea audiovizualului nu prevede această posibilitate, de adoptare a unei astfel de decizii.
Potrivit articolului 13 din Legea audiovizualului, “(1) Membrii Consiliului pot fi demişi, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situaţii: a) în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 6 luni; b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) Consiliul sesizează Parlamentul”.
În momentul difuzării acestei ştiri, CNA se află în sala de şedinţe a Consiliului, din care au fost scoşi reprezentanţii presei.
În sala de şedinţe se află în acest moment Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu (care nu are încă drept de vot), Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Din sala de şedinţe a plecat membrul CNA Lorand Turos, din cauză că Radu Călin Cristea (cel care conduce şedinţa de joi a Consiliului, în calitate de preşedinte de şedinţă) a propus organizarea alegerilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA.
Această funcţie a devenit vacantă în septembrie 2014, după ce Viorel Vasile Buda şi-a dat demisia, invocând motive personale. Ulterior, în luna octombrie, Lorand Turos şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA.
Însă, în şedinţa de joi, Lorand Turos a spus că nu este corect ca vicepreşedintele CNA să fie ales într-o şedinţă în care nu sunt toţi membrii Consiliului, iar unul dintre membri – Radu Herjeu – nu are încă drept de vot.
De asemenea, Lorand Turos a spus că, dacă se continuă această procedură privind alegerea vicepreşedintelui, el îşi retrage candidatura şi părăseşte sala de şedinţe a CNA.
Acest lucru s-a şi întâmplat după ce şapte membri ai CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) au votat “pentru” organizarea, joi, a alegerilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA. “Împotrivă” a votat doar Lorand Turos, care ulterior a şi anunţat public că îşi retrage candidatura la funcţia de vicepreşedinte al CNA şi a părăsit sala de şedinţe a Consiliului.
Astfel, CNA nu mai poate organiza alegeri pentru vicepreşedintele Consiliului. Motivul este acela că Legea audiovizualului prevede la articolul 14 că “vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani”.
Doar opt membri ai CNA continuă să se afle în prezent în sala de şedinţe a Consiliului (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea şi Radu Herjeu), însă Herjeu nu are drept de vot. Laura Georgescu nu este prezentă în sala de şedinţe a Consiliului, iar Viorel Vasile Buda este în concediu.
poate să şi desfiinţeze acest consiliu, oricum dă amenzi pe alese şi mofturi ca dorinţe împlinite! nu sunt obiectivi sub nicio formă! desfiinţarea!
Ba tu cu cine te certi ba pa aici?! Nu ai activitate? Esti la pensie? Du-te de plimba-te in parc sau scoate-ti cainele la c.care. Oricum, habar nu ai sa scrii corect in limba romana, ce dreac te mai chinuiesti pe aici?
Pai asta trebuia schimbata acum 2 ani, o sluga de-a guvernului ponta…ce mai…avocatul poporului sluga de-a pontacului…parlamentul prin majoritatea pesede si unpr tot sluga a guvernului…prea multi slugoi care nu isi fac treaba conform legii ci conform cerintelor pontiste
Ai fost o sluga. Sclavule
basista Narcisa Iorga inlocuita de pontista Laura Georgescu sa practice aceeasi cenzura de partid si politie politica PSD+PD sunt copii PDSR-FSN -PCR
Ponta ne-a promis ca va depolitiza instituiile politizate de Boc dar a facut numiri politice si a intervenit la CNA prin Hrebenciuc si Ilies Sarbu
Defapt Ponta a inlocuit basismul cu pontismul si pe Narcisa iorga cu laura Georgescu – 2 javre politice ce practica cenzura la sefia CNA
CSM , SRI , DNA , SCN … au fost mai degraba instrumente de politie politica … si nimeni nu incearca sa repare aceasta mizerie
Domnule Radu Tudor va rog spuneti-mi, un loc unde n-a intrat dihonia intre institutii, oameni, colegi, frati sau simpli cetateni.
nu toate comentariile sant publicate chir si gandurile exprimate civilizat?